Sicrie, <i>made in EU</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 156 din 1 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În trecut, viaţa oamenilor din Vălenii de Munte, un orăşel de aproape paisprezece mii de locuitori, depindea, într-o oarecare măsură, de o fabrică de armament. La uzina "Mecanica" aveau un loc de muncă asigurat peste două mii de "vălenari" care în timpul liber îşi vedeau de treburile lor gospodăreşti, cum ar fi fabricarea ţuicii. Şi, conform planului de industrializare, fuseseră aduşi aici specialişti din alte părţi. Desigur, ingineri. Rămăşiţele fostei uzine se mai văd şi astăzi în perimetrul noului parc industrial. Cîteva fragmente de gard din sîrmă ghimpată, buncăre dezafectate, chiar şi un tanc printre buruieni. Un soi de bodyguard, cu o staţie de emisie-recepţie la brîu, păzeşte un "obiectiv" al nimănui. Peste o jumătate de oră va fi ameninţat cu concedierea de către superiorii săi, pentru că ne-a lăsat să admirăm priveliştea. Relicvele. "După Revoluţie, nici NATO, nici o altă structură militară occidentală nu a fost interesată de ce se făcea aici." - ne spune Sorin Constantin, un inginer de-al locului. La începutul anilor ’90, din cele 2000 de angajaţi mai rămăseseră 300, în şomaj tehnic. Apoi, s-a "inventat" parcul industrial. Un experiment. De altfel, primul de acest gen din România. Mai exact, cele 23 de hectare care aparţineau uzinei au fost împărţite unor firme şi firmuliţe cu capital român, străin sau mixt. O afacere locală. Povestea de succes a oraşului Vălenii de Munte, în tranziţie, spune aşa: "prin înfiinţarea parcului industrial, rata şomajului s-a redus, în mai puţin de un an, de la 38% la 5%". Ne uităm în jur, aşteptîndu-ne să-i vedem pe cei 33% dintre foştii şomeri mişunînd. Locul pare pustiu. Totuşi, în parcul industrial se produce acum aproape orice: brichete din rumeguş, tricouri pentru Disneyland, mobilier din lemn curbat, inclusiv sicrie pentru export. Sicrie? Inginerul rîde. "Da, sicrie. La normele europene. Am transformat o fabrică care înainte aducea moarte, într-o fabrică care acum aduce odihnă veşnică." Mergem să vedem sicriele. Din scînduri de lemn uscat, fără noduri, cu o grosime de trei centimetri. La normă. Asistăm la întreg procesul tehnologic. În hală e un zgomot infernal, aşa că auzim doar frînturi din explicaţiile inginerului. Ecologice... căptuşeală biodegradabilă... prevăzute cu epuratoare. Preţul: în jur de douăsprezece milioane de lei vechi. Mă îndoiesc că vreunul dintre angajaţii fabricii îşi permite să-şi cumpere din salariul său măcar jumătate de sicriu. Poate că din cînd în cînd primesc cîte unul gratis, cum se dădeau pe timpuri bibelouri la fabricile de porţelanuri. Munca de aici nu pare mai grea decît într-alte părţi. Şocul însă e altul: majoritatea angajaţilor sînt femei. Femei în vîrstă, în pragul pensiei, care probabil că au muncit pe vremuri la uzină. Şi multe femei tinere, cochete, rujate, cu unghiile date cu ojă. Îşi dau la o parte şuviţele care le cad pe frunte în timp ce îndepărtează de pe sicrie ultimele aşchii. Ne zîmbesc în momentul în care aşază capacele lustruite. Un job ca oricare altul. Le priveşti şi ai senzaţia că fac curat în propria ogradă. Calităţile lor de bune gospodine îşi pun amprenta asupra produsului finit. Sicriele nou-nouţe seamănă cu nişte cutii de bomboane neîncepute. Pe un perete atîrnă o pînză cu un desen: o floare. Şi dedesubt: "8 Martie. La mulţi ani!". Ce preferă doamna? Unde să mergem mai întîi? La "Drumul veşniciei"? Sau la "Efemer SRL"? Mai avem de ales între "Rai"-ul lui Eugen, adică "Eugen Ray SRL" şi "Nosferatum". Poate dăm o raită şi pe la "Laleaua neagră - lenjerie funerară". Categoric, patronii magazinelor de pompe funebre au imaginaţie. Deşi încă nu ne-am lămurit în ce direcţie se îndreaptă sufletele celor care nu mai sînt: