Statutul profesorilor - o privire utilitaristă -</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 275 din 21 Mai 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În dezbaterea despre status-ul cadrelor didactice şi în mai noua polemică privind legea unică de salarizare a bugetarilor (se vorbeşte zilele acestea despre echivalarea funcţiei de general de armată cu cea de profesor universitar), problema e pusă în mod greşit: printr-o remunerare mai bună a profesorilor nu trebuie să ierahizăm această categorie profesională în raport cu oricare alta, ci trebuie să aflăm cît de mult societatea noastră valorizează educaţia. La acest moment se pare că valorizează mai mult sectoarele care deţin instrumentele forţei fizice (armata, poliţia, jandarmeria, justiţia), în detrimentul sectoarelor care se ocupă de pregătirea viitorului societăţii, cum sînt educaţia şi sănătatea. Statutul profesorilor în societate e reflectat de condiţia lor economică şi socială, de recunoaşterea importanţei profesiunii didactice şi de imaginea de care se bucură această categorie profesională. Avem tendinţa să credem că scăderea atractivităţii carierei didactice e o problemă românească. Nu este aşa. Recesiunea profesiunii didactice, inclusiv a status-ului profesorilor este de ceva timp o caracteristică comună majorităţii statelor dezvoltate. Problema a fost conştientizată de ţări precum Franţa, Marea Britanie, SUA, care au investit substanţial în politici de resurse umane ce vizau creşterea atractibilităţii acestei profesii, în special prin recompense financiare acordate pentru acoperirea cu personal calificat a zonelor aflate în declin. Justificarea acestor instrumente vine, după cum simplu se observă, dintr-o necesitate, şi nu dintr-un moft al unei categorii profesionale care se vrea valorizată numai de dragul că se îndeletniceşte cu treburi onorabile, cum ar fi educarea tinerilor. Logica e simplă: decăderea statutului social al profesorilor (şi vom vedea că acesta e un fenomen relativ normal) duce la scăderea atractibilităţii profesiei, care, la rîndul său, duce la dificultăţi în selecţia şi recrutarea de resurse umane bine calificate pentru acest domeniu. Se creează un cerc vicios, deosebit de periculos pentru o societate: profesori mai prost pregătiţi, mai nemotivaţi şi nededicaţi carierei diactice înseamnă generaţii întregi de elevi mai prost pregătiţi, atît în ceea ce priveşte asimilarea valorilor dezirabile social (civice), cît şi în termeni de competenţe achiziţionate. Mai puţine competenţe dezvoltate (inclusiv în ceea ce priveşte învăţămîntul profesional şi tehnic) înseamnă, peste doar un ciclu de învăţămînt, productivitate mai scăzută a economiei. Spuneam mai devreme că decăderea status-ului cadrelor didactice e un fenomen relativ normal, explicabil în primul rînd printr-un proces obiectiv: masificarea educaţiei şi lărgirea accesului la educaţie. Profesorii îşi doresc astăzi un statut cu care erau tratate generaţiile anterioare, de acum 50 sau chiar 100 de ani. Îşi doresc să fie trataţi cu respect şi veneraţie, aşa cum erau pe vremea părinţilor noştri sau pe vremea părinţilor lor, atunci cînd ei erau mult mai puţini şi reprezentau elitele satelor şi oraşelor. Acum în sistemul nostru de educaţie găsim aproximativ 260.000 de angajaţi care practică meseria de profesor. Scăderea calităţii unor servicii e întotdeauna asociată cu masificarea şi răspîndirea pe scară largă a respectivelor servicii, în cazul nostru, serviciile de educaţie. Pare paradoxal să constatăm scăderea calităţii educaţiei, din moment ce Ministerul Educaţiei raportează succese nebănuite în politica sa de resurse umane, precum scăderea numărului de profesori necalificaţi, de la 9% în 2002 la aproximativ 2% în 2007. Mulţi sînt însă factorii care duc la scăderea calităţii educaţiei şi nu toţi vin din afara sistemului educaţiei reprezentat de minister şi de toate instituţiile sale subordonate sau coordonate. În primul rînd, e vorba de o lipsă acută de viziune a politicienilor asupra politicilor de resurse umane care s-au perindat la conducerea Ministerului Educaţiei în ultimii 20 de ani. Corpul nostru profesoral e îmbătrînit iar primele semne ale deficitului de resurse umane pentru învăţămîntul preuniversitar au început să se arate încă de anul trecut, cînd au fost readuşi în sistem profesori pensionaţi. Cu riscul de a suna ca o generalizare gratuită, puţini mai sînt astăzi profesorii din şcoala românească care performează cu adevărat. Vina nu trebuie aruncată pe grupul profesoral, ci, iarăşi, pe politicile de resurse umane falimentare, bazate pe instrumente precum sistemul de recrutare orientat pe carieră, gradaţia (şi implicit remuneraţia) bazată pe vechime şi definitivatul pe post. Şcoala ca organizaţie şi directorul ca manager sînt lipsiţi de instrumente specifice managementului şcolar modern. Este absurd să credem că un ministru sau inspector general judeţean poate asigura managementul resurselor umane în şcoli despre care poate că nici nu ştie că există. Status-ul social al profesorilor nu poate fi garantat printr-o lege precum Statutul personalului didactic. Nu ştim încă nici dacă modelul anglo-saxon, în care şcolile se comportă ca nişte organizaţii economice, concurîndu-se şi urmărind să angajeze pe cei mai buni candidaţi de pe piaţă, e potrivit României. Oricum, este cert faptul că nu trebuie să folosim aceleaşi instrumente de management public (termen cam pretenţios, raportat la sistemul nostru de educaţie) pentru un liceu de prestigiu dintr-un oraş mare şi o şcoală profesională din satele şi suburbiile patriei. Instituţiile de învăţămînt performante trebuie descentralizate şi lăsate să se descurce singure (o pot face mai bine), cu sprijinul autorităţilor locale, pe cînd cele neperformante trebuie asistate pînă ajung la un nivel de performanţă satisfăcător. Din pricina principiului accesului egal la educaţie prost înţeles, folosim aceleaşi măsuri şi mijloace de administrare, indiferent de situaţia în care se află şcolile. Există două feluri în care nişte cuie bătute într-o masă pot fi aduse la acelaşi nivel. În primul, iei ciocanul şi le baţi pe toate în masă, iar în al doilea, ceva mai anevoios, dar mai util cazului nostru, iei o teslă şi le ridici pe cele de mai jos la nivelul celor mai înalte. Statutul social al cadrelor didactice este important nu pentru că această profesiune e supercentralizată şi hipersindicalizată, ci pentru că educaţia ar trebui să fie o prioritate dintr-un punct de vedere pur utilitarist: este cheia către o societate şi o viaţă mai bună. Nevoia de modernizare şi ţinta prezentă în toate discursurile mimetice ale politcienilor " economia bazată pe cunoaştere " nu pot fi atinse continuînd să ignorăm corpul profesoral. Ministerul Educaţiei va trebui să vadă cum va reuşi să facă atractivă cariera didactică, să dezvolte competenţele profesorilor, să recruteze şi să-i menţină în şcoală pe profesorii performanţi. Cînd va reuşi aceste lucruri, statutul cadrelor didactice nu va mai fi o problemă în societatea noastră, şi nici greve aşa multe nu vor mai fi.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soția sa, fost viceprimar, conduce afaceri prospere la Râșnov
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Soția sa a fost viceprimar al orașului Râșnov și conduce afaceri prospere, care le-au permis să cumpere case și terenuri
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.