Ţoluri şi plasmă

Publicat în Dilema Veche nr. 415 din 26 ianuarie - 1 februarie 2012
Ţoluri şi plasmă jpeg

- interioare maramureşene -

Din cauza condiţiilor austere de trai în zona de munte, maramureşenii au fost nevoiţi dintotdeauna să caute de lucru şi în alte regiuni ale ţării sau ale lumii, aducînd, de pe unde mergeau, noutatea în satul natal: la sfîrşit de secol XIX, pînă după Al Doilea Război Mondial, fetele din familiile de nemeşi purtau la gît „zgărzi scumpe“, şiraguri de corali şi mărgele de Murano, aduse de cei care duceau lemn în zona Veneţiei. Preţuite pentru că vin de departe, şiragurile acestea valorau uneori cît o pereche de boi. 

După Al Doilea Război Mondial, colectivizarea forţată a făcut ca multe familii să rămînă fără pămînt, astfel că oamenii plecau la lucru în altă parte ca sezonieri la muncile agricole, în special în Banat ori în centrul Transilvaniei. Ei îşi contractau munca fie direct în produse (grîu, porumb), fie în bani, cu care, mai apoi, cumpărau îmbrăcăminte, bunuri de consum, îşi construiau case mari: „Atunci era în ţară mult de lucru. Se duceau doi tineri în ţară şi zîceau că vin ca melcu’, cu casa-n spate. Toamna aproape că era strîns de-o casă“ (Florica P., 48 ani). 

Cele mai multe locuinţe construite în acea perioadă erau din cărămidă, lemnul nemaifiind un material uşor accesibil, din moment ce pădurile au trecut în proprietatea statului. În anii ’70 a fost impus un plan de casă cu etaj, pe care oamenii trebuiau să-l accepte („fără un pic de nivel, cît de cît, nu dădea voie de la Primărie“ – Maria M., 52 ani), deşi era complet diferit de specificul locului (case din lemn cu un singur nivel). Apar mai multe camere, cu variate funcţii. Construite exclusiv din lemn pînă după Al Doilea Război Mondial, vechile locuinţe maramureşene aveau un plan simplu: casa cu o singură încăpere era cea mai întîlnită, o singură cameră în care familia îşi ducea traiul; mai apoi (cam prin secolul al XVIII-lea, în opinia cercetătorilor), a apărut o a doua încăpere, „camera curată“, „odaia de parade“, folosită exclusiv în ocazii festive, în care se etala zestrea fetei, expusă de cele mai multe ori pe rudă (o bîrnă din lemn peste care se aranjează într-o ordine anume ţesături, cum sînt cergi, cearceafuri din cînepă, ţoluri bogat ornamentate etc.). „Camera bună“, cu rudă era „cea mai de gală pentru noi din toată casa“ (Ileana V., 43 ani), o „cameră aşa, de sărbători, de haine frumoase“ (Toader C., 78 ani). Cele două camere, cea „cu foc“ şi cea „curată“ erau despărţite de o tindă rece. 

Odată cu apariţia caselor mari cu etaj, spaţiul de locuit se lărgeşte, iar funcţiile camerei de toate zilele (ori ale casei) sînt împărţite în mai multe încăperi: există separat o bucătărie, unde se poate şi dormi, un dormitor pentru adulţi, o cameră a copiilor. În această perioadă, însă, se mai face o „cameră cu rudă“, o „odaie curată“ unde sînt aranjate ţesăturile ce fac parte din zestrea fetelor şi unde se intră rar, pentru că a preluat în totalitate funcţiile „casei de parade“, de spaţiu festiv: de aici pleacă mireasa la cununie, aici sînt primiţi colindătorii şi oaspeţii. Pe lîngă această încăpere „ţărănească“, şi celelalte încăperi sînt „îmbrăcate“ cu ţesături făcute în casă: paturile sînt acoperite de cergi, pereţii au păretare, pe pereţi sînt icoane, farfuriile sînt încadrate de ştergare. Apar, însă, şi obiectele de interior noi, cum sunt ar fi piesele de mobilier (dulapuri, mese, scaune).

