Ţăranul-Orăşean

Cătălin Augustin STOICA
Publicat în Dilema Veche nr. 343 din 9 - 15 septembrie 2010
Ţăranul Orăşean jpeg

- elemente de analiză sociologică -

Noni – un prieten din cartier extrem de mîndru de faptul că este bucureştean get-beget – îmi povestea următoarea ispravă: „Pe vremea lu’ nea Nicu’, cînd mă duceam la serviciu dimineaţa, pe la cinci jumate, luam tramvaiu’ de aici din staţie, de la noi. În staţie… lume multă că era aglomeraţie. Cînd mă apropiam de staţie, strigam tare Ţărane! Toţi bărbaţii din staţie întorceau capul să vadă cine i-a strigat!!! Păi… toţi erau de la ţară! Ai naibii! Ăştia ne-au invadat oraşu’ şi l-au stricat! Nu mai ai loc de ei nici acum!“. Noni nu este nici pe departe un caz singular. Am întîlnit braşoveni oripilaţi de „moldovenizarea“ Kronstadt-ului, după cum am întîlnit şi clujeni indignaţi de prezenţa mare a provincialilor în capitala neoficială a Ardealului. 

Migraţia rural-urban  şi modernizarea comunistă 

Istoria recentă ne arată că aceste percepţii referitoare la invadarea oraşului de către sat şi „ţăranii“ aferenţi au o întemeiere empirică. Procesul de urbanizare a României post-1945 trebuie înţeles în strînsă legătură cu proiectul comunist de modernizare. În toate ţările din regiune, proiectul comunist de modernizare a implicat industrializarea masivă. De altfel, pentru Lenin comunismul însemna „puterea Sovietelor plus electrificare“ (a se citi şşiţ „industrializare“). În 1948, mai puţin de un sfert din populaţia ţării trăia în mediul urban (23,4%). În 1989, ponderea populaţiei care trăia în mediul urban ajunsese la 53,2% (cf. datelor INS). Mai exact, într-un interval de patru decenii, ponderea populaţiei urbane s-a mărit de cca 2,3 ori. Creşterea populaţiei urbane s-a făcut îndeosebi prin migraţie internă. Potrivit sociologului Dumitru Sandu, fluxurile migraţiei interne au reflectat sinuozităţile procesului de industrializare comunistă. În perioada 1948-1966, ritmul urbanizării a fost mai rapid şi a oglindit mobilizarea cvasitotală a populaţiei în eforturile de reconstrucţie şi dezvoltare postbelice. Direcţia migraţiei interne era dinspre rural înspre urban, iar regiunile care au furnizat grosul migranţilor au fost Moldova şi Muntenia. O atenţie specială trebuie acordată fenomenului denumit de Ivan Szelényi drept suburbanizare – întîrzierea creşterii urbane în raport cu ritmul ridicat al industrializării (de exemplu, fenomenul navetiştilor; pentru o analiză a suburbanizării în România vezi lucrările lui Dorel Abraham). Migraţia internă rural-urban atinge valori maxime în perioada 1973-1982 (cf. lui D. Sandu). Efectele crizei economice sistemice şi a încremenirii în proiectul ceauşist s-au reflectat şi în ratele migraţiei interne care au cunoscut, în perioada 1983-1989, cele mai scăzute valori (cf. D. Sandu). Accesul în (marile) oraşe a fost drastic restricţionat. (Generaţiilor mai tinere şi mai puţin dispuse să lectureze studii de specialitate le recomand să vizioneze filmul Buletin de Bucureşti pentru a-şi face o idee – vagă, e drept – despre tribulaţiile stabilirii reşedinţei în marile oraşe în acea perioadă.)

În primii doi ani după căderea lui Ceauşescu, migraţia rural-urban cunoaşte creşteri spectaculoase; dispariţia restricţiilor administrative de acces în oraşe s-a reflectat în creşterea ponderii populaţiei în oraşele mari, cu precădere. Restructurările şi criza economică de la mijlocul anilor ’90 au schimbat direcţia fluxurilor de migraţie internă de la rural-urban la urban-rural. Odată cu liberalizarea regimului vizelor, tabloul migraţiei cunoaşte modificări spectaculoase datorită plecării românilor în Spania şi Italia – plecare numită de Sorin Antohi, sugestiv şi cu trimitere cinematografică, „Marea Evadare“. 

