Teamă de neînțelegere

Publicat în Dilema Veche nr. 788 din 28 martie - 3 aprilie 2019
Teamă de neînțelegere jpeg

Am auzit că unii dintre dumneavoastă, mai norocoși, se relaxează seara înainte de culcare, sînt legănați de gînduri plăcute și amintiri diafane, dar pentru noi, ceilalți, venirea somnului e ca mersul la război, și cînd ne întindem în pat de fapt ne cuibărim între creneluri și așteptăm asaltul vesperal al angoaselor mici și mari. Ziua ne lasă în pace, dar încă din amurg le auzim fîlfîindu-și neregulat aripile, iar acum sînt chiar pe ziduri și zîmbim cînd începe încleștarea, ce altceva poți să faci ca să rămîi sănătos la cap? Vin de peste tot, dar mai ales din viitor. „O să mori“, îmi strigă una în față, iar alta, și mai rea, îmi aruncă zeflemitor: „Vin, și nu poți să faci nimic în privința asta, degeaba alergi douăzeci de kilometri pe zi, degeaba te dai cu cremă de protecție solară, degeaba bei untură de pește, eu vin oricum și te voi îmbrățișa și încheieturile or să ți se anchilozeze, și sfincterele or să se slăbească și mintea o să se încețoșeze și or să se sperie copiii de tine și nu va mai fi nimeni în viață care să țină minte de pe vremea cînd erai și tu copil și miroseai proaspăt și aveai toate drumurile deschise.“ Plec capul înaintea ei și îmi zboară pe deasupra, am evitat-o și de data asta, și oricum am altele mult mai rele cu care să mă bat, cum ar fi „Ce-or să facă copiii tăi în lumea de mîine, începînd cu mîinele specific, la școala unde ei pot intra și ție îți e închisă, și terminînd cu mîinele generic, al lumii care își amintește că s-a născut din cruzime și gheare și colți și pare că tînjește să moară în flăcări, coaptă în propria ei zeamă?“, sau „Ce-or face oamenii ăștia pe care i-am văzut pe ziua de azi și toate săptămînile din ultimii zece ani, sînt și ei pe metereze acum, dar unde, că nu-i văd nicăieri, blestemată fie-mi miopia?“

Dacă am noroc, voi cîștiga bătălia și de data asta și somnul va veni, dar ultima pasăre de pradă, înainte să se stingă lumina, îmi strigă ascuțit că se va întoarce mîine seară.

hitchcock 32150355600 e4020410dd o jpg jpeg

Din bestiarul coșmarurilor, bătrînețea, atunci cînd ești încă tînăr sau „te legeni între două vîrste“, e geamănă, pentru mine, cu coșmarul de a fi cu totul neînțeles. Nu îi înțelegem pe bătrîni, parcă vin de pe altă planetă. Pe unii nici nu vreau să îi înțeleg, de exemplu bătrînele hiene care conduc țări și armate. Deja, remarcați, să fii român presupune să fii străin, că ești în țara ta sau în alta, mai ales în a ta, dar să fii un român bătrîn, Doamne! Nu pot să îmi imaginez. Să fii lăsat să rătăcești singur pe o cîmpie, pînă te omoară frigul, de exemplu. Dar chiar și dacă nu ești român, tot nu vrea nimeni să te înțeleagă.

Am asistat zilele trecute la o conferință despre Alzheimer. Acolo, niște psihologi britanici îi învățau pe vîrstnici arta graffiti-ului. Ideea de bază era că graffiti e prin excelență mijlocul de comunicare al marginalilor, al celor pe care societatea nu îi mai vrea, adică exact precum o să fim și noi în nu foarte mulți ani, dacă nu intrăm în Academia Română. Doar că există mai multe feluri de marginali, e un fel aparte de discriminare să îi pui pe toți în aceeași oală, iar marginalii nonagenari cu care tinerii și entuziaștii psihologi se purtau ca și cînd ar fi fost copii de grădiniță nu înțelegeau de ce erau forțați să dea cu spray pe pereți, chiar dacă la final ziceau că totuși le-ar fi plăcut, la urma urmelor le-a mai trecut timpul și i-a băgat cineva în seamă, și e o măsură ilustrativă a disperării și singurătății cînd te mulțumești doar cu atît și cînd se investesc bani în lucuri atît de stranii. Și nici psihologii nu înțelegeau că bieții oameni ziceau doar din politețe că le-a plăcut, erau mîndri de atmosfera infantilă din micul lor laborator însorit din neînțelegerea generală.

