Sînt norocos, pot să am o viaţă de freelancer

- interviu cu Tom WILSON, Dj, critic muzical, corespondent de presă -

De cît timp sînteţi în România şi cum aţi ajuns aici? 

De opt ani – se împlinesc în această vară. Prima dată am ajuns în 1999. Nu aveam bani, am fost cu un prieten bun, cu cortul în spate, am străbătut traseul dintre Istanbul şi Paris, cu autostopul, cu trenul – cum puteam, cel mai ieftin traseu. România a fost ţara în care ne-am simţit cel mai bine. Am ajuns la cabana Babele, am mers pe lîngă stîne, ne-au fugărit nişte cîini ciobăneşti, ne-a prins furtuna în munţi – ce să mai spun, o întreagă aventură. Cînd am ajuns acasă, în Anglia, mă gîndeam tot timpul cum să revin. Am fost invitat să pun muzică, în calitate de DJ, în 2000, la 2 Mai.

Înainte de asta, aţi fost multă vreme DJ? 

De la 16 ani, în orăşelul meu: o localitate mică, insignifiantă, dar cu o cultură muzicală deosebită. Prietenii mei făceau nişte evenimente hip-hop şi aşa am început să lucrez. De fapt, din copilărie colecţionam discuri, viniluri. Pe urmă, cînd am ajuns la facultate, devenise o modalitate să mă întreţin, puneam muzică o dată-de două ori pe săptămînă în club.

Ce facultate? 

Oxford. Am studiat politică, filozofie şi economie, cel mai popular curs dacă vrei să lucrezi în serviciul public, să intri în politică. Aceleaşi cursuri au fost urmate de Tony Blair. Mulţi prieteni de-ai mei care au studiat cu mine la Oxford acum lucrează în zona politică sau financiară. Am lucrat ca DJ să cîştig bani, dar şi pentru distracţie. Oxfordul era pentru mine, de mic, un vis, datorită atmosferei academice. Chiar am cîştigat nişte bani frumoşi, fiindcă sînt mii de studenţi acolo, însă cluburile sînt mizerabile, slabe. Cînd puneam muzică, era coadă în club în fiecare noapte. 

Aşadar, revin: am avut ocazia să pun muzică la 2 Mai şi l-am cunoscut întîmplător pe artistul contemporan Vlad Nancă. Am început să întîlnesc tot felul de oameni. Cînd am terminat facultatea, am luat decizia să mă mut aici. 

Prietenii şi rudele cum au comentat decizia? Au spus că sînteţi excentric? 

Părinţii mei sînt nişte excentrici oricum, sînt amîndoi profesori, nişte persoane foarte liberale, şi tot timpul am avut voie să fac orice mi-am dorit. 

N-a comentat nimeni „dar ce ţi-a venit, tocmai acolo te duci“? 

Nu, părinţii mei chiar s-au bucurat că puteau să vină aici şi să aibă parte de vacanţe mai interesante. Au fost cîţiva prieteni care nu ştiau nimic despre România şi despre cultura de aici, dar şi ei au fost interesaţi să afle mai multe. La modul „de ce eşti acolo?“ n-a comentat nimeni. 

Aveţi de gînd să rămîneţi? 

Nu neapărat, aş vrea să mă mut în diferite locuri, dar spun asta de opt ani. S-ar putea să rămîn, cine ştie. Tot timpul a fost o chestie de tipul „să vedem cum merge“. Dar pentru mine e un prilej să fac nişte lucruri pe care nu le-aş putea face în Londra. Acolo, dacă vrei să trăieşti decent, trebuie să ai un job, o carieră şi să urci pe scara socială. 

Şi aici nu e la fel? 

