Timpuri moderne

Publicat în Dilema Veche nr. 457 din 15-21 noiembrie 2012
Timpuri moderne jpeg

Ilincăi

Nu cred că există vreo reţetă pentru o educaţie de orice fel, cu atît mai puţin pentru cea vizuală, într-o epocă în care părinţii sînt iniţiaţi de către copii în tainele feluritelor gadget-uri audio-video. Însă cred în puterea exemplului personal şi în răgazul pe care îl acordăm exclusiv copiilor noştri încă mici (dar nu pentru multă vreme, deh!), cînd ne uităm cu ei la un film, cînd dansăm sau pictăm împreună, cînd facem poante sau spunem poveşti. Altfel, „acasă“ începe să-şi piardă funcţia şi semnificaţia.

„Pe vremea mea“

În copilărie, pe vremea mea, mi-am jurat că n-am să ajung să spun vreodată „pe vremea mea“. Atunci îmi părea irelevant, agresiv şi inoportun. Acum îmi pare la fel, dar mă mai trezesc folosind această locuţiune. Rostită fie cu un soi de resemnare dramatică, fie cu o autoritate arogantă, expresia „pe vremea mea“ conţine automat un plus de calitate şi conştiinţă la care copiii sînt obligaţi să se uite cu ochi admirativi, ca la o statuie, însă ajung să-şi dea ochii peste cap. Părintele recurge la trecutu-i atunci cînd se simte dezarmat, dezolat şi neputincios. Dar să spunem că e un păcat lesne iertător. În definitiv, dacă e să mă gîndesc cum era pe vremea mea, în anumite privinţe stîrnesc chiar mila copiilor, mai ales cînd le spun că aveam parte de zece minute de desene animate pe săptămînă, la televizor, atunci cînd mă uitam duminica la Gala desenului animat, realizată de draga şi regretata Viorica Bucur. Din fericire, acum ne putem uita „la desene“ cît vrem şi realizez că primii şapte ani ai fiică-mii, fără cablu TV, au avut numai consecinţe pozitive. În vremea cînd vedea mai vechile producţii Disney şi mai noile animaţii Pixar, fără să fie bruiată şi intoxicată de rebuturile de la TV (în general, sursă de prost-gust şi strîmbe vorbe), s-a trezit în faţa unor filme care nu prea erau pentru vîrsta ei, dar cu care a crescut, despre care am vorbit şi pe care le iubeşte şi acum.

Primul „film cu oameni“ a fost Wonder Boys, pe care l-am descoperit împreună, un film plăcut şi amuzant, însă pentru un copil de 4 ani mi s-a părut curioasă atracţia. După multe vizionări şi întrebări, a mărturisit că îi place „cum vorbeşte băiatul“ (Tobey Maguire), un student care vrea să stea mai multă vreme pe lîngă profesorul pe care îl admiră, intră şi provoacă nişte grozăvenii, într-o lume universitară şi plină de livresc. Iar cum copiii se pot uita de zeci de ori la acelaşi film sau animaţie, acum ştiu orice replică şi cea mai subtilă inflexiune a vocii lui Michael Douglas sau Robert Downey Jr., iar piesa lui Bob Dylan e piesă de rezistenţă într-un playlist ideal.  

A urmat un film clasic, din canonul cinematografiei, Singin’ in the Rain, pe care a început să-l vadă de la 5 ani şi a fost un experiment foarte interesant de iniţiere cinematografică, de la momentele muzicale şi dansurile foarte colorate, gaguri şi vocea Linei Lamont, pînă la cinema mut vs cinema vorbit şi povestea de dragoste. Odată cu personajele lui Gene Kelley şi Debbie Reynolds au apărut mai apoi Stan şi Bran, Charlie Chaplin (Modern Times, The Circus, The Kid, City Lights), Betty Boop şi Popeye the Sailor Man (inclusiv animaţiile alb-negru), Mary Poppins şi Tintin (seria pentru TV realizată după benzile desenate ale lui Hergé), ba chiar şi My Fair Lady.  

Hannah Montana vs Chaplin

Pe vremea mea, odată cu primele clase primare am descoperit în bibliotecă dicţionarul actorilor de film, în care mă pierdeam ore întregi, apoi am găsit teancuri de reviste Cinema, mă uitam la filmele ciopîrţite de cenzura comunistă, ascultam teatru radiofonic şi dansam pe ABBA, dar nu-mi aduc aminte de vreo intervenţie severă a părinţilor în reveriile mele.

Acum, pe vremea lor, a copiilor, misiunea părinţilor e din ce în ce mai complicată şi, recunosc, destul de ingrată, mai ales cînd vine vorba de cenzură. În primii ani de şcoală ai fiicei mele am refuzat invazia canalelor cu animaţii smintite şi filme pentru copii şi adolescenţi, în care, în principiu, înveţi cum să fii cea mai tare gîscă din şcoală, cum să îţi îmbunătăţeşti arsenalul de mojicii şi mitocănii, cum să te oţărăşti mai cu eficienţă sau cum să te împaci cu propria prostie. Cool, man! Valea plîngerii şi apocalipsa s-au deschis în faţa fiică-mii atunci cînd am hotărît să blochez anumite canale de televiziune. Şi nu după multă vreme, efectele cenzurii s-au întors împotriva mea pentru că n-a funcţionat nici măcar aplicată cu cele mai bune intenţii pentru binele copilului. Ba mai mult, revenirile de la şcoală aduceau cu ele tot felul de invective pe care sărmana le încasa de la colegi, fideli telespectatori, care o discreditau şi o marginalizau pînă la frustrare, tocmai pentru că habar nu avea ce ţoale şi-a mai tras Hannah Montana sau cu cine s-au mai combinat Jonas Brothers. Nu ştiu cum ar fi continuat povestea, dacă nu aveam arsenalul de contraatac pe care eu să-l folosesc în lupta cu ea, iar ea, la rîndul ei, să-l folosească în bătăliile cu colegii ei. Bine, nici acum nu stau lucrurile pe roze; e greu să ţii piept valului de oftaturi după Justin Bieber şi Robert Pattinson (din Saga Amurg), atunci cînd tu defilezi senin şi sincer cu Indiana Jones şi Peter Sellers în The Party.

Din experienţa de pînă acum, personajele care adună voturile de simpatie şi fidelitate din partea copiilor mei (11, 4 şi 2 ani) sînt Chaplin din aproape orice film şi ultimul Tintin, cel realizat de Steven Spielberg. Sigur că e vorba despre un exemplu personal şi o perspectivă subiectivă, însă sînt o sumedenie de personaje (şi nu mă refer doar la cele cinematografice) care îi pot vrăji şi confisca, o vreme, pe copii.  

Mă bazez pe aceşti şapte ani de acasă, acolo şi atunci se formează gusturile şi înclinaţiile, încep să se înfiripe încrederea şi discernămîntul, iar expresia are din ce în ce mai mare nevoie de adecvare şi conţinut. Acest interval nu este o acumulare de bune maniere şi politeţuri (măcar de-ar sta lucrurile aşa!), ci este exact oportunitatea de a creşte şi de a avea lîngă noi oamenii cu care ne-am dori să ne împrietenim şi pe care ne putem baza – exact oamenii de care ne plîngem că lipsesc în societatea noastră.

Ileana Bîrsan este editorul paginilor de film la revista BeWhere.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești