⬆
viciile prestărilor de servicii
România serviciului prost făcut
Drumul de la agricultura tradiţională la industrializarea masivă s-a făcut cu forţa şi n-a reuşit deloc bine. Dezindustrializarea s-a făcut prin jaf şi n-a ieşit nici ea prea bine. Trecerea la postindustrializare, adică într-o epocă dominată de servicii, se face printr-o evoluţie lentă.
Serviciile de azi… şi România de ieri
La începutul anilor 1970, lumea descoperea că era pe cale să se schimbe substanţial. Bunăstarea postbelică se bazase pe progresul tehnologic fantastic indus de eforturile de război. Acest lucru poate părea meschin, însă e una dintre consecinţele oarecum neaşteptate ale celui de-al Doilea Război Mondial.
Consumator şi construcţie socială
Socialismul s-a zbătut în neputinţa de a-şi onora cetăţeanul în calitatea sa de consumator. Pe fondul lipsei de mărfuri şi servicii, se trăia într-o lume întoarsă pe dos, în care cel care plătea marfa sau serviciul respectiv trebuia să facă plecăciuni celui care-i dădea acea marfă „pe sub mînă“.
Firme noi, clienţi vechi
În „iepoca de aur“, lucrătorul în servicii avea un statut privilegiat, situat în ierarhia socială informală imediat după nomenclaturist. Asta se datora penuriei generalizate, combinate cu menţinerea arbitrară a preţurilor cu amănuntul la un nivel simbolic.
O piaţă sigură în care apar şi probleme
"Piaţa serviciilor din România este o piaţă extrem de amplă, care implică numeroase domenii de activitate. Însă se constată că operatorii economici au interes din ce în ce mai mare în a respecta drepturile fundamentale şi esenţiale ale consumatorilor."
Răbdare şi tutun
Prima ninsoare din Bucureşti. Trebuie să ajung, din Crîngaşi, pe Bulevardul Vasile Milea. Sun să iau un taxi. Nu răspunde nimeni, toate liniile ocupate. Asta se întîmplă de fiecare dată cînd ninge sau plouă sau e meci. Atunci, taximetriştii nu prea mai răspund la staţii.
Domnul Tudor de la Administraţia Financiară
Am revenit la domnul Tudor, aşa cum stabiliserăm. Era ultima vineri lucrătoare din an, iar pe mine aveam senzaţia că o să mă înghită toate milioanele alea de dosare, de hîrtii şi de cifre din încăperea în care mă aflam. Inspectorul financiar din faţa mea nu se grăbea.
Analize private
La clinică i-au luat sînge şi i-au spus că în două zile va avea toate rezultatele. Unele au venit într-adevăr în două zile, dar altele nu. A telefonat la clinică să întrebe ce se întîmplă. I s-a răspuns că trebuie să mai aibă răbdare încă alte două zile, fiindcă ar fi fost vorba de nişte teste mai complicate.
Zugravul Casian. Şi instalatorul Tibor
După ce îţi iei un apartament, urmează să-l zugraveşti şi să-i refaci instalaţiile sanitare. După ce s-au spart pereţi şi s-a dat jos tencuiala veche, casa arată descurajant. Mai e multă treabă. Aici intervin Casian – zugrav, cu două facultăţi începute şi neterminate, şi Tibor – instalator cu experienţă.
Patru meşteri mari… calfe şi zidari
„Vi-l trimit pe Costică, că tocmai i-a terminat casa lu’ nea Nelu!“ Un sfat: nu vă mai luaţi după recomandări. Mai bine găsiţi meşteri la întîmplare, pe net, tot aia e, şi măcar nu vă mai stricaţi relaţiile cu veri, naşi, prieteni şi agenţi imobiliari care spun că „au ei pe cineva“.
Spitale şi cazuri-limită
Cred că mai bine o ţineam acasă pe mama. Am sentimentul că i-am luat cîteva luni din viaţă, aducînd-o la spital şi supunînd-o acelui supliciu. A fost chinul ei, în primul rînd, şi al meu, martor neputincios şi neîmpăcat.