Tetelejurnal și umorul - Interviu cu Alexandru Duțu, coautor al Tetelejurnalului
Cum e umorul la Tetelejurnal?
Uneori foarte bun, alteori foarte, foarte mai puțin bun, alte dăți foarte, foarte mediu. Sau, cu vorba lui Nea Vasile de la Mîrșa, lăutarul: „am găsit un acordeonist extraordinar de bunicel“.
De fapt, cît de bun trebuie să fie umorul? Cît de bun e bine să fie?
Aoleu, cum sună asta?! Marile valori, Binele, Frumosul și Umorul. O producție de umor, fie că este Tetelejurnalul sau Academia Cațavencu, are vîrfuri și scăderi. Grosier, am spune că valoarea ei e dată de media bucăților separate. Cred că în umor nu este atît de important să ai niște piscuri de mare sclipire. Mult mai important cred că este ca, atunci cînd nu ai piscuri, să nu faci prostii mari. Să ai un umor curat. Cam ăsta ar fi cuvîntul. Cînd nu ai explozii și vîrfuri, să nu fii vulgar, foarte artificial, să nu fii foarte prost. Dacă nu putem fi buni, măcar să fim curați cînd sîntem proști. De fapt, asta mă deranjează cel mai mult la umorul pe care îl văd în jurul meu. Nu că nu ar avea cine știe ce irumperi de mare valoare, ci că nu rămîne curat per total. Dacă scăderile nu sînt igienice și curate, ele pot strica lejer prestațiile de geniu. E o vorbă în fotbal: marile echipe sînt alea care joacă bine și cînd joacă prost. (Nu cele care fac două meciuri senzaționale și apoi patru meciuri execrabile.) Cam asta simt eu că este și la umor: cînd nu ai momente senzaționale, să poți juca onest. Iar pe platoul astfel igienizat și securizat, să aștepți să îți vină ceva și să o plesnești „cvasigenial“ din cînd în cînd. Dacă nu-ți iese o glumă, nu-ți iese și asta e. Nu mai faci glumă în momentul ăla, în punctul ăla. Cel mai urît este s-o forțezi cînd se vede că nu-ți iese. Asta strică și ce ți-a ieșit bine în altă parte. Sau, ca să ne exprimăm ca marii filozofi de pe Facebook: în umor cel mai important este să știi cînd nu trebuie să faci umor. Și, ca să delirăm și să decolăm cu totul, hai să dăm și un fel de omolog al acestei teoreme tot din fotbal. Rusul Valeri Lobanovschi, matematician, mare băutor și genial antrenor, a spus așa: în fotbal cel mai important este ce fac jucătorii care nu au mingea.
Deci important este să fii autentic, nu deștept?
E mai important să nu fii prost, artificial, decît să fii deștept. Cred eu. Fake-ul, gablonzul se vede imediat aici. Sînt întreprinderi omenești care îți solicită mai mult prezența sinceră, onestă. Sînt activități care nu se prea pot face prin delegație: sexul, rugăciunea, masturbarea și, poate, umorul.
Cum e să fii Dumnezeu cîteva replici pe zi?
E bine. Eu pentru asta am și plecat la școală, la București. Mi-am dorit să ajung Dumnezeu. Și să nu fac armata. Între timp armata am făcut-o. Este de rîs să fii vocea lui Dumnezeu. Într-o noapte, un taximetrist care mă aducea cam pilit acasă mă întreabă: „Nu vă supărați, sînteți cumva Dumnezeu?“. Nu m-am prins că omul îmi recunoscuse vocea și mi-a venit să-i răspund: „Nu, sînt Iisus Hristos, nu se vede, da’ de ce-ntrebați!“. Doamne, iartă-mă, că intru și la hulă acuma! Sau alta. Porecla mea, de foarte mulți ani, este Bărbosu. În faza de început a Tetelejurnalului, un șef extraordinar de măricel, dar care nu îmi știa porecla, a pus o întrebare tehnică despre proiect: „Și Dumnezeu cine este?“ Iar cei de la masă i-au răspuns: „Dumnezeu este Bărbosu.“ La care omul: „Bravo, tată, asta știm. Eu vorbesc serios.“
a consemnat Eugen ISTODOR
