Spirit critic vs critică şi autocritică în comunismul românesc: implicaţii pentru lumea intelectuală

Publicat în Dilema Veche nr. 756 din 16-22 august 2018
Spirit critic vs critică şi autocritică în comunismul românesc: implicaţii pentru lumea intelectuală jpeg

Anii 1947-1948 marchează o cenzură în politica şi cultura românească inclusiv din perspectiva raportării la spiritul critic forjat în spaţiul occidental şi asumat mai mult sau mai puţin pregnant în mediile intelectuale autohtone. Primii ani postbelici au reprezentat o perioadă de tranziţie în care autocritica de tip marxist-leninist a fost folosită la scară restrînsă şi în special pentru acei intelectuali cu trecut complicat care erau doritori să intre în rîndurile PCR şi ale partidelor satelite. Ei au fost primii care au descoperit ce înseamnă un dosar de cadre, cu referinţe, fişe, autobiografii scrise în spirit „partinic“ ş.a.m.d.

Critica şi autocritica – sintagmă devenită omniprezentă şi în România de după 1948 – au fost doi termeni care s-au impus şi în limbajul de zi cu zi, fiind circumscrişi metodei (principale) de scoatere la iveală şi de înlăturare a greşelilor şi lipsurilor (în partid, organizaţii, societate, viaţă literară, artistică şi academică ş.a.). După modelul sovietic, se considera că prin critică şi autocritică se înlătură obstacole care împiedică mersul înainte, este înlăturat ceea ce e vechi şi perimat, fiind stimulat noul şi elementul progresist. Discursul oficial pretindea că este esenţială mai ales „critica de jos“. Foarte repede totul s-a dovedit o imensă minciună; în fapt, directorii/conducătorii de organizaţii politice, unităţi economice şi instituţii cultural-artistice au fost înlăturaţi doar după ce au căzut în dizgraţie. Abia cu această ocazie era folosită/instrumentalizată şi critica de jos, care nu făcea decît să confirme decizia dinainte luată de îndepărtare.

Ce se putea critica, totuşi? În anii 1950, birocratismul şi metodele cancelarist-birocratice de conducere erau ţinte legitime stabilite chiar de către şefii Propagandei, prin urmare, inclusiv intelectualii şi artiştii au fost încurajaţi să le supună unui tir critic necruţător. Însă atunci cînd chiar au apărut opere de artă cu un astfel de mesaj critic, ele au fost victimele suspiciunii venite de la vîrful Puterii, sfîrşind prin a fi interzise sau trecute în umbră. Cazul filmului Directorul nostru (1955) este pilduitor; pelicula a fost rezultatul colaborării dintre scenaristul Eduard Mezincescu (fost ministru comunist al Artelor, care a preferat un pseudonim) şi regizorul Jean Georgescu. Mezincescu a sugerat prin text (timid, dar uşor perceptibil pentru cititorii iniţiaţi) că relaţiile de putere şi proasta administrare din interiorul unei întreprinderi socialiste pot fi extinse şi asupra vîrfurilor Puterii strict contemporane lui, asupra spaţiului politic comunist. Regia de film a continuat şi mai convingător aceste sugestii de lectură. După ce Directorul nostru a rulat în cinematografe în primăvara anului 1955, voci influente din structurile de propagandă au orchestrat o campanie în care era acreditată ideea că pelicula nu a realizat o critică constructivă, ci a atacat şi a calomniat de fapt întregul aparat de stat şi birocraţia comunistă, nu doar excesele unor conducători de întreprinderi. Din cauza mesajului politic „eronat“ care era transmis publicului în creştere, într-o epocă în care se întrezărea un revizionism ideologic în interiorul lumii comuniste, filmul a fost scos de pe marile ecrane. „Noul curs“ hruşciovist şi „dezgheţul“ din URSS le dădeau fiori lui Gh. Gheorghiu-Dej et comp.

De altfel, comunismul românesc, la fel ca şi cel albanez, a fost poate cel mai refractar în a permite critica (adevărată, spontană) chiar şi limitată la interiorul organizaţiilor de partid, departe de urechile oamenilor obişnuiţi. Cu atît mai puţin şi-a putut face loc un curent marxist revizionist care să constituie o masă critică şi să genereze reflecţii critice despre sistemul socialist existent şi despre natura regimului politic. Atunci cînd diverşi savanţi, scriitori şi artişti şi-au făcut curaj la şedinţele de prelucrare şi i au întrebat pe interlocutorii lor ideologici – în principal, şefii Secţiei Propagandă-Agitaţie şi ai Direcţiei Propagandă-Cultură – de ce nu se poate scrie liber sau măcar folosind în mod real „libertatea criticii“ şi „lupta de opinii“, de altfel părţi importante din definirea oficială a criticii şi autocriticii, un secondant al lui L. Răutu precum Ofelia Manole a răspuns: „S-ar putea întreba pentru ce luptăm noi atîta, de ce nu lăsăm oamenii să trăiască în pace, să scrie aşa cum vor ei? (...) Deoarece socotim că munca dvs. este de cea mai mare importanţă pentru clasele muncitoare şi poporul muncitor. Deoarece socotim că poporul muncitor are nevoie de operele dvs., deoarece vă considerăm ca o parte a poporului muncitor, care trebuie să fiţi alături de toţi oamenii muncii în lupta pentru construirea socialismului. Pentru că arta, literatura, cultura este (sic!) o armă puternică în mîna clasei muncitoare“. Clasa muncitoare, fireşte, era mai degrabă cercul restrîns al Puterii (Biroul Politic, adică mai puţin de zece oameni) care se erija oneros în reprezentantul ei legitim. Lipsa de solidarizare cu Al. Jar din mai 1956 este simptomatică pentru fărîmiţarea din mediile scriitoriceşti, dar în acelaşi timp spune multe despre precaritatea stîngii intelectuale, singura care ar fi putut sfida Puterea de pe poziţiile unui marxism revizionist.

De multe ori spiritului critic din perioada precomunistă i s-a spus „obiectivism“, termen cu puternice conotaţii peiorative din perspectivă marxist-leninistă; de altfel, textul ideologic prin excelenţă al jdanovismului românesc, aparţinînd lui L. Răutu, s-a intitulat Împotriva obiectivismului şi cosmopolitismului burghez în ştiinţele sociale (1949). Spiritul nefast cenzorial al acestui document politic stalinist s-a păstrat pînă prin 1960. Critica şi autocritica au mers mînă în mînă cu impunerea unei singure metode de creaţie, realismul socialist. Abia spre 1965 toate aceste filtre cenzoriale au început să se şubrezească şi să lase loc şi unui timid spirit critic propriu unei discipline academice.

N. Ceauşescu a dorit să se delimiteze de epoca Dej şi să îşi înceapă conducerea cu cîteva acte normative fundamentale (între ele, Codul Penal şi legea educaţiei). Noua lege a învăţămîntului din 1968 a avut un important potenţial reformator şi a fost anunţată de studiile de documentare pregătitoare. Au fost traduşi în română şi cîţiva reprezentanţi ai gîndirii pedagogice occidentale. Cadrul legislativ mai favorabil studiului desprins de ideologic, la fel ca şi relaxarea cenzurii (proces vizibil încă de prin 1963), au încurajat dezvoltarea unui spirit critic în mediile literare, artistice şi academice în contradicţie cu metoda oficială a criticii şi a autocriticii şi cu „antiobiectivismul“ isteric clamat din 1949. Profilul revistelor academice şi al traducerilor se schimbă mult în raport cu anii 1950. Însă foarte repede Ceauşescu realizează că ar putea scăpa situaţia de sub control şi e primul care mutilează actul normativ sus amintit, cu care chiar el dorise atît de mult să se identifice. Imediat au urmat şi „tezele din iulie 1971“. Un semn că regimul a evoluat spre un soi de neostalinism este şi obsesia lui Ceauşescu de a transforma critica literară într-o formă cenzorială cu puternică dimensiune ideologică, la fel ca în anii 1950. Din documente reiese repulsia lui şi a elitei conducătoare din jurul său faţă de serii/colecţii inovatoare apărute la diverse edituri: Univers, Meridiane, Dacia ş.a.

Lumea universitară şi editorială implicată în procesul de traducere a unor autori occidentali – purtători ai unui spirit critic în răspăr – a folosit diverse tertipuri pentru a salva şi a tipări cărţi importante, de la luarea drept aliat a lui Marx la includerea autorului tradus în rîndul unei dezirabile intelectualităţi progresiste occidentale. Totuşi, studiile introductive şi prefeţele nu mai erau menite a deturna mesajul autorului introdus în circuit, ca în anii 1950, ci din contra. Regimul a răspuns cu limitarea acestor proiecte editoriale, reducerea numărului de titluri alocat, a hîrtiei tipografice, a tirajelor.

Previzibil, mediile intelectuale occidentalizante nu au reuşit să alinieze spaţiul românesc unor standarde comparabile cu lumea liberă. În plus, patologiile politice (ideologizarea, crearea unor profesori pe puncte, plagiatul, însuşirea de texte etc.) au invadat şi spaţiul academic. După 1989, toate aceste tare s-au multiplicat constituind o adevărată plagă, vădită mai ales în universităţile instituţiilor de forţă, cazone, compromiţînd doctoratul şi nu numai. 

Cristian Vasile este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „N. Iorga“ şi coeditor al revistei online Lapunkt.ro. Cea mai recentă carte publicată: Viaţa intelectuală şi artistică în primul deceniu al regimului Ceauşescu, 1965-1974 (Humanitas, 2014). A coordonat un volum colectiv intitulat „Ne trebuie oameni!“ Elite intelectuale şi transformări istorice în România modernă şi contemporană“ (Cetatea de Scaun, 2017). Are în pregătire un volum despre literatură şi ideologie în anii 1970 şi 1980 şi o carte despre cercetarea ştiinţifică umanistă între 1948 şi 1965.

Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.
Cavalerismul desuet al războiului jpeg
Cavalerismul desuet al războiului
Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample.
În urma tehnologiei jpeg
În urma tehnologiei
Regresul din educație se reflectă în succesul unor agresivi analfabeți funcțional, deveniți influencer-i pentru generațiile de mîine.
Evoluție, involuție, organodinamism jpeg
Evoluție, involuție, organodinamism
Conspiraționismul nu e altceva decît întoarcerea la gîndirea magică paranoidă, în care forțe dincolo de controlul nostru ne controlează și ne manipulează.
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală jpeg
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală
Potopul, cutremure, războaie și alte evenimente majore duc la dispariția dramatică a unor civilizații și culturi, după care lumea reîncepe din nou.
Histria jpeg
Histria
Încălzirea prin pardoseală, atît de utilizată în perioada romană, părea un mare pas înainte în ale instalațiilor anilor 1990.
Arhitectura: aveți puțintică răbdare! jpeg
Arhitectura: aveți puțintică răbdare!
Arhitectural vorbind, ai fi în stare să trimiţi mesaje în viitor.
Economia de război jpeg
Economia de război
Este destulă frică în lume, pentru că nimeni nu se aștepta să trăiască în același timp o pandemie și un război pe care un nebun se chinuie să-l transforme într-unul planetar.
Viețile netrăite jpeg
O după-amiază de vară
Neputința, anxietatea, moartea celor dragi, boala, deznădejdea, felul în care îi protejăm pe copii, despre toate au scris invitații mei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.