Serendipitatea şi progresul ştiinţific

Publicat în Dilema Veche nr. 637 din 5-11 mai 2016
Serendipitatea şi progresul ştiinţific jpeg

Am auzit pentru prima dată cuvîntul serendipity în urmă cu vreo zece ani. Cam tot pe atunci s-a deschis ceainăria cu același nume din București. O vreme trecea drept un neologism de bonton, la modă, preferat de boema intelectuală, așa cum astăzi face carieră „procrastinare“. Am reținut atunci sensul lui hedonist: arta de a găsi lucruri plăcute fără să le fi căutat, sau întîmplare norocoasă care îți schimbă viața. Ulterior, mi-a căzut în mînă o carte a lui Umberto Eco, publicată în engleză, Serendipities. Language and Lunacy (1998), o culegere de eseuri despre ideile greșite care au produs efecte neașteptate, schim­bînd cursul istoriei, în bine sau în rău. De pildă, Columb a descoperit întîmplător America, el căutînd drumul spre Indii.

Termenul serendipity a fost creat de scriitorul englez Horace Walpole în 1754, cu sensul de „descoperire accidentală a unor lucruri care nu sînt căutate în mod special“. Cuvîntul i-a fost inspirat de o povestire persană din secolul al XIV-lea, Cei trei prinți din Serendip, tradusă în Occident. Serendip sau Sarandib este denumirea persană a insulei Ceylon, locul de unde cei trei prinți pleacă într-o călătorie inițiatică, pe parcursul căreia descoperă din întîmplare lucruri pe care nu le căutau, folosindu-și perspicacitatea în interpretarea unor indicii. Așadar, cuvîntul a fost creat pentru a defini rolul în­tîm­plării în descoperiri și inovații. Sporadic, termenul a fost folosit la sfîrșitul secolului al XIX-lea, dar cel care îl va introduce în circuitul științific este sociologul american Robert K. Merton, în 1949. Serendipitatea este observarea unui „atribut neașteptat, anormal și esențial care dă ocazia de a dezvolta o nouă teorie sau de a extinde o teorie existentă“. Merton și Elinor Barber sînt autorii unei ample monografii despre implicațiile serendipității în știință: The Travels and Adventures of Serendipity (2004).

Istoricii, filozofii și teoreticienii științei s-au angajat într-o lungă dezbatere referitoare la valoarea operațională a conceptului de „serendipitate“, asupra capacității acestuia de a reuni o serie de experiențe ale activității științifice și intelectuale: hazardul, accidentalul, șansa, contingentul. Care este ponderea serendipității în progresul științific și tehnologic? Este cunoscut faptul că multe descoperiri științifice și inovații au fost spontane și neanticipate. Potrivit unor calcule, 33% din descoperirile majore ale chimiei și biologiei sînt rodul întîmplării. Știm că descoperirea penicilinei se datorează neglijenței lui Alexander Fleming, care, plecînd în vacanță, a uitat să acopere o cutie cu culturi de stafilococi și a lăsat geamurile deschise în laborator. La întoarcere a observat mucegaiul albastru, sporii unei ciuperci, care distrusereră stafilococii (se spune că ar fi exclamat: „That’s funny!“). Astfel a putut fi produs un antibiotic eficient care a salvat milioane de vieți.

Nu toți autorii împărtășesc aceleași criterii pentru a pune o descoperire sau o inovație sub semnul serendipității. Aceasta s-ar manifesta doar atunci cînd descoperirea este rezultatul unui proces neintenționat, care nu are nimic de-a face cu cercetarea inițială. Poate fi și capacitatea de a face descoperiri prin sesizarea consecințelor neprevăzutului în cadrul unui experiment, ca urmare a unei erori de manipulare a instrumentelor și a substanțelor. Este cazul chimistului englez William Perkins, care încerca să obțină chinină artificială din gudron de cărbune, în 1856. Experimentul eșuează, dar în urma lui rămîne un reziduu care pătează cămașa albă a chimistului. Uimit, acesta vede o pată intens colorată, un purpuriu strălucitor, rezistent la spălare. Se naște movul (de la mauve – nalbă, în franceză), care devine imediat culoarea favorită a modei feminine din perioada victoriană. Obținînd prima culoare sintetică, Perkins a deschis calea chimiei industriale a coloranților și a modificat profund raporturile sensibile ale omului cu culoarea. Lumea a devenit mai colorată datorită culorilor noi, de sinteză, imposibil de obținut din pigmenți naturali.

Opinii contrare susțin că serendipitatea nu produce descoperiri prin ea însăși, ci mai degrabă oferă ocazia de a le face. Louis Pasteur spunea că „hazardul nu favorizează decît mințile pregătite“. Momentul serendipic nu se poate manifesta în absența predispoziției, fără un teren bine pregătit. Această experiență catalizatoare are loc doar atunci cînd cercetătorul lucrează un timp considerabil, este îndelung concentrat asupra ipotezelor și a căilor de urmat în propria cercetare.

