Sicrie, <i>made in EU</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 156 din 1 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În trecut, viaţa oamenilor din Vălenii de Munte, un orăşel de aproape paisprezece mii de locuitori, depindea, într-o oarecare măsură, de o fabrică de armament. La uzina "Mecanica" aveau un loc de muncă asigurat peste două mii de "vălenari" care în timpul liber îşi vedeau de treburile lor gospodăreşti, cum ar fi fabricarea ţuicii. Şi, conform planului de industrializare, fuseseră aduşi aici specialişti din alte părţi. Desigur, ingineri. Rămăşiţele fostei uzine se mai văd şi astăzi în perimetrul noului parc industrial. Cîteva fragmente de gard din sîrmă ghimpată, buncăre dezafectate, chiar şi un tanc printre buruieni. Un soi de bodyguard, cu o staţie de emisie-recepţie la brîu, păzeşte un "obiectiv" al nimănui. Peste o jumătate de oră va fi ameninţat cu concedierea de către superiorii săi, pentru că ne-a lăsat să admirăm priveliştea. Relicvele. "După Revoluţie, nici NATO, nici o altă structură militară occidentală nu a fost interesată de ce se făcea aici." - ne spune Sorin Constantin, un inginer de-al locului. La începutul anilor ’90, din cele 2000 de angajaţi mai rămăseseră 300, în şomaj tehnic. Apoi, s-a "inventat" parcul industrial. Un experiment. De altfel, primul de acest gen din România. Mai exact, cele 23 de hectare care aparţineau uzinei au fost împărţite unor firme şi firmuliţe cu capital român, străin sau mixt. O afacere locală. Povestea de succes a oraşului Vălenii de Munte, în tranziţie, spune aşa: "prin înfiinţarea parcului industrial, rata şomajului s-a redus, în mai puţin de un an, de la 38% la 5%". Ne uităm în jur, aşteptîndu-ne să-i vedem pe cei 33% dintre foştii şomeri mişunînd. Locul pare pustiu. Totuşi, în parcul industrial se produce acum aproape orice: brichete din rumeguş, tricouri pentru Disneyland, mobilier din lemn curbat, inclusiv sicrie pentru export. Sicrie? Inginerul rîde. "Da, sicrie. La normele europene. Am transformat o fabrică care înainte aducea moarte, într-o fabrică care acum aduce odihnă veşnică." Mergem să vedem sicriele. Din scînduri de lemn uscat, fără noduri, cu o grosime de trei centimetri. La normă. Asistăm la întreg procesul tehnologic. În hală e un zgomot infernal, aşa că auzim doar frînturi din explicaţiile inginerului. Ecologice... căptuşeală biodegradabilă... prevăzute cu epuratoare. Preţul: în jur de douăsprezece milioane de lei vechi. Mă îndoiesc că vreunul dintre angajaţii fabricii îşi permite să-şi cumpere din salariul său măcar jumătate de sicriu. Poate că din cînd în cînd primesc cîte unul gratis, cum se dădeau pe timpuri bibelouri la fabricile de porţelanuri. Munca de aici nu pare mai grea decît într-alte părţi. Şocul însă e altul: majoritatea angajaţilor sînt femei. Femei în vîrstă, în pragul pensiei, care probabil că au muncit pe vremuri la uzină. Şi multe femei tinere, cochete, rujate, cu unghiile date cu ojă. Îşi dau la o parte şuviţele care le cad pe frunte în timp ce îndepărtează de pe sicrie ultimele aşchii. Ne zîmbesc în momentul în care aşază capacele lustruite. Un job ca oricare altul. Le priveşti şi ai senzaţia că fac curat în propria ogradă. Calităţile lor de bune gospodine îşi pun amprenta asupra produsului finit. Sicriele nou-nouţe