Sentimentali şi strîngători

Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Sentimentali şi strîngători jpeg

Nimeni nu trăieşte fără obiecte. Toţi ne surprindem ataşîndu-ne mai mult de unele decît de altele. Sîntem sentimentali şi facem pasiuni pentru te miri ce. Răspunsurile primite la această anchetă stau mărturie:

1. Care e obiectul cel mai drag pe care îl aveţi sau l-aţi avut?
2. Sînteţi genul care strînge lucruri şi se ataşează de ele, sau, din contră, se descotoroseşte uşor de orice?
3. Dacă ar trebui să plecaţi şi aţi putea să luaţi un singur lucru, care ar fi acela?

● Iulia RUGINĂ

regizoare

1. Un sac de dormit pe care mi l-am cumpărat cu toţi banii din prima mea bursă de la facultate. L-am avut, păstrat, cărat cu mine şi îngrijit vreo zece ani, pînă anul trecut, cînd l-am pierdut la o filmare, între mulţi alţi saci de dormit. Încă sper să mă sune cineva şi să-mi spună că l-a găsit.

2. Depinde de obiecte. Mă ataşez de obiectele care îmi amintesc ceva despre mine sau despre oamenii din jur, în diverse etape din viaţa mea. Dacă renunţ la ele, mi se pare că renunţ la o parte din mine. Aşa că le strîng. Sînt multe. Dar mici.

3. Lănţişorul pe care îl am la gît, cu o spirală-infinit din aur alb atîrnată de el. Pentru că orice s-ar întîmpla, el trebuie să rămînă acolo.

● Adina CHILIM-DUMITRIU

avocată

1. Casa noastră.

2. Sînt genul care strînge obiecte şi se descotoroseşte greu de ele.

3. Telefonul (iPhone-ul), în care am poze şi filmuleţe cu băieţii mei.

● Radu DUMITRIU

designer

1. Colecţia de obiecte vechi pe care o avem.

2. Adun obiecte vechi; de obiectele noi scap repede, dacă nu am nevoie de ele.

3. Micul meu topor Fiskars.

● Stela LIE

artistă

1. Multe obiecte au jucat acest rol, pe rînd. O jucărie veche, un inel frumos, iMacul, o cană albă de porţelan, o poşetă, o piatră, o bucată de stofă imprimată.

Dar am patru poze cu mama mea, la 26-27 de ani şi cu mine mică (sub un an) în braţe. Sînt fotografii demodate, mici, alb-negru, şi mi-e greu să mă uit, dar şi să nu mă uit la ele un timp prea îndelungat.

2. Strîng lucruri de cînd mă ştiu. Şi lucruri, şi obiecte de importanţă reală (estetică, istorică), dar şi unele care numai pentru mine contează şi pentru timpul trăit/trecut de mine – amintiri, momente, ce scriam, ce desenam, unde eram, în ce oraş, ce am găsit pe stradă, în pădure, în casa cuiva drag, ambalaje, poşete, dantele şi lucruri de mînă, poze şi imagini din ziare, din reviste din cele mai tîmpite. Strîng mult şi de mult. Aşa că arhivez, clasific, fac ordine. De la o vreme, visul meu este să integrez, să fac o lucrare mare, în care să încapă toată arhiva.

3. Dacă ar trebui să plec de tot, aş lua nişte fotografii cu ai mei. Dacă plec numai pentru o vreme, iau tot nişte fotografii cu ai mei pentru că ştiu că, în orice loc aş sta, încep să strîng imediat în jurul lor. Aşa domesticesc spaţiul în care trebuie să locuiesc, chiar şi o cameră de hotel.

