Spune-mi cine eşti, ca să-ţi spun cu ce te alegi

Alina MUNGIU-PIPPIDI
Publicat în Dilema Veche nr. 339 din 12 - 18 august 2010
Spune mi cine eşti, ca să ţi spun cu ce te alegi gif

Nu ştiu exact de ce, probabil pentru că singurul autor de istorie socială cunoscut la noi este Karl Marx, şi acela din rezumatele de la învăţămînt politic, s-a creat impresia că lumea modernă e perfect descrisă de două forme de organizare socială, socialismul şi capitalismul. Vede toată lumea cum Gazprom, o firmă cu capital majoritar de stat, cumpără reţele de distribuţie şi oameni politici prin Europa de Vest; pe la seminarii nu mai ai loc să respiri de succesul modelului economic chinez; se prăbuşesc rafturile librăriilor de tomuri despre capitalismul de stat... Şi cu toate astea, mitul capitalismului ca sistem de organizare socială persistă. Mai mult, din aproape o sută de democraţii electorale care au pornit să construiască democraţia şi capitalismul după sfîrşitul colonialismului şi căderea Uniunii Sovietice, foarte puţine au ajuns la acea variantă de capitalism ca tip ideal imaginat de Adam Smith şi descris de Max Weber. Optimiştii zic că vreo 15, pesimiştii doar că vreo cinci. Subiectul mă interesează direct, dat fiind că aceste cazuri din istorie, mai recentă sau mai veche, sînt studiile de caz pentru noua mea carte despre dezvoltarea guvernării imparţiale. Şi nu prea am studii de caz, toate sînt contestate. În sensul că s-ar fi apropiat ele de acel model ideal, dar nu sînt chiar acolo. Ele sînt: Coreea de Sud, Taiwan, Botswana, Chile, Italia, Estonia – şi de aici încep disputele. Cele mai vechi măcar sînt nedisputate: Anglia, Suedia şi Danemarca.

De la statul patrimonial  la organismul autonom 

Să mă explic. Relaţii economice de tip capitalist, proprietate privată şi economie de piaţă au existat în diverse perioade istorice, nu doar în cele moderne, vorba aceea, am avut şi piaţă de sclavi. Confuzia porneşte de la a ne imagina că introducerea pieţei aduce implicit o organizare socială de tip modern, adică o guvernare imparţială, un stat de drept, un sector public guvernat de o abordare impersonală, şi nu de cumetrii etc. Mare eroare să crezi că din prima emană a doua. Desigur, ştim că ţările cele mai dezvoltate din lume au şi una şi alta, dar a presupune că una este cauza suficientă a celeilalte e o greşeală. Anglia, patria ideologiei capitaliste, a trebuit să taie capul unui monarh ca să-i înveţe pe urmaşi să nu mai exproprieze agenţi privaţi ca să-şi plătească regele datoriile. Mai nou, unii istorici argumentează că Adam Smith nu descrie un sistem care exista deja, ci face advocacy – cum am spune noi azi – cu scopul de a limita parţialitatea statului în favoarea unor actori economici, care era regula, nu excepţia. A fost nevoie de un enorm scandal, cu totul similar celor de azi, cel al Companiei Indiilor, la care statul a trebuit să plătească din bugetul public pierderile unor actori privaţi, cînd această companie s-a dezumflat la bursă (jumătate din parlamentari erau acţionari), ca să devină normă un sistem în care riscul, ca şi profitul, sînt integral privatizate şi statul nu favorizează nici un interes economic privat. Şi de la acceptarea normei la generalizarea ei au mai trecut cel puţin o sută de ani. De la statul patrimonial, practic proprietatea privată a unui monarh care distribuie rente favoriţilor săi, ca în Anglia Stuarţilor, la organismul autonom faţă de interese private care e statul modern, care tratează imparţial pe toată lumea, mai ales pe toţi actorii economici, şi veghează ca regulile jocului – competiţia egală – să fie respectate e o cale foarte lungă. Şi nu e clar dacă asta e regula, sau mai degrabă excepţia istorică.

Patrimonialismul clasic, în care statul e în mare măsură proprietatea unei familii sau a unui grup, e doar excepţional în istorie, succedat de un regim modern. Fie încercările de a construi state moderne şi democratice eşuează, şi regimul se repatrimonializează după formarea unui stat naţional (acesta e în literatură modelul descris ca neopatrimonialism, care caracterizează mare parte din Africa după colonialism), fie democraţia prinde şi pluralismul reuşeşte să devină regula jocului. 

