Spune-mi cine eşti, ca să-ţi spun cu ce te alegi

Alina MUNGIU-PIPPIDI
Publicat în Dilema Veche nr. 339 din 12 - 18 august 2010
Spune mi cine eşti, ca să ţi spun cu ce te alegi gif

Nu ştiu exact de ce, probabil pentru că singurul autor de istorie socială cunoscut la noi este Karl Marx, şi acela din rezumatele de la învăţămînt politic, s-a creat impresia că lumea modernă e perfect descrisă de două forme de organizare socială, socialismul şi capitalismul. Vede toată lumea cum Gazprom, o firmă cu capital majoritar de stat, cumpără reţele de distribuţie şi oameni politici prin Europa de Vest; pe la seminarii nu mai ai loc să respiri de succesul modelului economic chinez; se prăbuşesc rafturile librăriilor de tomuri despre capitalismul de stat... Şi cu toate astea, mitul capitalismului ca sistem de organizare socială persistă. Mai mult, din aproape o sută de democraţii electorale care au pornit să construiască democraţia şi capitalismul după sfîrşitul colonialismului şi căderea Uniunii Sovietice, foarte puţine au ajuns la acea variantă de capitalism ca tip ideal imaginat de Adam Smith şi descris de Max Weber. Optimiştii zic că vreo 15, pesimiştii doar că vreo cinci. Subiectul mă interesează direct, dat fiind că aceste cazuri din istorie, mai recentă sau mai veche, sînt studiile de caz pentru noua mea carte despre dezvoltarea guvernării imparţiale. Şi nu prea am studii de caz, toate sînt contestate. În sensul că s-ar fi apropiat ele de acel model ideal, dar nu sînt chiar acolo. Ele sînt: Coreea de Sud, Taiwan, Botswana, Chile, Italia, Estonia – şi de aici încep disputele. Cele mai vechi măcar sînt nedisputate: Anglia, Suedia şi Danemarca.

De la statul patrimonial  la organismul autonom 

Să mă explic. Relaţii economice de tip capitalist, proprietate privată şi economie de piaţă au existat în diverse perioade istorice, nu doar în cele moderne, vorba aceea, am avut şi piaţă de sclavi. Confuzia porneşte de la a ne imagina că introducerea pieţei aduce implicit o organizare socială de tip modern, adică o guvernare imparţială, un stat de drept, un sector public guvernat de o abordare impersonală, şi nu de cumetrii etc. Mare eroare să crezi că din prima emană a doua. Desigur, ştim că ţările cele mai dezvoltate din lume au şi una şi alta, dar a presupune că una este cauza suficientă a celeilalte e o greşeală. Anglia, patria ideologiei capitaliste, a trebuit să taie capul unui monarh ca să-i înveţe pe urmaşi să nu mai exproprieze agenţi privaţi ca să-şi plătească regele datoriile. Mai nou, unii istorici argumentează că Adam Smith nu descrie un sistem care exista deja, ci face advocacy – cum am spune noi azi – cu scopul de a limita parţialitatea statului în favoarea unor actori economici, care era regula, nu excepţia. A fost nevoie de un enorm scandal, cu totul similar celor de azi, cel al Companiei Indiilor, la care statul a trebuit să plătească din bugetul public pierderile unor actori privaţi, cînd această companie s-a dezumflat la bursă (jumătate din parlamentari erau acţionari), ca să devină normă un sistem în care riscul, ca şi profitul, sînt integral privatizate şi statul nu favorizează nici un interes economic privat. Şi de la acceptarea normei la generalizarea ei au mai trecut cel puţin o sută de ani. De la statul patrimonial, practic proprietatea privată a unui monarh care distribuie rente favoriţilor săi, ca în Anglia Stuarţilor, la organismul autonom faţă de interese private care e statul modern, care tratează imparţial pe toată lumea, mai ales pe toţi actorii economici, şi veghează ca regulile jocului – competiţia egală – să fie respectate e o cale foarte lungă. Şi nu e clar dacă asta e regula, sau mai degrabă excepţia istorică.

