„Situația e albastră”

Mihai CHIRILOV & Alex. Leo ȘERBAN
Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
„Situația e albastră” jpeg

Mihai Chirilov: Te-ai retras acum un an din viaţa cinematografică, dar ai reuşit întrucîtva să ţii pasul cu noile filme româneşti – iar întîmplarea face că 2010 să fi fost un an extrem de bun. În ce măsură te mai interesează ce se întîmplă în peisajul local? Vezi cumva lucrurile din altă perspectivă decît atunci cînd scriai şi urmăreai activ fenomenul? 

Alex. Leo Şerban: Cele mai multe filme româneşti de anul acesta le-am văzut la TIFF – deci, în măsura în care acesta ţine pasul, presupun că îl ţin şi eu... Dar, sincer, interesul meu a scăzut; nu numai în legătură cu cinema-ul autohton, ci cu cinema-ul în general. Am trecut de la faza de îndrăgostire la cea de căsnicie („la bine şi la rău“), apoi la rutină. Am considerat că e cazul să „ies la pensie“. Deci, din perspectiva unui „pensionar“, văd filmul românesc ca pe un absolvent de Harvard sau Sorbona care, în ţară, nu-şi găseşte de lucru: paradoxal, taman diplomele obţinute acolo constituie, aici, un handicap. „Nu e nevoie de el.“ 

Mihai Chirilov: Spuneai la un moment dat că noului film românesc, abundent în vîrfuri, dar contrabalansat de inepţii, îi lipseşte o producţie medie pentru a putea vorbi despre o industrie cinematografică în adevăratul sens al cuvîntului. Între timp şi-au făcut apariţia inclusiv acele filme de gen a căror absenţă o deplîngeai (n-o să le nominalizez aici, pentru că mi se pare că majoritatea dintre ele se screm în van să capteze atenţia publicului), ba chiar s-a găsit loc şi pentru un experiment inclasabil cum este Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. S-a mai echilibrat situaţia? Ce îi lipseşte azi, la 10 ani de la renaştere, filmului românesc? 

Alex. Leo Şerban: În condiţiile în care un film precum Marţi, după Crăciun – pe care am avut imprudenţa să-l numesc „film de public“ – abia face în jur de 10.000 de spectatori, e clar că situaţia (nu doar hîrtia...) e albastră. Evident, nu e vina lui Muntean: el rămîne un autor care a crescut constant, iar Marţi... mi se pare genul acela de cinema de calitate asociat, în Franţa, cu nume precum Chabrol sau Sautet. Mă încăpăţînez să cred că aşa ar trebui să arate un film de public; din păcate, nu şi în România, care este mult în urmă în materie de cinefilie şi care consumă cantităţi industriale (toxice!) de produse TV. Mă tem că acestea au formatat aşteptările marelui public, care nu mai vrea decît un anumit tip de film: cel făcut după reţetă. Paradoxul (din nou) este acesta: filmele cît de cît „vizibile“, la noi, sînt tocmai cele făcute de „cei doi M şi cei doi P“ (Mungiu, Muntean, Puiu & Porumboiu); întrucît ele sînt de o anumită factură (mai solicitantă pentru spectatorul obişnuit cu produsele TV), publicul a văzut un titlu, două, după care s-a săturat. Acum, cînd aude „film românesc“ se gîndeşte la bolnavi duşi din spital în spital, la avorturi sub Ceauşescu sau la poliţişti, contemplativi... Dar nu este problema lui M2 + P2; este problema lipsei de alternative. Unde sînt acei „meseriaşi“ capabili să facă filme de gen? Au rămas oare, în România, doar o mînă de regizori?! Răspunsul e simplu: „ceilalţi“ sînt invizibili. În afara criticilor obligaţi să bifeze toate prăpădeniile, restul publicului nu se duce să vadă acele filme. (Şi nici nu i-aş dori, căci sînt catastrofale!) Deci filmului românesc îi lipseşte alternativa. În continuare... 

Mihai Chirilov: Cu toate astea, succesele filmului românesc au creat un teren de desfăşurare pentru titluri relativ mediocre care au încercat să capitalizeze de pe urma reputaţiei construite de predecesori. Unele au ajuns în festivaluri, în virtutea interesului pentru filmul românesc (şi mă încăpăţînez, la rîndul meu, să includ aici Eu cînd vreau să fluier, fluier, în ciuda carierei lui internaţionale), altele pur şi simplu există, deşi locul lor ar fi la coş. În aceste condiţii, cred că epigonii nu au decît de cîştigat, în vreme ce perdanţii, culmea, par a fi cei cărora li se datorează succesele de care aminteam. Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu a avut fanii lui compulsivi, dar şi detractori pe măsură. Aurora lui Cristi Puiu a avut parte de un tratament similar unui porc trimis la tăiere, şi ceva îmi spune că şi viitorul film al lui Cristian Mungiu e deja pîndit la cotitură. În termeni foarte cinici, întrebarea care parcă stă pe buzele tuturor este: Cine mai are nevoie de Porumboiu, Puiu şi Mungiu? 

