Silence FM

Iulian TĂNASE
Publicat în Dilema Veche nr. 714 din 26 octombrie – 1 noiembrie 2017
Silence FM jpeg

Pe vremea cînd silabiseam cuvintele, obișnuiam să vorbesc în timp ce scriam. Vorbele și cuvintele mi se amestecau mai întîi în minte, și acel amestec bolborosit cobora în gură și, din gură, bolul acesta aliterar prindea contur pe paginile vreunui caiet cu rînduri perfect aliniate. E mult timp de atunci. Între timp, nu mai vorbesc cînd scriu. Scrisul și vorbitul s-au despărțit definitiv, deși mi se întîmplă adesea să vorbesc despre scris, însă asta e o cu totul altă mîncare de pește. Peștele, că tot veni vorba despre el, tace. El cu asta se ocupă. Peștii tac de parcă numai cu scrisul s-ar ocupa. Scriitorii se trag din pești, probabil.

De aproape treisprezece ani lucrez la radio. La Radio Guerrilla, mai exact. N-au fost chiar treisprezece ani de vorbit la microfon, căci au fost și niște pauze lungi, pe care însă nu mi le-am dorit, dar astea sînt detalii. De scris, scriu de mult mai mulți ani și, de la scris, niciodată nu am luat pauze lungi, căci scrisul a depins mereu numai de mine. Cînd, în 2015, am publicat Teoria tăcerii, am fost adesea întrebat cum se împacă radioul cu tăcerea. Nu se împacă. Tăcerea e cel mai mare dușman al radioului. La radio nu se cade să taci. Tăcerea nu e de aur atunci cînd ai microfonul deschis. Cînd îți deschizi calea, trebuie să vorbești. Cînd deschizi microfonul, caseta pe care se scrie ON AIR se colorează în roșu. Cînd vezi roșu în fața ochilor, e obligatoriu să vorbești. Mi s-a întîmplat de multe ori să vorbesc fără să am nimic de spus, însă, chiar și așa, nimicul acela pe care îl arunci în aer trebuie să fie perfect coerent și bine articulat, e un nimic care trebuie să sune bine. Mi s-a întîmplat, desigur, să mai și am cîte ceva de spus. De altfel, oricine are ceva de spus dacă își oferă libertatea de a fi el însuși/ea însăși, dacă își permite luxul de a-și exprima gîndurile și emoțiile. Însă nu e ca și cum doar vorbind ne putem exprima gîndurile și emoțiile. Sînt cazuri cînd tăcerea devine un limbaj în sine.

Într-una din cele trei introduceri pe care le-am scris în Teoria tăcerii am răspuns preventiv la întrebarea care știam că mi se va pune: „Cum se împacă radioul și tăcerea?“ Nu se împacă și nici nu am scris cartea asta pentru a le împăca. Unul dintre motivele pentru care am scris-o a fost acela de a a face o mică penitență cu care îmi imaginam că mi-aș putea răscumpăra măcar o mică parte din păcatele locvacității, cel mai adesea frivole, pe care le-am comis în toții anii în care am vorbit la microfon. Dar au mai existat și alte motive pentru care am scris această carte. Motivul principal este unul cît se poate de simplu. În urmă cu nouă ani mi a venit în cap această întrebare: „În cîte feluri se poate tăcea?“ Am simțit că este o întrebare bună, o întrebare pe care aș putea clădi ceva. E bine să îți pui întrebări despre lume și, mai ales, despre propria persoană. Nimeni și nimic nu este mai presus de întrebări, căci viața însăși este un mare semn de întrebare, atunci cînd nu este pur și simplu un mare semn de mirare.

Pe parcursul a șapte ani, cît mi-a luat să scriu Teoria tăcerii, am ajuns la 173 de moduri de a tăcea. Ar fi putut fi, desigur, mai multe sau mai puține, însă am ales să îi ofer un mic dar propriului meu cod numeric personal, ale cărui prime trei cifre sînt astea: 1, 7, 3. Dacă aș fi fost femeie, probabil că n-aș fi avut încotro și aș fi inventat 273 de moduri de a tăcea.

Și, totuși, cum se poate tăcea? În primul rînd, SE POATE TĂCEA DIN NAȘTERE, după cum urmează:

M-am născut într-o zi de luni, 3 septembrie, la ora 11, dimineața. Sînt al doilea copil al lui Ioan și al Nataliei. La nașterea mea, mama avea douăzeci și doi de ani, tata – douăzeci și nouă. Am o soră cu doi ani mai mare, Simona-Natașa, care este cel mai bun om din lume. Medicul ginecolog care a asistat-o pe mama la naștere mi-a dat nota 9.

– De ce nu 10? am întrebat-o pe mama cîțiva ani mai tîrziu, cînd deja eram elev la școala primară.

– Pentru că nu ai plîns atunci cînd te a atins domnul doctor cu palma pe spate, mi-a spus mama.

– De ce m-a atins cu palma pe spate?

– Pentru că așa se face.

– Și-ar fi trebuit să plîng?

– Da.

– De ce?

– Toți copiii care plîng primesc nota 10.

– Dar la școală nu e așa.

– Bineînțeles, dar tu nu te-ai născut la școală.

– Și doar pentru că nu am plîns mi-a scăzut un punct?

– Da.

– Ai fost supărată pe mine că am -luat 9?

– Nu.

– Dar la școală te superi dacă iau 9.

– Cînd te-ai născut nu erai elev.

