Sfîrșit(ul)

Gabriela Paula FLOREA
Publicat în Dilema Veche nr. 761 din 20-26 septembrie 2018
Sfîrșit(ul) jpeg

Fie că vine scris la sfîrșitul unui basm, fie că este nerostit la sfîr-și-tul unei vieți, sfîrșitul poate fi greu de înțeles. De cele mai multe ori, pentru ca ceva să înceapă, altceva trebuie să se sfîrșească.

După o viață protejată într-un mediu închis, lipsit de vreun contact direct cu pericolul din lumea exterioară, aproape ca într-un glob de sticlă, un făt își poate trăi propria naștere ca pe un sfîrșit. Atunci, întregul său univers se năruie. După ce a fost îmbrățișat de pîntecul mamei timp de mai bine de două sute de zile, dintr-odată, pămîntul pe care el se afla pînă atunci începe să îi zboare de sub picioare. Ca într-un cutremur, pereții casei primitoare și călduroase în care locuia de atîta timp încep să îl apese, să îl preseze ca într-o menghină. Simte că nu mai este binevenit, pînă cînd este împins afară. Pentru el, „afară“ înseamnă abisul din craterul ce se întrezărește printr-o luminiță, o luminiță ca aceea de la capătul tunelului, poate. Pentru cei din afară, cutremurul pe care îl trăiește viitorul nou-născut, pînă atunci doar un făt, nu este altceva decît o serie de contracții uterine, iar luminița de la capătul tunelului nu este altceva decît lumina dată de neonul din sala de operații unde se nasc copii zi de zi, ori lumina zilei atunci cînd lucrurile se întîmplă mai repede decît s ar fi așteptat părinții. Pentru el, aceasta este definiția Sfîrșitului. Pentru părinți, este o ultimă etapă prin care, la sfîrșitul ei, vor putea atinge materializarea iubirii dintre ei, miracolul vieții. Același eveniment cu perspective în antiteză.

De-a lungul timpului, trecem prin multe sfîrșituri și poate prin tot atîtea începuturi: sfîrșitul vieții intrauterine – începutul trezirii la lumea exterioară căminului matern, sfîrșitul copilăriei – începutul adolescenței, sfîrșitul adolescenței – începutul maturității și sfîrșitul maturității – începutul sfîr-șitului vieții. Ce se întîmplă cu un făt știm, sfîrșitul lui înseamnă începutul nou-năs-cutului, dar ce se întîmplă cu un om atunci cînd se stinge pe patul de spital nu știm.

În cultura orientală, Sfîrșitul este înțeles ca o transformare – întunericul în lumină, ziua în noapte, frigul în căldură etc. Dar care ar fi momentul în care unul se sfîrșește pentru ca opusul său să înceapă? În medicină, această graniță este atinsă, poate, de chirurg, în momentul în care ține în mînă inima sănătoasă preluată de la un om care a sfîrșit într-un accident, pentru a o transplanta la un altul cu o malformație cardiacă ce îi amenință viața. Altfel, în ochii altor medici care nu doar tratează boli, ci sînt și sprijin pentru pacientul cu boală cronică în etapa finală a vieții, sfîrșitul înseamnă deces.

Dacă pornim de la premisa că un om trăiește atîta vreme cît va fi gîndit de către cel puțin o persoană, atunci nu doar Arhimede, Platon, Alighieri, Curie, Hemingway, Quine sau alții continuă să existe în cîmpul conștiinței colective chiar și după dispariția lor fizică, ci și străbunicul colegului care a murit pe front în cel de-al Doilea Război Mondial. În ciuda faptului că, cel mai probabil, Aristotel sau chiar Dumnezeu nu vor cunoaște vreodată Sfîrșitul în acest sens, străbunicul, cel mai probabil, va lua sfîrșit într una din următoarele generații pentru că nu va mai fi cine să îl gîndească.

Chiar dacă unele amintiri din copilărie ne vin spontan în minte, pe altele le căutăm în mod voit pentru a le retrăi. Le reproducem pentru a trăi din nou bucuria, genuin și inocent ca atunci, astfel încît să spunem că sîntem din nou copii. Dacă este vorba despre momente neplăcute, se instalează amnezia pentru a le reprima conștient sau inconștient. Poziționați în rolul de adult, considerăm că acele evenimente s-au întîmplat de mult, drept urmare, au luat sfîrșit.

Fie că este vorba de o transformare, de o schimbare a stării de fapt la un moment dat sau de dispariția unei persoane din cîmpul conștiinței colective, de o amnezie, voluntară sau nu, ori de marcarea finalului unei povești, semnificația Sfîrșitului rezidă în ochii celui care îl privește. 

Gabriela Paula Florea este medic generalist, specialist în terapie CranioSacrală și Eliberare SomatoEmoțională.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

cristina siscanu
„Eu nu existam”. Cristina Șișcanu, dezvăluiri despre fratele ei care a murit înainte ca ea să se nască
Cristina Șișcanu vorbește deschis despre viața sa, atât în momentele fericite, cât și atunci când își amintește de experiențele care au marcat-o. Recent, jurnalista a acceptat invitația lui Mihai Ghiță în cadrul emisiunii „În Oglindă”, unde a discutat despre aspecte cunoscute și mai puțin cunoscute
diana buzoianu elena mateescu jpeg
Șefa ANM suspectează un atac „din interiorul instituției”, după dezvăluirile Dianei Buzoianu. Mesajul Elenei Mateescu pentru angajaţi
Directoarea generală a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, susține că instituția este ținta unui atac de imagine susținut inclusiv de persoane „din interior”.
influencerita01 social media yulyvargasc png
Povestea tinerei care a fost la un pas de moarte şi a rămas cu paralizie după ce a mâncat sushi
Yuli Vargas, o tânără influenceriță, a povestit cum o masă la restaurant i-a schimbat viața pentru totdeauna. După ce a mâncat sushi, a ajuns la terapie intensivă, a trecut prin complicații grave și a suferit un accident vascular cerebral care i-a provocat o paralizie pe partea dreaptă.
Ciprian Porumbescu (1853-1883), timbru din Republica Moldova
Ciprian Porumbescu, răpus de tuberculoză la doar 29 de ani
Ciprian Porumbescu s-a născut la data de 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, în Imperiul Austro-Ungar, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie, tatăl său insuflându-i dragostea de țară și credința.
roboti agibot profimedia jpg
Spectacol de teatru cu roboți în China!
Au dansat, au executat mișcări de arte marțiale și au interpretat scene din opera tradițională chineză
„Omul de fier” al Regimentul 61 Infanterie „Ritter von Frank” din Timișoara
O poveste din Primul Război Mondial: „Omul de fier” al Regimentul 61 Infanterie „Ritter von Frank” din Timișoara
Urmând trendul general al vremii, în toamna anului 1915 și la Timișoara a fost dezvelit un „om de fier”, realizat din inițiativa locotenent-colonelului von Schramm, ofițer în cadrul regimentului timișorean.
de unde sa cumpar geaca barbati online cum aleg marimea fara proba jpg
De unde să cumpăr geacă bărbați online – cum aleg mărimea fără probă?
Găsirea hainei ideale pe internet devine simplă dacă aplici câteva măsurători precise direct pe hainele tale preferate. Acest ghid practic îți arată pașii esențiali prin care compari tabelele de mărimi și eviți retururile inutile.
Afiș Festivalul Național de Teatru 2026
Bucureștiul devine scena Festivalului Național de Teatru: zece zile de spectacole și evenimente
Festivalul Național de Teatru, unul dintre cele mai importante și ample evenimente dedicate teatrului din București, revine între 16 și 25 octombrie 2026 cu cea de-a 36-a ediție.
653706053 27153282950944822 8489979503880359855 n jpg
„Dar ce sunt eu, o bucată de carton?”. Indignarea unui pacient de 60 de ani când a aflat cum i-a închis chirurgul rana
Un pacient de 60 de ani a rămas uimit când a aflat, la controlul de după operație, că medicul i-a închis rana cu capse chirurgicale, nu prin coasere.