Statul ca soluţie proastă la o problemă serioasă
- argument -
Ideea de tranziţie, de unde şi săptămînalul de tranziţie pe care îl citiţi acum, presupune o stare viitoare de mai bine, o trecere spre ceva mai bun. În mod tradiţional, mai binele viitor presupunea democraţia şi capitalismul pe model vestic. După creşteri controlate şi stimulate prin subvenţii înşelătoare în perioada 1992-1996, România a trecut apoi printr-un şoc masiv al restructurării, în 1997-1999. Creşterea reluată în 2000 a devenit o constantă pînă în 2008. Părea a fi o cursă contracronometru prin care recuperăm decalaje, totul se făcea mai repede decît în Occident: economia creştea mai repede, salariile creşteau mai repede, datoria publică şi deficitul creşteau şi ele mai repede. Această ultimă creştere ne-a cam fost fatală. Am cheltuit în anii buni mult mai mult decît produceam. Acum, în anii proşti, trebuie să tăiem mai mult decît ar cere-o scăderea economică propriu-zisă.
Acum e nevoie de un moment de respiro în care să ne gîndim. Cursa nebună din 2000-2008 avea ca destinaţie un model clar şi coerent? Cu democraţia nu prea avem dubii de acest gen, e regula jocului acceptată de aproape toţi jucătorii. Cu capitalismul e mai complicat, mulţi dintre noi s-au cam răzgîndit. Inclusiv mare parte dintre colaboratorii acestei teme. Sau cel puţin s-au răzgîndit în ce priveşte tipul de capitalism pe care îl construiam voios pînă în 2008, pînă să ne lovească criza. Victoria Stoiciu şi Cornel Ban fac parte din această categorie de critici. Dialogul meu cu Zoltan Pogatsa este o conversaţie între doi oameni care pun acelaşi diagnostic, dar oferă soluţii diferite. Sînt de acord cu el că avem în Estul Europei un tip de capitalism bazat pe impozite mici şi pe salarii mici, care în general investeşte foarte puţin în cercetare şi în dezvoltare, care, pe scurt, adaugă valoare mică. I-am spus noi acolo „capitalism fără valoare adăugată“. Situaţia ne poate nemulţumi, dar, dacă aceasta a fost singura nişă pe care Europa de Est s-a putut insera în economia globală după 1990, ce am fi putut face altceva? Zoltan Pogatsa crede că acest tip de capitalism este tot o capcană a subdezvoltării, că marile multinaţionale vor ţine în Est doar producţia cu valoare adăugată mică, acolo unde avantajul competitiv dat de salariile mici este important, şi că asta nu va duce la o dezvoltare adevărată. Este prea pesimist? Cred că da. Pe de altă parte, sînt sceptic faţă de soluţiile lui – să investim mai mult în stat şi în serviciile lui. Nu pentru că nu e o idee bună în principiu, ci pentru că avem state prea corupte şi nepricepute pentru a putea canaliza dezvoltarea capitalismului. Adică, pentru a avea capitalism de stat pe model japonez, trebuie mai întîi să ai un stat deştept şi funcţional. Ceea ce e mult mai greu decît pare. În fine, trebuie neapărat să începeţi cu textul profesorului Bogdan Murgescu, care pune lucrurile într-o perspectivă istorică binevenită. De altfel, despre cartea sa – România şi Europa – vom mai avea prilejul să vorbim în revistă.
