Solitudini şi fericiri

Publicat în Dilema Veche nr. 248 din 18 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Elsa, bibliotecară, de 40 de ani, face diferenţa între singurătatea ca statut marital şi ca sentiment. În cea dintîi ipostază, este o persoană singură, pentru că nu e măritată şi nu are copii. În cea de-a doua, nu este apăsată de singurătate, pentru că locuieşte cu părinţii, are o carieră (e şi traducătoare, şi profesoară de engleză, pe lîngă jobul la bibliotecă) şi prieteni. În privinţa posturii de "femeie măritată", consideră că aceasta nu e pentru toată lumea: fiecare trebuie să-şi cunoască limitele şi să-şi urmeze drumul propriu. Mihaela Andreescu, traducătoare, tot de 40 de ani, crede că "singurătatea nu e o opţiune, e o întîmplare. În general, nimeni nu alege să fie singur, dar aşteptările fiecăruia de la viaţă sînt diferite. Şi vine un moment în care ai de ales între a fi singur sau a fi cu cineva care nu se ridică la înălţimea standardelor pe care ţi le-ai impus. Cei care se tem de singurătate aleg compania, fie ea şi nepotrivită. Ceilalţi preferă solitudinea". Dr. Emil Căpraru, pediatru, autorul celebrei cărţi Mama şi copilul, consideră că familia, educaţia şi... vremurile influenţează atitudinea fiecăruia, în ceea ce priveşte relaţiile cu societatea: "Şi soţia mea, şi eu, prin firea noastră, prin viaţa personală, am avut puţine relaţii în afară. Erau şi vremurile de aşa natură: soţia era săsoaică, fiică de Ťexploatator» (tatăl fusese patronul unui atelier cu cîţiva salariaţi) şi a fost etichetată ca avînd o origine socială nesănătoasă. Ca atare, am ales viaţa de familie. Deşi ea era luterană, şi eu ortodox, serbam, cu ambele familii, toate aniversările. După un an de căsătorie am fost arestat. Cînd am ieşit din puşcăria politică, am fost considerat un om dubios, urmărit. Şi atunci nici cu colegii mei nu am avut relaţii prea strînse. Am evitat orice legături cu lumea dinafară, pentru binele lor şi al nostru. Ne-au ajuns meseria comună, pasiunea împărtăşită de a citi şi evadările la ţară". Că circumstanţele sociale influenţează gradul de interacţiune cu ceilalţi este şi opinia ziaristei R.D., de 52 de ani: "Sînt o femeie divorţată, fără copii. Deci ca statut intru în categoria Ťsingle», deşi, în mod real, am avut mereu pe cineva alături - pe tatăl meu, pe fratele meu vitreg, o nepoată, cu care acum locuiesc... Mă consider o self-made woman, în măsura în care am avut posibilitatea să-mi croiesc o carieră în sectorul privat într-un moment cînd, imediat după ’89, multora le era frică să încerce aşa ceva...". Perspectiva societăţii Viceversa, mulţi dintre interlocutorii mei sînt de acord că statutul de om singur, în special de femeie singură, nu este privit cu ochi prea buni de societate: "Să fii divorţată în ’84 era un lucru care-ţi aducea mari dezavantaje: erai situată undeva la marginea societăţii - nu erai în rînd cu ceilalţi, nu puteai fi membru de partid... şi de aici o altă serie de consecinţe la serviciu - nu puteai promova... Identică era şi poziţia vecinilor care te priveau ca pe o curiozitate" - mărturiseşte A.D., contabilă pensionară, locuieşte într-un sat de lîngă Braşov. Dacă pe vremea lui Ceauşescu aşa stăteau lucrurile, în anumite "colective" nici acum nu sînt mai roze, în special în privinţa femeilor: "Un om singur este neapărat pus între paranteze. Atît bărbaţii, cît şi femeile îşi permit mai multe bădărănii faţă de o femeie singură, decît în raport cu una măritată, care are un soţ în spate" (Elsa). Şi nu este întotdeauna confortabil, începînd cu perspectiva strict pragmatică. În mediul rural, lucrurile stau cel mai rău: "Dacă o femeie e singură, are de lucru şi în casă, şi în grădină, şi în curte şi, dacă are animale, e un efort în plus... Lemnele, tot ea le despică... Mîncarea, curăţenia în sarcina ei pică. Dacă are şi-un pisic, trebuie să-şi găsească timp să-l alinte un pic... Toamna e nevoie să adune mere, pere, nuci, să sape, să văruiască pomii, să aducă balegă, să măture frunzele, să pună murături, să facă zacuscă, gem, că vine iarna... Şi la ţară, dacă e să te ajute cineva, te ajută doar dacă-l plăteşti! În concluzie, la ţară o femeie trebuie să aibă cel puţin patru mîini - acesta e motivul pentru care mă uit în fiecare dimineaţă să văd dacă nu cumva mi-au crescut încă două braţe..." (A.D.) Şi continuînd cu una afectivă: "Dezavantajele sînt de natură emoţională: oricare dintre noi simte nevoia să împărtăşească anumite clipe cu cineva drag" (Mihaela Andreescu). O opţiune spirituală Pentru majoritatea interlocutorilor mei, avantajele sînt mai puternice decît dezavantajele: "A fi singur prezintă destule avantaje: poţi să-ţi faci programul cum