Teatrul, o invenţie a Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 727 din 25-31 ianuarie 2018
Teatrul, o invenţie a Europei jpeg

Intervenție prezentată la Roma (12-17 decembrie 2017) în cadrul ceremoniilor organizate la Premiul Europei pentru teatru, al cărui juriu a fost prezidat de criticul teatral George Banu. 

„Nu sîntem numeroși, dar venim din Atena“ – această frază de Pier Paolo Pasolini, pe care am citit-o mai de mult, într-o vacanță de vară la țară, a răsunat în mine precum diagnosticul cel mai exact al situației actuale a teatrului. Cuvintele ei au avut pentru mine forța unui fragment meteoric din Novalis sau din Cioran.

Teatrul și-a pierdut statutul majoritar de altădată, dar, deși minoritar – îmi place să cred că e vorba totuși de o „minoritate activă“ –, el își bazează legitimitatea pe afilierea, niciodată dezmințită, la democrația ateniană, la valorile sale, la umanismul său. Fundamentul „grec“ este garanția teatrului și acesta rămîne soclul său indestructibil, dincolo de toate avatarurile, de declinul sau epuizarea care îl amenință.

La începuturile sale, teatrul se baza pe amestecul de forme – teatru, dans, muzică –, dar practica separarea genurilor care interveneau prin alternanță: tragedie, comedie. Mijloacele de expresie se amestecau și spectacolul era eteroclit, pe un fundal de disociere clară, de nedepășit, a unor posturi antinomice, ca raport față de lume: tragic sau comic. Teatrul cultivă tensiunea extremelor pe un fundal privilegiat de prelucrare a miturilor grecești.

Treptat, se impune primatul cuvîntului – „Sire le mot“, cum ar spune Gaston Baty – și cuvîntul este cel care va deveni mijlocul de expresie privilegiat în dauna muzicii și a dansului. Separarea netă va fi tardivă, dar ea se va produce.

(Putem cita exemplul Cursei de șoareci montate de Hamlet, care nu are nici un impact atunci cînd se reduce la o pantomimă, dar explodează de îndată ce i se adaugă cuvintele, atît cuvintele inițiale, cît și cele scrise de prinț. Teatrul acționează prin cuvinte pe care le captează, le încarnează și le proiectează spre sală.)

Geniul lui Shakespeare îl conduce la depășirea genurilor care, de acum înainte, se împletesc (un scandal pentru adepții „francezi“ ai doctrinei clasice a „separării“ genurilor) și atestă impuritatea realității. La acest sacrificiu al extremelor se adaugă noutatea povestirilor și recursul generalizat la personaje degajate de orice încărcătură mitică.

Reprezentarea și încarnarea unor ființe prinse în hățișul destinelor individuale sau al tensiunilor istorice, iată soclul elizabetan al teatrului nostru. El se adaugă primului soclu, cel grecesc. Nu sîntem numeroși, dar sîntem shakespearieni.

Între teatrul occidental și ceea ce se cheamă „teatrul oriental“ a apărut o linie de fractură, o fractură între memoria textelor și uitarea tehnicilor. O mare parte din regizorii secolului al XX-lea vor deplînge pierderea vechilor mijloace ale actorului european prin opoziție cu teatrul oriental. Aici, sîntem supuși unei legi „duble“: pe de o parte, „eterna reîntoarcere“ a textelor, pe de altă parte, dispariția procedeelor tehnice. Iată bazele unui teatru al predominanței textului și al libertății scenice. Persistență și reînceput. În Orient se produce fenomenul invers: tehnicile, și nu textul, constituie moștenirea!

De ce să regretăm cu atîta insistență dispariția practicilor de joc, întotdeauna mai rudimentare în Occident decît în Orient, unde se practică un teatru-dans necunoscut în Europa modernă? E de ajuns să ne amintim diatribele lui Hamlet la adresa actorilor care „insultă natura“ cu strigătele și excesele lor. Toate piesele care sînt consacrate reprezentării scenice a vechilor epoci – spaniole, italiene, rusești – nu încetează să acuze „reprezentația“ și limitele sale. Dacă memoria ar fi avut încărcătura puterii de conservare orientale, am fi fost confruntați cu „limbajul de lemn“ al cabotinilor. Occidentul a acordat teatrului libertatea de a uita și l-a invitat la provocarea invenției perpetue, a unei căutări neobosite a noului pentru a oferi textelor expresii mereu distincte, diferite.

Soluțiile imaginate pentru a atenua această slăbiciune mnemonică a scenei au fost cel mai adesea împrumutate din Orient și s-au dovedit grefe trecătoare, pînă la urmă, întotdeauna respinse, străine teatrului european.

Diferitele operații de hibridare cu alte arte, asocieri de arte, s-au definit întotdeauna polemic față de ce este teatrul nostru, o „invenție a Europei“. Dar, pentru că există un astfel de model, pot exista și forme de contestare și dorință de ameliorare: Brecht considera că „doar acolo unde există ceva care rezistă se poate declanșa o revoltă“.

În Orient, la fel ca la operă sau în baletul clasic în Occident, plăcerea vine de la nuanță, pentru a relua termenii unui strălucit eseu de Mircea Martin, și de la ceea ce procură ca seducție pentru spectatorul expert care o percepe și apreciază: asta reclamă formarea publicului și evaluarea performanței. Dimpotrivă, teatrul occidental cultivă radicalitatea, cu tot ceea ce implică ea ca ruptură și contestație. Nuanța, în Orient, privește prezentul actorului și împlinirea sa, radicalitatea, în Occident, se exercită sub semnul unei dorințe de noutate, în numele unei perspective în viitor. Dacă Orientul și artele sale tradiționale se consacră eternității unui prezent imuabil, Occidentul procedează la o deconstrucție în vederea unor reconstrucții indispensabile: două motivații diferite pentru a exercita arta teatrului.

La ora diversității etnice, cu o consecință directă, anume diversitatea culturală, teatrul pare reticent. Scena este albă și orașul policrom. Această rezervă nu are nimic dintr-un refuz cultural european – să încetăm să ne culpabilizăm mereu! –, ea ține de modelul însuși de teatru care are cuvîntul, limba ca nucleu central. Dansul a primit artiști străini, muzica de asemenea, dar teatrul cere o stăpînire corectă a limbii, iar cuvintele, care trebuie să fie auzite și înțelese, comunică un sens. Este un element prealabil care trebuie asumat dacă respectăm această artă în ceea ce are ea specific și nu dorim s-o reducem la o practică de integrare „politically correct“. Pot fi semnalate cîteva amendamente, inspirate de practici recente: accesul la scenă pentru actori străini reușește să se realizeze mai ușor în contextul teatrului post-dramatic, teatrul fragmentării, unde textul ca material își pierde prioritatea, sau în ceea ce numim „scriiturile de platou scenic“, unde colaborarea între arte reduce cuvîntul la un element minor.

Teatrul, o „invenție a Europei“, este o moștenire care nu cere o conservare identică, dar care veghează totuși să nu se instaleze o uitare integrală. El este un model de la care ne putem îndepărta, dar la care teatrul se poate întoarce ca un „fiu rătăcitor“. Un model practic, ale cărui date artiștii nu le uită, nu doar cînd îl moștenesc, dar și cînd îl contestă. Exemplele sînt numeroase: montajul și scurtarea textelor din anii ’60 au fost urmate de revalorizarea versiunilor integrale ale anilor ’80, vagabondajului și explorărilor hors les murs, în afara zidurilor, le-a răspuns reînvestirea ulterioară a teatrului à l’italienne, iar atomizării teatrului post-dramatic i se opune astăzi revalorizarea narațiunii. Acest teatru e bîntuit de spiritul critic al Europei și de setea sa nestinsă de noutate. Uitarea este o șansă care permite reconstrucția, aceeași și diferită. Uitarea ușurează povara memoriei. Ele nu se exclud, coabitează, întreținînd în același timp un raport plin de tensiune. Fiecare e la fel de necesar ca celălalt.

Teatrul este o invenție a Europei. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Scena lumii, anii Dilemei (Editura Polirom, 2017) și Ușa, o geografie intimă (Editura Nemira, 2017).

traducere de Mirella PATUREAU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

florin tanase fcsb facebook jpg
intersectie jpg
Testul rutier care dă bătăi de cap celor mai mulți șoferi. Cine trece primul prin intersecție
Atunci când ne urcăm la volan, este extrem de important să cunoaștem cât mai bine regulile de circulație. Scopul acestora nu este doar să fluidizeze traficul într-un mod controlat, dar să ne asigura siguranța noastră, la volan, cât și a tuturor persoanelor din jurul nostru.
Planeta Marte
Planeta Marte ar fi găzduit un ocean cu miliarde de ani în urmă. Un rover chinez contribuie la găsirea dovezilor
Cu ajutorul roverului Zhurong din China, oamenii de ştiinţă au obţinut noi dovezi conform cărora Marte a găzduit un ocean cu miliarde de ani în urmă, atunci când era o planetă foarte diferită de lumea aridă şi dezolantă din zilele noastre.
Iohannis Administratia Prezidentiala jpg
Summit al Comunității Politice Europene: Ce a spus Klaus Iohannis despre aderarea la Schengen
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, joi, la cel de-al cincilea Summit al Comunității Politice Europene, care a avut loc la Budapesta. Agenda reuniunii a inclus o sesiune dedicată provocărilor de securitate și discuții în grupuri de lucru, fiind atins și subiectul Schengen.
legume jpg
Top 3 legume care sunt pline de calorii. Românii le consumă pe săturate și nu știu că din cauza lor se îngrașă
Atunci când încercăm să dăm jos kilogramele în plus, un sfat pe care îl vom primi de la mai toată lumea este să consumăm mai multe legume. Iar, în mod normal, acest sfat este unul bun, pe care ar trebui să îl ascultăm.
elon musk colaj gettypixabay jpg
Miliardarii au dat lovitura. Cât au câștigat bogații lumii în urma victoriei lui Donald Trump
Cei mai bogați oameni din lume au dat lovitura. Bloomberg Billionaires Index estimează că ei au câștigat într-o singură zi aproximativ 64 de miliarde de dolari. Totul ca urmare a victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA.
Bucureștiul interbelic. Imagine surprinsă de fotograful Nicolae Ionescu
România Mare și modernizarea prin importuri în anul 1939
Contemporanii din România aveau impresia că nu se schimbă ceva în statul în care se formase după unirea din 1918 și multe articole din ziare ilustrau această părere.
WhatsApp Video 2024 11 07 at 19 59 55 mp4 thumbnail png
Pensionară jefuită în plină stradă de un bărbat și o femeie. Imagini cu hoții în acțiune
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Biroul de Poliție pentru Transportul Public au prins, joi, în flagrant două persoane, o femeie și un bărbat, imediat după săvârșirea unei infracțiuni de furt, în Sectorul 3.
Nicolae Ceausescu pe litoral  jpg
Care era orașul favorit al lui Nicolae Ceaușescu? A investit masiv în dezvoltarea lui, transformându-l într-un simbol al modernizării comuniste
Chiar și la atât de mult timp după căderea regimului comunist, nenumărați români sunt în continuare curioși să afle mai multe detalii despre acele vremuri, cât și despre Nicolae Ceaușescu.