"Ţării cît mai mulţi studenţi!" - sau despre riscurile rentabilităţii -

Publicat în Dilema Veche nr. 129 din 13 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Potrivit noii Constituţii a României, învăţămîntul de stat este gratuit, cu scopul de a se garanta liberul acces la educaţie, conform Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Dar - insuficient legiferat, prins mereu în capcanele struţocămilei autonomiei unor instituţii (de învăţămînt) fundamental dependente de un Minister, sărac în ţară săracă şi concurat (din cauza altor măsuri negîndite ale aceloraşi legiuitori care ne-au dat Constituţia) de un învăţămînt privat cu aere occidentale şi moravuri de junglă - învăţămîntul superior românesc descoperă că "gratuitatea" sa este insuficient finanţată de la buget. Soluţiile compensatorii, pe care le-a identificat în deceniul din urmă, vin să tulbure şi mai mult contururile unui peisaj deja haotic (din multe puncte de vedere: legislativ, administrativ, etic, profesional etc.), fiind totodată de natură să îngrijoreze prin simplismul şi sălbăticia economică a felului în care este gestionată criza (artificial redusă la aspectul ei financiar) prelungită a sistemului. Unul din cuvintele-fetiş ale administratorilor crizei este neliniştitoarea "rentabilitate". Sub presiunea banilor de salarii mereu pe terminate, a reducerilor de posturi mereu iminente etc., universităţile noastre "se rentabilizează" - şi nu oricum, ci impunînd curriculei şi corpului profesoral strategii economice adesea străine de mizele unei universităţi (fie ea de tip european sau nord-american). Subliniez caracterul insidios exclusiv al acestor strategii, în care universitarii, de fapt, devin executanţi lipsiţi de drept la opinie sau la liberă iniţiativă. Atîta vreme cît banii de la buget sînt distribuiţi în funcţie de numărul de studenţi ("pe cap de cadru didactic", cum am învăţat că se socoteşte), relaţia e de o simplitate determinativă şi... destructivă, totodată: cu cît mai mulţi studenţi la un cadru didactic, cu atît mai bine (căci - mai rentabil). Grupele de seminar nu mai coboară sub 50 de studenţi, seriile de curs caută să urce la 2-300, indicele dezirabil de distribuţie pentru un buget echilibrat fiind - ni se explică - de 100 de studenţi la un cadru didactic. Este, cred, exemplul cel mai simplu şi mai pertinent al riscurilor unei asemenea viziuni. Un cadru didactic care predă în medie la 100 de studenţi nu mai are cu aceştia o relaţie formativă reală, după cum nu mai are, de fapt, energie pentru a mai face şi altceva decît un fel de şcoală postliceală obosită, repetitivă, inumană, în care standardele de performanţă academică sînt înlocuite cu standarde de reuşită economică: mai mult, mai repede, mai bine. De aici la "ţării cît mai mult cărbune!" nu mai e decît un pas. Uneori, auzind ce se aşteaptă de la noi în viitor, mi se pare că pasul a fost deja făcut. Desigur, universitatea românească trebuie să se restructureze pentru a se adapta vremurilor noi, concurenţei ofertelor academice ale Europei unite (ceea ce nu e puţin lucru) şi pieţei de muncă în mişcare (ceea ce a făcut, de fapt, dintotdeauna universitatea modernă în lumea liberă). Nimeni nu va contesta aceste imperative. Dar a atribui exclusivitatea decizională (sau cea mai mare pondere în formularea strategiilor restructurării) dinamicii pieţei economice, a reacţiona în mediul academic sincron cu mişcările pieţei extra-academice determină dispariţia accelerată a domeniilor, a disciplinelor, ariilor ştiinţifice neinteresante pentru respectiva piaţă hic et nunc, deci "nerentabile". Multe dintre acestea (ştiinţele umane în genere) există în universitatea de tip humboldtian, consacrată de secolul al XIX-lea, nu ca urmare a cererii pieţei (avea industria drumurilor de fier nevoie de Limbi moarte?), ci a unei intervenţii a statului, a unui proiect instituţional construind o cultură, o identitate culturală, cu tot ce implică aceasta. Sacrificarea - sub semnul rentabilizării (mai bine zis a iminenţei crahului economic din "nu vom avea bani de salarii dacă...") - a unor filiere academice aplică sinucigaş în universitate logica uzinei unde se închid secţiile producătoare pe stoc. Însă nimic nu garantează regenerarea domeniilor sacrificate: capitalul uman se pierde, refacerea lui poate să ia decenii întregi, dispariţia competenţelor, a reţelelor de specialişti fiind de natură să determine dispariţia unor filiere de certificare a calităţii etc. Dar acestea nu sînt singurele lucruri (în fond, particulare) pe care imperativul rentabilizării universitare ni le aduce dinainte în chip ameninţător. Logica lui aminteşte de aceea utilizată de dictatura ceauşistă în anii ’70-’80 pentru a "împleti cu producţia" învăţămîntul românesc. Ceea ce nu se putea "împleti" astfel era desfiinţat (psihologia) sau redus drastic (ştiinţele umane în general, dar şi cercetarea teoretică din cele exacte). Şi toţi ştiam că scopul conducătorilor nu era de a rentabiliza ceva prin definiţie "nerentabil" (universitatea ca instituţie publică), ci de a decapita elitele gînditoare, de a reduce (de a desfiinţa, chiar) un spaţiu al gîndirii critice, al libertăţii şi al pluralităţii, un spaţiu neliniştitor pentru Putere. Faptul că, acum, eventual, această decapitare a Universităţii nu este dorită de managerii crizei noastre e secundar în raport cu efectele unei atari politici pe termen lung. P.S. 1. Cîţi dintre laureaţii Nobel în economie sînt matematicieni proveniţi din departamente şi proiecte de cercetare economic nerentabile? 2. Căror imperative de rentabilitate le răspundeau, în anii ’70, cursurile de exobiologie ale lui Carl Sagan de la Cornell University? Ioana Bot este conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.
image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: