Strada unde am pupat-o pe Mimi

Cristian CIOBANU
Publicat în Dilema Veche nr. 650 din 4-10 august 2016
Strada unde am pupat o pe Mimi jpeg

Vă amintiți de panourile apărute în București acum vreo șase-șapte ani pe care scria „Strada unde am pupat-o pe Mimi“, „Locul unde băteam mingea cu băieții“ sau „Troleul care mă ducea acasă“? Simțiți ceva atunci cînd treceți printr-un astfel de loc? Poate o vibrație afectivă? Sau poate sînteți indiferenți – cert este că informația vă face să cunoașteți mai bine persoana în cauză.

Panourile despre care am amintit au fost parte a unei campanii numite „De ce iubim Bucureștiul?“, avînd ca scop sensibilizarea bucureștenilor și provocarea unui sentiment de apartenență la oraș. Asta pentru că afectivitatea spațiului și empatia sînt interconectate: omul și spațiul comunică afectiv și se îmbogățesc reciproc de semnificații. Domeniul care studiază asta se numește Geografie Mentală și pleacă de la premisa că putem să ne simțim mai bine în locul în care trăim dacă experimentăm spațiul direct sau prin ochii semenilor noștri. 

Tipuri de percepții
asupra spațiului

Geografia mentală se află la întîlnirea dintre geografie și psihologie și încearcă să arunce o ocheadă în mentalul colectiv, cu limitările inerente, și să surprindă modul în care spațiul se reflectă în mintea fiecăruia dintre noi. Concret, există trei feluri în care gîndim spațiul.

Primul palier se referă la ceva ce este atît de comun încît a devenit de la sine înțeles – situarea în spațiu sau „propriocepția“. Fiecare dintre noi, oriunde ar fi în oraș, știe unde să se ducă pentru a ajunge acasă. Nu avem întotdeauna o hartă la noi pe care să o consultăm permanent, dar avem una în mintea noastră, o hartă mentală. Aceasta are o utilitate imediată și este folosită pentru deplasarea în spațiu, cu atît mai folositoare într-un spațiu urban.

Însă spațiul nu este doar un labirint prin care oamenii trebuie să găsească drumul potrivit, ci este încărcat cu semnificații, mai puternice sau mai slabe. Al doilea palier de percepție, numit „atributiv“, este legat de valorile mentale ale spațiilor percepute, odată cunoscut, un spațiu capătă anumite însușiri în mintea fiecăruia.

Cel de-al treilea palier este cel afectiv. Valoarea spațiilor poate, în unele cazuri, să depășească o simplă calitate informativă și utilă orientării și deplasării, ea poate trece în domeniul afectivului, în momentul în care cineva vibrează emoțional la contactul (fizic sau mental) cu un anumit spațiu. Acel loc poate avea semnificații personale, simbolice, iar subiectul percepției este profund marcat de acest lucru. Exemplele variază de la ulița copilăriei sau bătătorul de covoare din spatele blocului la celebra stradă unde am pupat-o pe Mimi.

Spațiul trăit

Spațiul poate fi considerat gol de semnificații, cel puțin teoretic, doar pînă în clipa cînd îl experimentăm. În momentul în care începem să avem anumite trăiri într-un anumit spațiu, el devine un loc. Putem spune că oamenii transformă spațiul în loc pentru a-l putea digera bucată cu bucată. De exemplu, dacă facem o călătorie lungă cu automobilul, spațiul traversat nu are semnificații speciale pînă nu avem o experiență. Fie că ne oprim pentru a privi peisajul, pentru a mînca ceva sau pentru că avem o pană de cauciuc, acel spațiu unde am oprit devine loc. Ne vom aminti de acel spațiu și de experiența noastră de fiecare dată cînd vom trece pe acolo. Locul este așadar un fragment de spațiu cunoscut, știut, limitat. Pe măsură ce îl cunoaștem, spațiul se tranformă în loc, fie prin percepție, fie prin cunoașterea directă, măsurarea și catalogarea sa. Spațiul devine loc atunci cînd este mai bine cunoscut și este înzestrat cu o anumită semnificație, atunci cînd capătă o valoare. Un loc are o anumită însemnătate afectivă, el reprezintă ceva pentru omul care îl percepe astfel. Este interesant cum, în cunoașterea spațiului, ne folosim de afectivitate ca de un al șaselea simț. O experiență plăcută poate transforma spațiul, îl poate îmbiba cu anumite valori, la fel cum o poate face percepția prin simțuri. Vedem din ce în ce mai mult în jurul nostru, mai ales în spațiile urbane, o adversitate a locuitorilor față de spațiul în care trăiesc. Spunem despre București că este aglomerat, murdar sau neinteresant, iar spațiul devine o problemă pe care trebuie să o rezolvăm cînd vrem să ne deplasăm în oraș. De multe ori încercăm să anihilăm spațiul pentru a cîștiga timp, privim în gol în metrou cîteva minute sau ne formăm propriul univers în automobil, fără să simțim kilometrii pe care-i parcurgem. Aceste lucruri ne fac să nu mai trăim spațiul, care rămîne lipsit de valori afective. 

