Sfîrșitul paternalismului

Andrei ŢĂRANU
Publicat în Dilema Veche nr. 745 din 31 mai - 6 iunie 2018
Un moment fondator? jpeg

Cultura umanității și în special cea iudeo-creștină și musulmană a pus aproape permanent în centrul său imaginea tatălui drept și bun, dar sever și gelos, atotțiitor și atoatecunoscător. Dumnezeu Tatăl, pater familias, moștenirea sînt toate expresii ale centralității autorității paterne în culturile euro-orientale, modele care s-au extins apoi în toată lumea, din Statele Unite pînă în Indonezia și din America Latină pînă în China.

Figura tatălui a fost una recurentă și pentru grupurile sociale mari, care doresc să se considere popoare sau națiuni, paternalismul politic fiind un deziderat pentru acestea, în perioade sau după perioadele de criză. Tatăl politic – președinte, prim-ministru, rege, dictator – este chemat să asigure stabilitatea societății și coeziunea acesteia, după ample crize identitare produse de dezvoltare sau după conflicte interne și externe. În cazul democrațiilor (cel puțin formale), paternalismul ascunde o formă de autoritarism soft, axat pe credința că poporul se căiește pentru criza pe care a produs-o și se supune voinței unui părinte bun, dar sever, chemat să curețe mizeria produsă de „copiii“ care se căiesc și pentru aceasta îți dăruiesc legitimitatea unui lider charsimatic. Lumea occidentală este plină de asemenea figuri, după cel de-al Doilea Război Mondial (unele provenind chiar din perioada anterioară – Franco sau Salazar, de exemplu), precum Kondrad Adenauer, Charles de Gaulle, Winston Churchill, ca să pomenim doar numele cele mai reprezentative. De altfel, și modelul lor de democrație s-a numit „democrație dirijată“ sau, în cazul lui De Gaulle, „cezarism democratic“ – ceea ce arăta apetența scăzută pentru democrație a societăților abia ieșite din război.

Paternalismul este mai degrabă un reflex social, după cum ne arată Eric Fromm în celebra sa Frică de libertate – autoritarismul familial al tatălui burghez se transferă în plan politic, la nivel statal. Astfel, fiii fiilor politici se trezesc sub o dublă (dacă nu chiar triplă, în caz că există și un bunic) presiune a familiei și a statului. Adică: dacă nu sînt capabili de resurecție, sînt condamnați să repete experiența pentru generația viitoare. Doar că tinerii francezi ai anului 1968 (generația părinților mei) au încercat să rupă acest ciclu autoritar și să fundamenteze un alt tip de democrație, în locul celei dirijate, cea realmente participativă.

Il est interdit d’interdire a fost unul dintre primele sloganuri ale „Revoluției“ din mai 1968 de la Paris, cu mesajul clar adresat unei generații considerate îmbătrînite și obosite înainte de vreme – căci e evident că revolta studenților a fost îndreptată în special împotriva generației părinților lor și a mentalității burghez-conservatoare ce se dorea a fi permanentizată de aceasta. Iar simbolul politic și eroic al acestei generații era generalul De Gaulle, cel care osifica morala și democrația dirijată pe altarul bunăstării mijlocului celor 30 de ani glorioși (Les Trente Glorieuses).

Desigur, „Revoluția“ de la Paris din mai 1968 nu a fost o revoluție, nici măcar o revoltă reală, ci mai degrabă un „alint“ al copiilor clasei mijlocii în plină expansiune, dar a reprezentat o piatră de hotar pentru secolul XX. A fost debutul revoluției sexuale și a revoluției morale, în același timp, a revoluției pop-art-ului și a deceniului social-democrat. S-a dorit a fi anul libertății și al egalității (în speciale sexuale), și a fost mai degrabă anul clivajului social și politic, căci cu numele lui Mao pe buze și în numele revoluției culturale, copiii clasei mijlocii i-au „snopit“ pe copiii proletariatului și ai țăranilor săraci (polițiștii și jandarmii care i-au înfruntat pe studenți) – după cum spunea Pier Paolo Pasolini. Asta ne arată că, în ciuda retoricii maoiste, revoluționare, stîngiste, mișcarea studențească din 1968 a fost o revoltă a clasei mijlocii (muncitorii francezi fiind și ei parte a clasei mijlocii, încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial) împotriva ipocriziei „democratice“ a aristocrației politico-financiare și a birocrației semi-militarizate de tip gaullist. În plus, încă un argument că era o mișcare a clasei mijlocii este indiferența cumplită și dureroasă față de ceea ce se întîmpla în Polonia și Cehoslovacia, în aceeași perioadă: „Nu sîntem cu Dubcek. Sîntem cu Mao“, vor scanda studenții italieni la Milano, în același mai 1968.

Schimbările sociale dramatice ale perioadei postbelice – în primul rînd, urbanizarea uriașă a întregului Occident, reindustrializarea și creșterea ponderii educației în timpul social – au condus la o disonanță cognitivă de ambele părți: clasa conducătoare trăia încă în iluzia legitimității oferită de cîștigarea războiului și a creșterii relative a bunăstării, în timp ce, pentru noua generație, era clar că viitorul nu poate semăna cu trecutul și cu prezentul. Franța (și întreaga Europă) pierduse imperiul colonial și bazinul locurilor de muncă, se limita acum doar la Hexagon, revoluția sexuală bătea la ușă iar loisirul nu devenise încă o industrie (nici măcar în Statele Unite, darămite în Europa), iar cîștigătorul Războiului Rece era încă indecis (SUA erau implicate pînă peste cap în Vietnam).