Patrimonialismul clasic, în care statul e în mare măsură proprietatea unei familii sau a unui grup, e doar excepţional în istorie, succedat de un regim modern. Fie încercările de a construi state moderne şi democratice eşuează, şi regimul se repatrimonializează după formarea unui stat naţional (acesta e în literatură modelul descris ca neopatrimonialism, care caracterizează mare parte din Africa după colonialism), fie democraţia prinde şi pluralismul reuşeşte să devină regula jocului. 

Clientelismul  concurenţial 

Dar confiscarea statului de către interese private nu dispare, doar că monopolul e înlocuit de o competiţie între grupuri: cine cîştigă spoliază statul şi guvernează generînd rente (posibilităţi de cîştig privat cu riscuri acoperite de stat) către clienţii săi. De asta ţările din Europa de Est conduc în topul favoritismului guvernamental, un indicator măsurat de Forumul Economic Global, noi cel puţin sîntem în ultima cincime din vreo 132 de ţări. Acesta e modelul pe care eu îl numesc clientelism concurenţial şi dl Iliescu – capitalism de cumetrie, un regim nemodern, în care distribuţia bunurilor publice nu e impersonală şi egală, ci particulară şi personală. Spune-mi cine eşti, ca să-ţi spun cu ce te alegi. 

Teoretic, după acest regim ar trebui să urmeze un regim modern, în care distribuţia are loc pe baza universalismului etic, toată lumea are şanse egale de a căpăta ceva la merit egal, şi aşa mai departe. Exemplele istorice nu sînt tocmai încurajatoare. Puţine ţări reuşesc, sub 20 cu totul din circa 200 de state cîte cunoaştem, iar unele, ca Grecia sau Argentina, au parte de zeci de ani de democraţie şi capitalism fără ca elementele de bază ale modelului să fie afectate, ţara întreagă fiind lăsată moştenire fiului sau soţiei, după caz. Într-o carte recentă (2009), laureatul Premiului Nobel Douglass North argumentează, împreună cu colaboratorii săi, că starea naturală este tratamentul discreţionar şi o ordine socială închisă, şi nu acest tip de capitalism occidental bazat pe universalism etic, care e doar o excepţie istorică generată de mentalitatea calvinistă. Nu avem nici o garanţie că ţările noastre vor reuşi să ajungă la acest regim, ne consolăm doar cu ideea că nici Adam Smith nu o avea pe cînd explica originile avuţiei naţiunilor. De asta îi studiez eu pe puţinii care par să se apropie – ca să văd ce circumstanţe favorizează pe promotorii unui asemenea regim, şi cum reuşesc ei să schimbe ordinea socială clientelară într-un echilibru nou. Dar cum studiul nu e suficient, mai organizez şi cîte un top al integrităţii la universităţi sau parlamentari, că istoria mai trebuie şi ajutată cu puterile noastre, oricît de modeste. 

Asta e lecţia. Capitalismul nu e, din păcate, o cale de a face ordine în lume în mod natural şi de a crea o relaţie modernă între un stat şi societatea sa. El e, dimpotrivă, rezultatul unei asemenea relaţii. El nu construieşte, el trebuie construit. 

P.S. Dacă aceste rînduri au fost insuportabil de concentrate şi cam abstracte, scuze, citiţi şi Douglass North et al., „A Conceptual Framework for Interpreting Recorded Human History“ (decembrie 2006) http://www.nber.org/papers/w12795, şi propriul meu text teoretic, „Corruption. Diagnosis and Treatment“, în Journal of Democracy (iulie 2006), http://www.journalofdemocracy.org/articles/gratis/Mungiu-Pippidi-17-3.pdf.  

