Sentimentul românesc al ruşinii

Publicat în Dilema Veche nr. 105 din 26 Ian 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sînt într-un magazin de biciclete din Bavaria. Îi spun vînzătoarei că vreau să-mi cumpăr o bicicletă bună, sport, full suspension, şi ea-mi arată ce are. Pînă la urmă, mă decid asupra uneia destul de scumpe, cu o formă futuristică, opera unui designer de biciclete care şi-a şi pus semnătura pe fiecare roată. Tipa mă felicită pentru alegerea făcută, batem palma, îi plătesc şi, după ce îmi scrie actele bicicletei, după ce deci a terminat cu îndatoririle profesionale, mă întreabă, păstrîndu-şi zîmbetul de dinainte, ce fac în Germania. Îi spun că am venit cu o bursă de creaţie oferită de statul german şi că scriu o carte. Discuţia continuă agreabil (în engleză, desigur, pentru că nu ştiu germană), despre literatură, despre ce cărţi îi place să citească, despre cum îşi petrece timpul liber. Femeia - dezgheţată, amabilă şi zîmbitoare. La un moment dat, mă întreabă de unde sînt. Îi spun că din România. Văd cum dintr-o dată îi dispare zîmbetul, se uită la mine mai întîi surprinsă, apoi cu un aer superior amestecat cu oarece dispreţ, şi se duce în spatele tejghelei să-şi facă de lucru... Abia mi-a mai răspuns cînd i-am zis la revedere. Scena de mai sus s-a repetat apoi de mai multe ori, cu diferite persoane cu care am intrat în vorbă, şi am ajuns să mă obişnuiesc cu felul cum reacţionează cînd le spun de unde sînt. Ba, mai mult, de la o vreme am început să prelungesc suspansul şi, cînd sînt întrebat, spun mai întîi, cu o faţă foarte serioasă, că sînt din China. Interlocutorul mă cercetează amuzat şi surprins, iar eu, după ce-l las în confuzie cîteva momente, completez: I'm joking, of course. Şi ne punem amîndoi pe rîs. Cînd e distracţia mai mare, fac şi precizarea finală: I'm from Romania. Este momentul cînd rîsul celuilalt încetează şi continuă numai al meu. Ceva similar mi s-a întîmplat şi cu unii români întîlniţi în Germania. La începutul şederii mele aici, cînd auzeam vorbindu-se româneşte pe stradă, mă bucuram şi mă duceam, plin de zîmbete, să intru în vorbă cu conaţionalii mei. Mă loveam însă de priviri suspicioase şi de răspunsuri laconice, aşa că, după cîteva experienţe de acest gen, am renunţat la astfel de euforii. Se pare că nu numai germanii ştiu ceva, misterios, despre noi, care face să le piară orice chef de vorbă, dar şi unii români cunosc secretul. Să fie vreo boală teribilă, vreun stigmat ascuns cu care sîntem însemnaţi, vreo aură aducătoare de nenorociri, pe care o purtăm? În general, nu mă gîndesc că aş aparţine unei anumite patrii sau unei anumite naţiuni, aşa cum nu-mi pasă ce naţie sînt străinii cu care stau de vorbă. Mă interesează individul şi calitatea lui şi nu ştampila care-i este pusă pe actele de identitate. Cetăţenia este o chestiune pur birocratică. Pe de altă parte, am încetat de mult să mai cred în simboluri naţionale şi în mitologiile . special create să realizeze coeziunea naţională şi să înflăcăreze sentimentele patriotice. Am aflat, între timp, că strămoşii nu au fost aşa de buni, drepţi şi neînfricaţi, aşa cum am învăţat din manualele şcolare. Că Vodă-i un munte, dar ceva mai mic - e de fapt făcut din butaforie şi se înalţă falnic într-o dioramă de uz didactic. Consider că toate acestea au fost utile cînd au fost create statele-naţiuni, cînd astfel de poveşti au fost puse în slujba unor (pînă la urmă) interese economice şi că acţiunea lor persuasivă, manipulatorie, este astăzi caducă. Să zicem că ar mai fi necesare, în cazul unui război, să motiveze soldatul pe cîmpul de luptă. Dar ce războaie mai sînt în zilele noastre? Şi cine se mai luptă, în lumea civilizată în care trăim, împotriva unui duşman năvălitor, în dorinţa de a-şi apăra glia strămoşească? Războaiele sînt, astăzi, de altă factură. În fine, cum nu-mi place fotbalul, am ratat şi ultima redută a sentimentelor naţionale şi belicoase, unde, atunci cînd echipa noastră joacă cu a altei ţări, mi-aş fi putut uni glasul cu fraţii mei. Prin urmare, deseori am mai multe lucruri în comun cu unii străini, îi apreciez ca oameni şi comunic mult mai bine cu ei, decît cu mulţi dintre conaţionalii mei. După cum spuneam la început, există însă unele momente în care simt că sînt român - şi acestea se asociază, din păcate, cu sentimentul că sînt un om de rangul doi, un individ de care e bine să te ţii departe, eventual un tarat. Sau am conştiinţa că sînt român prin negaţie: pentru că nu pot fi german, englez sau american. Am cunoscut, de cînd sînt în Germania, destui neisprăviţi, am întîlnit puţini oameni care nu zăresc ceva dincolo de propriul nas, i-am văzut cum se înghesuie cu toţii la desele serbări populare, îşi înfundă în gură Wursti, de parcă ar fi nemîncaţi de cîteva zile, urlă tîmpenii cu glasul răguşit de băutură şi sfîrşesc prin a adormi cu halba lîngă ei. (Mediocritatea e aceeaşi peste tot.) Oare ce-l face pe orice neica-nimeni de aici să mă privească de sus? Oare cu ce e mai breaz decît mine neamţul (pe care l-am şi fotografiat), care zăcea răpus de bere pe caldarîm? Răspunsul este unul simplu: nu ştiu cît de breaz e el, dar în mod sigur strămoşii lui au fost mult mai breji decît ai mei. Ei au muncit pe brînci şi acum el poate să doarmă liniştit, că tot bine-i este. Ai mei, se pare, s-au cam ţinut de prostii. Pînă la urmă, facem ce facem, şi tot la strămoşi revenim. Bamberg, ianuarie 2006

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.