Simbolica apei

Publicat în Dilema Veche nr. 753 din 26 iulie – 1 august 2018
Simbolica apei jpeg

Publicăm o notă (inedită) privind simbolica universală a apei şi un extras din cursul despre traseul liturgic de la Paşte la Cincizecime (L’office de la Pentecôte byzantine. Analyse structurale et thématique), curs pe care P. André Scrima l-a ţinut în 1973-1974 la Universitatea Saint-Esprit, Kaslik, Liban (publicat în André Scrima, Biserica liturgică, Humanitas, 2005). Comentariul redat aici se referă la mijlocul („înjumătăţirea“) acestei perioade liturgice şi la pasajul evanghelic Ioan 7, 37-39 care îi e asociat. (Anca Manolescu)

Apele şi germenii 

Într-o formulare sumară, apele simbolizează totalitatea virtualităţilor. Apele sînt fons şi origo, matricea tuturor posibilităţilor de existenţă… Principiu al nediferenţiabilului şi al virtualului, temei al oricărei manifestări cosmice, receptacul al tuturor germenilor, apele simbolizează substanţa primordială din care se nasc toate formele şi în care se întorc prin regresiune sau prin cataclism. Apele au fost la început; ele revin la sfîrşitul oricărui ciclu istoric sau cosmic (deplasare operată de tradiţia creştină: cerurile şi pămîntul – manifestate – vor dispărea nu prin apă, ci prin foc, prin Duh); ele vor exista de-a pururi, deşi niciodată singure, pentru că apele sînt întotdeauna germinative, cuprinzînd în unitatea lor nefragmentată virtualităţile tuturor formelor. În cosmogonie, în mit, în ritual, în iconografie, Apele împlinesc aceeaşi funcţie, oricare ar fi structura ansamblurilor culturale în care apar: ele precedă orice formă şi susţin întreaga creaţie.

Cufundarea în apă simbolizează regresiunea în preformal, regenerarea totală, noua naştere, fiindcă o asemenea cufundare echivalează cu o dizolvare a formelor, cu o reintegrare în lumea nediferenţială a preexistenţei; iar ieşirea din ape repetă gestul cosmogonic al manifestării formale. Contactul cu apa implică întotdeauna regenerarea, pe de o parte, fiindcă apa fertilizează şi măreşte potenţialul de viaţă, de creaţie. Apa conferă o „nouă naştere“ prin ritualul iniţiatic; vindecă prin ritualul magic; asigură renaşterea post-mortem prin ritualurile funerare. Încorporînd toate virtualităţile, apa devine simbol al vieţii („apa vie“). Bogată în germeni, ea fecundează pămîntul, animalele, femeia. Receptacul al oricărei virtualităţi, prin excelenţă fluidă, suport al devenirii universale, Apa este comparată sau direct asimilată lunii. Ritmurile lunare şi acvatice sînt orchestrate de acelaşi destin; ele comandă apariţia şi dispariţia periodică a tuturor formelor, dau universalei deveniri o structură ciclică.

Simbolismul cufundării – botezul: cufundarea este echivalentă, în plan omenesc, cu moartea, iar în plan cosmic cu catastrofa (potopul) care dizolvă periodic lumea în oceanul primordial. Prin cufundarea în ape totul se topeşte, istoria e abolită; nimic din ceea ce exista înainte nu mai subzistă după cufundare, nici un profil, nici un „semn“, nici un eveniment. Destrămînd formele, apele purifică, regenerează, conduc la renaşteri fiindcă cel ce se cunfundă în ele moare şi se ridică din ele asemenea unui prunc (ieşit din matrice), fără păcat şi fără „istorie“, capabil să înceapă o nouă viaţă şi să primească o nouă revelaţie.

Apa şi Duhul

În Ioan 7, 37-39 izbucneşte acel strigăt: „Iisus… a stat între ei şi a strigat, zicînd: Dacă însetează cineva, să vină la mine şi să bea. Rîuri de apă vie vor curge din pîntecele celui ce crede în mine, precum a zis Scriptura. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-l primească acei ce cred în el“.

Printre imaginile-cheie pentru cunoaşterea sărbătorii Cincizecimii, prima este apa. Ea ne e din belşug oferită – în interiorul textelor – ca un element de semnificaţie simbolică pentru înţelegerea Sfîntului Duh şi, ca atare, pentru înţelegerea întregii desfăşurări interne a Cincizecimii. În ce sens?… Apa (aspectele la care mă voi referi nu aparţin nicidecum exclusiv tradiţiei scripturale iudeo-creştine), apa este într-un anume fel sacrală (nu spun sacră), altminteri spus purtătoare, de la sine, prin ea însăşi, de semnificaţie originară. Fără a o sacraliza, fără a o socoti sacră într-un mod primar, literal (dau drumul la robinet şi mă apuc să ador apa fiindcă e sacră; nu e vorba de asta!), apa e sacrală fiindcă e vehicul de semnificaţie originară, iar această calitate e înscrisă obiectiv în condiţia însăşi a apei, dacă vreţi; e înscrisă înlăuntrul ei, în ceea ce se numeşte corespondenţa arhetipală; apa este un arhetip. Din acest punct de vedere, ea este o constantă universală. Apa izbucneşte, într-un dublu sens – obiectiv şi personal – cu o semnificaţie primordială, cea de matrice. Ea este primul element capabil să zămislească; e purtătoare de putere germinativă. Aşa ni se înfăţişază ea, de pildă, în desfăşurarea narativă a Genezei, unde este anterioară pămîntului. Pămîntul nu este decît o a doua matrice, din care provine omul, e humus. Matricea finală fiind omul însuşi în condiţia lui creatoare: creaţie biologică, procreaţie şi mai cu seamă creaţie spirituală, creaţie culturală. Există un fel de înlănţuire unde apa joacă un rol primordial ca arhetip. Ori de cîte ori ne aflăm în faţa unei imagini semnificative a apei, primim un semnal care ne pune în relaţie cu această profundă zonă originară. Dar ca toţi vectorii simbolici fundamentali, apa este ambivalentă, iar această ambivalenţă este extrem de prezentă în structura Scripturii, chiar din momentul Genezei, şi va fi rezolvată la celălalt capăt al textului, în Apocalipsă.

