⬆
capitalism cu faţă românească
Hoţul neprins e negustor cinstit - argument
Între „democraţie“ şi „capitalism“ ar trebui să existe o relaţie de interdependenţă: nici unul nu poate exista în absenţa celuilalt. Asta spune teoria. Practica îndelungată a arătat că, pînă la urmă, democraţia este condiţia necesară, dar nu suficientă a capitalismului, iar capitalismul nu e neapărat o condiţie necesară a democraţiei.
Spune-mi cine eşti, ca să-ţi spun cu ce te alegi
Nu ştiu exact de ce, probabil pentru că singurul autor de istorie socială cunoscut la noi este Karl Marx, şi acela din rezumatele de la învăţămînt politic, s-a creat impresia că lumea modernă e perfect descrisă de două forme de organizare socială, socialismul şi capitalismul.
Cît de drept este statul de drept
Numai o maximă echitate a actului politic şi a actului administrativ i-ar putea convinge pe cetăţeni că privatizarea nu înseamnă doar trecerea ...
Capitalismul politic
Aşa-zisul „capitalism de cumetrie“ poate fi înţeles prin intermediul ideal-tipului weberian „capitalism politic“. Pentru Max Weber, „capitalismului politic“ îi erau subsumate trei moduri de manifestare: „profituri politice prădalnice“ (din finanţarea războaielor şi a revoluţiilor – pirateria clasică), „obţinerea de profit prin forţă şi dominaţie“ (prin cuceriri, exploatarea coloniilor etc.) şi „obţinerea de profit prin înţelegere cu şi sub protecţia autorităţilor politice“.
Politică şi economie
Cu cîţiva ani în urmă, politicienii neglijau rolul instituţiilor. Regula jocului folosea clişee şi simplificări. Ca să mă explic o să folosesc o metaforă. Într-un film regizat de Kevin Costner, Poştaşul, se poate vedea cum o societate din care instituţiile dispar devine o junglă.
Capitalismul şi istoricii
Cei mai bogaţi oameni din România de azi sînt cei care în 1990, în zorii democraţiei şi ai capitalismului, au ştiut cum să pună mîna pe resurse şi pe mijloacele de producţie. Mulţi s-au îmbogăţit apropriindu-şi pe căi (uneori) legale, dar nu neapărat morale, bunuri ale statului. Trei istorici care au urmărit evoluţia României postcomuniste reflectează, în această anchetă, asupra relaţiilor dintre aşa-zişii capitalişti şi instituţiile democratice.
O civilizaţie cu totul nouă
Grădina Stambulului – aşa li se spunea de către otomani, în veacul al XVIII-lea, Principatelor Dunărene. Denumirea – spune Bălcescu – era proprie unei limbi, turca otomană, înclinată să folosească la tot pasul imagini poetice. Existau, ce-i drept, şi sintagme precum „grînarul Stambulului“, care erau mai prozaice şi sugerau exact despre ce era vorba. Rolul Principatelor Dunărene era să aprovizioneze capitala imperială.
Ne-au făcut la portofel, fraierilor!
Sintagma „hoţul neprins e negustor cinstit“ poate fi orice – proverb, zicătoare, banc. Însă funcţionează, de 20 de ani, ca principiu constituţional. Nimeni nu şi-a pus problema să-l retrogradeze la rangul pe care îl merită. Iar neglijenţa se plăteşte.
Milionarii din cutie
Iniţiative inedite, planuri de afaceri imbatabile, decizii la care absolut nimeni nu s-ar fi aşteptat, business-uri care cresc solid, sănătos într-o piaţă liberă, o altfel de abordare a mecanismelor care pun în mişcare maşinăria profitului, într-un cuvînt, tot ce gîndeşte, simte şi respiră capitalistul pursînge. Capitalistul român, fireşte!
Capitalism şi moralitate
Capitalismul nu poate exista decît cu purtători valorici ai practicilor capitaliste. Or, se uită prea adesea că, în economia românească de dinainte de ’89, n-au existat insule de capitalism, iar tot ceea ce amintea de „spiritul capitalismului“ era repede şi brutal descurajat prin acţiuni represive ce se deghizau, evident, sub forma „legalităţii“ socialiste.
Exerciţiu de antinostalgie
Acum cîteva zile mă uitam împreună cu o prietenă pe un album fotografic din perioada Ceauşescu. Fotografii cu pionieri, cu femei în fabrici de textile, oameni pe stradă sau la cozi. Prietena mea a remarcat, surprinsă, cît s-au schimbat lucrurile. Într-adevăr, acesta e un bun exerciţiu antinostalgic, pentru că în ultimii 20 de ani s-au schimbat multe şi tindem să uităm asta.