„Sloganul bate cunoașterea”

Publicat în Dilema Veche nr. 354 din 25 noiembrie - 2 decembrie 2010
„Sloganul bate cunoașterea” jpeg

Interviu cu Csaba Ferenc ASZTALOS, președintele Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Avînd în vedere reclamaţiile pe care le primiţi la CNCD, care consideraţi că sînt formele cele mai acute de discriminare care se petrec în România?  

Luînd în considerare numărul de petiţii şi analizîndu-le, rezultă că primele patru categorii cele mai discriminate ar fi persoane aparţinînd comunităţii rome, persoanele cu dizabilităţi (în special mintale), femeile în raport cu bărbaţii (aici e vorba de foarte multe discriminări – legate de angajare – asupra femeilor gravide sau a celor care se întorc la locul de muncă după ce au născut) şi, de asemenea, avem un număr însemnat de petiţii cu privire la raporturile de muncă şi care ţin de vîrstă în raporturile de muncă.  Dacă vorbim la nivel de percepţie şi de tipul de discriminare pe care l-am sesizat noi, forma principală este limbajul şi comportamentul discriminatoriu. În special discursul promovat în public şi între cetăţeni are componente care aduc atingere demnităţii umane într-un fel sau altul. Marea problemă pe care o sesizez eu e că societatea noastră bagatelizează  discursul şi limbajul care nu respectă demnitatea umană. 

Nu este sancţionat la timp?  

Nu este, în sensul în care este permis în spaţiul public, nu se ia atitudine faţă de un astfel de discurs, extrem de prezent, de exemplu, în şcoli. Sîntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ce priveşte violenţa din şcoli. Dar această violenţă fizică provine de regulă din violenţa verbală. E un discurs premergător care, în majoritatea situaţiilor, conduce şi la violenţă fizică. Aici apare un paradox, pentru că  în România predarea religiei în şcoli e cvasiobligatorie (în practică este, de fapt, obligatorie) şi, în ciuda acestui fapt, avem un grad foarte mare de violenţă în şcoli. Presupunînd că religia (indiferent care ar fi ea) promovează principiul înţelegerii şi al respectului reciproc, ar trebui să ne mire această rată ridicată a violenţei din şcoli. Pe de altă parte, nu putem să nu constatăm că un fenomen de excludere se petrece nu rareori chiar la aceste ore de religie, la care de obicei nu pot participa decît cei ce aparţin religiei sau confesiunii majoritare din zona respectivă.   Sînt două probleme aici. Una ar fi că nu există o formă de manifestare reală a voinţei părintelui sau a copilului, în sensul în care aceştia să solicite înscrierea la orele de religie. Prin interpretarea actualei legi se consideră că toţi copiii sînt înscrişi ab ovo la orele de religie şi, doar dacă nu doresc să participe la ele, trebuie să facă o cerere scrisă. Al doilea aspect incorect, după părerea mea, este că religia se predă dogmatic, după dogma fiecărui cult, or eu sînt de părere că ar trebui să se predea eventual o istorie a religiilor, care să nu aibă ca punct de plecare o dogmă sau alta. 

Să privim diversitatea ca izvor al competitivităţii 

Aţi primit sesizări legate de aceste ore de religie?    

Am avut în trecut asemenea sesizări şi am avut şi reclamaţii sub aspectul religiei ca sursă de intoleranţă şi discriminări pe criterii de religie. Există, cum ştiţi, diverse dispute între diferite culte, unele de natură istorică, altele din alte cauze.  Revenind la ideea dinainte, observăm că se promovează un comportament care aduce puncte în spectaculozitate (mai puţin academic aş spune că e vorba de comportamentul „la mişto“), dar care aduce atingere demnităţii umane, indiferent că vorbim de femei, de copii, de persoane supraponderale, cu anumite caracteristici fizice sau din anumite regiuni istorice (oltean, ardelean şi aşa mai departe). Noi sîntem într-adevăr diferiţi şi ar fi bine dacă am privi diversitatea ca pe un izvor al competitivităţii şi am promova această latură. Mi-e foarte greu să folosesc termenul de „toleranţă“, pentru că, dacă spunem că tolerăm pe cineva, deja înseamnă că-l marginalizăm pentru că îi facem doar o favoare şi-l „tolerăm“.  

