Surprize în trecut și nostalgii în viitor - de ce Istoria ne învață calmul, chiar dacă vorbim despre rock, Biserică sau mariaje gay

Publicat în Dilema Veche nr. 912 din 30 septembrie – 6 octombrie 2021
Surprize în trecut și nostalgii în viitor   de ce Istoria ne învață calmul, chiar dacă vorbim despre rock, Biserică sau mariaje gay jpeg

Farmecul cel mare al epocii noastre constă în faptul că se întîmplă (și sînt pe cale de a se întîmpla) lucruri pe care nu numai că nu le-am fi așteptat, dar chiar le-am fi crezut de-a dreptul imposibile. Spun „farmec”, deși știu că unii vor ridica din sprîncene – nu e rău, uimirea intrigată duce cunoașterea mai departe! Cunoaștere care include – desigur – și scrierea Istoriei.

Toate-au fost, la timpul lor, ceva exagerat

În luna august a.c., am fost invitat la Festivalul de film istoric de la Rîșnov/Brașov, pentru o dezbatere și cîteva întîlniri cu studentele/studenții. Într-o discuție relaxată, am fost întrebat ce cred despre căsătoriile gay. N-a fost o întrebare inedită; în ultimii ani, într-o formă sau alta, mi s-a mai pus, în România, dar și în Franța.

În anul în care eu m-am născut (1967), pe continentul Europa, ca și în țara, regimul, contextul în care eu m-am născut, eventualitatea căsătoriei dintre un bărbat și un altul, sau dintre o femeie și altă femeie, era nu nulă – ci de negîndit. Bunicilor mei, ideea unei căsătorii homosexuale într-o primărie li s-ar fi părut nu o glumă – ci o imposibilitate pură, pentru că oamenii, condiționați de timp & spațiu, rareori pot gîndi dincolo de locul și de era lor. Imaginați-vă pe voi înșivă în anul 1885, întrebîndu-l pe Mihai Eminescu ce-ar crede despre doi bărbați căsătoriți între ei. Sau imaginați-vă că sînteți în anul 1938 și îl întrebați pe Nicolae Iorga ce zice de ideea ca două femei să se mărite una cu alta! Iată, deci, două genii – dar, cred, ambii ar fi putut fi încuiați, în anii lor, cu astfel de întrebări (în acest binom, eu aș paria pe un răspuns mai calm de la Iorga, nu de la Eminescu).

Să gîndim puțin la Istoria din spatele nostru. Acum 300 de ani, o femeie divorțată (mai bine zis, lăsată de soț) era suspectă. Acum 100 de ani, puține erau femeile din România rurală care făceau întreruperi de sarcină; practica exista, se petreceau avorturi (satul românesc era mai tolerant decît ați crede! – sau depinde cu ce-l compari, vezi Afganistanul azi), dar, în mare, o nemăritată care făcea asta clar devenea ținta bîrfelor, iar cota ei, în satul respectiv, scădea. Sau: acum plus/minus 50 de ani, tinere românce născute în mediul rural, educate apoi la oraș și devenite salariate, încă ezitau, totuși, să fumeze în fața taților lor (tați care, unii, fumau copios – dar în a căror concepție femeile și tutunul nu rimau!). Sau: gîndiți-vă la primele femei europene care au purtat pantaloni – au scandalizat! Gîndiți-vă la primele femei albe din SUA care au mers de mînă cu un bărbat negru sau la prima femeie de culoare care a ieșit la dans cu un WASP... Toți au scandalizat, la vremea lor. S-a oprit lumea din tranziție? Nu.

Vi se pare că diferența dintre româncele fumătoare din 1970 și homosexualii din 2020 este una ontologică? Poate, dar Istoria ne calmează: 50 de ani contează mult în viața generațiilor în curs, dar cinci decenii sînt insignifiante la scara Istoriei.

Acum, toate aceste cutezanțe de altădată par banale. Așa va fi și cu actualele cutezanțe sau contestări. Trupa Phoenix avea, în 1967, aceste superbe și simple versuri: „Toate-au fost, la timpul lor, ceva exagerat / Anii au trecut în zbor și lumea le-a uitat“. O incredibilă filozofie istorică se ascunde în aceste strofe.

Desigur, există un revers al medaliei

Pe de altă parte, ca profesionist al Istoriei, mi se pare în egală măsură aberantă ideea de a cere modernizare peste noapte din partea unor instituții care, prin logica lor, sînt conservatoare. Istoria ne învață că, de exemplu, Biserica (oricare ar fi ea) nu poate fi forțată; în timp, toate Bisericile s-au adaptat la mersul societății – dar, repet, în timp. Chiar dacă, admit, Istoria se grăbește, ideea unora de a accelera update-ul Bisericii va avea exact efectul opus. Pretenția unor neo-iacobini ca Biserica să sprijine de mîine contracepția sau avortul sau mariajele gay sau prezervativul etc. nu e numai absurdă, ci se va întoarce împotriva înseși ideii de evoluție.