Pentru mulţi este. Eu am fost extrem de norocos fiindcă aici pot să am o viaţă de freelancer. N-am vrut niciodată să lucrez pentru vreo multinaţională ca să cîştig mulţi bani. Viaţa corporatistă nu mă atrage deloc. Din păcate, dacă vrei să trăieşti decent sau să ai succes în carieră, în Anglia, te aşteaptă o viaţă corporatistă. Mie modul ăsta de viaţă mi se pare şi – cum să zic – puţin imoral, să produci lucruri de care, de multe ori, nici nu e nevoie, dincolo de necesităţi. Din păcate, nu ai nici o alegere. Aici, în România, viaţa este mai ieftină (încă), mai ai o şansă să trăieşti o viaţă „de artist“. De exemplu, eu locuiesc în Regie cu un tip din Anglia, prieten bun, care este pictor. El nu ar putea să facă asta în Anglia, fiindcă ar fi prea scump. 

Poate să trăiască aici exclusiv din pictură? 

Aici are mai multe posibilităţi, ăsta e avantajul. Eşti un pic privilegiat. Eu fac voice-over pentru reclame, el a apărut şi în nişte videoclipuri, fiindcă arată special. Am avut norocul să avem parte de mici chestii de acest fel. De exemplu, am şi prieteni care cîştigă exclusiv ca DJ aici, pun numai muzică. În Anglia e aproape imposibil. 

Dar în acelaşi timp, artiştii din România vor să plece în Occident, fiindcă aici nu se poate trăi din artă. Ce se întîmplă, nu e nimeni profet în ţara lui? 

E normal într-un fel, cînd eşti tînăr vrei să experimentezi, să schimbi mediul, să trăieşti altă viaţă. În special mişcarea spre Occident e firească, fiindcă te gîndeşti că e o zonă mai bogată, cu mai multe oportunităţi. Dacă aş fi român, şi eu m-aş gîndi să trăiesc în Germania, Anglia sau SUA, dar cred că numai pentru cîţiva ani. Evit să spun ţări „dezvoltate“ sau aş pune cuvîntul între ghilimele, fiindcă mulţi se plîng că România nu este suficient de dezvoltată, societate rurală, agrară ş.a.m.d., dar eu cred că ăsta e marele avantaj. 

În ce sens? 

Păi, de exemplu, acum e criză economică. În Anglia totul e industrializat şi funcţionează pe bază de petrol, benzină. Concret, fără petrol, producem zero. Dacă se scumpeşte petrolul prea mult, nu mai avem ce face. Şi tocmai societatea asta agrară, în asemenea momente, o să devină un avantaj. Iar modul de viaţă „verde“, eco a devenit o necesitate, te duci în Anglia şi vezi oameni educaţi, cu bani, middle-class, burghezi, care vor să-şi cumpere pămînt să-şi cultive propriile legume în grădină. Dar e prea scump. 

Statul e un dezastru şi politica la fel 

Care sînt părţile mai puţin plăcute în România? 

Birocraţia. Orice moment în care eşti în contact cu statul, cu guvernul e un dezastru. De exemplu, am cumpărat de curînd o maşină amărîtă, o Lada, un „tanc rusesc“, şi a durat trei săptămîni pînă am adunat toate ştampilele necesare. Parcă aş fi adoptat un copil. Statul e un dezastru şi politica la fel. Cred că nu există român care să nu ştie asta foarte bine. 

Vă interesează şi aspecte cum ar fi viaţa politică, socială, vă implicaţi emoţional cînd vorbiţi de asta? 

Ca ziarist, trebuie să dau raportul în privinţa politicii, a economiei, lucrez pentru BBC şi Deutsche Welle, colaborez şi cu alte posturi de radio şi publicaţii. Chiar de curînd, cînd a fost respins bugetul de Curtea Constituţională, m-au sunat la 7 dimineaţa să mă întrebe ce se întîmplă, aşa că trebuie să fiu informat, să urmăresc ştirile, ca să ştiu mai multe. 

În politica românească, ce aţi schimba? 

Tot. I-aş împuşca pe toţi. După revoluţia care nu a fost revoluţie, comuniştii conduc ţara şi în ziua de azi. De la politică porneşte criza românească. Ar fi nevoie de o curăţare politică de la cap la coadă. Din păcate, noua generaţie de politicieni o imită pe cea veche – aceeaşi aspiraţie de îmbogăţire, aceleaşi familii şi generaţii de securişti. 