spre "Miazănoaptea SRL" sau spre "Apus"? În nici un caz nu vom intra într-un stabiliment care se numeşte "Galant Frigo-Star". Mai degrabă, la "Caritabil SRL", deşi nu-mi vine să cred că e pe gratis. Sau la "Pietate"? Îl ocolim pe meşterul "Gepeto" şi ne încercăm norocul la unul fără nume, dar non-stop, care are încă "marfa" la vedere, în vitrinele căptuşite cu catifea roşie. Nu respectă normele, căci geamurile ar trebui să fie fumurii ca să nu întristeze trecătorul. Înăuntru, linişte şi pace. Nici un client. Doar un individ mic şi chel, posibil patronul care şade picotind, ca la priveghi, în dreptul unui exponat. O prietenă mă sunase de dimineaţă să-mi propună o mică "excursie", destul de morbidă. Le-a murit o bătrînă în bloc şi n-are cine să o îngroape, aşa că au strîns toţi vecinii bani pentru înmormîntare. Misiunea ei: să achiziţioneze obiectul principal fără-de-care-nu-se-poate. Cît mai ieftin. Adică să nu depăşească cinci milioane. Pe drum spre "Tartar" sau "Thanatos" sau, în fine, nu mai contează, îi zic că n-are nici o şansă. Astea europene sînt peste zece milioane. "Dar ce, nu putem să o punem într-unul din ăla dinainte de aderare? Ne amendează cineva?". Nu ştiu ce să-i răspund. Din cîte ştiu, legislaţia încă e zăpăcită rău. Aşa zice şi chelul. "Mai întîi le vindem pe astea vechi, că doar n-o să le punem pe foc, şi dup-aia respectăm normele, că altfel nu se poate! Ce preferă doamna?" Adică, decedata. Nu ştim, că n-am cunoscut-o prea bine. Ne recomandă un stejar, dar e şapte milioane şi ceva. "Arată bine!" - zice prietena mea studiindu-l. Dar e prea scump pentru bugetul ei. Omul, cît se poate de amabil, ne prezintă şi unul la patru milioane, cu o scîndură subţire ca o coajă de ou. "Uf, în ce situaţie nasoală m-a pus! Dacă nu-i iau ceva mai ca lumea, dup-aia îmi merge rău, nu-i aşa?" E nehotărîtă. Mai bine s-ar duce acasă să dea nişte telefoane. Colegii ei, doctorii de pe Salvare mai ştiu una, alta. Unii chiar au afaceri personale. Între timp, chelul tot deschide la capace şi ne explică că "mortul chiar dacă nu ne e rudă sau prieten ar trebui respectat". Simte el că "stejarul" e tocmai ce-i trebuie unei doamne în vîrstă. Aşa "simte" şi prietena mea, aşa că pînă la urmă se îndură să dea cele două milioane în plus. Zîmbesc. Chiar îi plăcuse sicriul. Un epurator nu vrei? Ce-i ăla? O chestie ca să nu miroasă. "Oricum miroase. Au găsit-o după cinci zile. O îngropăm mîine rapid. Ce să mai dăm banii pe epurator?" Patronul dă trist din cap. E clar că nu respectăm mortul cum trebuie. Deşi, după părerea lui, "epuratorul e un moft. Ar trebui pus numai atunci cînd mortul se duce într-altă ţară". Pare însă fericit că ne-a băgat pe gît "stejarul". "Şi mai poftiţi pe la noi!"

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prețuri de infarct pe litoral. Cât a plătit un turist pentru o masă la autoservire în Mamaia: „Incredibil! 70 de lei kilogramul de cartofi” VIDEO
Cei care vor să-și petreacă concediul pe litoralul românesc vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar. Asta a trăit și un român care a decis să ia masa la un restaurant cu autoservire.
image
De ce i-au cerut Regele Charles și Regina Camilla Prințesei Catherine să își schimbe numele. „Prea mulți C”
Prințesa de Wales, cunoscută pe plan mondial ca Kate Middleton, a fost rugată să își schimbe modul de scriere a numelui de către regele Charles și regina Camilla, dezvăluie prințul Harry în cartea sa, „Spare”.
image
Ce a răspuns ÎPS Teodosie când a fost întrebat despre donațiile din banii câștigați la pariuri, loto sau păcănele VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, afirmă că cei care vor să doneze Bisericii sau celor nevoiaşi bani din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru fără nici un fel de problemă.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.