Seducţie <i>fusion</i> la Gărîna Jazz Festival

Publicat în Dilema Veche nr. 236 din 21 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În postmodernitate nu-l mai epatezi pe burghez, îl seduci cu pricepere şi-l atragi spre artă. Reabilitezi epicul. Reinventezi plăcerea muzicii clasice în concerte prin castele în ruină sau în peşteri. În postmodernitate, oraşe şi sate mici pot deveni centre culturale de însemnătate. Voi istorisi pe scurt o poveste de succes cultural dobîndit printr-un iscusit management al resurselor culturale (numele unui master pe care-l organizăm la Universitatea de Vest din Timişoara şi care îşi are printre proiecte chiar acest demers: identificarea şi dezvoltarea potenţialului cultural al oraşelor mici). Exemple există din belşug în lumea occidentală. Aşezările mici de provincie pot dezvolta evenimente culturale de primă însemnătate. La Gărîna, în munţii Semenicului, în urmă cu doisprezece ani, s-au întîlnit o mînă de jazzişti, unii plecaţi din ţară pe vremea comunismului, la ceea ce părea a fi un mic concert privat într-un loc mirific, cunoscut încă înainte de scriitori - au fost, la Gărîna, în anii ’80, Herta Müller, Richard Wagner, Mircea Cărtărescu, Ioan T. Morar, Mircea Mihăieş, Viorel Marineasa. Satele Wolfsberg şi Weidentahl au aspect de mici cantoane elveţiene. Pemii, aşa sînt numiţi nemţii de aici de către bănăţeni, au fost colonizaţi ultimii, tîrziu în secolul al XIX-lea, din Boemia. Rostul lor era acela de a furniza cărbunii din lemn pentru furnalele din Reşiţa. Prin anii ’80 erau cu toţii acolo, o populaţie intact germană, cu straie specifice, oameni de munte muncind din greu la gospodăriile lor ţărăneşti, cu vite uriaşe şi o prosperitate curată, cu case cochete împodobite cu muşcate la pervazurile geamurilor. După Revoluţie s-a petrecut aici o nenorocire. O dramă. În toată vremea comunismului, aceşti oameni nu păreau doritori să plece. În 1991, dintr-odată, la semnalul nefericit al învăţătorului din Wolfsberg, au plecat aproape toţi într-un singur an în Germania. Aceste aşezări frumoase păreau definitiv condamnate la ruină asemenea unei alte localităţi de peste coama muntelui, pe nume Lindenfeld (subiectul unui roman al lui Ioan T. Morar) care a fost părăsită de pemi prin anii ’70, aceştia mutîndu-se pe cîteva străzi la Caransebeş. Au rămas în urma lor ruinele caselor, ale cimitirului şi ale bisericii catolice la peste o mie de metri altitudine, între pajişti şi brazi. Părea că şi celelalte două localităţi vor apuca pe acelaşi drum. Şansa lor, absolut neaşteptată, s-a datorat fără îndoială (şi) prestigiului cultural dobîndit prin advertising-ul oral al membrilor de atunci ai taberei generaţiei literare optzeciste de la Crivaia, în lumea culturală din Timişoara. După 1991 casele au fost cumpărate la preţuri mici de scriitori, artişti plastici, universitari şi au fost recondiţionate cu gust, mai apoi au apărut primele manifestări culturale private. Sculptorul timişorean Bata Marianov, emigrat în Germania în anii ’80, a revenit, are o casă cumpărată la Wolfsberg şi a organizat cîţiva ani o tabără care a împodobit coastele cu pajişti de pe marginea şoselei cu sculpturi, printre ele uriaşa siluetă de lemn a unui cal care aduce aminte de Rosinanta. Dintr-odată locurile au început să capete un aer proaspăt: artă, brazi, pîrîu montan, vechi denumiri nemţeşti, turme de oi, tălăngi, pensiuni. Ciudăţenia este că în ciuda dificultăţii acestei muzici, audienţa a tot crescut de la an la an, la ultima ediţie a devenit fabuloasă, cu aproape zece mii de spectatori în seara de sîmbătă. După încă vreo cîţiva ani, Liviu Butoi, cunoscutul jazzist de pe malurile Begheiului, şi el proprietar în Wolfsberg-Gărîna, a organizat un concert pentru cunoscuţi în şura casei lui Puba Hromadka, alt nume de soi al genului. În şură s-au întîlnit Paul Weiner, Liviu Butoi, Kamocsa Bela, nume importante în jazz şi blues. De atunci lucrurile au evoluat, au căpătat dimensiuni internaţionale, s-a ivit managerul Marius Giura, şi din Gărîna s-au mutat, cu toţii în - celebra de acum - Poiana Lupului, cu tot cu gulaşul moştenit din vremea începuturilor jazzistice. Au venit nume uriaşe să concerteze în acel Ranch musical - aşa cum anunţă o scîndură atîrnată deasupra intrării. Scena Festivalului are toate dotările şi e pe măsura exigenţelor, în rest totul e aşa cum o tot repetă pe scenă Florian Lungu - alintat cu diminutivul Moşu’ de împătimiţii genului - un soi de Woodstock valah mondial al jazzului. În faţa scenei sînt butuci pe care stă lumea înfofolită cu pături ca să înfrunte frigul nopţilor de munte. Au răsunat în nopţile de la Poiană instrumente vrăjite cu instrumentişti pe măsură: Jean Luc Ponty sau Jan Garbarek, anul acesta Charles Lloyd, Miroslav Vitous sau Mike Stern. Repere absolute pentru cunoscători. Ciudăţenia este că în ciuda dificultăţii acestei muzici, audienţa a tot crescut de la an la an, la ultima ediţie a devenit fabuloasă, cu