vrei, nu depinzi de nimeni, nu trebuie să te consulţi cu celălalt înainte de a lua vreo decizie... În plus, eşti scutită de treburile casnice: nu ai pentru cine să speli, să calci sau să găteşti" (Mihaela Andreescu). "Există o serie de lucruri despre care nu trebuie să dai socoteală nimănui. Pot să-mi cumpăr ce vreau, să intru în orice afacere, să mă scald în ce ape vreau - sărate, dulci, clocotite..." (Elsa) Unii dintre cei cu care am stat de vorbă văd în singurătate o binecuvîntare: "Pe uşa vilei unor prieteni care trăiesc jumătate de timp la Roma, jumătate de timp în insula Capri scria: O, beata solitudo! O, sola beatitudo! ("O, fericită singurătate! O, unică fericire!"). Prin singurătate nu deranjez pe nimeni. Dar mă feresc şi pe mine de deranjul altora" (N.N., profesoară de muzică şi italiană). Alţii - chiar o ocazie de a te apropia de divinitate: "Cînd ai darul credinţei, îl ai pe Dumnezeu, deci nu eşti singur: singurătatea nesingură... Dacă-ţi iubeşti măcar puţin semenii, dacă eşti deschis, disponibil şi deranjabil (cei trei ŤD»), cu siguranţă că vor roi oamenii în jurul tău. Pentru că există şi persoane singure care sînt suspicioase, nu ar vrea să facă un mic efort cînd nu se află în momentul cel mai bun al vieţii..." (o doamnă din parc). "Nici moartea nu trebuie să însemne, neapărat, despărţirea de familie. Căsătoria continuă şi dincolo de moarte. Bunicii mele i-a murit soţul la 40 de ani şi nu s-a mai recăsătorit. Tata a murit la Stalingrad, în lagăr, cînd mama avea 36 de ani şi trei copii. Nici ea nu s-a mai recăsătorit. Soţia mea a murit cînd eu aveam 61 de ani. De atunci, nu am mai avut nici o altă relaţie, şi nici un concediu. Am plecat numai la casele familiei de la Cîmpina şi din Oltenia. La 62 de ani m-am pensionat, la cerere, spre surprinderea tuturor. În fiecare vară, din martie pînă-n noiembrie, locuiesc singur în casa familiei soţiei de la Cîmpina. Fiecare colţişor de acolo asigură o continuitate sufletească şi tradiţională: brazii au fost plantaţi de mine şi de soţie în primul an de căsnicie; nucul - în toamna cînd am fost arestat; perii - cînd a fost botezat copilul; merii şi cireşii - de fiul meu" (dr. Emil Căpraru). Soluţii de supravieţuire fericită "N-am timp să mă simt singură, pur şi simplu fiindcă nu am suficientă vreme, în general. Nu-mi ajunge timpul să citesc, să ascult muzică, să călătoresc cît aş vrea, să petrec cu prietenii, să mă relaxez în grădină... Ziua e prea scurtă - un neajuns comun al epocii moderne. În plus, n-am fost niciodată singură cu adevărat: am fost mereu înconjurată de prieteni, am avut relaţii de mai lungă sau mai scurtă durată, aşa că preţuiesc perioadele cînd pot fi singură, pentru că îmi oferă ocazia să mă cunosc mai bine şi să evoluez din punct de vedere spiritual" (Mihaela Andreescu). Alţi interlocutori au soluţii mai pragmatice: "Mă ocup de puii de găină, am zece, roşii, de rasă... La mine în cameră mă încălzesc cu lemne, aşa că tai lemne, duc cenuşa pe cîmp. Apoi fac ordine, mă ocup de mîncare, spăl vasele..." (dr. Emil Căpraru). A.D. vine cu unele neobişnuite: "În timpul liber, pentru a putea să mă desprind de realitatea de atunci, am căutat în permanenţă să descopăr lucruri noi, interesante... toate legate de un grad ridicat de risc. Aşa am ajuns să fac, alături de fiul meu, karate, aproape trei ani; apoi alpinism - am început drumeţiile în preajma oraşului şi apoi din ce în ce mai departe; mi-am îmbogăţit cunoştinţele - urme de animale, plante medicinale, ciuperci, mijloace de supravieţuire în condiţii extreme... Am mai descoperit un alt domeniu interesant - speologia: am învăţat despre echipament, faună, formaţiuni, cartografie, fotografie în subteran... Seara, la scurtul program TV, împleteam pulovere, veste, şosete... nici nu ştiam cum trecea ziua." (A.D.) R.D. îşi oferă evaziuni uşor feministe: "Am un cerc de femei singure, cu care împărtăşesc multe lucruri: avem un stil de viaţă comun şi mai puţin convenţional. Ne place să călătorim, să ieşim la restaurant, la cumpărături, la filme, să ne plimbăm... Nu ne centrăm pe ce a fost în trecut, ne sprijinim una pe cealaltă..." Majoritatea interlocutorilor mei (cu excepţia dr. Căpraru) ar vrea să-şi găsească un partener, dacă s-ar ivi ocazia: cineva cu care să împărtăşească lucrurile plăcute ale vieţii. Dar nu cu orice preţ şi nu dacă ar fi vorba să facă un compromis: "Nu-mi doresc neapărat să fiu singură toată viaţa, dar nu sînt dispusă să fac compromisuri. Dacă voi găsi ceea ce caut va fi minunat, însă ştiu foarte bine că şansele sînt extrem de reduse. Totuşi, viaţa ne rezervă surprize la tot pasul" (Mihaela Andreescu).

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.