Teoriile conspirației sau mintea între evidentă și aparență
Teoriile conspirației au un mare filon comun, susținut simplu și răspicat de toate versiunile în care acestea se prezintă: nimic nu e ceea ce pare a fi, tot ce apare drept evident e de fapt aparent, adevărul fiind altul. Avem astfel o explicație-cadru universală: totul e rodul unei amăgiri și manipulări la scară internațională. Tot ce se întîmplă în lume este, în fapt, dat de o conspirație mondială, de un grup secret care domină și manipulează tot universul nostru. Soluția? Iluminarea noastră, în conjuncție cu devoalarea și combaterea grupului secret. Deja lumea se împarte dihotomic între noi și ei, adevărul e de partea noastră, și noi, cum altfel, vom învinge această conspirație universală. Deci, haideți la luptă! Iudeo-masonii vor să ne introducă cipuri prin vaccinare sau termoscanare, să ne controleze mental prin unde 5G și să ne facă pe toți bursieri Soros. Coaliția răului e clară, deci nu mai e timp de gîndire. Trebuie să (re)acționăm, să combatem aceste manipulări mondiale evidente. Noi sîntem liberi și puternici, noi știm cum stă treaba, planeta trebuie curățată. Firește, orice ar fi, guvernul e de vină. Virusul nu există, iar dacă se întîmplă ca aceia care cred în teoria conspirației să fie la putere, atunci apare teoria „statului paralel”. Pe de altă parte, nu ei conduc, ci, de fapt, ceilalți conduc din umbră, adică statul paralel. Oricum, permanent sînt acele forțe din umbră...
Cred că aceste idei vă sună foarte familiar. Mentalitatea lipsei unui adevăr manifest e din ce în ce mai populară și cîștigă din ce în ce mai mult teren din punct de vedere cognitiv, mai ales pe fondul pandemiei și, în genere, pe fondul unui analfabetism științific din ce în ce mai pronunțat. De ce se întîmplă toate acestea și mai ales de ce sînt așa de augmentate acum? Explicația este destul de simplă. Contextul pandemic a amplificat anxietatea și teama oamenilor, aceștia agățîndu-se dogmatic de acest „adevăr”. Credința în acest lucru, ca de altfel orice credință, (re)aduce un anumit confort mental. Confortul că acum știi cum stau lucrurile de fapt și confortul apartenenței la un grup ales, de inițiați. Aspectele sînt clare, adevărurile ascunse în sfîrșit se devoalează. Aceste atitudini mai sînt hrănite în cazul nostru și de moștenirea comunistă, de acea cultură a suspiciunii și neîncrederii, în care oricine dintre cei apropiați te putea turna la Securitate, sporind astfel insecuritatea și neîncrederea oamenilor. Paradoxal, cu cît ai mai puțină încredere în oameni și chiar și în tine, cu atît crezi mai abitir în astfel de bazaconii conspiraționiste. Mintea noastră are nevoie de explicații, are nevoie să înțeleagă contextul în care trăiește pentru a vedea modele și structuri care să o ajute să generalizeze și să obțină predicții. Crezînd în existența unei conspirații universale, deodată totul se leagă. Asasinarea lui Kennedy, Revoluția Franceză și coronavirusul au aceeași explicație simplă: un grup de oameni care manipulează lumea. Ce vreți mai atractiv în materie de cunoaștere? O soluție simplă și universală. Deodată avem o cheie de citire a lumii, cifrul lumii este al nostru. Noi știm, noi sîntem puternici. Cei care posedă secretele ascunse ale lumii știu deja că virusul SARS-CoV-2 și 5G-ul sînt strîns legate, că virusul de fapt nu există și totul e doar o perdea aparentă de fum creată pentru ca Guvernul Mondial să introducă vaccinarea obligatorie și să ne implanteze tuturor cipuri. Masca e simbolul tiraniei, ei, conspiraționiștii, vrînd să ne pună botniță, să ne subjuge și să ne controleze. Noi sîntem liberi, virusul nu există, deci nu purtăm mască. Nu vrem tirania medicilor, nu vrem să fim încătușați de știință. Știința nu există, totul e o minciună. O conspirație! O mare manipulare. Doar noi știm că este așa... Și, din păcate, scenariul poate continua așa la nesfîrșit...