Trebuie să găsim o ieşire din capacana asta politică. 

Lucraţi mult în cluburile de noapte. Asta înseamnă că vă place viaţa de noapte? 

Tocmai că nu-mi place. Anul ăsta nici nu prea am fost atît de des. De asta am început să pun muzică, fiindcă nu mă simţeam bine în cluburi. 

Voiam să am altă ocupaţie, nu să pierd vremea. Cluburile sînt nişte locuri materialiste, o expunere a tuturor aspectelor neplăcute în societatea noastră. Am devenit DJ ca să am locul meu şi să mă pot distra în felul meu, în acelaşi timp. 

Asta înseamnă că în cluburi nu socializaţi prea mult? 

Mai ies cu prietenii, dar nu-mi plac oamenii obsedaţi de clubbing. Cînd ies în postura de clubber, îmi place să urmăresc DJ-ii şi sînt bucuros cînd întîlnesc unul pe care pot să-l apreciez. 

Concediile unde vi le petreceţi? Călătoriţi şi în alte ţări? 

Da. Am devenit motociclist anul acesta. Am fost pe motocicletă pînă în Vietnam şi acum o să merg cu un prieten în Ucraina, tot cu motocicletele, o să mergem în Odessa, Crimeea, Kiev, Cernobîl, în munţi. De altfel, am prezentat pe TVR 1 o emisiune de călătorii cu Gianina Corondan şi am avut şansa să vizitez fiecare colţ al ţării, locuri de care mulţi dintre prietenii mei români habar nu au, zone care nu sînt neapărat pe harta turistică, deşi sînt extraordinare. Dar înainte să fac această emisiune călătoream singur prin ţară, de exemplu în Maramureş, din sat în sat, vorbeam cu localnicii. Mulţi ani, cînd am avut vacanţă, nu plecam din ţară, fiindcă sînt atîtea locuri de văzut în România că nici nu e nevoie să ieşi. Şi e păcat, fiindcă turismul intern e aproape inexistent. Acum două săptămîni am stat la stînă, în Bucegi, cu ciobanii, o noapte întreagă. A trebuit să fac un documentar pentru BBC şi, pur şi simplu, am mers cu o sticlă de ţuică la stînă şi am rămas acolo, fără să fi luat legătura cu ei înainte. Românii nu prea călătoresc prin ţară. Într-un fel e un avantaj pentru mine, fiindcă astfel de locuri pitoreşti în Anglia ar fi pline, dar aşa călătoresc singur, în Maramureş, în Deltă... Există mai mult interes în străinătate faţă de astfel de locuri, decît în România. 

Într-un fel e explicabil, fiindcă există un complex de inferioritate al românilor. Dacă te uiţi în mass-media românească, Occidentul şi străinătatea sînt prezentate mult mai strălucitor decît sînt în realitate. Aşa se formează complexul de inferioritate conform căruia România e ultimul colţ din lume şi trebuie să fugim de aici unde vedem cu ochii. 

Sînt mulţi britanici ca dvs., cu spirit de aventură? 

Mulţi. La facultate, o mulţime de colegi voiau să plece spre Asia de Sud-Est, Vietnam, Thailanda, Cambodgia – ţări pline de britanici. Cînd vii dintr-o ţară mai stabilă şi conservatoare, ca Anglia, care nu a trecut prin mari tulburări economice şi sociale, e interesant să te duci în zone care nu sînt de cinci stele. Are legătură cu fenomenul de care vorbeam, occidentalii din clasa de mijloc care vor să cumpere pămînt şi să crească oi. Aici, în România, situaţia e inversă: oamenii vor să meargă spre hotelurile de 5 stele, atracţia luxului e foarte puternică, mai ales printre tineri.

a consemnat Mădălina ŞCHIOPU