Din anii ’90, migraţia sezonieră a continuat nu doar la nivel naţional, ci şi internaţional. Acum e ceva obişnuit ca o parte din familie să fie acasă, iar unul ori chiar mai mulţi dintre membrii săi să fie plecaţi în ţări străine, să trimită bani pentru a se construi case mari, mai moderne şi mai colorate ca în perioada comunistă, în culori atipice (portocaliu, verde, roz, galben – probabil după cum au văzut în ţările mediteraneene unde au migrat sezonier). Mai trimit acasă şi obiectele care le-au cucerit gustul în locurile pe unde sînt acum. De exemplu, în 2005 am avut surpriza să găsesc copii jucîndu-se la laptop în cam 3 din 10 case în care am intrat în timpul cercetării (pe vremea aceea nu era ceva obişnuit să vezi un laptop nici la oraş...). Raţiunea este simplă: sînt mult mai uşor de transportat peste ţări, iar copilul avea nevoie de un calculator. Aparatele electrice au ajuns un motiv de competiţie internă în comunitate; e de la sine înţeles că trebuie să ai ultimul tip de plasmă în casă, modelele şi culorile la modă se schimbă aproape în fiecare an (ţin minte cînd, în 2006, de Crăciun am intrat în multe case, am văzut că toate televizoarele au rama neagră; la Crăciunul următor erau deja gri-metalizat; iar acum sînt mai ales plasme). Cînd cei plecaţi la lucru sînt în ţări mai îndepărtate, părinţii au învăţat să comunice cu ei pe Internet, chiar şi cu web-cam. Tehnologia de ultimă oră invadează casele maramureşenilor. La fel şi cu aparatele electrocasnice: lăzi frigorifice, practice pentru a păstra carnea, mai ales cînd se taie vreun animal, maşini de spălat automate. Tot mai multe case au tot confortul necesar: apă curentă, băi moderne, boiler, toaletă. Vara trecută, cînd într-un sat de pe Valea Izei, din cauza unor lucrări, se oprise apa timp de două zile, a fost mare vîlvă; am văzut femei ieşind să spele rufele la rîu, cum făceau mai demult şi cum vezi din ce în ce mai rar în ultimul timp.

În interiorul caselor au apărut mai multe încăperi, care acum primesc atribuţiile spaţiului festiv: există încă, în cele mai multe case, o „cameră îmbrăcată ţărăneşte“ cu ţesături de mînă. De obicei, o încăpere mică, ceea ce determină ca vechile-i funcţii de primire de oaspeţi, de spaţiu festiv să fie preluate de alte încăperi, mai ales de „camera cu mobilă“. De aici, în ultimii ani, miresele preferă să plece la biserică pentru cununie („nu mai pleacă nimeni din casa cu rudă, numa’ din casa cu mobilă“ – Ileana Z., 50 ani). Acestă odaie are însă mobilă pe tot peretele (de regulă un dulap făcut în sat de tîmplari pricepuţi, dar după modele urbane), cu colţar pe margine, o masă joasă lîngă, aşa cum sînt sufrageriile de la oraş, cu pereţii goi, fără ştergare ori farfurii („talgere“), fără ţol la perete. Tinerii sînt primii care schimbă, chiar dacă cei în vîrstă nu sînt de acord, fiind obişnuiţi cu vechile interioare, pline de ţesături, în contrast cu pereţii goi „care-ţi răspund înapoi cînd grăieşti“ (Ilişca T., 62 ani). Uneori, în dulapurile moderne sînt aranjate tot ţesăturile făcute în casă. Într-una din case, la etaj, unde mai demult (cu vreo patru ani în urmă) era chiar rudă, acum era numai mobilă nouă, iar gazda mi-a arătat după uşă cergile şi ţolurile stivuite pînă la tavan aproape şi, în dulapuri, aranjate frumos, ştergare şi feţe de pernă bogat ornamentate. „Casa cu mobilă“ a preluat chiar şi funcţia de depozitare şi păstrare a lucrurilor valoroase şi frumoase, pe care o avea înainte „camera bună“.

Pînă şi în „camera ţărănească“, acolo unde ea mai există, se fac schimbări. E adevărat, obiectele de artă ţărănească nu au fost niciodată statice, îngheţate în timp, ci au o dinamică aparte, ţin cont de moda locală. O modă ce ţine de modificarea registrului ornamentelor ţesăturilor (de la motive geometrice la motive florale), ori de schimbarea culorilor predominante (în ultimii ani, de exemplu, în Ieud acum se ţes ţoluri în culori închise, mohorîte, albastru, negru, ce au înlocuit culorile vii – roşu, galben, verde). Din ce în ce mai multă mobilă nouă ocupă „camera bună“, acolo unde, în mod obişnuit, nu se puneau alte piese de mobilier în afara paturilor şi a laviţelor. Găsim dulapuri pentru haine, dulapuri de bucătărie în care sînt aranjate bibelouri şi vase frumoase, scaune, fotolii, mese mici; uneori chiar şi frigidere, poate şi pentru că, în esenţa ei, „camera curată“ e un „depozit de lucruri frumoase“ (Viorica I., 30 ani) şi valoroase. 

O altă schimbare e vizibilă în modul în care e utilizat centrul încăperii. În „odăile de parade“ centrul era liber, ţesăturile şi celelalte lucruri fiind aranjate de-a lungul pereţilor (pe pat, pe rudă, pe pereţi, în colţul cu masa şi laviţele). Mijlocul camerei este deschis tuturor posibilităţilor: aici mireasa stătea pe un scaun; în mijloc se joacă steagul de nuntă; tot aici gazda le urează bun venit colindătorilor şi oaspeţilor. Mai nou, însă, masa se deplasează din ce în ce mai mult spre centru, odată ce laviţele au fost înlocuite de scaune, ocupînd spaţiul şi determinînd, printre altele, schimbarea locaţiei pentru ocaziile festive în alte încăperi, ca de exemplu în „camera cu mobilă“.