Problema libertății a fost tema centrală a revoltei studențești din 1968 și problemele sociale au constituit tema grevei generale din același an, ceea ce demonstra, încă o dată, clivajul dintre grupurile sociale occidentale – fiecare grup avea probleme intragrup suficient de importante, încît să nu poată crea solidaritate politică și socială cu alte grupuri. Tema imposibilității reunirii și a trădării va rămîne una din moștenirile imaginarului colectiv al lui Mai ’68. Studenții îi vor socoti pe muncitori incapabili de a se ralia „revoluției“ și trădători pentru că au acceptat pactul de la Grenelle (prin care muncitorii primeau măriri salariale), în timp ce muncitorii îi considerau pe studenți incapabili de a stabili o linie politică clară și, în consecință, turbulenți în mod inutil. Era clar că erau puțini cei care înțelegeau pe deplin cerințe de tipul soyez réalistes, demandez l’impossible! („Fiți realiști, cereți imposibilul!). Evident, nu numai muncitorii erau incapabili să înțeleagă motivele reale ale demonstrațiilor studențești, ci întreaga societate franceză și – din cîte spun contemporanii mișcării – nici studenții nu înțelegeau foarte bine mizele acestei demonstrații care atinsese magnitudinea unei revoluții.

De la cerința ca băieții să poată intra în căminele fetelor (ceea ce invers era posibil), pînă la a intra în coliziune cu autoritatea unui stat și a unei generații era o cale imensă. Și totuși, în numele unei revoluții sociale ambigue, îndreptate împotriva capitalismului și a intervenției SUA în Vietnam (ceea ce pentru ei era cam totuna), s-au ridicat baricade, s-au ocupat universități și s-a ajuns la confruntarea cu forțele de ordine. De aici au rezultat cîțiva morți, mulți răniți și o stare de confuzie politică și social imensă, care n-a fost rezolvată nici de dizolvarea Adunării Naționale și anunțarea de alegeri anticipate (cîștigate în final tot de gaulliști).

Ceea ce denotă că mișcările din mai ’68 au reprezentat mai degrabă un simptom decît o criză, au fost simptomul schimbării de generație și de paradigmă culturală – o paradigmă mult mai liberă în gîndire și mult mai democratică decît cea anterioară. Desigur, schimbarea nu s-a produs dintr-odată, și nici paradigma nu a devenit dominantă imediat, dar societatea franceză (și apoi și cea europeană) au acceptat că se intră într-o epocă nouă, mai degrabă incluzivă decît exclusivă, mai degrabă socială decît competitivă și, în primul rînd, o epocă a libertății (sexuale, de opțiune, de credință etc.) în locul celei paternaliste a generației trecute.

Alegerile din iunie 1968 au demonstrat că „majoritatea tăcută“ a francezilor respingea „revoluția“, alegerile fiind cîștigate din nou de dreapta, chiar cu un scor mult mai bun în fața unei stîngi divizate, care a pierdut și alegerile, și suportul popular. Mișcările lui ’68 păreau terminate și erau considerate ca niște accese de independență a unor tineri răsfățați. Și totuși, în ciuda acestor convingeri, în anul următor, generalului De Gaulle i se refuza referendumul republican, ceea ce a condus la demisia sa și la abandonarea politicii sale autoritar-paternaliste, iar Partidul Comunist Francez (considerat principalul trădător al mișcărilor studențești) își începea declinul inexorabil spre subsolul vieții politice franceze. Legitimitatea celui de-al Doilea Război Mondial se încheia și începea legimitatea lui Mai 1968. Legitimitate care i-a fost negată abia peste aproape patruzeci de ani, în 2007, de Nicolas Sarkozy, și care este realuată zilele acestea de altă generație de studenți.

Andrei Ţăranu este politolog, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA, Bucureşti.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Multe localități din Siberia nu au căldură FOTO SHUTTERSTOCK
Rușii din Siberia îngheață în case: „Ucraina supraviețuiește fără încălzire, iar aici, în Hakasia, viața este îngrozitor de grea”
Rușii din regiunile cele mai izolate ale Rusiei sunt lăsați să înghețe, în timp ce președintele țării Vladimir Putin cheltuiește zeci de miliarde de dolari purtând un război de cucerire în Ucraina.
iulian juncanaru, stomatolog mort FOTO Faceb jpg
Medicul Iulian Juncănaru, fost concurent la Chefi la cuțite, a murit la doar 39 de ani. Cum a fost găsit
Un stomatolog, fost concurent al sezonului 8 Chefi la cuțite, a murit la numai 39 de ani. Clinica unde el a lucrat ca stomatolog, precum și apropiații au făcut anunțul trist. Tânărul a murit subit acasă.
lemne de foc shutterstock
Cea mai eficientă metodă de încălzire a locuinței. Centrala pe lemne versus centrala pe peleți
Pentru o casă de 100 de metri pătrați bine izolată, în care locuiesc patru persoane, costurile pentru încălzirea cu lemne sunt de 7.000-9.000 lei/sezon de încălzire. La peleți vorbim de un plus de 2.000 de lei.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.