● Alexandrina PANAITE

traducătoare

1. Cred că lucrul la care am ţinut cel mai mult a fost o brăţară lată de argint, luată din Istanbul, pe care, de altfel, încă o mai am, doar că acum n-o mai port atît de des, m-am detaşat puţin de ea. Prima dată am mers la Istanbul în august 2008, invitată la o nuntă de diplomaţi turci, şi m-am îndrăgostit iremediabil de oraş. În încercarea mea de a-l ţine cît mai prezent în amintire, m-am dus cu Lisa, o prietenă nemţoaică, la bazar, să-mi iau o brăţară. Ezitam între două brăţări de argint – una lată, simplă, şi o alta, cu mai multe lanţuri cu perle din loc în loc, mult mai ieftină. Pentru că nu mai aveam bani şi nici la negociat nu sînt foarte talentată, am luat-o în final pe cea mai ieftină, deşi îmi plăcea mai puţin, rămînînd însă cu nostalgia primei brăţări şi cu promisiunea că o să mă întorc eu într-o bună zi, să mă „răzbun“ şi să mi-o cumpăr.

Am stat cu nostalgia ei vreo cîteva luni, pînă am găsit în Bucureşti o brăţară asemă-nătoare, pe care mi-am luat-o şi chiar am purtat-o permanent. Şi, deşi o consideram, chiar după luni de zile, o brăţară „de tranziţie“, şi aşteptam momentul întoarcerii la Istanbul şi al înlocuirii ei cu „cea adevărată“, ajunsese, fără să-mi dau seama, obiectul la care ţineam cel mai mult. Aşa că, în iunie 2009, cînd am venit la Berlin, după un drum epuizant, făcut singură, cu Matizul cu frînele pe spate stricate, am zis că este momentul să dau ceva la care ţin foarte mult, ca mulţumire că am ajuns cu bine, şi am dat brăţara. Am revenit, astfel, la nostalgia cea dintîi, nevindecată, după brăţara din Istanbul. În octombrie 2010, m-am întors la Istanbul, într-o vacanţă de cîteva zile, şi am găsit, în bazar, la un turc care mie mi se părea că era chiar cel de prima dată, o brăţară lată, de argint. I-am spus povestea brăţării, l-am întrebat dacă îşi aminteşte de mine, crezînd în continuare că, totuşi, cu el negociasem, şi în urmă cu doi ani. „No, it wasn’t me, because I never forget a customer“ – m-a asigurat el. „But he looked exactly like you“ – am mai încercat eu să-l conving că totuşi el fusese. „There a lot who look like me...“ Am cumpărat brăţara, m-a invitat la un ceai, în atelier, am mai stat puţin de vorbă şi am plecat. Mulţumită că am brăţara, nemulţumită, totuşi, că am încheiat povestea. O port şi acum, dar mult, mult mai rar decît la început.

2. Sînt o colecţionară prin excelenţă. De la jucării din lemn (în special titirezi), pînă la obiecte găsite pe stradă (linguri, cercei, cărţi de joc), în care încerc să „descifrez“ ce va urma în viaţa mea. Paradoxal, mă şi desprind uşor de lucruri, forţată poate şi de desele mutări care îmi configurează viaţa. Aşa că dau şi mobilă, şi cărţi, şi haine, şi bijuterii. Şi, oricum, nu ţin lucrurile care poartă cu sine o poveste de care, la un moment dat, vreau să mă eliberez.

3. Un titirez. Cred. Poate. Sau, pentru că nu aş fi în stare să aleg, n-aş mai lua nimic.

● Ozana OANCEA

actriţă

1. Un rucsac de laptop (Samsonite), de culoarea nisipului, cumpărat din întîmplare, pe o stradă în şantier din Amsterdam, acum vreo şapte ani. S-a rupt în faţa cinematografului Victoria din Cluj, înainte de premiera Felicia; nu mai pot să-l port, dar aş vrea foarte mult să reuşesc să îl repar.

2. Obiectele se lipesc de mine, vin la mine. Pe multe le păstrez, le găsesc rostul, mă ocup de ele. Altora le caut stăpîn. Pe unele le arunc, după ce m-am chinuit o vreme să le găsesc locul.

3. Laptopul. Cu pozele tuturor obiectelor, cu toate muzicile, şi filmele, şi cărţile în el.

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: L. Muntean

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.