Ne-au făcut la portofel, fraierilor!

Liviu AVRAM
Publicat în Dilema Veche nr. 339 din 12 - 18 august 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De cîteva săptămîni, poate luni, dacă nu cumva chiar ani, citesc şi recitesc un anumit paragraf din Constituţie. El dăinuie de aproape două decenii, căci l-am găsit atît în Constituţia din 1991, cît şi – preluat intact – în versiunea revizuită din 2003. Iată-l, aşa cum este el găzduit în capitolul referitor la proprietatea privată: „Averea dobîndită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobîndirii se prezumă“. E ceva în neregulă cu acest paragraf. Îl citesc, îl recitesc şi mă încearcă următorul paradox: exact în momentul în care tind să dau dreptate celor care l-au enunţat, mă încearcă acut sentimentul că tot ei îmi umblă la portofel. Cum să ies din paradox? Am încercat mai întîi cu puţină arheologie legislativă. 

Adunarea Constituantă din 1991 – dominată autoritar de copilul Revoluţiei numit Ion Iliescu şi de părintele Constituţiei numit Antonie Iorgovan – avea alibiul perfect ca să enunţe acest paragraf. Odioasa Lege 18 din 1968, numită „a ilicitului“, deşi abrogată după Revoluţie, era mult prea proaspătă în mintea românilor şi făcuse prea multe victime ca să poată cineva să conteste generoasa prevedere constituţională. Poporul era mulţumit că nu mai vine Miliţia să-i numere cartuşele de Kent sau pachetele de cafea şi să-l întrebe pe el, pe popor, de unde le are şi dacă le putea cumpăra doar din leafă. La revizuirea Constituţiei din 2003, paragraful buclucaş primea doar o altă numerotare, dar ieşea teafăr şi nevătămat din dezbaterile parlamentare.

Au venit apoi evenimentele anului 2005. Un ministru de justiţie bine intenţionat, dar cam neglijent la nuanţe constituţionale, a iniţiat un fel de lege limitată a ilicitului, care viza nu tot poporul, ci doar pe cei care stau pe marginea borcanului cu miere: demnitarii şi funcţionarii. Este vorba de Monica Macovei şi de angajamentul său faţă de Uniunea Europeană privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Instituţia era menită să confişte averile nejustificate ale demnitarilor şi funcţionarilor – adică mierea luată din butoi, dar nu în momentul în care respectivii şi-o pun în traistă, ci atunci cînd le e găsită prin cămări.

Logica acestei măsuri o găsesc, în sine, corectă. Infracţiunile de corupţie sînt printre puţinele din Codul Penal în care victima – adică noi, societatea – nu află că e victimă chiar în momentul în care se comite fapta. Află mai tîrziu, prea tîrziu sau niciodată. Şi asta pentru că făptaşii – mituitul şi mituitorul – au tot interesul să nu se afle ce fac. Din acest motiv, s-a imaginat o soluţie prin care grupul cel mai tentat în a comite acte de corupţie – demnitarii şi funcţionarii – să aibă deasupra o sabie a lui Damocles care să le spună că degeaba se bucură că nu sînt prinşi în momentul în care pun mîna pe bani, scadenţa poate veni şi mai tîrziu. Nu fac puşcărie, dar măcar li se ia partea de avere pe care nu o pot justifica prin veniturile pe care le au. 

Au urmat cinci ani în care Legea ANI, aşa cum a fost ea imaginată iniţial, a fost violată într-un mod inimaginabil. Violul continuă şi acum, iar principalul instrument al violului este tocmai paragraful constituţional despre care vorbesc aici. După atîţia ani tot asta e problema? Înseamnă că arheologia nu foloseşte la nimic, explicaţia trebuie căutată în alte ştiinţe. 

Am apelat arunci la Aritmetica de clasa a V-a, capitolul „Descompunerea în factori primi“. Enunţul constituţional are doi asemenea factori primi. Primul zice că „averea dobîndită licit nu poate fi confiscată“. Dacă textul constituţional s-ar fi oprit aici încă era bine. Ar fi fost suficient ca cei care apără victima, adică pe noi toţi, să arate că, potrivit veniturilor celui controlat, numai această parte de avere putea fi achiziţionată. Despre restul să arate cel cercetat, Onorată Instanţă, cum şi-a dobîndit-o. Nu e vorba aici, cîtuşi de puţin, de inversarea sarcinii probei. Cel cercetat nu are a-şi dovedi nevinovăţia penală, ci de a arăta că nu şi-a folosit funcţia pe care a primit-o de la presupusa victimă – noi toţi, societatea – pentru foloase personale. Vine însă al doilea factor prim al enunţului constituţional, care omoară orice şansă a societăţii de a-i controla pe cei puşi să o reprezinte: „Caracterul licit al dobîndirii se prezumă“. Asta înseamnă că, dacă demnitarul sau funcţionarul nu sînt prinşi în flagrant delict, tot ceea ce dobîndeşte prin corupţie este prezumat ca fiind licit.

Sintagma „hoţul neprins e negustor cinstit“ poate fi orice – proverb, zicătoare, banc. Însă funcţionează, de 20 de ani, ca principiu constituţional. Nimeni nu şi-a pus problema să-l retrogradeze la rangul pe care îl merită. Iar neglijenţa se plăteşte. Adevărata sa forţă i-o vedem abia acum, cînd primii demnitari sînt chemaţi să dea socoteală. Indivizi precum Dan Ioan Popescu sau Şerban Brădişteanu au scăpat de problemele legate de averea nejustificată pe care au obţinut-o, tocmai prin invocarea articolului din Constituţie menţionat aici. 

Liviu Avram este jurnalist de investigaţie. A fost corespondent BBC, reporter şi redactor-şef adjunct al ziarului Cotidianul. În prezent este redactor-şef adjunct la Adevărul.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.