Clientelismul  concurenţial 

Dar confiscarea statului de către interese private nu dispare, doar că monopolul e înlocuit de o competiţie între grupuri: cine cîştigă spoliază statul şi guvernează generînd rente (posibilităţi de cîştig privat cu riscuri acoperite de stat) către clienţii săi. De asta ţările din Europa de Est conduc în topul favoritismului guvernamental, un indicator măsurat de Forumul Economic Global, noi cel puţin sîntem în ultima cincime din vreo 132 de ţări. Acesta e modelul pe care eu îl numesc clientelism concurenţial şi dl Iliescu – capitalism de cumetrie, un regim nemodern, în care distribuţia bunurilor publice nu e impersonală şi egală, ci particulară şi personală. Spune-mi cine eşti, ca să-ţi spun cu ce te alegi. 

Teoretic, după acest regim ar trebui să urmeze un regim modern, în care distribuţia are loc pe baza universalismului etic, toată lumea are şanse egale de a căpăta ceva la merit egal, şi aşa mai departe. Exemplele istorice nu sînt tocmai încurajatoare. Puţine ţări reuşesc, sub 20 cu totul din circa 200 de state cîte cunoaştem, iar unele, ca Grecia sau Argentina, au parte de zeci de ani de democraţie şi capitalism fără ca elementele de bază ale modelului să fie afectate, ţara întreagă fiind lăsată moştenire fiului sau soţiei, după caz. Într-o carte recentă (2009), laureatul Premiului Nobel Douglass North argumentează, împreună cu colaboratorii săi, că starea naturală este tratamentul discreţionar şi o ordine socială închisă, şi nu acest tip de capitalism occidental bazat pe universalism etic, care e doar o excepţie istorică generată de mentalitatea calvinistă. Nu avem nici o garanţie că ţările noastre vor reuşi să ajungă la acest regim, ne consolăm doar cu ideea că nici Adam Smith nu o avea pe cînd explica originile avuţiei naţiunilor. De asta îi studiez eu pe puţinii care par să se apropie – ca să văd ce circumstanţe favorizează pe promotorii unui asemenea regim, şi cum reuşesc ei să schimbe ordinea socială clientelară într-un echilibru nou. Dar cum studiul nu e suficient, mai organizez şi cîte un top al integrităţii la universităţi sau parlamentari, că istoria mai trebuie şi ajutată cu puterile noastre, oricît de modeste. 

Asta e lecţia. Capitalismul nu e, din păcate, o cale de a face ordine în lume în mod natural şi de a crea o relaţie modernă între un stat şi societatea sa. El e, dimpotrivă, rezultatul unei asemenea relaţii. El nu construieşte, el trebuie construit. 

P.S. Dacă aceste rînduri au fost insuportabil de concentrate şi cam abstracte, scuze, citiţi şi Douglass North et al., „A Conceptual Framework for Interpreting Recorded Human History“ (decembrie 2006) http://www.nber.org/papers/w12795, şi propriul meu text teoretic, „Corruption. Diagnosis and Treatment“, în Journal of Democracy (iulie 2006), http://www.journalofdemocracy.org/articles/gratis/Mungiu-Pippidi-17-3.pdf.  

Alina Mungiu-Pippidi este politolog, specializată în postcomunism. Este profesor la Hertie School of Governance, Berlin. Este consultant pentru România şi Europa de Est al mai multor instituţii internaţionale, precum Banca Mondială, UNDP şi Freedom House. Cea mai recentă carte publicată (împreună cu Gérard Athabe) este: Secera şi buldozerul. Scorniceşti şi Nucşoara (Editura Polirom, 2004).

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Atitudine revoltătoare a unui hotel din Olanda la adresa unui român. Motivul aberant pentru care i-a anulat rezervarea
Bărbatul, cercetător în România, rezervase o cameră la un hotel din Tilburg, Olanda, dar s-a trezit ulterior cu rezervarea i-a fost anulată.
image
Imaginile sărăciei în cele mai bogate orașe din țară. „S-ar fura tot dacă n-am face asta”
România a avut în ultimul an o creștere economică de aproape 5%, iar pe hârtie lucrurile arată cum nu se poate mai bine. De o cu totul altă părere sunt tot mai mulți români care trec pragul magazinelor și a piețelor alimentare.
image
Ce vești ne dau meteorologii pentru vremea de Florii și Paște. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
În următoarele săptămâni, valorile termice vor fi destul de coborâte, fiind posibile precipitații în toate regiunile.

HIstoria.ro

image
Cele mai vechi cutremure care au lovit Țările Române în Evul Mediu
Unul dintre cele mai vechi cutremure despre care avem informații este cel petrecut în anul 1411, menționat de Emil Turdeanu în lucrarea „Un manuscris religios din timpul lui Mircea cel Bătrân”.
image
Cine a ajuns primul în Antarctica?
Acest cel mai sudic continent (mai mare decât Oceania și Europa), care acoperă aproximativ 20% din întreaga emisferă sudică, este singurul din întreaga lume ce nu are o populație nativă și nici locuire permanentă.
image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.