Talentatul domn Boros

Dacă în România există un muzician, inginer de sunet, regizor muzical, promotor de evenimente și jurnalist de origine maghiară care să se fi situat mereu în spațiul colaborărilor importante cu artiști din propria comunitate, dar și din afara ei, numele lui este Boros Zoltán.

Cînd, în 1978, Electrecord, unica și oficiala casă de discuri a Republicii Socialiste România, îi lansa formației Metropol Group primul LP, Égig érhetne az ének / Sunetul în zbor, cîntat integral în limba maghiară, el urma să devină unul dintre cele mai importante release-uri ale Epocii de Aur a rock-ului românesc. Un disc de blues rock pe care grupul din Oradea testa frugal sound-ul care îl va defini în următorii ani, hard rock-ul à la Deep Purple, ÉÉAÉ își va materializa parțialul succes prin lansarea, la un an distanță, a albumului Vouă (pe vinil) / Tot pe drum (pe casetă), care conținea trei, în cazul primului, respectiv șase piese, în al celui de-al doilea, de pe Sunetul în zbor, cîntate de această dată în limba română.

Poate n-ar fi inutil să amintesc faptul că un oarecare merit în aceste întîmplări i-ar putea aparține lui Boros Zoltán, cel care, cîndva la începutul anilor ’70, descoperea „într-o pivniță a Universității din Oradea“, cum singur rememora în emisiunea Remix a lui Doru Ionescu dedicată Metropolului, trupa fondată în 1968, de unde o extrăgea pentru a o duce într-un studio de înregistrări. Boros nu era chiar un nimeni la vremea aceea.

Născut în 1939 la Ginta, comuna Căpîlna, în județul Bihor, își începea studiile muzicale la Conservatorul din Iași în 1962, pentru a și le încheia la Conservatorul „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, în anul 1967. Între 1969 și 1971 a condus orchestra Teatrului de Stat din Oradea, pentru ca în 1971 să facă pasul spre televiziune: Redacția emisiunilor în limba naționalităților conlocuitoare (1971-1984), Redacția muzicală din Radioteleviziunea Română (1984-1989), Redacția Maghiară a Televiziunii Române (1990-2002).

Cu un an înainte de apariția Sunetului în zbor, în 1977, aceeași casă de discuri edita un LP numit Zenés Karaván 1. Pe el se regăseau înregistrări făcute de Secția Maghiară a Radioteleviziunii Române – de altfel, titlul albumului îl împrumuta pe cel al unei emisiuni TV produse de respectiva secție – cu formații și interpreți de muzică pop, folk și rock aparținînd respectivei comunități. La trei ani distanță, label-ul de stat va repeta gestul, cu un al doilea volum, Zenés Karaván II. Dacă o mică parte din numele de pe aceste două compilații erau cunoscute, apărînd și pe alte release-uri Electrecord – Metropol, Acustic T74, de exemplu –, cele mai multe aveau rezonanță doar pentru comunitatea maghiară din România. Dar un nume, unul care se va dovedi important în „industria muzicală“ din România acelor vremuri, iese în față. Ați ghicit, același Boros Zoltán, conducător al unei formații de acompaniament, inginer de sunet și autor al textului care însoțea discul pe primul LP, supervizor al înregistrărilor și, din nou, semnatar al notei de pe a doua copertă pe discul secund.

Boros a scris muzică de teatru și film, jazz și pop, a condus orchestre de muzică ușoară esențiale, a avut două compoziții pe un alt LP Electrecord referențial pentru comunitatea maghiară din România, A Siculus ’72 – Táncdalfesztivál / Dalai, un disc cu înregistrări de la Festivalul de Muzică de Dans / Táncdal Fesztivál Siculus ’72 de la Odorheiul Secuiesc, eveniment interzis după trei ediții. „Actor“ esențial al scenei culturale maghiare din România anilor ’70, Boros Zoltán se mută la București în anii ’80, loc în care colaborează, ca lider al unei formații de acompaniament și compozitor, cu artiști ai scenei de muzică ușoară și de jazz, precum Aura Urziceanu, Mihaela Runceanu, Éva Kiss, Doina Limbășanu, Mirela Voiculescu-Fugaru, Carmen Mureșan, Gabriel Dorobanțu, Aurelian Temișan. În același deceniu îi apare și singurul LP de autor, Pași spre infinit, în cultissima Serie Jazz – gen muzical pe care nu l-a abandonat niciodată – a Electrecordului, unul dintre puținele discuri de fusion lansate în România acelor ani, alături de Panoramic Jazz Rock, Nodul gordian și Acordul fin, ale pianistului Marius Popp. 

Paul Breazu este jurnalist.

Foto: Hajdu Tamás