⬆
satul la oraş
Țăranul de muzeu
Nu mă pot abţine să nu pun măcar un deget pe exponatele din muzee care, dincolo de valoarea lor intrinsecă, îmi lasă impresia sinceră că aşteaptă să le fie testată tactil materialitatea. Așa că le-am luat la rînd cu teama şi cu îndrăzneala hoţilor de buzunar, de la Muchacha en la ventana lui Dali, la lupii artistului contemporan chinez Cai Guo-Qiang din instalaţia Head-On). Nu însă şi la Muzeul Ţăranului Român.
Rurarul reinventat - argument
De cînd mă ştiu, mi s-a părut că Bucureştiul meu natal e, desigur, un mare oraş al patriei, o metropolă…, dar, în acelaşi timp, şi un imens sat. Sau, mai bine zis, un conglomerat de sate adunate, de-a valma şi cu furca, sub acelaşi „acoperiş“…
Ţăranul-Orăşean
Noni – un prieten din cartier extrem de mîndru de faptul că este bucureştean get-beget – îmi povestea următoarea ispravă: „Pe vremea lu’ nea Nicu’, cînd mă duceam la serviciu dimineaţa, pe la cinci jumate, luam tramvaiu’ de aici din staţie, de la noi. În staţie… lume multă că era aglomeraţie. Cînd mă apropiam de staţie, strigam tare Ţărane! Toţi bărbaţii din staţie întorceau capul să vadă cine i-a strigat!!!
Ruralitatea autohtonă
La începutul anilor 2000, Bucureştiul începuse să fie populat cu restaurante care mai de care mai tradiţionale, mai mult în marketing decît în gust, asta dacă ţinem cont de faptul că baza lichidă şi de legume a ciorbiţelor era aceeaşi pentru toată gama disponibilă. Fantasmele bucătăriei ca la mama acasă – o mamă rurală evident, că doar puţini bucureşteni puneau mîna-n foc că sînt os de localnic – au dat năvală peste papilele de-acum sătule de hamburgeri.
"Casa îmbrăcată ţărăneşte de la oraş
Cum îşi împodobesc locuinţa cei care au plecat din satul natal şi stau acum la oraş, după ce o parte din viaţa lor au trăit înconjuraţi de lucruri făcute în casă? Ce obiecte sînt considerate valoroase în locuinţa noului orăşean, cel care vine dintr-un mediu unde fiecare ştie ce poziţie socială deţine o familie în comunitate, doar uitîndu-se la obiectele şi textilele care decorează „casa/camera dinainte“, spaţiul festiv în mediul rural?
Ţărănia. De la sat la oraş
Întrebat ce este un ţăran, un elev dintr-o şcoală centrală bucureşteană a răspuns: cineva care scuipă seminţe şi vorbeşte urît. Ştim, ţăranul nu mai e ce-a fost. E tot mai puţin rural, tradiţional, vital… Concret, nu prea ştim ce a devenit. Dar putem să observăm. Şi să întrebămcîţiva tineri urbani: 1. Ce este ţărănia? Şi cum se manifestă ea în sat şi la oraş?; 2. Există un ţăran în fiecare din noi? Cum arată ţăranul din tine?
Băi, ţărane! Schimbă-ţi mentalitatea!
Există, într-o sală a Muzeului Ţăranului Român, o troiţă din lemn ce pare să fie înconjurată de o aură a autenticului şi a trăitului. Pictura scorojită şi un pic naivă nu face decît să scoată în evidenţă o frumuseţe specială. Ea a fost adusă dintr-un sat de către o echipă de muzeografi şi etnografi, fiind luată de acolo cu acordul sătenilor, care nu mai aveau nevoie de o troiţă veche.
Cu opincile la barieră
Despre problematica ţăranului şi imaginea lui în cultura română s-a scris pînă la saturaţie în diverse epoci istorice. Nu este în intenţia acestui scurt articol să recapituleze succesiunea momentelor notorii în care reprezentarea satului şi a ţăranului în literatură, de exemplu, a fost marcată cînd de impulsuri intens idilizante (la Alecsandri, Coşbuc, Sadoveanu, sămănătorişti, gîndirişti etc.), cînd realist-demitizante (la Rebreanu, Preda ş.a.).
Un bilet dus-întors
Mai toate cunoştinţele, vecinii, rudele şi prietenii mei îşi trimit copiii la ţară. Mai cu seamă în vacanţele de vară. Dacă prind cîteva zile de concediu, şi dacă nu vor fi fiind deja prea obosiţi, îi recuperează două-trei zile (în varianta „ofertă promoţională de weekend“) sau poate o săptămînă, în care interval îşi vor fi ales o destinaţie „turistică“ pe la noi sau pe-afară. Depinde de buzunar. Şi oricum, în caz că nu se întîmplă, copilului îi face bine la aer curat…
Portul naţional de ieri şi azi
Citirea unei imagini, nescrisă în cuvinte, poate fi uneori la fel de captivantă ca un roman poliţist. De mulţi ani nu mă satur să descifrez tot ce poate spune portul popular, ce povestesc iile, fotele şi catrinţele care, spre deosebire de hainele actuale, făcute să dureze un sezon, trebuiau să ţină o viaţă, apoi erau lăsate moştenire.