Spațiu și timp

Spațiile încărcate de valori afective sînt de obicei percepute personal sau percepția este restrînsă la un grup. Fiecare dintre noi are propriile experiențe și propriile trăiri afective, poate irepetabile. Putem oare transmite aceste trăiri altor persoane? Geografia mentală se preocupă, prin excelență, de prezent, deoarece percepția se realizează prin acțiunea directă a stimulilor. Totuși, pe palierul afectiv, se întîmplă ca anumite spații să conțină atît informații despre prezent, cît și despre trecut. De exemplu, bunicul meu, și probabil nu numai el, „vede“ în București clădiri și monumente care nu mai există în realitate, cum ar fi statuia lui Brătianu din mijlocul intersecției de la Universitate.

Situațiile și exemplele personale afective sînt numeroase și sînt convins că fiecare dintre noi le are pe ale lui. Există și o tehnică de suprapunere a unei fotografii vechi peste una din prezent (fig. 1) pentru a face un fel de punte peste timp (exemple găsiți pe dearphotograph.com). Dacă ne îndepărtăm puțin de palierul afectiv și încercăm o generalizare la nivel social, relațiile spațiu-comunitate se păstrează. Un exemplu foarte bun ar fi sud-vestul orașului București, ocupat la început, după relocarea boierilor în zona vestică, de pătura socială cea mai de jos: țigănia Mitropoliei și mahalaua calicilor. Adrian Majuru, cînd vorbește despre Bucureștii mahalalelor și periferie ca mod de existență, încearcă să creeze o legătură între situația anterioară secolului al XVII-lea și prezent, cînd cartierele Rahova și Ferentari sînt în continuare considerate cele mai rău famate. Acest lucru poate fi pus pe seama unei proiecții străvechi, în timp ce noi, cu instrumentele geografiei mentale, am numi-o „paleoimagine“ – percepția spațiului trecut sau geografie mentală istorică. Afectivitatea spațiului nu numai că se poate transmite de la un om la altul prin empatie, dar poate intra în anumite percepții istorice care să se transmită de la o generație la alta. Spațiile afective relevante pentru un grup de persoane, o națiune, de exemplu, se pot transforma în spații sacre sau mitice, locuri care fac parte din panteonul de simboluri definitorii ale acelui grup. Locul unei bătălii importante sau locuri legate de o personalitate marcantă sînt valoroase nu pentru că ar păstra ceva în realitate, ci doar în plan afectiv. 

Spațiul personal și empatia

În urmă cu șase ani am realizat o cercetare încercînd să surprind atitudinile afective asupra propriului cartier în cadrul unei investigații despre geografia mentală din București. Le-am cerut respondenților să-și exprime, pe de-o parte, atitudinea față de propriul cartier, iar pe de altă parte să spună care consideră ei că este atitudinea celorlalți locuitori ai Capitalei față de cartierul lor. Variantele de răspuns au o puternică conotație afectivă, ele variind de la „îmi iubesc cartierul“ la „îl urăsc“.

Au rezultat în acest mod două hărți (fig. 2 și fig. 3), una a atitudinii endogene asupra propriului cartier, iar cealaltă a atitudinii percepute exogene: prima arată cum este văzut cartierul de către propriii locuitori, iar a doua modul în care aceiași locuitori consideră că este văzut de către alți locuitori ai orașului. La acestea se adaugă harta fricii, adică harta percepției siguranței în București. Atitudinea endogenă e în mare parte pozitivă, oarecum în contradicție cu percepția siguranței surprinsă de harta fricii. Zonele apropiate de o atitudine negativă sînt Berceni, Rahova, Ferentari, Ghencea și Grivița, și cu toate acestea nuanțele de roșu aproape că lipsesc de pe hartă.

În ceea ce privește atitudinea percepută exogenă, lucrurile revin mai aproape de percepția siguranței. La cartierele enumerate mai sus se adaugă Baicului, Electronicii și Străulești. Locuitorii lor sînt conștienți că propriul cartier nu este bine văzut de către ceilalți bucureșteni.