aproape zece mii de spectatori în seara de sîmbătă, sute de corturi, sute de focuri pe marginea lor, mii de sticle goale depozitate (aici se vede nivelul cultural al participanţilor!) în zeci de containere de gunoi, ambuteiaje, maşini din Timişoara, Bucureşti, Oradea, Cluj, o nebunie colorată, muzică de jazz şi rock peste tot, învăluind poliţia, praful, focurile, berile, chiotele, junii rockeri seduşi de sunetele chitarelor bas şi de aerul tare al muntelui. Rafinamentele jazzului pentru o asemenea mulţime par de necrezut şi chiar este aşa, într-o postmodernă victorie a artei înalte, dobîndită prin seducţia muntelui. Bykeri, metalişti, rockeri, sculptori, pictori, scriitori, jurnalişti, universitari în espadrile, iar la Weidenthal, în satul vecin, în biserica învăluită de umbra unor brazi uriaşi, mărginită de o pajişte pe măsură, prima ediţie - la vremea prînzului - a Festivalului de Muzică Veche, organizat de Asociaţia muzicală timişoreană Musica Antica, cu două concerte. Unul susţinut de Flauto Dolce Ensemble din Cluj, ai cărui membri sînt înveşmîntaţi ca nişte castelani transilvani şi diriguiţi muzical de Zoltán Majó. Mai apoi un alt concert, absolut electrizant, al unei trupe belgrădene, Ensemble Renaissance, care au cîntat cu instrumente bizare o muzică cu un ritm aproape de cel de la Poiana Lupului. Au fost şi aici iubitori de muzică rafinată dar şi... bykeri, rokeri, metalişti cu capetele învelite cu năframe colorate pestriţ ca ale piraţilor din vremea căpitanului Drake. La Gărîna se petrece ceva absolut interesant. O seducţie culturală fusion care trebuie amplificată în anii care vin!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

dentist istock jpg
Frica de dentist persistă, în ciuda promisiunilor de tratament „fără durere”. Cum putem trece peste teamă
Frica de dentist este un fenomen real care afectează un număr mare de persoane din România, fapt pentru care ajung la cabinetul dentar când apar probleme complexe sau urgențe.
Cele trei semne ale dependenței de zahăr și trucuri simple pentru a scăpa din capcană Colaj TikTok
Ce se întâmplă când renunți la zahăr timp de o lună. Descoperiri surprinzătoare și sfaturile specialiștilor
O dietă bogată în zahăr este asociată cu numeroase probleme de sănătate. Iată cum poți reduce consumul și controla mai bine pofta de dulce.
sare borcan istock jpg
Planta care înlocuiește sarea în mâncăruri. Are o mulțime de beneficii asupra organismului și oferă un gust unic preparatelor
Știai că există o plantă care înlocuiește sarea și poate da un gust mult mai bun mâncării? Aceasta poate fi adăugată în mai multe rețete, iar gustul este cu adevărat unic.
Asociatia Pe stop jpeg
Realitatea cruntă din mediul rural și din cartierele mărginașe ale Bucureștiului: „Sunt tinere care n-au folosit niciodată un absorbant“
Ciclul menstrual a rămas un subiect tabu în societatea românească. Copilele află de schimbările care au loc în corpul lor nu de la părinți sau de la școală, ci de pe social media.
constantin brancusi sculptor al metaforei 166058 jpg
16 martie: 68 de ani de la moartea marelui sculptor român Constantin Brâncuşi. Cine a fost muza imortalizată în „Domnișoara Pogany”
La 16 martie 1457, fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara, era executat prin decapitare. Tot într-o zi de 16 martie, în 1957, lumea artistică internaţională suferea o grea pierdere prin moartea celui mai mare sculptor român, Constantin Brâncuşi.
Orașul Caransebeș  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (87) JPG
Orășelul cu aeroport și doar 22.000 de locuitori. A fost înființat la răscrucea primelor drumuri imperiale din Dacia
Orașul Caransebeș a rămas unul dintre nodurile importante de comunicație din vestul României, chiar dacă aeroportul său nu mai este folosit de călători din anii ‘90. Localitatea a fost una dintre cele mai importante ale regiunii istorice a Banatului.
Imprimanta HP ENVY Inspire
Digitalizarea din România, sufocată sub teancuri de hârtie
România continuă să se afunde într-un paradox birocratic care anulează orice progres în digitalizarea administrației publice: documentele „digitale” ajung, în final, să fie tipărite, transportate fizic și arhivate în dosare prăfuite.
Femei cu carieră   azopan jpeg
De la interdicții la emancipare: cum au luptat femeile din România pentru educație și carieră
De la interdicțiile din secolul XIX, când femeile erau excluse din universități și limitate la meserii „potrivite“, femeia a trecut, în perioada comunistă, la a fi o adevărată eroină a societății: muncea cot la cot cu bărbații și avea grijă de o familie numeroasă.
Stressed woman   shutterstock jpg
Deepfake și revenge porn: cum sunt exploatate femeile în era hărțuirii digitale
Într-o lume în care realitatea digitală poate fi manipulată foarte ușor, fețele femeilor sunt utilizate în mod abuziv, trupurile le sunt falsificate, iar intimitatea devine moneda de schimb în jocul murdar al umilinței și al răzbunării.