Informaţiile prezentate anterior au avut rolul de a schiţa din punct de vedere cantitativ chestiunile urbanizării şi ale migraţiei rural-urban. Amărăciunea amicului Noni cu privire la invazia „ţăranilor“ în Bucureşti pare a fi întemeiată numeric. Analiza fenomenelor urbanizării (comuniste) trebuie să ia în discuţie şi aspecte de ordin calitativ. Bunăoară, nu trebuie ignorat faptul că transformarea unor comune în oraşe a avut loc peste noapte şi s-a datorat unor decizii politico-administrative, fără nici o legătură cu gradul de dezvoltare şi infrastructura localităţilor respective. (O frenezie similară de „urbanizare prin decret“ o înregistrăm în prezent, cînd unele comune devin oraşe din dorinţa unor coterii formate din autorităţi locale şi oameni de afaceri de a specula în domeniul investiţiilor imobiliare; celor interesaţi de fenomen le sugerez să fie atenţi la chestiunea aşa-ziselor zone metropolitane şi a modului – suspect, uneori – în care se trasează graniţele acestora.) Alte elemente calitative ale urbanizării din România vizează suprafaţa locuibilă pe persoană scăzută, supra-densitate de ocupare (număr mare de persoane pe cameră), penuria de locuinţe (vezi fenomenul locuirii mai multor generaţii în apartamente de bloc), suprafaţa scăzută a spaţiilor funcţionale (baie, bucătărie), infrastructura deficitară a unor oraşe mici sau a zonelor periferice ale oraşelor mari (ex. reţea de canalizare, alimentare cu apă, încălzire etc.), insuficienţa spaţiilor verzi, a locurilor de joacă şi petrecere a timpului liber şi – post-1990 – a parcărilor etc. 

Mentalitatea metropolitană  şi reuşita în viaţă 

Tot la capitolul aspectelor de ordin calitativ ale urbanizării nu trebuie să îi uităm pe clasici. Pentru Ferdinand Tönnies, oraşul ilustra tipul „societăţii“ (Gesellschaft), opus „comunităţii“ (Gemeinschaft) şi caracterizat prin relaţii sociale impersonale, anonimitate, fragmentare şi izolare. Georg Simmel nota că diversitatea oraşului, densitatea demografică, intensitatea şi natura activităţilor din oraş (îndeosebi tranzacţiile financiare) au dat naştere aşa-numitei mentalităţi metropolitane, caracterizată prin blazare, indiferenţă, raţionalitate, cu efecte psihologice negative asupra indivizilor. Pe aceleaşi coordonate, pentru Max Weber oraşul se definea, printre altele, prin anonimitate, raţionalizare, secularism. Pentru Robert E. Park – unul dintre reprezentanţii de seamă ai Şcolii de la Chicago – oraşul este definit ca o stare de spirit. Louis Wirth – şi el asociat Şcolii de la Chicago – este autorul unei lucrări clasice care analiza oraşul din perspectiva modului de viaţă. Pentru Wirth, modul urban de viaţă implica formalitatea contactelor sociale, superficialitatea lor, relativism, izolare ori atomizare, secularizare, depersonalizare, dezrădăcinare, degradare. În acelaşi timp, nu trebuie uitat faptul că, de-a lungul secolelor, oraşul a reprezentat un motor al dezvoltării economice şi al emancipării politice, caracterizat prin liberalism, artă, cultură, autonomie şi – mai ales – civilitate şi spirit civic. Procesul de urbanizare sub comunism a produs o lume specifică, cu manifestări oarecum diferite. Unii dintre cei care reuşeau să se mute la oraş reproduceau în spaţiul urban modelele comportamentale şi de relaţionare din lumea satului: întinsul rufelor în grădina blocului, creşterea copiilor în comun (cu ajutorul vecinilor), socializarea pe înserat în pijamale sau capoate pe băncile de la intrarea în bloc, cultivarea de legume în spaţiul verde şi – la periferii – chiar creşterea porcilor, a iepurilor sau a nutriilor, personalizarea (în unele cazuri) a spaţiilor comune (casa scărilor) sau, în alte cazuri, lăsarea în paragină a acestora etc. (vezi şi studiile coordonate de Vintilă Mihăilescu). Cei care reuşiseră să se mute la oraş erau priviţi cu mîndrie şi invidie de cei rămaşi în sat. Nu avea importanţă faptul că unii dintre noii orăşeni aveau statutul de lumpen şi trăiau în condiţii absolut mizere în cămine muncitoreşti sau în faimoasele garsoniere confort 3. A te muta la oraş era un semn al reuşitei în viaţă – visul american á la roumaine. Culmea succesului era repartizarea şi ulterior cumpărarea unei „case la bloc“ în anostele şi lugubrele complexe de locuinţe ceauşiste. 

