Sportul cu condeiul

Publicat în Dilema Veche nr. 82 din 11 Aug 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cine avea o rubrică de sport la un ziar sau la o revistă literară pînă în 1989 se bucura de o popularitate direct proporţională cu tirajul ziarului. În Bucureşti, mulţi citeau Informaţia pentru articolele lui Belphegor. Iniţiaţii ştiau că autorul rubricii era Radu Cosaşu. Sînt convins însă că şi azi, 60% dintre cititorii ziarului nu s-au întrebat niciodată cine era Belphegor ăla. Ani de zile, Nicolae Manolescu a ţinut sub pseudonim rubrica de sport din revista băcăuană Ateneu. În perioada de glorie a revistei Luceafărul, la sfîrşitul anilor '60, Fănuş Neagu avea o rubrică de sport de succes. Scînteia, organul partidului, nu se încurca, fireşte, cu asemenea futilităţi. Nici măcar în România liberă nu erau publicate articole de opinie despre sport sub forma rubricilor fixe. La evenimente se mai comanda cîte un cursiv vreunui scriitor care se avea bine cu Puterea. Celebritatea lui Horia Alexandrescu în epocă şi reputaţia lui de mare ziarist de mai tîrziu i se trag de la rubrica de sport din Scînteia tineretului, care părea cu atît mai vie prin comparaţie cu restul ziarului. Tabletele pe care le publica Ioan Chirilă în Sportul popular i-au adus o faimă pe care o invidiau mulţi scriitori, chiar şi dintre cei care aveau, pe atunci, tiraje mari. Eugen Barbu - care, oricum, nu se putea plînge că îi lipseşte popularitatea - avea rubrica lui de sport din Informaţia, fiindcă ştia cît contează asta pentru întreţinerea audienţei. Barbu avea voie să-şi semneze articolele cu numele lui. Relaţiile pe care le are azi C.V. Tudor în lumea fotbalului i se trag de pe vremea cînd i s-a acordat încrederea de a circula în străinătate în calitate de corespondent de presă, la meciurile echipelor româneşti. Pe atunci, sportul era, în România, în primul rînd, o afacere de propagandă. Cristian Ţopescu, comentatorul Televiziunii Române, care împărţea celebritatea cu Nadia Comăneci şi cu naţionala de fotbal, a fost trimis la plimbare, în urma unei gafe, cum ar veni, politice. Comentînd un meci de fotbal internaţional, Ţopescu elogiază conducerea Fabricii de Automobile din Torino, fiindcă plătise suporterilor echipei Juventus deplasarea şi biletele la un meci în străinătate. Am auzit acea transmisie. Mulţi au comentat a doua zi că Ţopescu va avea neplăceri. Nimeni nu şi-ar fi imaginat însă că i se va lua piuitul. Şi totuşi, comentatorul nr. 1 al Televiziunii Române n-a mai fost dat pe post. I s-a îngăduit să facă pe crainicul de stadion, la Steaua, iar Adrian Păunescu i-a dat o rubrică în Flacăra, cu voie de la stăpînire. Ţopescu s-a întors la televiziune o singură dată pînă în decembrie '89. Comentează un meci al Stelei în semifinala Cupei Campionilor Europeni. Cînd începe transmisia, nu e anunţat numele crainicului. Se aude, pur şi simplu, o voce, iar vocea e a lui Ţopescu. Spre sfîrşitul meciului, cînd Steaua luase vreo patru goluri şi era limpede că pierde umilitor, Ţopescu tace. Vreun sfert de oră telespectatorii au urmărit meciul fără a auzi nici măcar un oftat din partea comentatorului. A doua zi, meciul ca meciul, dar de ce tăcuse Ţopescu un sfert de oră?! Asta era marea întrebare a suporterilor naţionalei. L-am întrebat pe Cristian Ţopescu, mulţi ani după aceea, ce s-a întîmplat. Mi-a răspuns că nu mai avea cuvinte. Meciul care ar fi trebuit să-l readucă la TV pe Ţopescu, dacă Steaua ar fi cîştigat, i-a pus cu desăvîrşire capac celui mai popular personaj al transmisiunilor de sport ale teviziunii. Sportivul autohton al acelei perioade îşi cunoştea şi locul, şi rolul în sistem. Chiar dacă nu cîştiga sume fabuloase, el făcea parte din elită. Poziţia socială compensa preţul ei scăzut. Cine călca pe bec, cum s-a întîmplat cu Alexandru Boc, era pedepsit fără milă, în ciuda celebrităţii. Culmea e că Boc a intrat în puşcărie după o dispută de restaurant cu un securist. Nefericitul avea, se pare, dreptate, dar cum să bată nepedepsit un ofiţer de Securitate! Sportivii care fugeau în Occident ştiau că nu mai văd echipa naţională şi mai ştiau că odată ajunşi în Occident, devin sportivi printre sportivi, nu mai au vizibilitatea din România. Asta explică raritatea fugilor peste graniţă din lumea vedetelor în activitate. Plecarea Nadiei Comăneci, chiar şi după ce s-a retras din gimnastică, a fost o cumplită lovitură de imagine dată ceauşismului, comentată de toată lumea drept un semn că regimul nu mai avea viaţă lungă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.