Capitalism şi moralitate
Capitalismul nu poate exista decît cu purtători valorici ai practicilor capitaliste. Or, se uită prea adesea că, în economia românească de dinainte de ’89, n-au existat insule de capitalism, iar tot ceea ce amintea de „spiritul capitalismului“ era repede şi brutal descurajat prin acţiuni represive ce se deghizau, evident, sub forma „legalităţii“ socialiste. Acestea toate sînt evidenţe, dar nu înseamnă deloc că ele sînt şi adevăruri transparente pentru toată lumea, încă de la început. De pildă, ce n-a fost evident ci mai degrabă înceţoşat şi tulbure?! În primul rînd, n-a fost clar faptul că, utilizarea termenului democraţie trebuia însoţită de întrebuinţarea, pe acelaşi plan al discursului, şi a noţiunii de capitalism. Ce să facem acum, să ne lamentăm pentru această nesincronizare şi să-i culpabilizăm global pe oameni? Nu este deloc cea mai înţeleaptă atitudine, dar nici nu putem să nu observăm cît de păguboase au fost nesfîrşitele campanii de tip reactiv în care se amestecau într-o incongruentă devălmăşie atitudini ce ţineau de cea mai pură psihologie (invidie, ură faţă de oricine era activ, îndrăzneţ şi înţelegea ceva din spiritul afacerilor) cu doar uşoare urme de atitudine reflexivă (atitudine sinonimă, în acest caz, cu ideea că noţiunea de capitalism trebuie să fie privită fără patimă şi, mai ales, fără prejudecăţi). Nu pot fi trecute cu vederea, în acelaşi context, judecăţi pripite de evaluare, formulate în cei mai categorici termeni: „Ne îndreptăm fără ieşire şi pentru totdeauna spre un capitalism primitiv“ sau „Capitalismul românesc nu seamănă cu nimic din Europa, el este identic cu cel latino-american“ sau „Capitalismul nostru este unul de tip mafiot“ etc. etc. Orice om cît de cît dispus să judece în termeni logici şi să asculte de bunul-simţ nu putea să nu observe contradicţia dintre „capitalismul este un rău necesar“ şi „democraţia este un bine posibil“. N-am aduce acest argument la iveală dacă el n-ar avea şi o importanţă deloc de neglijat în jocul politic real. Astfel, deşi de cinci ani se vorbeşte deschis (sau mai deschis) despre capitalism, este ciudat că argumentele pentru a fi considerat „democrat“ sînt însoţite de reproşuri abia mascate, aduse, în fapt, capitalismului, care este redus la vechea imagine caricaturală. Astfel, adversarii sînt etichetaţi ca stăpîniţi de toate viciile „burghezului“ clasic şi de toate defectele capitalismului „primitiv“ (evident).
(Vasile Morar, în Dilema nr. 374, aprilie 2000)
