Sub semnul șiboletului. Paul Celan didactizat

Publicat în Dilema Veche nr. 851 din 30 iulie - 5 august 2020
Sub semnul șiboletului  Paul Celan didactizat jpeg

În dimineața zilei de 27 iulie 1962, Paul Celan ieșea din Moisville, cătunul normand unde familia Celan-Lestrange deținea o reședință de vară, și se precipita înspre oficiul poștal din comuna învecinată Saint-Remy-sur-Avre pentru a expedia o telegramă, în speranța că va putea astfel preîntîmpina inacceptabilul: „REFUZ ORICE CONSIMȚĂMÎNT PENTRU SELECȚIE EDIȚIE ȘCOLARĂ EDITURA FISCHER STOP”.

Adresantul, editorul și traducătorul Karl-Eberhardt Felten, avea să-și exprime telefonic, a doua zi, perplexitatea în fața acestei răbufniri, cugetînd amar la „cît de solitar este omul în deciziile sale”, mai ales că intențiile editurii de a întocmi mai sus pomenita antologie școlară erau, după spusele lui, „cele mai bune”. Poemele fuseseră selecționate în majoritate dintre cele timpurii și, riguros datate, ele ar fi putut servi inclusiv la demontarea acuzației de plagiat lansate de imperturbabila Claire Goll – în tinerețe, vremelnică amantă a lui Rainer Maria Rilke, la bătrînețe statornică amatoare de scandal. Văduva lui Yvan Goll susținuse în 1953 – și de atunci, în repetate rînduri, cu tot mai multă înverșunare – că unele dintre poemele lui Celan din volumul Mac și memorie (1952) ar fi fost plagiate după creațiile din Iarba viselor (postum, 1951) ale defunctului ei soț. Atîta doar că poemele incriminate erau reluate din volumul anterior Nisipul din urne (1948), volum retras din librării de Celan însuși, din cauza numeroaselor greșeli de culegere. Dar... și atunci, ca și acum, publicul era mai avid de bîrfă decît de argumente raționale sau de informație genuină, așa încît suspiciunea lui Celan că lumea literară germană n-ar mai vrea să-i dezlipească de pe frunte abuziva etichetă de plagiator a rămas nestinsă pînă la moarte.

Hipersensibilul Celan avea să realizeze tonul intempestiv cu care își bruscase editorul, așa încît, la 3 august 1962, relua problematica într-o scrisoare către același Felten, de data aceasta mai pe larg și mai prevenitor. Se scuza pentru telegrama cu bucluc, dar insista totodată pe dreptul la diversitate și la refuzul de a cădea victimă obiectificării [„Versachlichung”]: „Oricine, indiferent de unde vine și unde trăiește, are dreptul să fie așa cum este. Nu poți obiectifica un om în timpul vieții, cum o tot fac aceia care, în loc să se ocupe de ei înșiși, se ocupă mereu de celălalt”. Suspiciunea lui Celan, așadar, se lega (și) de acest mecanism reflex care intervine în procesul de didactizare, ca parte a receptării literare: lirica – trăire acută și insondabilă prin excelență – devine parte dintr-o programă școlară, materie de predare pentru un cadru didactic oarecare și, astfel, obiectul unui demers cognitiv cel mai adesea mediocru, întemeiat pe întrebarea: „Ce a vrut să spună autorul prin aceste versuri, copii?”. Prea ușor se uită, în acest proces, că doar autorii de poezii neizbutite sau, în cel mai fericit caz, de poezii cu caracter explicit narativ-didactic – fabule, alegorii, parabole – știu cu adevărat ce vor să spună, pe cînd marii autori lirici, cei autentici, habar n-au ce vor să spună, pentru că, dacă ar ști cu precizie, atunci ar trece direct la elaborarea de tratate științifice și n-ar mai insista pe rime, metri și alte rigori prozodice menite a transforma propriul eșec cognitiv, propriile zbateri și sfîșieri, în obiect estetic. Reticența lui Celan era, totuși, doar pe jumătate legitimă. Scriind și, mai ales, publicînd, te livrezi singur acestui mecanism al receptării și îți asumi de la bun început eventualitatea de a încăpea pe mîna hermeneutului „de școală nouă”.

În ziua de azi, la cinci decenii de la moartea lui Celan, poezia acestuia este deja masiv obiectificată, ea se predă în sistemul educațional din Germania aproape la toate nivelurile. Gimnaziaștii pot afla, citind Fuga morții, despre Holocaust, despre suferința poporului evreu sub regimul nazist, despre ce înseamnă să scrii în limba ucigașului etc. Liceenii pot învăța, familiarizîndu-se cît de cît și cu biografia poetului, despre literatura germană din afara granițelor; despre enclava multietnică Bucovina și despre cosmopolitul Cernăuți al anilor 1920; despre variantele limbii germane și despre faptul că nu trebuie să fii exclus doar pentru că pronunți puțin altfel cuvîntul Schibboleth; despre cunoașterea alterității și despre necesitatea dialogului intercultural. (A nu se ignora că, în Germania de azi, o clasă obișnuită de liceu are în compunere cca. 70% nemți, 15% turci și kurzi și 15% alte etnii, adesea și copii de refugiați.) La diverse facultăți filologice, studenții pot aprofunda „dialogul mut” dintre Celan și Heidegger, pot analiza răspunsul lui Celan la butada lui Adorno, cum că a mai scrie poezie după Auschwitz ar fi barbar, sau pot documenta, săpînd în zone ceva mai frivole, modul în care imposibila iubire dintre Celan și Ingeborg Bachmann a fost transpusă literar în opera unuia sau a celuilalt.