Cu toate aceste modificări, important e că lucrurile ţărăneşti încă sînt folosite şi, de cele mai multe ori, coexistă în aceeaşi încăpere cu obiectele moderne. Au, însă, o „viaţă“ total diferită, cum evidenţia Ioana Popescu: lucrurile ţărăneşti îmbătrînesc, sînt refolosite pe măsură ce se învechesc, pînă mor, pe cînd obiectele moderne, odată ce au ieşit din modă, sînt repede înlocuite cu un model nou. Ţolul „în crengi“ (cu motive geometrice) după ce e prea vechi să fie pus pe rudă ajunge pe jos, tot în „camera bună“, iar apoi, după ce se mai deteriorează – pe hol, ori pe trepte; în schimb, plasma înlocuieşte definitiv televizorul. 

Anamaria Iuga este etnolog la Muzeul Ţăranului Român.

Foto: A. Iuga

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Pierre Moscovici FOTO EU Observer jpg
Pierre Moscovici: ,,Trăim într-o lume periculoasă! (...) Statele Unite încă ne sunt un aliat, dar nu întotdeauna un prieten"
Prezent la o dezbatere organizată de SNSPA, fostul comisar european Pierre Moscovici a vorbit despre necesitatea aderării Republicii Moldova și Ucraina la Uniunea Europeană. ,,Trebuie să se întâmple rapid", a spus acesta pentru Adevărul.
sindicat franta proteste foto CFTC Emploi jpg
Numărul închiderilor de fabrici din Franța a crescut cu 30%: Asia și Donald Trump distrug industria europeană
Închiderea fabricilor în Franța a crescut semnificativ, pe fondul presiunilor venite din Asia și al politicilor comerciale promovate de Donald Trump, care afectează tot mai mult industria europeană, potrivit unei analize Bloomberg.
Atacurile SUA Israel continuă  Fum se ridică deasupra centrului Teheranului FOTO EPA EFE jpg
Cum și-au împărțit SUA și Israelul sarcinile înainte de a ataca Iranul
Pe măsură ce liderii militari ai SUA și Israelului se întâlneau pentru a planifica operațiuni împotriva Iranului, aceștia au dezbătut cum să-și împartă responsabilitățile în ceea ce privește o gamă largă de ținte - baterii de rachete, baze militare și obiective nucleare.
Mod de gatit - cartofi prajiti in tigaie - bucatarie - mancare FOTO Shutterstock
Ce NU ar trebui să mai mănânci - avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
Dr. Mark Hyman, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai nutriției la nivel global, autor a peste 13 cărți și o voce influentă în zona sănătății funcționale, atrage atenția asupra alimentației moderne într-un videoclip publicat pe canalul său oficial de YouTube.
Sacaramb 2025 Foto Daniel Guta  (9) JPG
Resursa rară găsită în vechile mine din Apuseni. Ignorat mult timp, telurul a devenit strategic pentru industria viitorului
Câteva locuri din România au păstrat resurse importante de telur, un metaloid ignorat mult timp din punct de vedere economic, dar devenit relevant în ultimele decenii datorită utilizării sale în anumite tehnologii fotovoltaice, mai ales la panourile pe bază de cadmiu-telur.
The Phillip Medhurst Picture Torah 423  Joshua fighting Amalek  Exodus cap 17 vv 10&13  Galle jpg
Cine au fost dușmanii de moarte ai poporului evreu. Tribul misterios care a dus un război de exterminare cu israeliții
Unul dintre cele mai misterioase popoare ale lumii vechi a fost amelechiții, dușmanul de moarte ai poporului evreu. Este singurul neam pe care până și Dumnezeul Vechiului Testament l-a condamnat la exterminare. În momentul de față există numeroase teorii privind identitatea amelechiților.
colaj motani aventurieri jpg
Motanii aventurieri schiază și se plimbă cu barca! Louie și Todd merg peste tot alături de stăpânul lor
Influencerul de origine canadiană Lazar Joksimovic (28 de ani) călătorește în întreaga lume împreună cu cei doi motani ai săi, Louie și Todd, pe care i-a adoptat în 2023.
harta strâmtoarea ormuz foto shutterstock jpg
Iranul ridică miza pentru a pune capăt războiului: controlul asupra Strâmtorii Ormuz
Când un oficial iranian a prezentat săptămâna aceasta o listă de cerințe pentru a pune capăt războiului început de Statele Unite și Israel, a adăugat un punct care nu apăruse anterior pe agenda Teheranului: recunoașterea suveranității Iranului asupra Strâmtorii Ormuz, scrie CNN.
Sodlati ucraineni  donețk razboi in ucraina FOTO EPA EFE jpg
Ofensiva rusă de primăvară s-a blocat în fața Centurii Fortificate a Ucrainei, susțin experții de la ISW
Ofensiva de primăvară-vară a Rusiei din 2026 întâmpină dificultăți în a avansa împotriva secțiunii nordice a Centurii Fortificate a Ucrainei din regiunea Donețk, evaluează analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).