Te caută Moartea pe Facebook

Cristian NEAGOE
Publicat în Dilema Veche nr. 395 din 8-14 septembrie 2011
Te caută Moartea pe Facebook jpeg

Pe 29 octombrie 2010, noaptea tîrziu, am creat pe Facebook un album foto pe care l-am numit „Moartea“. Am postat atunci o caricatură de Ion Barbu, un desen în cretă de Dan Perjovschi şi o sculptură de David Shrigley. După nici un an, albumul conţinea 202 imagini, sute de comentarii şi de like-uri. Foarte mulţi mi-au trimis link-uri, fotografii, idei de continuare a poveştii şi chiar propuneri de a tipări albumul. Cînd sînt offline, în oraş, pe la vreun party, mi se întîmplă deseori să fiu abordat în legătură cu „Moartea de pe Facebook“.

Iniţial voiam doar să văd dacă oamenii ar da like morţii. Facebook este de cîţiva ani cel mai extins domeniu virtual dedicat relaţionării sociale.

Infrastructura lui se bazează pe „like“, pe „plăcere“ şi „interes“. E un mediu deseori superficial, comod, hedonist, în care voyeurism-ul meu îşi găseşte satisfacţia în exhibiţionismul tău şi vanitatea ta se întîlneşte cu a mea. Facebook interzice imaginile explicit sexuale, dar nu şi pe cele explicit morbide. Eram curios ce-o să se-ntîmple.

Istoria relaţiei mele cu moartea e însă ceva mai veche. Am început să mă gîndesc serios la moarte abia cînd am ajuns nemuritor. Eram convins că fac parte din prima generaţie de oameni care nu vor mai muri de bătrîneţe sau de boală. Dacă aveam să mor, asta s-ar fi întîmplat doar printr-un accident sau din propria-mi voinţă. Îmi bazam certitudinea pe ideea unei singularităţi tehnologice care s-ar produce în cursul vieţii mele, în jurul anului 2050. Dezvoltarea exponenţială a puterii de calcul, combinată cu progresul nanotehnologiilor şi al cunoştinţelor noastre medicale, ar face ca ţesuturile bolnave să fie reparate de roboţi microscopici funcţionînd ca nişte mici chirurgi sau ingineri ai trupurilor noastre. Aşa suna unul dintre scenariile optimiste. Alte variante vizau transferul conştiinţei într-o lume virtuală, cam ca la William Gibson, sau posibila cyborgizare a carcasei umane pe măsură ce originalul îşi va fi pierdut din vitalitate. Tradusă în limbajul credinţei, dezvoltarea Internetului îmi părea o metaforă excelentă pentru cea de-a doua venire a lui Iisus. Promitea împlinirea ubicuităţii, a împărtăşaniei generalizate, a posibilităţii unei tinereţi fără bătrîneţe.

Nu ştiam pe atunci de vecinul meu din Odessa, Nikolai Fiodorov (1829-1903) – gînditor ortodox, bun prieten cu Dostoievski şi Tolstoi, fondator al unei filozofii imortaliste ce pune accentul pe „proiectul comun“ al omenirii de a depăşi moartea prin mijloace ştiinţifice. Sigur, el mergea chiar mai departe – în viziunea lui, vom învinge cu adevărat moartea abia cînd ne vom învia toţi strămoşii, pînă la Adam şi Eva. Îi citisem şi ascultasem, în schimb, pe Vernor Vinge, Ray Kurzweil, Aubrey de Grey sau David Chalmers – care, la mai bine de un secol după Fiodorov, discutau despre emergenţa unei superinteligenţe ca despre un eveniment tehnologic foarte probabil care va modifica viaţa (şi moartea) speciei umane.

Entuziasmul meu iniţial s-a diminuat după cîteva luni în care nu prea m-am dezlipit de calculator, încercînd să-i conving pe cei din jur să prindă singularitatea. Dintr-odată, am început să mă simt uşor penibil. M-am văzut predicînd despre farmacopeia prelungirii vieţii, despre direcţionarea pozitivă a inteligenţei artificiale, despre conştientizarea unei oportunităţi epocale – şi mi-am zis că e momentul să mă opresc. Deveneam un sectant al nemuririi. Nu cumva rolul morţii e parte din motorul vieţii? Nu cumva cele două sînt atît de strîns legate, încît una nu poate exista fără cealaltă?

În trecut, măştile mortuare erau un lucru la ordinea zilei, folosite ca reamintiri ale celui decedat. În secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea fotografiei, oamenii îşi făceau poze cu morţii. După Primul Război Mondial, reprezentările morţii au început să fie ascunse sub covor în societăţile occidentale. Moartea s-a mutat din centrul vieţii, din sînul familiei, în spaţii special amenajate de Biserică, industria funerară şi profesiunea medicală. Treptat, moartea a ajuns să fie un tabu mai puternic decît sexul. Poate că unul dintre motivele trecerii ei sub tăcere a fost combaterea deziluziei. Biserica propovăduieşte o altă lume, un loc în care sufletul nostru îşi găseşte odihna, fericirea, răsplata sau, în cazul celor păcătoşi, agonia, disperarea, veşnicul supliciu. Ştiinţa ne anunţă, în schimb, că „Dincolo“ nu e nimic. Dacă avem într-adevăr o existenţă spirituală distinctă de trup, ea se stinge odată cu fiinţa noastră biologică, precum flacăra unei lumînări cînd bate vîntul sau cînd s-a topit de tot ceara. Singularitatea ar putea fi răspunsul ştiinţei la Viaţa de Apoi pe care o propune religia. Şi, pentru mulţi, chiar asta reprezintă: o nouă speranţă, o altă lumină la capătul tunelului. Dar viziunile religioase au fost dezvoltate într-o paradigmă preştiinţifică, în care moartea trupului nu afectează viaţa sufletului. Spre deosebire de ele, prognozele ştiinţifice se bazează pe fapte empirice şi argumentează în favoarea prelungirii exponenţiale a vieţii cu mijloace tehnologice. Ele nu promit depăşirea morţii.

Găsesc că Viaţa de Apoi e un fel de Moş Crăciun pentru adulţi. Precum copiii, toţi bănuim că nu-i decît o păcăleală, dar ne prefacem, cît de mult putem, că e pe bune. În plus, mai sînt şi cadourile – sau nuiaua. Raiul sau Iadul. Plăcerile şi durerile. Iar dacă stai să te gîndeşti un pic şi treci de stadiul cîinelui pavlovian, apare o altă mare întrebare: „Ce sens au toate dacă pînă şi Universul moare în final?“. Ei bine, n-au. Cel puţin nu unul prestabilit. Dacă e să existe vreun sens, acesta e construit din mers; o construcţie personală, intimă şi de multe ori absurdă. Personală – chiar dacă într-un context social; intimă – chiar dacă îi implică şi pe cei străini; absurdă – chiar dacă ne place să ne amăgim. Cît despre moartea pe Facebook, ea prosperă cu fiecare like.

Cristian Neagoe este masterand în Etică aplicată la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti.

Foto: L. Vasiliu

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.