seamănă cu nişte cutii de bomboane neîncepute. Pe un perete atîrnă o pînză cu un desen: o floare. Şi dedesubt: "8 Martie. La mulţi ani!". Ce preferă doamna? Unde să mergem mai întîi? La "Drumul veşniciei"? Sau la "Efemer SRL"? Mai avem de ales între "Rai"-ul lui Eugen, adică "Eugen Ray SRL" şi "Nosferatum". Poate dăm o raită şi pe la "Laleaua neagră - lenjerie funerară". Categoric, patronii magazinelor de pompe funebre au imaginaţie. Deşi încă nu ne-am lămurit în ce direcţie se îndreaptă sufletele celor care nu mai sînt: spre "Miazănoaptea SRL" sau spre "Apus"? În nici un caz nu vom intra într-un stabiliment care se numeşte "Galant Frigo-Star". Mai degrabă, la "Caritabil SRL", deşi nu-mi vine să cred că e pe gratis. Sau la "Pietate"? Îl ocolim pe meşterul "Gepeto" şi ne încercăm norocul la unul fără nume, dar non-stop, care are încă "marfa" la vedere, în vitrinele căptuşite cu catifea roşie. Nu respectă normele, căci geamurile ar trebui să fie fumurii ca să nu întristeze trecătorul. Înăuntru, linişte şi pace. Nici un client. Doar un individ mic şi chel, posibil patronul care şade picotind, ca la priveghi, în dreptul unui exponat. O prietenă mă sunase de dimineaţă să-mi propună o mică "excursie", destul de morbidă. Le-a murit o bătrînă în bloc şi n-are cine să o îngroape, aşa că au strîns toţi vecinii bani pentru înmormîntare. Misiunea ei: să achiziţioneze obiectul principal fără-de-care-nu-se-poate. Cît mai ieftin. Adică să nu depăşească cinci milioane. Pe drum spre "Tartar" sau "Thanatos" sau, în fine, nu mai contează, îi zic că n-are nici o şansă. Astea europene sînt peste zece milioane. "Dar ce, nu putem să o punem într-unul din ăla dinainte de aderare? Ne amendează cineva?". Nu ştiu ce să-i răspund. Din cîte ştiu, legislaţia încă e zăpăcită rău. Aşa zice şi chelul. "Mai întîi le vindem pe astea vechi, că doar n-o să le punem pe foc, şi dup-aia respectăm normele, că altfel nu se poate! Ce preferă doamna?" Adică, decedata. Nu ştim, că n-am cunoscut-o prea bine. Ne recomandă un stejar, dar e şapte milioane şi ceva. "Arată bine!" - zice prietena mea studiindu-l. Dar e prea scump pentru bugetul ei. Omul, cît se poate de amabil, ne prezintă şi unul la patru milioane, cu o scîndură subţire ca o coajă de ou. "Uf, în ce situaţie nasoală m-a pus! Dacă nu-i iau ceva mai ca lumea, dup-aia îmi merge rău, nu-i aşa?" E nehotărîtă. Mai bine s-ar duce acasă să dea nişte telefoane. Colegii ei, doctorii de pe Salvare mai ştiu una, alta. Unii chiar au afaceri personale. Între timp, chelul tot deschide la capace şi ne explică că "mortul chiar dacă nu ne e rudă sau prieten ar trebui respectat". Simte el că "stejarul" e tocmai ce-i trebuie unei doamne în vîrstă. Aşa "simte" şi prietena mea, aşa că pînă la urmă se îndură să dea cele două milioane în plus. Zîmbesc. Chiar îi plăcuse sicriul. Un epurator nu vrei? Ce-i ăla? O chestie ca să nu miroasă. "Oricum miroase. Au găsit-o după cinci zile. O îngropăm mîine rapid. Ce să mai dăm banii pe epurator?" Patronul dă trist din cap. E clar că nu respectăm mortul cum trebuie. Deşi, după părerea lui, "epuratorul e un moft. Ar trebui pus numai atunci cînd mortul se duce într-altă ţară". Pare însă fericit că ne-a băgat pe gît "stejarul". "Şi mai poftiţi pe la noi!"

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.