Revenind la religie, ştim că, din păcate, există destui preoţi care prin predicile lor aduc atingere altor religii, altor etnii şi aşa mai departe. Da, există şi asemenea predici care aduc atingere femeilor sau romilor. Eu am cunoscut un caz în care un preot refuza să boteze un copil pentru că era rom. Dar cred că diversele culte ar trebui să-şi asume o responsabilitate mai mare în a promova o valoare pe care, cum spuneam, o au şi creştinii, şi evreii, şi musulmanii, aceea de demnitate umană. Fiind noi majoritari creştini, pot spune că în filozofia creştină aceasta e cu siguranţă  o valoare importantă. Ar trebui promovat mai bine acest aspect. Nu înseamnă că nu există şi eforturi ale cultelor pentru a ajuta persoane cu dizabilităţi, romi sau persoane în vîrstă, dar aceste eforturi sînt totuşi insuficiente. 

Aţi identificat anumite surse mai importante ale limbajului şi comportamentului discriminatoriu? Vine acesta în special din presă, ori din şcoală sau chiar de la biserică? 

E o complexitate de cauze, ca în orice societate. De exemplu, noi trebuie să explicăm că pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru romi trebuie uneori create condiţii speciale care să-i ajute să recupereze handicapurile faţă de ceilalţi. E vorba, de exemplu, de acele locuri speciale pentru romi la facultăţi. Majoritarii cred de multe ori că ele sînt luate de la ei şi acordate romilor, şi percep asta ca pe o formă discriminare. Noi încercăm mereu să arătăm că aceste locuri sînt create în plus pentru ei, că e necesară această măsură pentru a-i ajuta să recupereze decalajul pe care-l au faţă de majoritari. Romii sînt într-o poziţie defavorizată şi din punct de vedere social, şi istoric, şi economic, şi ca percepţie. Şi romii trebuie să facă acest efort de a se integra în facultăţi, pentru a deveni cît mai competitivi. Deci, neînţelegerea şi necunoaşterea reprezintă o sursă importantă a comportamentelor discriminatorii. Pe de altă parte, noi folosim în exces tehnicile de vînzare în discursul public. În politică şi în societate folosim prea mult această reţetă de a inventa slogane, de a atrage atenţia neapărat. Asemenea tehnici nu duc neapărat la cunoaştere, la cunoaşterea unei comunităţi sau la cunoaşterea reciprocă între cetăţeni. Noi sîntem în situaţia în care sloganul bate cunoaşterea.  Or, ar trebui să fie invers, adică să nu apreciem o carte după copertă (şi un proces de cunoaştere după slogan).  Trebuie să intrăm în profunzime. O altă sursă este mass-media. Fiind a patra putere în stat, aceasta ar trebui să se situeze la un nivel corespunzător şi din punct de vedere al responsabilităţii.  Dar, la nivelul de iresponsabilitate care există în primele trei puteri din stat, evident că e greu să ceri mai multă responsabilitate de la a patra. Ar trebui ca ea să facă o mai bună distincţie între libertatea de exprimare şi manipulare sau incitare la ură. Aici eu văd un progres. Etica jurnalistică a făcut paşi înainte în ce priveşte respectarea drepturilor omului, a demnităţii umane, a prevenirii discriminării. Consider un rezultat bun că pe site-urile trusturilor de presă au apărut şi condiţiile în care se pot face comentarii şi este inclusă şi regula de neincitare la ură şi aşa mai departe. Acum trei ani aşa ceva nu exista. Dacă eşti un trust de presă şi ai în proprietate un site, răspunzi de ceea ce apare pe acel site. Libertatea de exprimare implică responsabilitate şi, după mine, nu este un drept absolut pentru că, dacă ar fi aşa, ar fi o adevărată anarhie.  

Am căpătat o toleranţă excesivă la intoleranţă? 

Promovarea intoleranţei a devenit un brand şi aici mass-media joacă un rol important pentru că dă direcţiile din societate. De exemplu, dacă pînă nu demult nu mai era o dispută în ce priveşte apelativul rom sau ţigan, de vreo nouă luni apelativul ţigan a devenit foarte prezent. Nu mai există nici o reţinere în acest sens. Desigur, conjunctura unei crize economice, în orice societate, contribuie la creşterea intoleranţei pentru că resursele se împuţinează şi competiţia economică se măreşte, şi creşte şi tendinţa de a căuta ţapi ispăşitori pentru relele care se întîmplă din punct de vedere economic. Se întîmplă asta în toată Europa.  

Instanţele iau decizii curajoase 

În ce măsură oamenii sînt dispuşi să reclame situaţiile de discriminare?