Ce poți să le spui acestor oameni? Ce poți să îi spui cuiva care se crede Napoleon? Cred că este un firesc apel la bun-simț, la nevoia de a se încrede în evidențe sau dovezi și la necesitatea de a trece dincolo de aparențe. Problema e că oamenii, cu cît sînt mai proști, cu atît se cred mai deștepți (efectul Dunning-Kruger) și cu cît mai mulți cred în ceva, acel ceva devine un standard de opinie în comunitatea respectivă, opinie care se supraamplifică atunci cînd îi sînt aduse argumente valide contrare (efectul „backfire”). Există un experiment celebru pe care cu toții îl putem relua și care a fost inițial făcut de psihologul social american Stanley Milgram în 1961 (street corner experiment). Trebuie să stăm la colțul unei intersecții aglomerate și să privim mirați și cu insistență cerul, eventual unul populat de cîțiva nori. Dacă stă doar o persoană sau două, destul de puțini or să ne copieze comportamentul, oprindu-se din drumul lor și cercetînd intrigați cerul. Dar dacă de la bun început mai avem pe lîngă noi pe alții care fac lucrul acesta, dacă sîntem deja un grup, atunci cu siguranță că mult mai mulți vor face ca noi. Efectul de turmă are un efect cognitiv foarte conservativ în cunoaștere.
În mod conex, efectul democrației în cunoaștere e de asemenea uimitor: ignoranța mea e la fel de valoroasă epistemic precum cunoașterea ta. Amîndoi sîntem egali și amîndoi avem fiecare cîte un „vot” epistemic. Dar știința nu funcționează așa, acolo avem autoritatea adevărului și a faptelor. Problema e că atunci cînd nu mai crezi în știință și în dovezi, cînd crezi că totul e manipulare și că singurul adevăr e cel de tip conspiraționist, atunci, da, avem o problemă. Problema e că acest scepticism (care pînă la un punct este benefic și pe care, în definitiv, se bazează întreaga știință) nu duce la o cercetare critică a faptelor, ci la o instaurare dogmatică a unui pseudo-adevăr. Dacă ni se spune că „Totul e manipulare”, cred că o întrebare firească ar fi: „Dar oare acest fapt nu este el însuși tot o formă de manipulare?”. (Cel puțin din punct de vedere logic, aceasta ar fi concluzia firească atunci cînd avem parte de un cuantificator universal de tipul „totul”). Dificultatea e că aici nu ne îndoim metodic, cartezian, ajungînd să nu ne îndoim de un singur lucru: de faptul că nu ne îndoim. Nu, aici ne îndoim de tot, dar nu ne îndoim de faptul că lucrurile sînt altfel decît par și că există un grup de oameni care controlează totul. Avem de-a face aici cu o altă greșeală logică de gîndire. Dacă acest grup de oameni controlează totul, înseamnă că (deja) ne controlează și pe noi, acum și aici. Altfel nu ar mai controla chiar totul și nu ar trebui să fim atît de îngrijorați de soarta planetei. Dar cum acest lucru sigur se întîmplă (sic!), singura soluție e să îi combatem. Deci singura soluție e să luptăm împotriva acestei conspirații mondiale. Paradoxal, nu? Deci ne îndoim tot mai puțin de faptul că există această constipație, scuze, conspirație universală. Interesant, asta ne dă un sentiment de a fi ales, de a fi altfel, de iluminare, de a vedea lucruri ascunse pe care ceilalți nu le văd. Contextul pandemic „ajută” în multe feluri la amplificarea acestui sentiment paradoxal, deoarece dușmanul în sine e paradoxal, precum virusul însuși (mă rog, virusul care nu există...): invizibil și totuși atît de prezent pe toată planeta; e nou și totuși atît de vechi; e minuscul, dar creează probleme uriașe.