Alex. Leo Şerban: La fel de cinic vorbind: festivalurile mari – şi o mînă de critici români, care au pariat pe ei încă de la-nceput. Nimeni nu se poate aştepta ca Poliţist-ul lui Porumboiu şi Aurora lui Puiu să fie recorduri de încasări: sînt filme dificile, îndrăzneţe, profund personale. În oricare cinematografie care se respectă, astfel de titluri au locul lor. Pe mine nu mă şochează detractorii – aceştia există oriunde şi au, şi ei, „locul“ lor (totul e să nu le dai mai multă importanţă decît merită). Problema – repet – este lipsa alternativei. Sînt absolut convins că, dacă piaţa de film românesc ar fi mai diversificată, orgoliile (inclusiv ale unor spectatori) şi enervările s-ar mai potoli. Ce mă deranjează este că acestea din urmă nu sînt îndreptate înspre „meseriaşii“ invizibili care dau rateuri în serie pe banii noştri, nici înspre CNC-ul „echidistant“ care le face posibile (deşi le ţine, adesea, „în dulap“, sub cheie!), ci – culmea – înspre cei care fac filmele care ne pun pe hartă. Înspre performeri! Între o cinematografie care face filme „de export“ şi una care nu e-n stare să facă nici măcar filme de consum autohton, darămite de export, e preferabilă prima variantă. Nu zic că e varianta ideală, dar măcar e ceva. 

Mihai Chirilov: Esenţializînd lucrurile, se poate spune că lui Puiu i se datorează naşterea Noului Cinema Românesc (cu tot ce a presupus acest curent), lui Mungiu – botezul, lui Muntean şi Porumboiu – maturitatea, iar lui Puiu (din nou) – „moartea“ lui simbolică şi aparent necesară. Nu o explozie, ci o implozie a curentului. Îţi solicit un exerciţiu de anticipaţie: care crezi că va fi următoarea mişcare a lui Mungiu? 

Alex. Leo Şerban: N-am nici cea mai mică idee... Parcă tu erai cu previziunile, nu? Ai pariat pe şansele lui 4,3,2 încă înainte de-a fi trimis la Cannes, deci eşti cel mai în măsură să răspunzi. Chiar sînt curios. 

Mihai Chirilov: Eu îl văd pe Mungiu în stare să reînvie NCR-ul, cu un film la fel de influent pe cît a fost, la vremea lui, Marfa şi banii, dar cu un solid cîrlig la public (aşa cum, în mod inexplicabil, a avut Fluierul lui Florin Şerban sau cum Mungiu însuşi şi-ar fi dorit să fie seria Amintirilor...) Altfel spus, îl văd capabil să scoată NCR-ul de sub incidenţa controverselor care-l gîtuie tot mai tare din toate direcţiile. Apropo de controverse: unii regizori sînt de părere că, pe cît de instrumentali ar fi fost criticii (mă rog, unii dintre ei) la cimentarea reputaţiei Noului Cinema Românesc, pe atît de mult au profitat de pe urma lui pentru a-şi adjudeca o bucăţică din meritele lui. Sper că nu această aberaţie te-a făcut să te laşi de meserie. Dar, presupunînd că ai continuat să citeşti ce se scrie în ţară, ce rol crezi că ar trebui să joace azi criticii de film în „telenovela“ filmului românesc? 

