Teatrul, o invenţie a Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 727 din 25-31 ianuarie 2018
Teatrul, o invenţie a Europei jpeg

Intervenție prezentată la Roma (12-17 decembrie 2017) în cadrul ceremoniilor organizate la Premiul Europei pentru teatru, al cărui juriu a fost prezidat de criticul teatral George Banu. 

„Nu sîntem numeroși, dar venim din Atena“ – această frază de Pier Paolo Pasolini, pe care am citit-o mai de mult, într-o vacanță de vară la țară, a răsunat în mine precum diagnosticul cel mai exact al situației actuale a teatrului. Cuvintele ei au avut pentru mine forța unui fragment meteoric din Novalis sau din Cioran.

Teatrul și-a pierdut statutul majoritar de altădată, dar, deși minoritar – îmi place să cred că e vorba totuși de o „minoritate activă“ –, el își bazează legitimitatea pe afilierea, niciodată dezmințită, la democrația ateniană, la valorile sale, la umanismul său. Fundamentul „grec“ este garanția teatrului și acesta rămîne soclul său indestructibil, dincolo de toate avatarurile, de declinul sau epuizarea care îl amenință.

La începuturile sale, teatrul se baza pe amestecul de forme – teatru, dans, muzică –, dar practica separarea genurilor care interveneau prin alternanță: tragedie, comedie. Mijloacele de expresie se amestecau și spectacolul era eteroclit, pe un fundal de disociere clară, de nedepășit, a unor posturi antinomice, ca raport față de lume: tragic sau comic. Teatrul cultivă tensiunea extremelor pe un fundal privilegiat de prelucrare a miturilor grecești.

Treptat, se impune primatul cuvîntului – „Sire le mot“, cum ar spune Gaston Baty – și cuvîntul este cel care va deveni mijlocul de expresie privilegiat în dauna muzicii și a dansului. Separarea netă va fi tardivă, dar ea se va produce.

(Putem cita exemplul Cursei de șoareci montate de Hamlet, care nu are nici un impact atunci cînd se reduce la o pantomimă, dar explodează de îndată ce i se adaugă cuvintele, atît cuvintele inițiale, cît și cele scrise de prinț. Teatrul acționează prin cuvinte pe care le captează, le încarnează și le proiectează spre sală.)

Geniul lui Shakespeare îl conduce la depășirea genurilor care, de acum înainte, se împletesc (un scandal pentru adepții „francezi“ ai doctrinei clasice a „separării“ genurilor) și atestă impuritatea realității. La acest sacrificiu al extremelor se adaugă noutatea povestirilor și recursul generalizat la personaje degajate de orice încărcătură mitică.

Reprezentarea și încarnarea unor ființe prinse în hățișul destinelor individuale sau al tensiunilor istorice, iată soclul elizabetan al teatrului nostru. El se adaugă primului soclu, cel grecesc. Nu sîntem numeroși, dar sîntem shakespearieni.

Între teatrul occidental și ceea ce se cheamă „teatrul oriental“ a apărut o linie de fractură, o fractură între memoria textelor și uitarea tehnicilor. O mare parte din regizorii secolului al XX-lea vor deplînge pierderea vechilor mijloace ale actorului european prin opoziție cu teatrul oriental. Aici, sîntem supuși unei legi „duble“: pe de o parte, „eterna reîntoarcere“ a textelor, pe de altă parte, dispariția procedeelor tehnice. Iată bazele unui teatru al predominanței textului și al libertății scenice. Persistență și reînceput. În Orient se produce fenomenul invers: tehnicile, și nu textul, constituie moștenirea!

De ce să regretăm cu atîta insistență dispariția practicilor de joc, întotdeauna mai rudimentare în Occident decît în Orient, unde se practică un teatru-dans necunoscut în Europa modernă? E de ajuns să ne amintim diatribele lui Hamlet la adresa actorilor care „insultă natura“ cu strigătele și excesele lor. Toate piesele care sînt consacrate reprezentării scenice a vechilor epoci – spaniole, italiene, rusești – nu încetează să acuze „reprezentația“ și limitele sale. Dacă memoria ar fi avut încărcătura puterii de conservare orientale, am fi fost confruntați cu „limbajul de lemn“ al cabotinilor. Occidentul a acordat teatrului libertatea de a uita și l-a invitat la provocarea invenției perpetue, a unei căutări neobosite a noului pentru a oferi textelor expresii mereu distincte, diferite.

Soluțiile imaginate pentru a atenua această slăbiciune mnemonică a scenei au fost cel mai adesea împrumutate din Orient și s-au dovedit grefe trecătoare, pînă la urmă, întotdeauna respinse, străine teatrului european.

