Table pe vapor

Publicat în Dilema Veche nr. 639 din 19-25 mai 2016
Table pe vapor jpeg

Zvîrr! Zvîrrrrrr! Șase-doi… n-ai ce face, mai stai una! Stau, mă, stau. Că parcă aș avea unde să plec… Zvîrrr!  Cinci-trei.  Na,  c-am  plecat  –  și acu’ chiar te-nchid de tot. Bine, mă, te-ai găsit  să  faci  tu  pe  deșteptul  după  cîte marțuri ți-am dat ieri, de nu te spală de rușine toată Dunărea… Zvîrrr…

Delta  Dunării,  ora  șase  dimineața. Liniștea deltei e spartă în mii de cioburi de sunetul zarurilor care se rotesc în veterana cutie de table a lui nea Nelu, pontonierul. Sunetul zarurilor se înfige adînc în creștet și mă trezește totdeauna mai devreme decît aș fi vrut (și aș fi putut) să dorm.

„Cazinoul“ e pe puntea superioară, fix deasupra cabinei mele. Sunetul zarurilor este deseori acompaniat de scîrțîitul mesei și al băncilor, atunci cînd jucătorii se angrenează prea tare sau cînd se pregătesc să arunce. Zarurile sînt descîntate și rugate de fiecare dată… și totuși – de ce mereu „Hai, fetele!“? După zuruitul zarurilor urmează de regulă pocnetul sec al tablelor mutate pe tablă. Sînt în anii 1990, iar în fiecare an merg într-o campanie de măsurători prin Delta  Dunării.  De  obicei  plecăm  la  finele lui iulie cu un ponton-dormitor, tras de o mică șalupă, navigăm agale  prin toată  delta.  Ne  întoarcem  pe  la  jumătatea lui octombrie. Mereu cu sufletele pline de frumusețea naturii, nenumăratele aventuri. Dar nu și de liniște. O coloană sonoră a unei asemenea campanii ar trebui  marcată  de  muzicile  perioadei  hippie, amestecate însă cu sunetul aproape continuu al zarurilor și tablelor. Marinarii, alături de unii colegi, se încing mereu într-un maraton din care, după două luni și jumătate, rămîn teancuri de caiete cu scoruri, dovezi ale performanțelor extraprofesionale. În Sulina, Sfîntu Gheorghe, Portița sau Jurilovca numărul competitorilor crește, adevărate campionate cu echipe care joacă acasă și în deplasare. Evident, și numărul chibiților e mai mare, dar prin porturi lumea se mai mută și prin crîșme. Așa aflu că există diferite  stiluri  de  a  juca  table:  serios  sau la zeflemea, cu pasiune, cu ură, cu multă politețe, cu dorința răzbunării sau chiar și un pic lingușitor… La colegii mei Gigi și Coco, alături de marinari, văd diferite tactici de atac sau defensivă, atît de necesare pentru împlinirea unei strategii de adevărat campion. La drum, cînd navigăm cu șalupa și  pontonul,  jocul  de  table  mă urmărește  permanent.  Dacă  nu

lucrăm  pe  plaje  (atunci,  slavă  Domnului, nu are cum să joace nimeni), măsurăm vitezele de curgere a Dunării la diferite adîncimi și luăm și probe de aluviuni transportate de fluviu pe fundul apei.

Evident, fiind cel mai tînăr, ajung în echipa care măsoară vitezele apei. Echipa e condusă de o colegă mai rea de gură și stăm la pupa șalupei. De cîte ori șalupa se oprește într-un punct, după ce aruncă ancora, marinarii opresc motorul, vin lîngă  noi  și  își  reiau  jocul  de  table. Veteranii stau în prova și lasă capcana de sedimente pe fundul Dunării, o scot apoi din  apă  după  un  sfert  de  oră  și  repetă operațiunea. Ei sînt departe de sunetul tablelor – dar și de gura colegei mele. Lasă  că  mă  fac  eu  mare  și  mă  mut  și  eu la prova… Colega mea îi ceartă pe marinari, încearcă să le explice că sunetul zarurilor este urît, iar jocul de table nu este demn pentru o persoană manierată. Nea Mitică și Pavel, ambii localnici din Deltă, o ascultă politicos, apoi se întorc la tablele lor. Din nou zvîrrr… de data asta parcă și cu mai multă sete.

O  dată  însă  am  crezut  că  am  scăpat. La finalul lucrului la un punct de măsurători, cînd marinarii scoteau ancora din apă, unul dintre colegii mai mari vine repede să își ia un pachet de țigări din lada în care țineam toate proviziile strategice, care nu trebuiau să se ude. Ridică rapid capacul lăzii, fără să observe cutia de table de pe marginea acesteia. Pleoscăitul cutiei căzute în apă e pentru mine ca o muzică divină. Colegul – cînd își dă seama ce a făcut – se aruncă în apă și scoate cutia – din care zarurile și piesele (pulurile, dacă țin minte bine) plecaseră deja spre Marea cea Mare. Am scăpat! Dar nu a fost să fie… După vreo trei ore de liniște, ne întîlnim cu altă șalupă, iar marinarii noștri fac rost de la colegii lor  de  o  pereche  de  zaruri.  Piesele?  Pînă la Sulina, la Magazinul Pieței, jocurile vor continua, dar cu sticluțe de esență de rom (negrele) și cutii de probe de suspensii (albele). Pocnetele lor pe tabla de joc mă fac să regret piesele clasice. E  noapte.  Sunetul  zarurilor  îmi însoțește  pașii  și  la  retragerea  în cabină, de regulă mult după miezul nopții. Iar nopțile cu lună nouă și cu cer înstelat par rupte dintr-un film despre călătorii în spațiu. Coloana sonoră adaugă însă o altă dimensiune. Nu pot să nu mă gîndesc: vor fi jucînd oare table călătorii spre diferitele colțuri ale galaxiei?

Șah? Nu am jucat niciodată. Și nici colegii mei,  nici  marinarii  cu  care  am lucrat.  Iar  în  parc  nu  prea  apuc  să  stau. Deocamdată.

Adrian Stănică este jurnalist și cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină.

p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.
p 11 WC jpg
„Pastorala americană prin excelență”
Am ajuns să văd sărbătoarea și ca pe o ocazie de a face un exercițiu de recunoștință.
p 12 sus WC jpg
Discurile
Cărțile m-au învățat să fiu om, iar discurile m-au învățat cum să rămîn.
image png
Mă bucur de re-cunoștință, mă bucur de uitare
Recunoștința ar trebui să fie un proces reciproc în prietenii strînse.
image png
Despre recunoștință ca virtute socială
Recunoștința nu este doar o potențială datorie morală, ci și o genuină virtute socială.
image png
Scheletul din vitrină
Sînt curios la ce profesori se referă și, mai ales, ce-i făcea atît de buni în ochii lui.
p 14 sus Invidia jpg
A mușca mîna care te hrănește
Invidia primitivă este obstacolul ce stă în calea trăirii iubirii și recunoștinței.
image png
Tu cîte like-uri ai primit azi?
Cum ne exprimam aprecierea, empatia, gratitudinea?
p  10 cu like in dreapta sus flip jpg
Un simbol pentru liniștea noastră
O să dureze mai mult, dar o să ne bucurăm mai mult de ea.
image png
Like me
TikTok-ul e oglinda cea mai fidelă a ceea ce sîntem.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.