Spitale şi cazuri-limită

Publicat în Dilema Veche nr. 561 din 13-19 noiembrie 2014
Spitale şi cazuri limită jpeg

Serviciile din spitale sînt un subiect pe cît de discutat, pe atît de nerezolvat. Dacă ar fi să-l supunem dezbaterii, cu siguranţă că respectiva dezbatere nu ar avea sfîrşit. De aceea, am preferat să dăm cuvîntul unor doamne cu experienţe similare: ele ne povestesc cu ce s-au confruntat, cînd le-au avut internate pe mamele lor. Problemele multiple de care s-au ciocnit – de la lipsa medicamentelor, încetineala tratamentelor, condiţiile nesatisfăcătoare, pînă la indiferenţa personalului şi atitudinea lipsită de condescendenţă faţă de oamenii în vîrstă – nu sînt, însă, caracteristice unui singur spital. Sînt întîlnite peste tot, ca variaţiuni pe aceeaşi temă, cu un grad de gravitate mai mic sau mai mare şi, cel puţin pînă acum, fără soluţii concrete.

● Mădălina Nicolaescu

Cînd suni la Salvare, ei vin foarte prompt. Vine SMURD-ul. Dar personalul nu e calificat. În afara faptului că te iau şi te duc la spital, nu-ţi mai fac altceva. Nu ştiu nici măcar să aleagă. Cînd am chemat Salvarea, mama nu respira bine. I-au pus mască de oxigen şi i-au luat şi saturaţia. Mi-au spus că au folosit masca, dar că, dacă vor merge în altă parte, nu vor mai avea o alta. Deci sînt dotaţi în mod limitat.

Ei ţineau legătura cu un centru. Tipii de la centru, cînd au aflat că mama avea saturaţia 70%, n-au spus că situaţia e critică şi că trebuie dusă neapărat la spital. Cei de pe Salvare, pînă să sune la centru, ne-au spus că saturaţia merge... M-au întrebat unde vreau să mergem, şi eu am zis s-o ducem la Urgenţă, pentru că am înţeles că acolo e cel mai bine pentru intervenţii pulmonare.

Aşa că am dus-o la Urgenţă. Acolo a stat în Camera de gardă vreo două ore. Apoi i s-a făcut o radiografie. Radiografia a ieşit prost. Mult mai tîrziu mi s-a spus că ar fi trebuit să-i facem şi o radiografie computerizată. Întîrzierea îl poate costa pe respectivul pacient viaţa. I s-a făcut radiografie computerizată abia după 12 zile, s-a văzut că avea o pneumonie bazală bilaterală şi, la o zi după, a intrat în septicemie.

Cînd a venit doctoriţa, nu şi-a dat seama ce boală are. Dar mi-a spus că faptul că avea 70% saturaţie e grav. Dar că n-are pat şi să o punem pe coridor. Coridoarele de la Urgenţă nu sînt etanşeizate şi era un vînt acolo... Atunci a venit un doctor de la Cardiologie şi am vorbit să stea o noapte acolo. Doctoriţa care a văzut-o prima m-a întrebat ce medicamente îi dădusem pînă atunci. I-am spus de mai multe medicamente pe care i le administrasem oral. Mi-a răspuns că o să-i dăm ceva injectabil. Cînd ajung la salonul în care stătea mama, mi se spune că nu au respectivul medicament. Nici nu m-au lăsat să-l cumpăr. I-au dat, pînă la urmă, de fapt, medicamentul pe care i-l dădusem eu înainte, dar în variantă injectabilă. După mai multe schimbări, datorate lipsei medicamentelor, a fost trecută pe antibiotic pastile, exact acelaşi pe care i-l administrasem eu.

Nici alte medicamente nu aveau. Am început să le cumpăr eu. Nu exista paracetamol. Am cumpărat mai mult. La un moment dat, am auzit două doctoriţe vorbind că e un pacient care frisonează, şi i-am dat şi lui din paracetamolul meu. Mama avea nevoie de ACC, avea o secreţie. Nu aveau ACC, şi nu spuneau că au nevoie. Ziceau că n-ar fi avut voie să-mi zică...

La ATI (Anestezie şi Terapie Intensivă), în schimb, aveau. Distribuţia medicamentelor pe spital era complet misterioasă. Cînd a ajuns mama acolo, cu septicemie, am descoperit că aveau toate medicamentele pe care ar fi trebuit să i le dea de la început... La un moment dat, a venit şi o doamnă profesor de pe secţie, şi i-am zis: „Mama mea moare.“ A zis: „Ei, doamnă, toţi murim...“ Cînd i s-a făcut rău şi saturaţia a scăzut sub 70%, protocolul era să fie chemat ATI-ul. Un doctor l-a chemat. Altul l-a întrebat de ce a făcut-o. Doctorul respectiv mi-a zis s-o iau acasă şi s-o las să moară creştineşte: „Las-o să moară, că o s-o intubeze şi o să se chinuie şi pînă la urmă tot o să moară. Şi o să se ducă într-un loc mai bun.“

La ATI nimereşte un doctor extrem de bun. Mi-a spus că, în momentul în care a fost intubată, a ţîşnit, pur şi simplu, puroiul din ea. Mama se făcuse mai bine. Avea o evoluţie bună, după ce fusese pusă pe un alt antibiotic de doctorul de la ATI. Începuse să mănînce.