În aprilie 2020, cînd Guvernul țării a propus ca preoții să stea izolați în biserici, iar polițiștii să ducă pe străzi lumina Învierii (!), aparent nimeni nu și-a dat seama ce cutie a Pandorei se deschide. Printr-un act oficial, au fost legitimate toate protestele opuse Guvernului și politicilor oficiale antipandemie. Există oameni care cred că BOR (general vorbind) este cea care sprijină campania antivaccin etc. Dar, peste 50 de ani, am bănuiala că istoricii viitorului își vor da seama că, de fapt, astfel de idei crețe (precum lumina Paștelui adusă cu mașina Poliției...) au sporit temporar susținătorii unui arhiepiscop intransigent, să zicem Teodosie al Tomisului, care e parte dintr-o serioasă confruntare (geopolitică?) din interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Ca istoric, după aproape un secol de patriarhat românesc, pot s-o spun: în Biserica Ortodoxă Română există o tendință națională și pro-europeană, relaxată în raport/față de greco-catolici, catolici, protestanți ș.a. (Patriarhul Daniel, ca și precedenții, face parte din această familie spirituală), după cum există o altă tendință, opusă Occidentului, rebelă în interiorul BOR și admirativă față de ortodoxia politică promovată de unele state din estul României...

Rezum: cine critică BOR că nu susține schimbarea de sex (să zicem) face o dublă greșeală. Pe de o parte, susține o aberație (nu poți cere unei instituții prin esența ei conservatoare să devină un ONG în vîrful revoluțiilor din societate), iar pe de altă parte, la orice atac la adresa conducerii BOR e de văzut cui prodest / cui folosește. Aici ar fi mult de discutat, nu e subiectul acestui text, doar vă propun să reflectați.

Nu homosexualii sînt miza – și nici Bisericile

În fine, mai cred că desfășurarea, ca și scrierea Istoriei sînt, prin esența lor, un fenomen ciclic. Nu vreau să insist neapărat asupra homosexualității – deși ea este, paradoxal, un bun indicator.

Să ne înțelegem: acum cca 13.000 de ani a avut loc cea mai mare revoluție din istoria umanității – marea revoluție neolitică, prin care oamenii au început să domesticească animale și să cultive plante înainte sălbatice. Această relativă abundență de proteine & vegetale a permis treptat sedentarizarea. Cel puțin patru fenomene au decurs din apariția primelor cvasi-localități: apariția epidemiilor (dat fiind că oamenii se adunau, mai mulți, pe un spațiu limitat/îngrădit), apariția culturii (migratorii & vînătorii-culegători aveau arta lor, dar abia sedentarii au căpătat tihna pentru necropole, monumente etc.), apariția homosexualității „moderne” (toate primatele au instincte homo, dar comunitățile familial-tribale de vînători-culegători, se crede, le respingeau mai drastic decît cei din satele sedentarizate) și apariția... cariilor – care provin, pare-se, din consumul de carbohidrați, precum pîinea din grîu rîșnit etc. Apoi, vreme de secole, homosexualitatea a avut propria ei istorie, ilustrativă pentru ideea mea de ciclicitate – de exemplu, în Grecia anului 400 î.Hr. era mai ușor să fii gay decît în Franța anului 1400 d.Hr. sau decît în Germania anului 1940. Cum spuneam: istoria nu se repetă, dar există cicluri și cicluri. Dacă noi devenim azi toleranți față de ceva, nimic nu garantează că, peste decenii sau secole, nu va urma o epocă a unor neo-Inchiziții etc.

Istoria la timpul viitor

Cred că, în fața noastră, la două sau trei decenii în viitor, va urma o revoluție (post-umană?) de o amploare fără precedent. În acest moment scriu un roman, în care această schimbare (o cred epocală, similară cu revoluția neolitică de acum 13.000 de ani) poartă numele de BIANCA: biotehnologii, inteligențe artificiale, nanotehnologii, alternative cognitive etc. Imaginați-vă cum oare se va scrie Istoria cînd istoriografia va încăpea pe mîna unei generații cu un IQ crescut brusc prin editare genetică. Personal, cred că aceasta este autentica, azi, confruntare mondială: care putere va ajunge (prin gene „îmbunătățite”) să producă o primă generație de genii. Geniile – ne arată Istoria – pot fi deseori benefice și tot deseori mai egoiste decît noi, restul. Cum oare se va scrie Istoria viitorului, ca un posibil vals printre astfel de minți cu super-IQ, ca să nu mai amintesc despre posibilitatea unei viitoare Istorii scrise de o inteligență artificială?

Vi se pare scenariu SF? Eu aș zice să nu pariați pe această imposibilitate.

Istoria ne arată că „de negîndit”-ul de ieri are, uneori, curiosul obicei de a deveni banalul de mîine. „Toate sînt la modă acum / Și tot exagerat / Timpul trece ca un fum / Și tot va fi uitat! Da, da! Nu, nu!“

Cei de la Phoenix aveau dreptate.

Adrian Cioroianu este istoric. Manager interimar al Bibliotecii Naționale a României.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Experiența nefericită a unui român într-un paradis turistic din Caraibe. „S-a mai întâmplat să nu apară sub nicio formă ”
Un român a povestit experiența neplăcută prin care a trecut în Bahamas, unul dintre paradisurile turistice din Caraibe. Practic, aceasta i-a pus în pericol întreg sejurul.
image
Dilema masculină: cu sau fără maiou pe sub cămașă. Ce spune creatoarea de modă Adina Buzatu VIDEO
Aceasta este întrebarea care îi macină pe bărbați, mai ales în sezonul cald. Designerul Adina Buzatu spune că obiectul vestimentar este necesar mai ales atunci când bărbații transpiră excesiv, pentru că absoarbe umiditatea.
image
Ce împiedică România să devină o forță regională. Expert român din SUA: „Avem și o problemă de feudalism local”
Expertul în securitate Marius Ghincea, lector la Syracuse University (SUA), explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce-i lipsește României pentru a-și putea asigura securitatea și pentru a fi o forță de luat în calcul în regiune. El consideră că o piedică este „feudalismul local”.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.