Singurătatea cercetătorului

7 mai 2020
Singurătatea cercetătorului jpeg

Ai învățat și ai muncit zeci de ani. Te-ai specializat într-un domeniu de vîrf cu multe sacrificii și ai reușit să pătrunzi într-un univers aparte. Un univers fascinant, în care se găsesc răspunsuri la multe probleme... Dar răspunsurile sînt bine ascunse, nu le găsești ușor. Ca să ajungi aici, ai rezistat lipsei de fonduri, ai găsit mereu soluții alternative ca să poți supraviețui. Ai plecat, ai studiat și ai lucrat în alte țări, cu sisteme de cercetare mai bune, dar ai revenit, zicînd că, poate, într-o zi va fi mai bine. Ai auzit mereu că domeniul tău de specializare e mult prea restrîns, care e aplicația practică? De ce să ți se aloce fonduri de cercetare cînd, practic, par bani aruncați? Poate va fi nevoie de cunoștințele tale o dată la o sută de ani. Nu e deloc eficient!

Te-ai ambiționat, însă. Ai cîștigat proiecte – internaționale, că în România nu se mai pierde timpul cu asta –, ai învățat multe. Ai incercat să deschizi poarta universului tău și spre alții, ca să îl studiați împreună. Povestești celor din jur ce faci, cu ce te ocupi, de ce e important ceea ce faci. Nu prea ai reușit să atragi atenția nimănui. Puținii care se apropie consideră că eforturile tale sînt prea mari – și rezultatele prea nesigure. E greu să mergi pe un drum pe care nu a mai fost nimeni, de ce să ne batem capul?

Îți faci, așa cum e normal, griji. Poate că nu știi să spui ce faci ca să priceapă oricine, poate că îi sperii pe oameni, cam pari o piază rea, o ursitoare supărată că nu e băgată în seamă... A trecut vremea în care cercetătorii erau respectați, cînd lumea le cerea sfatul. Ești singur, tu și alți cîțiva ciudați ca tine, care își petrec viața ca șoareci de laborator, neadaptați social, care habar nu au de rezultatele marilor meciuri de fotbal. Poate de aia îți și meriți soarta, nu știi să te pleci în fața noilor zei ai planetei.

Acum, dintr-o dată, lumea a luat foc. Trăim o criză globală. Panică. Nimeni nu înțelege de ce sîntem amenințați. Dar ceva este, o amenințare nevăzută, dar apăsătoare și rea. Și toată lumea se întreabă ce se întîmplă. Cum trebuie să reacționăm? Ce e de făcut?

Te înviorezi. Pentru prima oară de cînd lucrezi simți că lumea are nevoie de tine. De aia ai învățat, de aia te-ai pregătit atîta amar de vreme. Știi că acum poți ajuta concret. Că poți împărtăși tuturor cunoștințele tale. Și speri. Poate că nu e frumos, dar te visezi salvatorul zilei. Uite, ceea ce ai lucrat timp de decenii e chiar important. Ce minune!

Ești chemat ca expert să îți spui opinia, să vii cu soluții și să lucrezi cu oameni pe care îi cunoști doar de la televizor. Cum situația e chiar gravă, nimeni nu are acum timp de socializare – ești prins pînă peste cap, muncești non-stop, dar pe undeva trăiești și satisfacția că ideile tale sînt preluate, că ești ascultat. Ești invitat să dai un interviu. E primul tău interviu și ești emoționat. Te temi să nu te bîlbîi, îți stabilești o ordine a importanței lucrurilor pe care vrei să le prezinți, te pregătești ca pentru examen. S-a terminat! Speri că a ieșit bine, dar emoția te face să uiți ce ai zis, cum ai răspuns întrebărilor. E drept, nu prea ai înțeles sensul și nici importanța multora dintre aceste întrebări. E adevărat, jurnalismul nu e profesia ta. Dar multe dintre întrebările primite nu aveau sens și parcă-parcă au ocolit fix punctele cele mai importante. Vine momentul cînd te și asculți vorbind... ce îngrozitor!! Nu îți recunoști vocea. Mai rău, uite că interviul parcă nici nu mai seamănă cu ceea ce ai vrut tu să zici. E clar, ziaristul nu se pricepe – dar poate că oi fi greșit și tu pe undeva. E doar primul tău interviu. Data viitoare va fi mai bine: vei fi și mai clar în exprimare și te vei controla mai bine.