Într-o zi, avea un puls foarte mare. 130, 140. La început, s-a dus asistenta să cheme un doctor, dar nu venea nimeni. Erau toţi adunaţi undeva, mîncau pizza. A trecut o jumătate de oră, nu a venit nimeni. M-am dus din nou. O doctoriţă mi-a spus: „Ce sînteţi aşa de insistentă?“

Au scos-o pînă la urmă din starea aia. A mai trăit o lună şi ceva la ATI. La un moment dat, s-a schimbat vremea. Era prin mai. Au deschis geamul şi nu au acoperit-o. A făcut a doua pneumonie şi a murit.

Mama avea 83 de ani. De ce să mai duci pe cineva de vîrsta asta la spital? Măcar să-ţi spună că spitalele astea nu vor, de fapt, pacienţi peste vîrsta de 65...

● Daniela Ionescu

S-a întîmplat cu doi ani şi jumătate în urmă. Sentimentul dominant pe care l-am avut atunci a fost cel de neputinţă furioasă.

Mama a ajuns la Urgenţă pentru că avea indicaţie de operaţie la vezica biliară. Avea 83 de ani; cu un an în urmă, făcuse o histerectomie totală la alt spital, de unde se recuperase foarte bine. Analizele erau în regulă, a fost operată. Operaţia a durat mai mult decît credeam, patru ore, diagnosticul a fost cu totul altul, cancer de colon. Operaţia a reuşit. Mama a murit la patru săptămîni de la operaţie. Îngrijirile de după operaţie au fost problema. A fost necesară încă o operaţie la două săptămîni de la prima, iar rezultatul a fost septicemie. Antibioticul care ar fi trebuit să i se administreze de la bun început i-a fost dat de-abia cu două zile înainte să moară. A fost un cerc vicios. Modul în care se făcea schimbarea pansamentului, o condiţionare tacită privind acest pansament, lipsa generală de pansamente, locul în care stăteau bolnavii, starea de curăţenie, totul lăsa de dorit. Am început să cumpăr tot soiul de produse de curăţenie şi să dau o mînă de ajutor la curăţat grupul sanitar al camerei în care stătea mama mea. M-am confruntat cu o rezistenţă agresivă din partea femeilor de serviciu.

S-au suprapus atît de multe aspecte care nu trebuie să existe într-un spital... Momentele negative, ele erau regula. Exista şi un tip de discriminare extrem de pernicios. Între pacienţi – pe criteriul vîrstelor, din punct de vedere social, şi între secţii. Am trăit nişte clipe cînd mă întrebam dacă e adevărat ce e acolo. Concluzia la care am ajuns e că o problemă a acelui spital este coexistenţa dintre sectorul privat şi cel public. Erau două clinici particulare care aveau nişte spaţii închiriate în spital. Dar ele asigurau numai partea hotelieră. Care costa substanţial. Dacă unul dintre aceşti pacienţi avea nevoie de un gest medical competent, trebuia să vină cineva din sectorul public, care nu prea putea veni, pentru că era angajat în altă treabă acolo. Cînd mama a avut nevoie de un cateter, fiindcă nu aveau în clinica particulară, a trebuit să i se facă dincolo, în spaţiul public. A stat acolo, pe o targă, pe culoar, în frig (era deja operată!), două ore şi jumătate, pînă cînd medicul respectiv a avut timp pentru ea.

La un moment dat, am întrebat dacă au psiholog pentru personalul medical din spital. Ar avea foarte multă nevoie, pentru că toţi cei de acolo sînt pervertiţi din punct de vedere moral. Sînt dezinteresaţi şi obosiţi psihic. Medicii care sînt competenţi şi sînt în poziţii-cheie, dar care au şi farmec social şi au putut obţine ceea ce le trebuia pentru secţia lor, au tendinţa să considere că tot ce au făcut este apanajul acelui farmec. Şi atunci dezvoltă un fel de sentiment de posesie faţă de aparatură, ca şi cum toate acestea devin nişte mici moşii. Sentimentul ăsta mi s-a definit mai tare la reanimare.

Cred că mai bine o ţineam acasă pe mama. Am sentimentul că i-am luat cîteva luni din viaţă, aducînd-o la spital şi supunînd-o acelui supliciu. A fost chinul ei, în primul rînd, şi al meu, martor neputincios şi neîmpăcat. 

a consemnat Iaromira POPOVICI

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.