Într-un an avem între 800 şi 900 de petiţii. Dar există cazuri foarte multe şi în instanţă, pentru că orice asemenea caz poate fi adresat şi direct instanţei de judecată. Acestea  au anual între 3000 şi 4000 de plîngeri care au ca obiect faptele de discriminare. Instanţa poate să acorde despăgubiri petenţilor, în vreme ce noi aplicăm sancţiuni contravenţionale. Sînt deci două proceduri distincte, ambele gratuite şi complementare. Noi oferim o expertiză mai mare pentru că sîntem o instituţie specializată. Noi putem să facem şi investigaţii, instanţa nu. Dar în toate cazurile din instanţă, judecătorul solicită un punct de vedere consultativ CNCD-ului, o expertiză, de care poate sau nu să ţină cont. Din punct de vedere legislativ şi instituţional noi sîntem un model european şi sîntem citaţi ca model. Practica necesită însă îmbunătăţiri, ca la orice alt capitol, de altfel. 

Ce poate păţi cineva care comite un act de discriminare?

Dacă nu e vorba de o faptă penală, noi putem să acordăm o amendă maximă de 8000 de lei dacă discriminarea vizează o comunitate. Dacă fapta vizează o persoană fizică, amenda maximă este de 6000 de lei. Petentul poate solicita daune şi în instanţă, iar practica instanţelor este în dezvoltare în acest domeniu. V-aş da un exemplu. Într-o decizie din aprilie, Curtea de Apel Craiova a stabilit acordarea unei daune morale în valoare de 10.000 de euro pentru o familie de romi a cărei fetiţă nu a fost primită la şcoală pe criteriul etniei. Deci avem o jurisprudenţă aflată într-o dinamică pozitivă, care simte importanţa acestui domeniu. Şi se iau decizii curajoase, inclusiv în cazuri legate de însemne religioase sau în situaţii în care au fost implicate persoane cu demnităţi publice.  

Cît de mult se face abuz de legile contra discriminării? În ce măsură sînt folosite de persoane care vor să-şi mascheze incompetenţa, de exemplu, sau pentru a avea cîştig de cauză în chestiuni care de fapt nu ţin de discriminare?

Acuma, orice lege poate fi folosită în mod abuziv, adică fără bună-credinţă. Evident că şi aici sînt încercări de a abuza de principiul egalităţii de şanse. Eu cred însă că în mare măsură se reuşeşte să se facă distincţie între asemenea abuzuri şi discriminările reale. Nu consider că avem de-a face cu un exces de astfel de abuzuri. Poate însă că unele petiţii fac asta. De exemplu, primim săptămînal cîte o petiţie din partea „Alianţei Taţilor“ în care ni se semnalează spitale care nu internează şi taţi cu copii. Ne trezim că iau de pe site regulamentele spitalelor şi verifică dispoziţiile lor, dar nu verifică şi dacă în mod efectiv acele spitale au internat sau nu şi copii cu taţi.

a consemnat Andrei MANOLESCU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt. Cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
"Liceenii" și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
Întîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
De ce ne sângerează gura uneori după ce mâncăm ananas
Ananasul este o gustare răcoritoare bogată în vitaminele C și B6, printre alte beneficii dietetice, dar conține și o enzimă atât de puternică încât este folosită și în bucătărie pentru frăgezirea cărnii, relatează IFL Science.
image
Mercenarii Wagner „violează, răpesc și torturează soldații ruși”. Afirmația uluitoare a unuia dintre ofițerii lui Putin VIDEO
Locotenent-colonelul Roman Venevitin, care a fost capturat în apropierea orașului ucraineant Bakmut, a susținut că a fost torturat de mercenarii Wagner, în ciuda faptului că era de aceeași parte a războiului Rusiei .
image
Suspectul în cazul uciderii fetei de 12 ani, agresor recidivist. Și-a bătut iubita până a băgat-o în spital
Ilie Marcel Șerbiuc, bărbatul căutat pentru uciderea fetei de 12 ani, Ana Maria Constantin, și-a bătut o iubită de a băgat-o în spital. El și-a agresat și mama.

HIstoria.ro

image
Povești despre teatrul bucureștean
Iubim teatrul și ne mândrim cu actorii săi din toate generațiile. Azi aflăm povești despre teatrul bucureștean de la primele încercări, pe vremea lui Caragea Vodă, și până la apariția Teatrului Național din București.
image
Kosovo și reflectarea războaielor din această provincie în media.
Kosovo, o provincie din partea de sud a Serbiei, astăzi recunoscută doar de câteva state ca o țară de sine-stătătoare, se află de câteva decenii în prim-planul mass-mediei și constituie un subiect de interes, în principal datorită istoriei sale politice turbulente și a conflictelor care au degenera
image
Sosirea voluntarilor ardeleni la Iași (7 iunie 1917)
După eşecul campaniei din 1916, guvernul român şi Marele Stat Major, la începutul anului 1917, au început să pregătească pe teritoriul restrâns al Regatului, o amplă acţiune de refacere şi înzestrare modernă a unităţilor decimate în luptele din anul precedent.