Și timpul merge înainte... Lucrezi intens, aproape toată ziua. Ești implicat pînă peste cap, simți însă că multe dintre ideile tale nu sînt contrazise pe față, mai degrabă lăsate așa, într-un plan secundar. Ți se zice scurt că or fi ele bune, dar, din multe alte puncte de vedere, nu par prea profitabile. Te-ai săturat și de interviuri. Insiști să explici ce trebuie, dar puțini sînt cei care te ascultă și încearcă să înțeleagă cu adevărat ceea ce zici. Și ai făcut eforturi, ai ajuns să explici cu succes și celor mici ceea ce vrei să spui. Ai fost invitat și la dezbateri. A fost cel puțin ciudat. Erai singurul profesionist, alături de experți în orice altceva în afară de vorbe goale. La început te-ai bucurat, ai zis că le poți explica celor care se pricep la orice, de la politică la fotbal, de la filme la medicină, că de fapt situația e mai complicată decît pare. În fond, este vorba despre un domeniu în care mii de experți din lumea întreagă nu au găsit încă un răspuns clar. Ai încercat să exprimi cît se poate de limpede părerea ta, dar nu ai terminat. Ți-a fost luat cuvîntul, ceilalți participanți la discuție au vorbit peste tine, nu ai mai apucat să zici nimic, iar la concluzii ți-au mai și fost interpretate aiurea cuvintele. Verifici acum pe pielea ta o regulă despre care doar citiseși: cu cît o problemă e mai dificilă pentru experți, cu atît semidocții vor avea soluții mai certe.

Ai obosit. Din fericire, greul a trecut, acum situația generală e mult mai bună. Au fost săptămîni intense, în care ai muncit non-stop, dar știi că ai fost util cu adevărat. În momentele critice ai fost, totuși, persoana de bază. E adevărat, nu ți-au aplicat toate ideile, dar bine că a ieșit cum trebuie. Și acum speri că se vor ține de cuvînt, că vor fi bani mai mulți pentru știință. Asta dacă nu se uită. Din nou.

Dar cel mai mult te-a obosit contactul cu presa. Puțini au fost ziariștii care au ascultat ce ai zis, care au încercat să înțeleagă, să întrebe ceva cu adevărat util. Cu cei mai mulți ai trăit experiențe similare cu ale celor care studiază universurile paralele și intersecția spațiilor cu prea multe dimensiuni. Tu ai încercat mereu să explici ceva, iar cei din jurul tău fie vorbeau despre orice altceva în afară de tema zilei, ori erau fiecare pe cont propriu, într-un soi de Speakers’ corner de mahala.

Ce bine e să mai fii și singur cîteodată…

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național de Geologie Marină – GeoEcoMar.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

soldati rusi in ucraina FOTO ZDF
Mărturia unui rus care a scăpat din încercuirea ucrainenilor: Lunetiștii noștri aveau puști din 1939
Rușii sunt trimiși să lupte pe frontul din Ucraina fără să fie pregătiți militar, fără veste antiglonț, fără hrană și cu arme vechi, conform unui militar.
Ciupercile uriașe cântăreau mai bine de 3 kilograme, fiecare. FOTO. Eugen Panait
Recoltă bogată de ciuperci gigant, în curtea unui dâmbovițean. „Am fost uimit. E prima dată când văd”
Un bărbat din Cândești, Dâmbovița, a avut parte de o surpriză uriașă când a intrat în livada sa cu meri. Proprietarul a găsit mai multe ciuperci uriașe, cântărind fiecare mai bine de 3 kilograme.
Aeroportul Internațional Henri Coandă
O autospecială de pompieri s-a răsturnat marţi pe platforma aeroportului Henri Coandă. Nicio persoană nu a fost rănită
Autospeciala de pompieri a fost repusă pe roţi, cu forţe şi utilaje proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, iar în prezent, maşina se află la baza de mentenanţă, pentru continuarea investigaţiilor.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.