Teama de cataclisme - putere sau vulnerabilitate?
Teama de cutremure face parte din acele frici instinctuale care țin de supraviețuirea noastră ca indivizi și ca specie, precum frica de înălțimi, de animale agresive sau otrăvitoare, de incendii sau alte calamități. Într-o doză limitată, este naturală și sănătoasă. Se întîmplă, însă, ca unele evenimente de impact la nivel personal, regional și chiar mondial să ne accentueze anxietatea cu privire la ceea ce va urma. Frica și îngrijorarea pot deveni atît de acute încît să se transforme în seismofobie.
Atunci cînd sîntem tulburați de atacuri sau pericole de o magnitudine pe care nu o putem prevedea, există trei tipuri de răspunsuri posibile pe care mintea noastră le accesează, în funcție de experiența, resursele și tendințele noastre anterioare. Unii dintre noi devin hipervigilenți, încercînd să urmărească, să se informeze exagerat, să verifice și să prevadă ceea ce va urma, în speranța că acest lucru le va asigura posibilitatea de a controla și proteja. Aceste eforturi pot deveni atît de costisitoare încît să acapareze toate aspectele vieții pînă la sufocare. Alții dintre noi devenim mai degrabă evazivi, încercînd să ne ținem ocupați cu activități interesante, aparent urgente, productive sau triviale, negînd realitatea și evadînd în muncă, joc, ecran sau orice comportament adictiv. Al treilea răspuns este cel de blocaj, în care nu putem nici să ne mobilizăm, nici să evităm să ne gîndim la pericolul care poate urma și rulăm la nesfîrșit aceleași scenarii catastrofice cărora le rămînem prizonieri în propria viață.
Răspunsurile sănătoase la un pericol posibil și mai mult sau mai puțin probabil sînt cele dozate și variate. Este sănătos să ne informăm cu privire la ceea ce e de făcut concret în cazul unui cutremur, care este situația clădirilor în care locuim, cum putem contribui cu toții. Dar urmărirea dedicată a tuturor rapoartelor, planificarea obsesivă, căutarea intenționată a tuturor știrilor care au cea mai mică legătură cu subiectul, în loc să ne ajute, ne împiedică să funcționăm în toate domeniile vieții noastre.
Din punct de vedere cognitiv, răspunsurile sănătoase fac distincția dintre ceea ce este posibil și ceea ce este probabil. Uneori, această distincție este dificil de stabilit. Dacă tocmai a avut loc un seism, probabilitatea să se întîmple un astfel de eveniment crește în perspectiva noastră subiectivă. În realitate, ea rămîne aceeași, cum a fost și înainte să aibă loc evenimentul.
Menținerea rutinelor și obiceiurilor de viață sănătoase e unul dintre cele mai bune instrumente în a face față anxietății. Ele ne ajută să ne menținem într-o stare bună pentru a putea înțelege ce se întîmplă și a lua decizii cît mai echilibrate. De asemenea, rutinele precum orele stabile de somn, mișcarea fizică, ritualurile cu familia sau prietenii, mesele regulate ajută corpul să își mențină un ritm stabil, care transmite un feedback creierului, ajutînd astfel la relaxarea întregului organism.
Participarea la activități de voluntariat sau inițiative comunitare crește reziliența și capacitatea de a face față anxietății cu privire la dezastrele iminente. Astfel devenim agenți ai schimbării, care contribuie la o realitate mai mare decît propria ființă și siguranța ei imediată.
Și, nu în ultimul rînd, există un nivel de acceptare a vulnerabilității noastre ca indivizi, ca grupuri și ca societate cu care avem nevoie să ne împăcăm, fără a deveni fataliști. După ce am făcut tot ceea ce puteam pentru a ne proteja și a ne menține în siguranță, putem privi spre lumea în care trăim cu conștiința faptului că nu avem și n-am avut niciodată control asupra ei. Reziliența noastră se naște din felul în care putem, împreună, să ne adaptăm și să facem față fiecărui val cutremurător pe care îl trăim.
Zenobia Niculiță este psiholog.
Foto: wikimedia commons