Serendipitatea ar implica subtile procese cognitive care se manifestă nu numai în cercetarea aplicată, experimentală, de laborator, ci și în cazul cercetării pure, fundamentale. În Ştiinţă şi metodă (1947), matematicianul Henri Poincaré ilustrează serendipitatea în creativitatea matematică recurgînd la un fragment autobiografic. De două săptămîni se străduia să demonstreze validitatea funcţiilor pe care, mai tîrziu, le va numi „fuchsiene“, fără să ajungă la nici un rezultat. „Într-o zi am băut o cafea neagră, contrar obiceiului, și n-am putut adormi. M‑au asaltat o mulțime de idei. Le simțeam cum se ciocnesc, pînă ce două dintre ele s-au acroșat, ca să zic așa, pentru a forma o combinație stabilă. Dimineață, stabilisem existența unei clase de funcții fuchsiene.“ Cîteva zile mai tîrziu se afla într-o excursie, nu se gîndea deloc la matematică, dar are o străfulgerare cînd urca în autobuz, conversînd cu un coleg: „În momentul în care puneam piciorul pe treapta vehiculului mi-a venit ideea, fără ca gîndurile mele anterioare să pară a mă fi pregătit în această direcție, că transformările de care mă folosisem pentru a defini funcțiile fuchsiene sînt identice cu cele din geometria neeuclidiană“. Al treilea moment serendipic are loc tot în afara rutinei biroului său de lucru și apare instantaneu, aparent de nicăieri. Este chemat să-și facă serviciul militar, la periferia Parisului: „Am avut deci preocupări foarte diferite. Într-o zi, în timp ce traversam bulevardul, mi-a apărut brusc soluția dificultății care mă blocase“. Poin­caré și-a pus întrebarea: ce se petrecuse în mintea lui, cum au ajuns ideile la suprafață? A numit aceste întîmplări „iluminare subită, semne vizibile ale unei îndelungate activități inconștiente anterioare“. Eul subliminal, afirma el, joacă un rol considerabil în progresul gîndirii matematice și nu este cu nimic inferior eului conștient, chiar reușește acolo unde acesta a eșuat. Această activitate inconștientă continuă și în momentele de repaus: „Niciodată aceste inspirații subite nu se produc decît după cîteva zile de eforturi voluntare, care au părut infructuoase. (…) Aceste eforturi n-au fost atît de sterile pe cît se crede, ele au pus în mișcare mașinăria inconștientă și, fără ele, mașina n-ar fi mers și n-ar fi produs nimic“.

Visul, ca loc predilect de manifestare a subconștientului, oferă ocazii pentru apariția serendipității. Mai mulți oameni de știință au atribuit visului unele dintre descoperirile și invențiile lor. Mendeleev ar fi spus că, după multe tentative nereușite, soluția i-ar fi apărut în vis: aranjarea în funcție de masa atomică, în tabelul periodic al elementelor. În 1920, după 17 ani de la momentul în care formulase ideea transmiterii chimice a influxului nervos, Otto Loewi visează experimentul care i-ar fi permis demonstrarea ipotezelor sale. Se trezește la ora 3 noaptea, merge în laborator și își vede confirmată teoria. Cel mai interesant caz de serendipitate onirică din istoria științei este cel al chimistului german Friederich Kekulé, care a revoluționat chimia organică. El susținea că a descoperit structura moleculară circulară a benzenului (1865) datorită unei imagini hipnagogice, apărute în faza de tranziție, între veghe și somn. Pe cînd moțăia în fața șemineului a văzut în flăcările acestuia imaginea unui șarpe care își mușca propria coadă. Este reprezentarea arhetipală a șarpelui Ouroboros, străvechi simbol al ciclicității fenomenelor naturale, al continuității creației, utilizat și de alchimiști în tratatele lor.

Kekulé, Fleming, Loewi sau Poincaré au vorbit despre aceste experiențe la multă vreme după producerea lor, spre sfîrșitul carierei, cînd obținuseră consacrarea academică. Ne putem întreba cîți oameni de știință au tăcut, temîndu-se că mărturisirea acestor momente „magice“ ale serendipității (mai ales cele onirice) ar putea dăuna reputației lor științifice. Mai recent, chimiștii Curl, Kroto și Smalley au recunoscut, doar după ce au luat Premiul Nobel (1996), că experimentele care au dus la descoperirea moleculelor fullerene ale carbonului (care a stat la baza nanotehnologiilor) au integrat și o componentă de serendipitate.

Parafrazînd titlul cărții lui Robert K. Merton, am putea spune că aventurile și călătoriile serendipității continuă.

Alexandru Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată este Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Humanitas, 2011.

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Un bărbat din Cluj care visa să construiască o cabană a rămas fără bani: Cu ce sumă au dispărut meseriașii
Indivizii i-ar fi promis bărbatului că pot să-i construiască o cabană. După ce au primit banii, aceștia s-au făcut nevăzuți.
image
Victoria lui Putin pare posibilă pentru prima dată de când a declanșat războiul în Ucraina
Pentru prima dată de când Vladimir Putin a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, pare că e posibil să obțină o victorie, scrie The Economist.
image
Ce efecte pot avea suplimentele cu magneziu asupra somnului
Magneziul este un mineral care se găsește în mod natural în organism și susține diverse funcții vitale, cum ar fi sistemul cardiovascular, regenerarea musculară și producerea de energie. Magneziul susține, de asemenea, procesul de relaxare.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic