Terorismul erodează liberalismul

Ovidiu GHERASIM-PROCA
Publicat în Dilema Veche nr. 380 din 26 mai - 1 iunie 2011
Terorismul erodează liberalismul jpeg

După moartea lui Osama bin Laden nu trăim într-o lume mai bună. Încă nu am înţeles mesajul terorismului islamic? 

Vestea uciderii lui Osama bin Laden m-a luat prin surprindere: nu credeam că mai e în viaţă sau că ar fi fost capabil să mai pună la cale, personal, vreun atentat. De fapt, nu credeam că îi mai pasă cuiva dacă trăieşte sau nu. Autorul moral al atentatelor ce au marcat debutul de rău augur al noului mileniu a devenit rapid mult mai puţin relevant decît nenorocirile care au urmat: războaiele din Irak şi Afganistan, atentatele de la Madrid şi Londra. Dar semnificaţia morţii sale nu trebuie minimalizată, aşa cum funcţia simbolică a persoanei ce a întruchipat terorismul islamist global nu este de neglijat. Manifestările publice care au celebrat evenimentul o arată din plin. Locuitorii oraşului New York şi-au gustat cu entuziasm, aproape tribal, răzbunarea. Pentru militanţii islamişti de pretutindeni, liderul Al-Qaeda era probabil un exemplu, un model de viaţă sfîntă, războinicul providenţial. Dispariţia lui în condiţii umilitoare îi demoralizează. Dar nu, moartea unui terorist odios nu va face ca lumea în care trăim să fie mai bună, aşa cum s-a grăbit să ne anunţe, satisfăcut, cu gravitate, preşedintele Statelor Unite ale Americii.

Nevoia de Al-Qaeda 

Odată cu Osama bin Laden a murit un simbol. Din nefericire, statele occidentale care au participat la intervenţiile militare din Irak şi Afganistan au creat înainte de asta un altul: Al-Qaeda, gruparea descrisă de obicei ca o organizaţie teroristă tentaculară, mondială, împotriva căreia se poate lupta doar printr-un efort militar şi poliţienesc ieşit din comun. Figura ascetică a temutului terorist nu îi va mai inspira pe cei ce doresc să comită atentate în numele Al-Qaeda. Numai că Al-Qaeda este ea însăşi un simbol, o simplă etichetă, mai mult o ficţiune identitară decît o instituţie. În realitate, Al-Qaeda este forma pe care o dă globalizarea fundamentalismului islamist. Forţa acestui fenomen este în mod deliberat supraestimată. Nu e rău, întrucît capacitatea grupusculelor teroriste de a produce daune este enormă. Dar nu avem de-a face cu o organizaţie centralizată, ce posedă structuri bine definite, ci cu o reţea difuză, formată din celule autonome cu vederi diferite, dar avînd principii comune. 11 septembrie 2001 a reprezentat o reuşită spectaculoasă  pentru terorismul global, un succes alarmant al violenţei devastatoare, dar, privit în perspectivă, nu pare să fi fost mai mult decît un accident favorizat de neglijenţa sistemului american de securitate internă, în condiţiile în care incidentele erau de aşteptat. Şocul unui eveniment de o asemenea amploare, unul care i-a luat prin surprindere chiar şi pe jihadişti, l-a transformat pe Bin Laden în star media, ţintă vizibilă a urii, Al-Qaeda devenind forţa misterioasă cu care noua celebritate reuşise să cutremure o mare putere mondială.

Aşa a început o colaborare propagandistică stranie. Administraţia americană avea nevoie să dea o identitate vizibilă adversarului, ca să demonstreze că nu este neputincioasă în faţa pericolului nevăzut, în faţa duşmanului ascuns care loveşte perfid, în faţa ucigaşilor care nu respectă nici o regulă. Terorismul islamist nu putea refuza o modalitate eficientă de afirmare a identităţii. Terorismul, activitate secretă prin natura ei, creează propria lui cultură, constrînsă de anonimat. Asumarea unor atentate care nu îţi aparţin, atribuirea atentatelor unei organizaţii-simbol sînt practici tipice în contextul dat. Mişcările teroriste sînt animate de ideologie, dispun de instrumente de mobilizare, de propagandă şi îndoctrinare. Fundamentalismul islamic, mai mult decît mişcările nereligioase comparabile, are nevoie de mituri eroice. Al-Qaeda este astăzi întreaga comunitate a grupurilor teroriste islamiste şi a celor ce le susţin. Nu va dispărea cu uşurinţă.

Normalizarea represiunilor

Dar cu adevărat important e faptul că puţini se gîndesc la mesajul profund prezentat lumii întregi de către terorişti. Preşedintele american a reafirmat necesitatea efortului militar, chiar dacă uciderea lui Osama bin Laden a fost rezultatul investigaţiilor serviciilor secrete. Mai mult decît atît, presa a primit de îndată informaţii ce ar fi dus la concluzia că meritul pentru succesul operaţiunii revine celei mai contestabile şi mai detestabile iniţiative a administraţiei americane – lagărul de la Guantanamo, o sfidare la adresa doctrinei drepturilor omului (faimos pentru negarea în practică a valorilor juridico-politice occidentale prin reinventarea torturii). Întreaga politică de restrîngere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, de supraveghere generalizată şi promovare a războiului trădează această catastrofală neînţelegere. Terorismul islamist este încurajat în primul rînd de ură, iar aceasta are surse multiple. Elita musulmană din Orientul Apropiat nu poate uita trecutul colonial, tratatele de pace de la Paris, colonizarea Palestinei de către israelieni, reprimarea mişcărilor protestatare religioase, actele de agresiune jignitoare venite din partea Occidentului. În schimb, atentatorii sinucigaşi, atunci cînd nu sînt pur şi simplu victime ale îndoctrinării, au pe cineva de răzbunat: copii, soţi, soţii, rude, victime ale războiului sau ale represiunii. Nici fanatismul nu ar fi posibil fără un sentiment insuportabil al nedreptăţii, iar intervenţiile din Irak, Afganistan şi Pakistan nu au făcut decît să crească baza de recrutare a voluntarilor islamişti.

Victoria teroriştilor

Din punct de vedere cultural, fundamentalismul islamic este un hibrid curios. Asociază mentalităţi occidentale cu convingeri religioase şi valori arhaice, dar, în definitiv, se reduce la o luptă cu caracter ideologic împotriva modului de viaţă occidental, împotriva valorilor liberale, văzute ca sursă a corupţiei morale şi a decăderii islamului. Nu cumva, însă, prin distrugerea încrederii civice în puterea publică, prin abandonarea respectului pentru drepturile umane inalienabile, pentru demnitatea umană, realizăm tocmai scopurile inamicilor acestui mod de viaţă pluralist, tolerant, la care imigranţii din întreaga lume visează ca la un ideal?

Atentatul terorist de la 11 septembrie 2001 a dat o lovitură funestă siguranţei publice, în state de a căror putere militară nimeni nu se poate îndoi. După primele măsuri de combatere a terorismului însă, mulţi comentatori occidentali au observat că aceleaşi acte teroriste au lezat în modul cel mai dăunător cu putinţă înseşi principiile pe care s-a fondat cultura democratică a Vestului, mai ales preţuirea pentru libertatea individuală. Efectele terorismului sînt insidioase, indirecte, şi de aceea combaterea lor ţine în egală măsură de reflecţia, de conştiinţa publică, ca şi de acţiunea forţelor de ordine. Probabil că cea mai mare victorie pe care şi-o pot „revendica“ grupările teroriste internaţionale ar fi tocmai erodarea principiului civic al libertăţii individuale, temelia modului de viaţă umanist şi relativ tolerant pe care îl afişează societăţile cosmopolite de tip occidental. Cînd teroarea influenţează nu numai publicul ci şi instituţiile statului, rezultatul va fi o restrîngere crescîndă a libertăţilor ce formează patrimoniul ordinii legal-raţionale, fundamentul regimurilor politice liberal-democratice. Cît de departe sîntem dispuşi să mergem pe această cale? 

Terorismul internaţional islamist nu este de neînţeles, oricît de absurd ne pare la prima vedere. Scopurile sale sînt strict politice, ţinta către care se îndreaptă este abstractă. E rezonabil să credem că teroriştii urmăresc obţinerea unor decizii defetiste prin delegitimarea instituţiilor de stat şi a conducătorilor politici. Mijloacele pe care le folosesc trădează o profundă cunoaştere a societăţii occidentale şi, de aceea, terorismul reuşeşte să obţină victorii facile, chiar cu ajutorul celor ce i se împotrivesc. Într-un anumit fel, terorismul islamist, atunci cînd este îndreptat împotriva statelor occidentale, poate fi interpretat ca o lecţie de civism. Nu sînt victime ale terorismului decît cei ce trăiesc într-un regim social în care individualitatea are o valoare inestimabilă. Acţiunea teroristă nu selectează victimele, reflectînd astfel refuzul discriminării şi idealul egalităţii în libertate, propriu politicii occidentale. Terorismul islamist le aminteşte cetăţenilor responsabilitatea pentru deciziile politice ale conducătorilor lor, dar şi îndatoririle fundamentale ale elitei politice, îndatoriri de prea multe ori uitate.

Sîntem ţinte ale urii oarbe tocmai pentru că statele în care trăim ne respectă ca indivizi şi legile ne tratează imparţial şsic!ţ. E limpede că terorismul islamist va dispărea odată cu valorile politice care ne protejează. Avem privilegiul de a fi potenţiale victime ale atacurilor teroriste  şi ar trebui să fim mîndri de asta. Terorismul islamist va dispărea în momentul în care habeas corpus va fi doar o amintire, tortura va fi o practică obişnuită în anchetele penale, închisorile secrete ne vor părea banale. Atunci cînd vom fi lipsiţi de drepturi în numele imperativelor de securitate se va pierde şi puterea de şantaj a terorii. Va rămîne intact, ca sursă a intenţiilor teroriste, doar mecanismul răzbunării. Răzbunarea, privită cu ochii unui antropolog, este un fel de definiţie arhaică a dreptăţii, un resort primitiv al violenţei justiţiare, cel ce i-a făcut pe mulţi să jubileze la aflarea veştii că Bin Laden a murit. Se poate spune aşadar că „s-a făcut dreptate“. În fine, tolerînd apologia torturii, susţinînd înmulţirea atribuţiilor coercitive ale statului, vom avea o societate mai sigură. Riscul atentatelor teroriste va scădea drastic. Dar cine va mai dori să trăiască într-o astfel de societate? 

Articol apărut în Foreign Policy, ediţia română (mai-iunie 2011).
 
Ovidiu Gherasim-Proca este lector în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene al Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
Iubirile Principesei Margareta: un student socialist și un actor
Principesa Margareta împlinește la 26 martie vârsta de 74 de ani. Fiica cea mare a regelui Mihai I a avut două mari iubiri în viață: Gordon Brown, cel care avea să devină prim-ministru și actorul Radu Duda, cu care s-a căsătorit.
image
„Regele criptomonedelor”, răpit și torturat după ce și-a înșelat investitorii cu 29 de milioane de dolari
Aiden Pleterski, în vârstă de 23 de ani, care s-a autoproclamat „regele criptomonedelor din Canada” a fost răpit și torturat, după ce și-ar fi înșelat investitorii cu 29 milioane de dolari, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.