Alex. Leo Şerban: Nu, aberaţiile nu mă pot convinge să renunţ la nimic. Şi, de fapt, puţin îmi pasă cum sînt privit eu, fostul-critic-de-film-a.l.ş. – aş zice că nu contează nici cum sînt priviţi ex-confraţii; întrebarea esenţială este dacă mai e nevoie de Critica de Film (ca „instituţie“) nu numai în România, ci peste tot în lume. Momentul, cum ştii, e foarte prost. În SUA (unde ea avea, ca în Franţa, cel mai mare prestigiu), critica de film e în mare suferinţă. Paradoxul (iarăşi) este că oamenii aceştia sînt din ce în ce mai informaţi, mai cultivaţi, dar publicul interesat de analizele şi verdictele lor e din ce în ce mai subţiat: a ajuns o minoritate. La noi, critica a ţinut pasul cu Noul Cinema Românesc, iar opiniile în privinţa acestuia au fost destul de apropiate. Cu excepţia unor caraghioşi care fac copii la indigo, toată suflarea criticărimii băştinaşe – de la Tudor Caranfil la Cristi Luca – a salutat cum se cuvine NCR-ul. Evident, efectul entuziasmului lor a fost zero. Căci s-a întîmplat un fenomen bizar: deşi entuziasmul e mai îndreptăţit decît scepticismul, suma entuziasmelor cumulate a avut acest efect pervers – publicul neaderent la estetica NCR-ului a aruncat discreditul său şi asupra criticii. Nici asta n-ar fi o catastrofă – măcar să fi rămas doar criticii „discreditaţi“, nu şi cineaştii! Dar, pentru că sîntem în România, s-a ajuns la acuzaţii de „cumetrie“, iar „prieteşuguri“ (reale sau imaginare) au fost arătate cu degetul nu din public, ci – culmea! – tot dinspre unii cineaşti. Iar pentru a creşte în ochii lor, unii mai tineri şi cu repere haotice s-au repezit să le cînte în strună... Or, nimic nu e mai periculos decît să preiei idiosincraziile unui artist – pentru un critic, este letal. Se observă o tendinţă (aşa-zis teoretică) de purism, un fel de „cinematografic corect“ ai cărui misionari propovăduiesc „evanghelia după Cr. Puiu“ şi-i anatemizează pe „eretici“. Sînt figuri grave şi fără umor, ca nişte birocraţi UE puşi în slujba unui Savonarola. E de dorit să se calmeze. Meritul lui Puiu este indeniabil şi este istoric, dar tot el are o vină veşnică: a transformat cinema-ul şi discuţiile despre el într-o chestiune de viaţă şi de moarte. Relax, nu sînt decît nişte filme, ca să-l parafrazez pe autorul meu preferat – un anume domn Hitchcock...   

Mihai Chirilov este directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi critic de film. Alex. Leo Şerban este critic de film.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

papa francisc fotbal getty jpg
Românii din Serie A, afectați de decesul Papei Francisc. Decizia Federației italiene
Opt conaționali urmau să fie implicați astăzi în etapa a 33-a.
Papa Francisc vizita in Romania, alaturi de Patriarhul Daniel  Foto Inquam Photos  Octav Ganea jpg
Patriarhul Daniel al BOR, primul mesaj după moartea lui Papa Francisc: „Împărtăşim durerea provocată de această pierdere”
Papa Francisc a fost una dintre cele mai influente personalități ale credinței contemporane, care a promovat valori esențiale precum toleranța, compasiunea și respectul reciproc, s-a stins din viață. Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române mărturisește că a primit vestea cu multă tristețe.
construction 4754310 1280 jpg
El ar putea fi cel mai detestat om din lume! Cine a inventat, de fapt, munca
Te-ai întrebat vreodată cine este „vinovatul” pentru faptul că te trezești în fiecare dimineață ca să te conectezi la un Zoom plictisitor sau să înfrunți traficul spre birou?
Matia Corvin jpg
Rămășițele regelui Matia Corvin, descoperite în Ungaria?
Rămășițele lui Matia Corvin, unul dintre cei mai emblematici regi ai Ungariei, ar fi fost descoperite la un sit memorial național din Székesfehérvár.
papa francisc papa Ioan paul II jpg
Alți Papi care au murit în preajma Paștelui sau în Săptămâna Luminată
Moartea unui papă în apropierea Paștelui sau în Săptămâna Luminată este un eveniment rar, dar cu o semnificație profundă în tradiția catolică. Iată câțiva papi care au decedat în această perioadă:
Go Qr7nXMAAtmP8 jpeg
„Am fost fericit să-l văd ieri”. JD Vance, despre decesul Papei Francisc la o zi după întâlnirea din Duminica Paștelui
Vicepreședintele american JD Vance a deplâns decesul Papei Francisc, la o zi după ce s-a întâlnit cu șeful Bisericii Catolice. „Am fost fericit să-l văd”, a transmis el.
Papa Francisc in Thailanda, 2019  GettyImages 1183683145 jpg
Cele 10 sfaturi ale Papei Francisc pentru o viață mai bună: „Înaintează ușor în viață”
S-a stins din viață unul dintre cei mai iubiți, apreciați și admirați lideri spirituali din această lume, Papa Francisc, la vârsta de 88 de ani. Vaticanul a anunțat trecerea în neființă a acestuia. Suveranul Pontif s-a stins din viață la ora 7:35, în reședința sa din Casa Santa Marta, iar astăzi vom
image jpeg
Smiley, Gina și fiica lor, Paște însorit în Italia, la restaurantul cu stea Michelin al lui chef Richard Abou Zaki! Imagini cu întreaga familie la aeroport!
Smiley, Gina Pistol și fiica lor Josephine, suprinși pe aeroport de fotoreporterii Click, la plecarea în Italia.
cardinali capela sixtina
Cum a pregătit terenul Papa Francisc pentru alegerea unui succesor progresist
Încă din timpul vieții, papa Francisc a conturat deja direcția viitorului pontificat, printr-o reconfigurare discretă, dar decisivă, a Colegiului Cardinalilor – instituția chemată să aleagă următorul lider al Bisericii Catolice.