Alina Mungiu-Pippidi este politolog, specializată în postcomunism. Este profesor la Hertie School of Governance, Berlin. Este consultant pentru România şi Europa de Est al mai multor instituţii internaţionale, precum Banca Mondială, UNDP şi Freedom House. Cea mai recentă carte publicată (împreună cu Gérard Athabe) este: Secera şi buldozerul. Scorniceşti şi Nucşoara (Editura Polirom, 2004).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Candidați alegeri - colaj Crin Antonescu Victor Ponta George Simion Nicusor Dan si Elena Lasconi. Foto Inquam Photos
Candidații celebri pe TikTok, Facebook și Instagram. Cine este cel mai popular și câți bani au cheltuit pe promovare
Principalii candidați la alegerile prezidențiale au investit, pe lângă promovarea tradițională, și în cea online, cele mai mari cheltuieli fiind raportate în cazul candidatului coaliției, Crin Antonescu. Pe locul doi este candidatul independent Victor Ponta.
image png
27 aprilie: Ziua când a murit în închisoare, la Sighet, istoricul şi omul politic Gheorghe I. Brătianu
În istorie, ziua de 27 aprilie mai este cunoscută ca fiind data de naștere a scriitorului Ion Heliade Rădulescu, dar și pentru arestarea lui Benito Mussolini, și a liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Tot pe 27 aprilie a murit în închisoarea de la Sighet omul politic Gheorghe I. Brătianu.
Pereprava cherez Dunaj jpg
România, de la victimă sigură la stat independent. Cum a început războiul cu "bolnavul Europei”. Cine i-a salvat pe români de planurile rușilor
Pe 24 aprilie începea războiul care a dat României o nouă șansă istorică, aceea de a obține independența de stat. Este vorba despre al zecelea război ruso-turc, un conflict la care Românie era menită să fie spectator și victimă.
Pista de biciclete din Ținutul Pădurenilor  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (114) JPG
Locurile din Ținutul Pădurenilor care dau fiori. Craterul gigant, satele haiducilor, fosta bază militară secretă
Ascuns în Munții Poiana Ruscă, Ținutul Pădurenilor înfățișează călătorilor sate în care timpul pare să se fi oprit în loc, însă alături de farmecul natural al locurilor, oaspeții regiunii găsesc locuri cu totul ieșite din comun.
cel mai bun ulei pentru prajit png
Cât de des poți refolosi uleiul de floarea-soarelui din tigaie? Când trebuie să-l înlocuiești imediat
Uleiul de floarea-soarelui este un ingredient nelipsit din bucătăriile multor români, fiind folosit frecvent pentru prăjit sau gătit. Însă, o întrebare frecventă este: Cât de des putem refolosi uleiul de floarea-soarelui? Specialiștii sunt de părere că răspunsul depinde de mai mulți factori.
masina foto unsplash jpg
Surpriza unui bărbat după ce și-a luat automobilul mult visat. Ce a găsit în mașină. „Astăzi trebuie să o ard„
Un bărbat care tocmai își îndeplinise visul de a-și cumpăra o mașină nouă s-a trezit într-o situație neașteptată și, pentru unii, chiar comică. Bucuria achiziției a fost umbrită de o descoperire șocantă.
Papa Ioan Paul I jpg
Anul celor trei papi. Doi suverani pontifi au fost înmormântați la câteva săptămâni distanță, în 1978. Suspiciunile de asasinat încă bântuie Vaticanul
Era 1978, un an în care lumea catolică a cunoscut, pentru prima dată în aproape patru secole, o succesiune dramatică la vârful Bisericii. Trei papi în mai puțin de patru luni.
horoscop jpg
Horoscop săptămâna 27 aprilie - 3 mai. Nativii care au toate șansele să își găsească perechea potrivită
În următoarea săptămână, cinci semne zodiacale vor simți cum relațiile lor devin mai solide, pe fondul unor evenimente astrologice majore.
detinuti  jpg
Belgia vrea să transfere deținuți în Kosovo din cauza supraaglomerării din închisori
Belgia a început discuții pentru a transfera deținuți într-o închisoare renovată din Kosovo începând cu anul 2027, o soluție inspirată de modelul aplicat deja de Danemarca.