Am zîmbit. Mama avea, ca de obicei, dreptate.

– Și nu doar că nu ai plîns, a continuat ea, dar n-ai scos nici măcar un sunet.

– De ce?

– Nu știu, te-ai încăpățînat să taci.

– Eram bolnav?

– Nu, erai perfect sănătos.

– Și-atunci de ce mi-a dat 9?

– Pentru că domnul doctor nu a înțeles de ce tăceai.

– E ceva rău să taci?

– Cînd te naști, e rău.

– De ce?

– Nu știu, poate pentru că doctorii se sperie cînd un nou-născut tace.

– S-a speriat de mine?

– Nu de tine, de tăcerea ta.

Și SE (mai) POATE TĂCEA (și) CÎND ORICE ALTCEVA ESTE PIERDUT:

Am fost un jucător de cuvinte împătimit. Un gambler lexical, să zicem. Noapte de noapte, mi-am jucat cuvintele la cele mai faimoase cazinouri literare. Am cîștigat multe jocuri de cuvinte, mă îmbogățisem fără măsură, aveam mereu buzunarele doldora de cuvinte, pe care le împărțeam în stînga și-n dreapta, dăruindu-le oricui avea nevoie de ele. Am dus-o așa ani de zile pînă cînd, într-o zi, am început să pierd. Norocul își întorsese fața de la mine, cuvintele m-au părăsit unul după altul. În scurt timp, am rămas sărac lipit cuvîntului. Tăcerea e tot ce mi-a mai rămas prin buzunare.

Dar înainte de naștere se poate tăcea? Da, SE POATE TĂCEA ÎN INTERIORUL UNEI SURDITĂȚI MATERNE, fix așa:

Înainte de a mă naște, eram un foarte bun înotător. În lichidul amniotic mă simțeam ca peștele în apă. Mama a știut, așa cum numai mamele pot ști, că poartă în pîntece un înotător de performanță, și a început să crească. Din dragoste pentru mine, mama a devenit uriașă. Aveam acum la dispoziție un bazin olimpic plin cu lichid amniotic. Băteam suta de metri în secunde din ce în ce mai puține. Înotam într-o tăcere perfect etanșă. Luni de zile m-am antrenat pentru o medalie, aveam toate motivele să sper la aur. Dar mama a început într-o zi să descrească. Apoi i s-a rupt apa, iar mie mi s-a rupt tăcerea. M-am trezit țipînd. La gît aveam o medalie însîngerată.

Dar într-un alt corp se poate tăcea? SE POATE TĂCEA ÎNTR-UN ALT CORP, căci, uneori, tăcerea e de abur:

Într-o peșteră din Tibet, numită Peștera Dinților de Piatră și-a Limbii de Fier, trăia odată un bătrîn care tăcea. Făcuse încă de tînăr legămîntul tăcerii, ca și cum și-ar fi trecut o centură de castitate primprejurul limbii. Tăcuse atît de mult timp, încît, în cele din urmă, obiectul tăcerii, actul tăcerii și cel care tăcea s au contopit laolaltă într-un singur tot. Într-o zi, bătrînul, care uitase de mult cum se pronunță propriul nume, s-a transformat în abur. Nu murise, nu își pierduse nici sufletul, nici corpul, atîta doar că acum era un bătrîn de abur.

Conștient că se transformase în propria-i tăcere, exact ceea ce se și întîmplase, de fapt, bătrînul și-a părăsit peștera și a coborît spre cel mai apropiat sat. Oamenii nu îl puteau vedea, dar cîte unii îi simțeau prezența evanescentă, fără să înțeleagă că acel nor transparent, acea iluzie optică cu o vagă formă de om era chiar un om. Bătrînul se putea plimba în voie printre oameni, le intra în casă, stătea în preajma lor, îi asculta. Cînd se în-tîmpla ca vreun bărbat să fie aproape să își piardă cumpătul și să slobozească în aer un potop de vorbe tăioase, bătrînul, ca un duh al blîndeții, intra în el, pe gură, liniștindu-i mintea și sufletul, iar bărbatul pe dată tăcea, spre mirarea cel mai adesea a soției sale, asupra căreia s-ar fi îndreptat valul de furie. Odată intrat în cîte cineva, bătrînul lăsa înăuntru o sămînță de tăcere, apoi ieșea din acel corp pentru a intra în altul. Ori de cîte ori simțea undeva un conflict gata să dea în clocot, aburul bătrînului intervenea, stingînd focul limbilor și potolind stihiile sufletului. Oamenii nu înțelegeau ce li se întîmplă, nu știau de unde le venea liniștea aceea subită, care le tăia pe dată valul de mînie, dar semințele de tăcere pe care bătrînul le sădea în ei dădeau rod și, în scurtă vreme, peste satul în care sosise s-au instalat liniștea și pacea.

Bătrînul a plecat mai departe și a ajuns într-un alt sat, unde a făcut același lucru, intrînd în oameni și sădind în ei semințele tăcerii. Pe măsură ce făcea asta, mergînd din sat în sat, aburul care era bătrînul se împuțina, căci semințele tăcerii pe care le lăsa în oameni erau mici părți din corpul lui. În cele din urmă, bătrînul a dispărut cu totul, dar a continuat să tacă prin cei cărora le-a îmblînzit limbile și sufletele. 

Iulian Tănase este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Melciclopedia. Povestea Melcului Prinț (Editura Nemira, 2017).

Foto: flickr

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.