Apa este ambivalentă de vreme ce e putere germinativă, putere de viaţă şi totodată putere de moarte. Apa e cosmogonică şi haotică, haosul fiind prin definiţie domeniul morţii, al informalului, ceea ce distruge, cel ce distruge, care resoarbe toţi germenii creatului puşi la un moment dat în matricea primă. Există aşadar două aspecte ale apei, iar ele sînt deosebite deja în cuprinsul Genezei atunci cînd se face despărţirea apelor superioare şi a apelor inferioare (Geneza 1, 6 7). Textul trebuie citit, bineînţeles, în aşa fel încît să îi deducem regula, sensul propriu. Nu trebuie să ne imaginăm ceea ce nu este imaginabil. Avem de-a face aici cu ceva care determină imaginarea, ceva ce este imaginant, nu imaginabil, ceva ce pune capacitatea imaginativă în mişcare. Altfel spus, la nivelul prezent în Geneză, apele superioare şi apele inferioare nu sînt compuse din hidrogen şi oxigen, nu au fluiditatea materiei, dar posedă întregul sens care, mai apoi, se poate exprima prin intermediul apei celei mai materiale. Distingerea apelor superioare şi a celor inferioare corespunde perfect ambivalenţei constitutive a simbolismului acvatic. Apele superioare şi apele inferioare sînt separate de tărie (firmamentum), ea fiind, întocmai ca apele, inimaginabilă: e un principiu de discriminare ce împiedică amestecul, confuzia între cele două aspecte, conform textului Genezei. Ni se dă aici o referinţă de gîndire, aşadar de hermeneutică.

Ceea ce face să germineze apele este, aici, prezenţa Duhului: „Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor“ (Geneza 1, 2). Termenul semitic, arameean e şi mai semnificativ: el trimite la pasărea care cloceşte, iar pasărea este, şi ea, una dintre figurile cele mai expresive şi mai universale. În textele imemoriale ale Indiei apare, de pildă, marea lebădă Parahamsa. Mă grăbesc să spun că răspîndirea unui simbol nu trebuie pusă în seama împrumuturilor istorice; problema e mult mai vastă. Important e că explorarea pe care o facem constă într-o coborîre în adîncurile semnificaţiei, în adîncurile vieţii. Există aşadar între Duh şi ape o complicitate: Duhul este cel care face apele să germineze, să devină creatoare. Apa se desparte de aspectul ei întunecat şi distrugător pentru a deveni matricială fiindcă Duhul îi insuflă puterea vieţii şi atunci apa devine vie, apă vie.

Vă spuneam că, în imensa dialectică a Scripturii, ambiguitatea apei nu se rezolvă decît la celălalt capăt al textului, în Apocalipsă, unde se spune, în 21, 1: „Am văzut cer nou şi pămînt nou… şi marea nu mai este“. Acolo nu mai rămîne decît viziunea apei vii şi strigătul Duhului. „Şi Duhul şi mireasa zic: Vino…“ (22, 17).

Există aşadar un fel de soluţie a acestui mare proces care se joacă pe deasupra apelor încă din origini. Iar cînd spun origini, nu trebuie să ne gîndim la originile istorice, paleontologice, fizice, cosmice, ci la originile care se află în noi. Sîntem dintotdeauna şi neîncetat fiinţe originare. Fiecare dintre noi participă neîncetat la origini în măsura în care, înlăuntrul propriei existenţe, reproducem vastul proces al fiinţei. Astfel încît doar prin Duh şi în mod eschatologic apare, în viziunea Apocalipsei, rezolvarea ambiguităţii fiinţei înseşi, fiinţă care poate fi distrugătoare, haotică, întunecată, purtătoare de lupte… Vă amintiţi de marea care e sălaşul balaurului, al lui Leviatan. Iar apa devine apă vie numai prin puterea Duhului.

Toate aceste aspecte sînt date în rezumat şi în transparenţă în sărbătoarea înjumătăţirii Cincizecimii… Apa apare de acum înainte în complicitatea ei cu Duhul, apa este vie, apa este purtătoare de Duh pentru că ea este vectorul matricial al acestei vieţi noi pe care doar Duhul îl poate comunica fiinţei. Apare aici în transparenţă întreaga problemă a celei de a doua naşteri, în Duh care se pune pe sine ca matrice, ca loc originar nou în raport cu toate celelalte origini.

Foto: Ioana Epure

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
Liceenii și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
ntîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.