Reacţiile lui Noni şi ale altor orăşeni „get-beget“ sînt probabil generate de ceea ce am putea numi un conflict al civilizaţiilor. Este vorba de ciocnirea dintre comportamentele şi atitudinile asociate mediului rural cu modul de viaţă urban. Unii autori susţin că această ciocnire a dat naştere unui tip social aparte – ţăranul-orăşean (nu foarte îndepărtat de celebrul urban villager şitalo-americanţ al lui Herbert Gans). Sociologul polonez Piotr Sztompka susţinea că transformările comuniste au condus la o modernitate mimată sau contrafăcută („fake modernity“), definită prin decalajul dintre modernitatea evidentă a unor structuri de tip hard (industrializare, urbanizare, tehnologizare) şi „tradiţionalismul“ mentalităţilor. De pe aceste poziţii, ţăranul-orăşean este un exemplu al tipurilor sociale mutante generate de proiectul comunist al modernizării. Fără îndoială, ar mai fi multe de spus pe această temă, dar nu mai am nici spaţiul şi nici dispoziţia necesare continuării discuţiei. Vecina de la parter se ceartă cu vecinul de la etajul 2; vecinul de la 2 face un grătar în grădina din faţa blocului şi îi afumă vecinei cearceafurile întinse la uscat în aceeaşi grădină. Cred că o să mă duc să beau o bere cu Noni…

Cătălin Augustin STOICA este doctor în sociologie, director general al Centrului de Sociologie Urbană și Regională -Curs și lector universitar la SNSPA.

Foto: V. Dorolți

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Șef Salvamont: „Traseele turistice în momentul de față nu mai prezintă nicio siguranță din cauza urșilor”
Specialiștii atrag atenția că din cauza înmulțirii fără precedent a urșilor, cazurile precum cel al tinerei de 19 ani, atacată pe traseul Jepii Mici, din Munții Bucegi, care a murit mai apoi după ce fiara a aruncat-o într-o prăpastie, vor continua.
image
Intrăm în război dacă doborâm rachetele rusești în Ucraina? Generalul care ne-a reprezentat la Comandamentul NATO are răspunsul
Generalul (r) Virgil Bălăceanu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, la ce riscuri ne-am expune dacă am lua exemplul Poloniei, a cărei armată ar putea în curând să doboare rachete rusești încă de pe teritoriul ucrainean, dacă există indicii că se îndreaptă spre țara lor.
image
Parisul „fierbe“: Capitala Franței se pregătește pentru un eveniment nemaivăzut în istoria omenirii EXCLUSIV
„Weekend Adevărul“ a fost singura publicație din România prezentă în capitala Franței pentru a afla culisele unui eveniment grandios.

HIstoria.ro

image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.
image
Nicolae Ceaușescu a făcut de gardă la catafalcul lui Tudor Arghezi / FOTO
De un asemenea privilegiu nu s-a bucurat nici un scriitor în Istoria României.