Cea mai mare sperietură e cea a rațiunii, și rațiunea îmi e speriată de neînțelegere. Instinctele, treaba lor, ele se sperie din nimica toată, din faptul că toate au un sfîrșit, că totul se degradează, de ideea că nu mă voi mai vedea bine în oglindă și ce voi vedea va fi de nerecunoscut, de nedreptatea nesfîrșită din Univers, de încălcarea sistematică și generală a celui mai elementar drept al oamenilor, cel la nemurire. Dar astea sînt mizilicuri, diversiuni.

Am întîlnit, în meseria mea în care trebuie să ascult atît de multe, oameni care se apropiau de continentul îndepărtat al celor o sută de ani. Unii dintre ei s-au temut de moarte toată tinerețea și vîrsta mijlocie. Nu doar că făceau, cum facem noi, totală abstracție de ea, dar o evitau activ, nu mergeau la înmormîntări, nu suportau tragediile la teatru, noaptea aprindeau toate becurile din casă doar ca să sfideze întunericul omniprezent. Dar mai tîrziu, privind înapoi, nu înțelegeau de ce s-au necăjit atît, din nimica. Se pare că teama de moarte e o boală care se vindecă cu timpul, și binecuvîntate sînt vremurile noastre, dacă viețile ne sînt atît de prețioase încît să ne mai și temem pentru ele din cînd în cînd.

Și mai e un gînd care îmi dă speranță. Dintr-un punct de vedere neurofiziologic, oamenii sînt niște animale foarte puerile. Chiar și la vîrste foarte înaintate, păstrăm o picătură de tinerețe, adică de neuroplasticitate. Chiar și la o sută de ani putem să ne jucăm. Chiar și atunci putem să învățăm lucruri noi. E drept că unii dintre noi își vor pierde cuvintele și amintirile și toată cunoașterea pozitivă. Dacă o să mi se întîmple una ca asta (și de ce nu?), sper să am pe cineva lîngă mine care să vorbească cu mine fără cuvinte. La care sufletul meu să răspundă nemijlocit, chiar dacă nu mai țin minte cine e, cum îl cheamă și de unde vine omul iubit dinaintea mea. Așa, ca de la esență la esență tare.

Medicul din mine v-o spune: nu sîntem cine credem că sîntem. Eu nu sînt psihiatru, pentru că existam dinainte să fiu și poate voi fi și după ce nu voi mai fi unul. Nu sînteți amintirile voastre, nici caracterele voastre, nici tot ce ați făcut și ați luat și ați dăruit mai departe, deși toate astea vorbesc despre voi și după ce nu mai sînteți deloc. Noi, voi, sîntem iubirea pe care o primim sau nu. Nu mi-e teamă de bătrînețe, sînt bătrîn de cînd eram mic. Mi-e teamă că nu te-am iubit îndeajuns ca să te înțeleg, cititorule.

Vlad Stroescu este psihiatru.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât câștigă pe zi o manichiuristă din București: „Cât faci tu într-o zi, eu fac în aproape o lună"
Sunt tot mai multe fete care încearcă să-și îmbunătățească situația financiară și încep să facă cursuri pentru a deveni manichiuriste profesioniste. Unele dintre ele au parte de noroc, ajungând să câștige mii de lei pe zi. Este și cazul Izabelei.
image
Un șef din Poliție face legea pe șosele: șoferii băuți sau drogați merg direct în arest
Şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş, a declarat că agenţii rutieri vor dispune reţinerea tuturor şoferilor găsiţi la volanul maşinilor, în trafic, cu alcoolemii mari sau sub influenţa substanţelor interzise.
image
Povestea legendarului apaș Geronimo, ultimul indian care s-a predat americanilor: pe urmele sale au fost trimiși 5.000 de soldați
În martie 1886, celebrul luptător apaș Geronimo s-a predat armatei americane după ce ani de zile a dus un război de gherilă cu ocupanții, care i-au ucis familia și i-au alungat de pe pământului lor străvechi.

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.