În România, creația lui Celan nu avea cum să facă obiectul unei didactizări programatice, din moment ce, pînă la ediția Paul Celan, Opera poetică, vol. I și II, Polirom, 2019 (traducător George State) și la volumul Paul Celan, Meridianul și alte proze, ediție revizuită, Polirom, 2020 (traducere de Andrei Corbea), aceasta nu a putut fi receptată sistematic, ci doar accidental. Doar la secțiile de germanistică de la universitățile mari din România se predă Celan și, mai ales, se face cercetare despre Celan. Însă există ceva care leagă momentul istoric 1962 din Germania cu România anului 2020. Este un fenomen de adîncime, care dă măsura inadecvării patente a programei școlare la realitatea social-istorică, iar aici suspiciunea lui Celan era întru totul justificată, ea avînd cîteva repere viguroase în această realitate.

Să rememorăm: în zorii deceniului 7, programa școlară din Germania Federală doar mima democratizarea, canoanele rămînînd însă neschimbate; metodele didactice erau încă primitive – expresie a pedagogiei autoritariste; reconstrucția țării era încă în curs, „minunea economică” germană transformînd păturile sărace în simpli consumatori, fără acces la educație înaltă – democratizarea universităților avea să vină abia spre finele deceniului –, iar denazificarea instituțiilor publice era încă un deziderat timid. (Ea avusese loc la vîrful elitei politice, însă la bază avea să se desăvîrșească abia spre mijlocul anilor ’90 și, în general, pe cale naturală; altminteri, în foarte puține cazuri, de exemplu în 1995, opinia publică a mai putut asista, uluită, la devoalarea unei cariere „de succes” precum cea a fostului rector al universității din Aachen, Hans Schwerte – în fapt, un camuflaj social cu accente romanești, căci sub această identitate se ascundea fostul ofițer SS Hans Ernst Schneider.)  

Problemele României actuale sînt multe: postcomunismul cu racilele sale; insuficienta confruntare cu trecutul, inclusiv cu cel fascist; corupția generalizată; migrația masivă a forței de muncă; sărăcia înveșnicită din mediul rural; abuzurile statului împotriva cetățeanului; violența domestică etc. Există opere literare în literatura română postdecembristă care să tematizeze aceste probleme? Desigur. Sînt ele predate la școală? Nu.

În schimb, programa școlară elaborată de minister prevede la disciplina Limba și literatura română – am luat la întîmplare programa de clasa a X-a –, că, pentru satisfacerea criteriilor de „accesibilitate [a textelor literare studiate] în raport cu nivelul dezvoltării intelectuale şi de cultură generală a elevilor”; pentru „atractivitate”, „varietate” și „valoare” ar fi obligatoriu ca „cel puţin jumătate dintre textele selectate” să aparţină autorilor canonici. Iar canonul literar românesc nu s-a mai schimbat de prin 1980 toamna... Așa se face că, de decenii întregi, elevul român află mereu aceleași lucruri: despre o oaie limbută care are premoniții, despre faptul că țăranii vor pămînt – iar pentru a-și atinge scopul sînt în stare și de viol sau crimă –, că nu e bine să-ți plătești impozitele funciare, că e bine să-ți faci singur dreptate cu un baltag etc.

Nimic de zis, elevii trebuie familiarizați și cu formele gîndirii simbolice, dar pînă una-alta, pentru a asigura un suiș lent și practicabil înspre standardele intelectuale impuse, n-ar strica o priză sănătoasă la realitatea imediată. Ea neîntîmplîndu-se, elevii consideră, pe bună dreptate, că textele literare studiate în școală sînt greoaie și inutile – iar aceasta este fix premisa analfabetismului funcțional. Cît timp manualele de literatură rămîn un simplu apendice la manualul de istorie, iar acesta din urmă întîrzie în glorificarea necondiționată a trecutului, învățămîntul românesc va opera invariabil excluziunea socială, rata abandonului școlar și a analfabetismului funcțional va rămîne rușinos de ridicată, iar elevii care nu vor rosti corect șiboletul ministerului vor fi dați la o parte fără milă.

Paul Celan n-ar fi vrut să-și știe opera și biografia obiectificate într-un astfel de demers didactic. Dar oare ce autor dorește așa ceva cu adevărat?

Gabriel H. Decuble este scriitor și traducător, directorul departamentului de limbi și literaturi germanice, Universitatea din București.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

 Mobilizare partiala - rusi trimisi la razboi FOTO Profimedia
Bătaie între soldați și recruți la o bază militară din regiunea Moscova: Poliția Militară a intervenit pentru a calma spiritele
Soldați aflați sub contract și bărbați recent mobilizați pentru război s-au luat la bătaie la baza Alabino, din regiunea Moscova, după ce aceștia din urmă s-au opus confiscării telefoanelor mobile.
Muntii Orastiei Cetati dacice  Foto Daniel Guță (2) JPG
Cetățile dacice pline de comori, uitate din anii ´50. Din locurile tainice, aurul a fost adus cu carele
Mai multe foste așezări dacice împânzesc ținutul Sarmizegetusei Regia din Hunedoara. Unele au dat naștere unor legende și sunt cunoscute pentru comorile descoperite în preajma lor.
Eduard Hellvig bilant SRI FOTO Mediafax
Șeful SRI lansează un avertisment la adresa unor foști angajați: Vom face tot ce ține de noi pentru a rezolva aceste probleme
Șeful SRI a lansat un avertisment la adresa unor foști angajați ai instituției, despre care susține ca gravitează în jurul unor companii de stat sau în spatele a „tot felul de oameni”.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.