În general se remarcă o topofilie a locului propriu: de cele mai multe ori propriul cartier este văzut mult mai bine decît credem că este văzut de ceilalți. Acest lucru se întîmplă din simplul sentiment de apartenență al omului, de unde a apărut și sintagma „nicăieri nu-i ca acasă“. Dacă privim locul ca pe o porțiune de spațiu devenită cunoscută, experimentată, atunci „acasă“ este locul prin excelență. Spațiul propriu este cel mai bine reprezentat mental și, deci, cel mai bogat în valori afective.

În concluzie, există o comunicare afectivă între spațiu și om. În momentul în care spațiul este trăit, el se îmbogățește de semnificații la fel cum omul asimilează acele experiențe noi. Nu doar experiența devine parte a ceea ce sîntem, ci și spațiul de care este legată aceasta. Cunoașterea acestor spații echivalează cu a cunoaște mai bine persoana sau grupul care a experimentat afectiv locurile. Dacă vrem să ne simțim bine în orașul nostru trebuie să îl „rupem“ în locuri semnificative pentru noi sau pentru cei care ni le comunică. Astfel, spațiul vast, necunoscut și periculos poate deveni mai ușor de digerat.

Spațiul trăit, contactat direct, parcurs pe jos sau cu bicicleta ne poate da alte repere de afectivitate. De la locuri istorice importante, la strada unde am pupat-o pe Mimi, spațiul trăit ne spune cine sîntem și ne ajută să-i descoperim pe cei din jur. 

Cristian Ciobanu este doctor în geografie cu lucrarea Studiu de geografie mentală în municipiul București, care a pus bazele Geografiei Mentale în România (www.mentalgeo.wordpress.com). Din 2012 locuiește în Țara Hațegului, unde se ocupă de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, geoparc internațional UNESCO administrat de Universitatea din București.

Foto: sus - fig. 1, jos - fig. 2, 3, 4

fig 2 jpg jpeg

fig. 2

fig 3 jpg jpeg

fig. 3

fig 4 jpg jpeg

fig. 4

p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.
p 11 WC jpg
„Pastorala americană prin excelență”
Am ajuns să văd sărbătoarea și ca pe o ocazie de a face un exercițiu de recunoștință.
p 12 sus WC jpg
Discurile
Cărțile m-au învățat să fiu om, iar discurile m-au învățat cum să rămîn.
image png
Mă bucur de re-cunoștință, mă bucur de uitare
Recunoștința ar trebui să fie un proces reciproc în prietenii strînse.
image png
Despre recunoștință ca virtute socială
Recunoștința nu este doar o potențială datorie morală, ci și o genuină virtute socială.
image png
Scheletul din vitrină
Sînt curios la ce profesori se referă și, mai ales, ce-i făcea atît de buni în ochii lui.
p 14 sus Invidia jpg
A mușca mîna care te hrănește
Invidia primitivă este obstacolul ce stă în calea trăirii iubirii și recunoștinței.
image png
Tu cîte like-uri ai primit azi?
Cum ne exprimam aprecierea, empatia, gratitudinea?
p  10 cu like in dreapta sus flip jpg
Un simbol pentru liniștea noastră
O să dureze mai mult, dar o să ne bucurăm mai mult de ea.
image png
Like me
TikTok-ul e oglinda cea mai fidelă a ceea ce sîntem.

Adevarul.ro

image
Dezvăluiri. Liderul Hamas i-a vizitat pe ostatici într-un tunel din Gaza
Liderul mișcării islamiste palestiniene Hamas, Yahya Sinwar, i-a vizitat pe israelienii răpiți și duși într-un tunel din Gaza, dezvăluie un ostatic eliberat în weekendul trecut.
image
Doi români care au comis o crimă în Franța au fost arestați 20 de ani mai târziu. Cum au reușit să se ascundă două decenii
Polițiștii din Barcelona, Spania, au arestat doi români după 20 de ani de căutări. Aceștia au ucis un tânăr în 2003, în Franța și de atunci se ascundeau în Catalonia.
image
Fenomen bizar și rar pe litoralul românesc: Marea Neagră s-a retras zeci de metri spre larg
După ultima furtună de cod roșu, de la sfârșitul săptămânii trecute, cu valuri de 10 metri, linia apei s-a retras, în unele zone, dincolo de digul de protecție al plajei din stațiunea Mamaia.

HIstoria.ro

image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.