Pe lîngă sentimentul acesta de confort psihic că acum știi, că lumea îți este devoalată pînă în secretele ei ultime, credința într-o teorie a conspirației mai are și o altă mare atractivitate: acum totul e previzibil deoarece nu mai există întîmplare, acum totul este corelat cu totul. Toate lucrurile se leagă și sînt explicate simplu și clar, din păcate nu și coerent, căci am arătat ce inconsistențe logice acoperă acest tip de gîndire. Dar sentimentul că acum știi totul, că ai o explicație universală este mai mult decît înălțător, este magic! Cine te mai poate combate? Rațiunea, știința, logica sînt în definitiv simple manipulări cognitive. Oricum, e mult mai facil să te predai acestui tip de gîndire decît să faci știință, să ai momente de abandon și scepticism suprem, să te zbați pe calea căutării adevărului între cunoaștere și necunoaștere. Aici ți se dă o statuie clădită pe un soclu profund emoțional, pe care o venerezi dogmatic cu bună știință, dar fără însă să te mai încrezi în știință. Datele, matematica faptelor, nu mai contează. Tu știi, ai un punct clar și fix. Cumva, toată această zbatere cognitivă îmi aduce aminte de lupta dintre Socrate și sofiști. Aceștia apărau un punct de vedere fix pînă la capătul puterilor lor și cu orice preț. Pe de altă parte, Socrate cerceta și se îndoia de toate. El era pe calea adevărului, fără să îl fi atins încă. Sofiștii erau deja instalați în „Marele Adevăr”, după ce au ajuns acolo pe o potecuță măruntă și lăturalnică. Socrate avea drumul căutării, sofiștii aveau deja destinația. Mental, căutăm neîncetat modele și structuri, dar nu ne trebuie statui sau locuri inflexibile de devoțiune. Dacă le avem, vom sfîrși lamentabil și sofistic în pseudoștiință.
Mă întreb ce ar zice cineva care crede într-o teorie a conspirației cînd ar fi întrebat: „Dar ce te faci dacă credința într-o teorie a conspirației este dată chiar de către cei care conspiră în conducerea și manipularea lumii?”. Ce te face să crezi că însăși credința în aceste conspirații nu este de fapt dată și cerută chiar de către cei care conspiră? Problema e că astfel de oameni nu (mai) pun mare preț pe metacogniție și coerență logică. Din contra, ei au confortul unui scenariu facil care le explică lumea. Ce simplu devine totul! Cum ne împărțim imediat în buni și răi, în români și neromâni, în sorosiști și nesorosiști...
La nivel individual, o teorie a conspirației care ne acaparează mintea e un fel de infecție mentală prin care asistăm la o multiplicare malignă a aderenței noastre cognitive la tot felul de știri contrafăcute (fake news). Un fake news e un fel de virus epistemic care ne penetrează sistemul imunitar cognitiv, adică acea bună gîndire critică hrănită de un scepticism informațional și o smerenie intelectuală adecvată. Acest lucru se întîmplă cînd ne pierdem uzul rațiunii, adică exact în momente de emotivitate intensă. De aceea nici nu o să vedeți oameni raționali care susțin cu argumente științifice o teorie a conspirației, ci doar oameni pasionali care susțin cu pseudo-argumente că statul mondial vrea să pună stăpînire pe întreaga planetă. Mă rog, nu e clar dacă deja stăpînește total planeta sau mai are puțin și ajunge în acest punct. Noroc cu acești „arhangheli ai luminii” care stau de pază și se războiesc cu forțele oculte ale universului. Zău, puțină rațiune nu ne strică, că altfel, uitați ce monștri se nasc printre noi...
Sorin Costreie este conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și prorector al acestei universități.