Diferitele operații de hibridare cu alte arte, asocieri de arte, s-au definit întotdeauna polemic față de ce este teatrul nostru, o „invenție a Europei“. Dar, pentru că există un astfel de model, pot exista și forme de contestare și dorință de ameliorare: Brecht considera că „doar acolo unde există ceva care rezistă se poate declanșa o revoltă“.

În Orient, la fel ca la operă sau în baletul clasic în Occident, plăcerea vine de la nuanță, pentru a relua termenii unui strălucit eseu de Mircea Martin, și de la ceea ce procură ca seducție pentru spectatorul expert care o percepe și apreciază: asta reclamă formarea publicului și evaluarea performanței. Dimpotrivă, teatrul occidental cultivă radicalitatea, cu tot ceea ce implică ea ca ruptură și contestație. Nuanța, în Orient, privește prezentul actorului și împlinirea sa, radicalitatea, în Occident, se exercită sub semnul unei dorințe de noutate, în numele unei perspective în viitor. Dacă Orientul și artele sale tradiționale se consacră eternității unui prezent imuabil, Occidentul procedează la o deconstrucție în vederea unor reconstrucții indispensabile: două motivații diferite pentru a exercita arta teatrului.

La ora diversității etnice, cu o consecință directă, anume diversitatea culturală, teatrul pare reticent. Scena este albă și orașul policrom. Această rezervă nu are nimic dintr-un refuz cultural european – să încetăm să ne culpabilizăm mereu! –, ea ține de modelul însuși de teatru care are cuvîntul, limba ca nucleu central. Dansul a primit artiști străini, muzica de asemenea, dar teatrul cere o stăpînire corectă a limbii, iar cuvintele, care trebuie să fie auzite și înțelese, comunică un sens. Este un element prealabil care trebuie asumat dacă respectăm această artă în ceea ce are ea specific și nu dorim s-o reducem la o practică de integrare „politically correct“. Pot fi semnalate cîteva amendamente, inspirate de practici recente: accesul la scenă pentru actori străini reușește să se realizeze mai ușor în contextul teatrului post-dramatic, teatrul fragmentării, unde textul ca material își pierde prioritatea, sau în ceea ce numim „scriiturile de platou scenic“, unde colaborarea între arte reduce cuvîntul la un element minor.

Teatrul, o „invenție a Europei“, este o moștenire care nu cere o conservare identică, dar care veghează totuși să nu se instaleze o uitare integrală. El este un model de la care ne putem îndepărta, dar la care teatrul se poate întoarce ca un „fiu rătăcitor“. Un model practic, ale cărui date artiștii nu le uită, nu doar cînd îl moștenesc, dar și cînd îl contestă. Exemplele sînt numeroase: montajul și scurtarea textelor din anii ’60 au fost urmate de revalorizarea versiunilor integrale ale anilor ’80, vagabondajului și explorărilor hors les murs, în afara zidurilor, le-a răspuns reînvestirea ulterioară a teatrului à l’italienne, iar atomizării teatrului post-dramatic i se opune astăzi revalorizarea narațiunii. Acest teatru e bîntuit de spiritul critic al Europei și de setea sa nestinsă de noutate. Uitarea este o șansă care permite reconstrucția, aceeași și diferită. Uitarea ușurează povara memoriei. Ele nu se exclud, coabitează, întreținînd în același timp un raport plin de tensiune. Fiecare e la fel de necesar ca celălalt.

Teatrul este o invenție a Europei. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Scena lumii, anii Dilemei (Editura Polirom, 2017) și Ușa, o geografie intimă (Editura Nemira, 2017).

traducere de Mirella PATUREAU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

MIG-21 Lancer
Aeronave de luptă MiG-21 Lancer, puse pe butuci de o rețea de escroci. Cum a fost păcălită Armata Română cu kerosen de proastă calitate
Siguranța națională a României a fost pusă în pericol, în condițiile în care mai multe aeronave de luptă MiG-21 Lancer s-au stricat după ce au fost alimentate cu combustibil neconform.
grau FOTO Shutterstock
Fermierii au recoltat 9 milioane de tone de grâu. Daea: „La porumb vor exista cantităţi mult mai mici”
Producţia de grâu obţinută în acest an ,,înmagazinată şi aflată sub cheie" este de peste 9 milioane de tone, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii, Petre Daea.
covid 19
COVID-19. Cum ne pregătim pentru valul 7
Ultimele date oficiale anunțate de Ministerul Sănătății arată 1.419 cazuri noi de persoane infectate în ultimele 24 de ore cu SARS-CoV-2 din 3.624 de teste efectuate și 20 de decese raportate.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.