Timpul liber, ieri şi azi

Statisticile spun că sîntem printre ţările europene în care se munceşte cel mai mult, atît ca durată a săptămînii de lucru (41,7 ore) cît şi ca număr mediu de zile de concediu plătit (24). Astea sînt datele din statisticile oficiale, pentru că eu nu ştiu mulţi oameni care să muncească în sectorul privat şi să stea la serviciu mai puţin de nouă ore pe zi. Dacă muncesc mult, oamenii ar trebui să se şi distreze pe măsură. Uitîndu-ne la datele unui sondaj recent (realizat de Ipsos Interactive Services în luna mai), mai aflăm că, în timpul liber, românii de vîrstă activă din mediul urban petrec în medie cam patru ore pe zi în faţa televizorului şi aproape tot atîtea în faţa calculatorului. Asta înseamnă că, practic, cam tot ce se cheamă timp liber se petrece în faţa unuia dintre cele două pătrate magice. Ce-i mai prost este că acest fel de a-ţi petrece timpul e nu doar nesănătos, ci şi generator de însingurare. Afară de cazul în care calculatorul înseamnă chat, blog, forum etc., omul înşurubat în faţa unui dreptunghi de sticlă este un om singur şi însingurat. Chiar atunci cînd netul este utilizat ca mijloc de comunicare, este de cele mai multe ori vorba despre o comunicare viciată - o non-identitate comunică cu o alta la fel de abstractă. Cu un (din ce în ce mai mare) efort de memorie, îmi aduc aminte ce însemna pentru mine şi cei din jur timpul liber înainte de ’89. Fac abstracţie de puţinii privilegiaţi care îşi petreceau vacanţele în perimetrele inaccesibile de la Neptun sau în alte destinaţii gestionate de "gospodăria de partid". Mergeam la 2 Mai. Acolo era imposibil să nu-ţi faci cunoştinţe noi, căci oricum la "gazda" la care stăteai împărţeai frigiderul, zona de siestă şi duşul (un cazan cu apă încălzită de soare deasupra unui pătrat demarcat de un cearşaf precar) cu încă o duzină de locatari. Apoi, la orele după-amiezei, în "Dobrogeanul" (singurul restaurant din localitate) aflai ce partide de bridge se organizează ori unde se ţin "ceaiurile" nopţii ce avea să urmeze. N-am găsit încă o explicaţie pertinentă pentru care purtau această denumire petrecerile constînd într-un magnetofon cu boxe suficient de puternice pus în curtea în care intra cam cine poftea, fiecare aducîndu-şi propria sticlă de băutură. N-am găsit nici o explicaţie pentru faptul că, pe plaja din Vama, unde distanţele dintre cearşafuri erau considerabile, mi-am făcut mai mulţi prieteni atunci decît pe plajele de azi, cu şezlonguri suficient de apropiate încît să poţi aprecia calitatea deodorantului folosit (sau nu) de persoana din şezlongul alăturat. Acasă, cînd nu era vacanţă, erau Cinemateca şi nopţile de veghe cînd ne aşezam la coadă ca să apucăm bilete pentru următoarea săptămînă la filmele minunate pe care doar acolo le puteai vedea - cu nesfîrşite poveşti cinefile, dar şi despre multe altele. Mai erau "şedinţele video" în casele unor fericiţi posesori ai vreunui player cumpărat din Consignaţie, cu casete care circulau din mînă în mînă (ca şi romanele poliţiste) pînă ce se pierdea urma proprietarului iniţial. Am văzut atunci multe capodopere, dar şi o groază de filme de serie B, la care te uitai pentru că "trebuie dată înapoi mîine dimineaţă" (uneori, circulau de la un apartament la altul în aceeaşi noapte). Şi în aceste situaţii, gazdele erau foarte puţin selective: era suficient să fii prietenul unui prieten şi eventual să te prezinţi cu o casetă nouă sau măcar o sticlă de vin. Am vizitat în anii aceia nenumărate case despre ai căror locatari nu puteam spune mare lucru - odată, am avut surpriza să mă trezesc în apartamentul de pe Lutherană în care-mi petrecusem copilăria (evident, n-am înţeles nimic din filmele vizionate în acea noapte). În ziua de azi nu se mai fac ceaiuri, ci party-uri care, dacă nu sînt de firmă, sînt oricum organizate astfel încît să nu poţi întîlni decît pe cei care fac parte din acelaşi mediu cu tine. Cînd cineva are ceva de sărbătorit, tot mai des lucrurile se petrec la un restaurant, iar dacă este într-o casă, atunci gazda face eforturi susţinute - mîncăruri şi băuturi alese, invitaţii transmise cu suficient timp înainte. Concediile sînt şi ele atent organizate prin agenţii de voiaj (anul ăsta cunosc un adevărat boom, pentru prima dată am constatat apariţia cozilor la birourile acestora). Fie că e vorba de restaurante sau destinaţii de vacanţă, ele sînt bine segregate prin preţuri, dar şi prin fiţe. Există, ce-i drept, ca modalitate actuală de petrecere a timpului liber, democraţia mall-ului, echivalent al corso-ului de altădată. Aici, tinerii reprezentanţi ai clasei de mijloc au posibilitatea să facă l