Secvenţe despre discriminarea pozitivă

Publicat în Dilema Veche nr. 146 din 10 Noi 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Un nou serial de succes, difuzat de televiziunea americană din toamna lui 2006, e intitulat Studio 60. El conţine toate stereotipiile politically correctness-ului de după 9/11 şi vorbeşte despre viaţa unui studio de televiziune scăpat de la faliment de un grup de tineri, creativi şi dinamici; apar obişnuitele complicaţii sentimentale ale celor care - ca să parafrazez - make big money, not love. Adică, un fel de Friends revisited. Într-unul din primele episoade, un membru de culoare - singurul - din "echipa creativă" a studioului îi propune producătorului-şef să meargă împreună într-o suburbie, să vadă un comic negru, autor al propriilor scheciuri, despre care a auzit numai de bine. Urmează un dialog de genul: "De ce nu ai decît albi în echipă, deşi pretinzi că nu faci discriminare", albii fac glume despre negrii care nu îi fac să rîdă pe negri... etc. Deşi nu are nici timp, nici chef, nici o motivaţie alta decît aceea că nu vrea să fie acuzat de discriminare, producătorul merge şi asistă, în mijlocul unui public de culoare, la un scheci al cărui umor e integral bazat pe atitudinea anti-alb. Creativul negru, care îşi rugase producătorul să vină, e ruşinat şi confuz, îşi cere scuze. Producătorul înţelege şi situaţia se răstoarnă în favoarea presupusului discriminator alb. Peste două zile, în emisiunea lui Jay Leno, acelaşi actor de culoare declară live, făcînd un banc: "N-am prea văzut albi să culeagă portocale în căldură" (!) Cam aşa arată, în America de azi, problema rasială şi înţelegem că întreaga evoluţie către formele de discriminare pozitivă pe care societatea Statelor Unite le-a integrat de mult se întorc, parţial, împotriva filozofiei sociale şi filantropice din care s-au născut. Aş fi tentată să cred că e o problemă a Americii, dacă nu aş fi trăit în Franţa în 2001, cînd Lionel Jospin s-a văzut obligat să amendeze sever, alături de întreaga clasă politică franceză, fluierarea "Marseillezei" pe stadion în timpul meciului Franţa-Algeria, de către un mare grup de algerieni, locuitori ai periferiei Parisului. Ei erau născuţi şi educaţi în Franţa, ţara în care şcolile publice acordă oricărui copil, înainte de cetăţenie, dreptul la educaţie, acordă familiilor acoperirea integrală a asigurărilor medicale, asistă financiar mamele singure de origine străină... etc.). Am asistat şi la tulburarea mediatică produsă de asasinarea realizatorului de film Theo Van Gogh în 2004 de către un olandez de origine marocană, ca represalii împotriva faptului că cineastul dezvăluia, în filmul Submission, abuzurile comise de bărbaţi de religie musulmană contra soţiilor lor, în cea mai "tolerantă" democraţie a Europei - Olanda, şi la uciderea, în aceeaşi ţară, în 2002, a ultra-naţionalistului Pym Fortuin. Or, Olanda este ţara în care fiecare cultură are dreptul să-şi construiască propria formă de educaţie, în care emigranţii turci, arabi, evrei, africani pot continua să-şi ducă existenţa exact ca în ţările de origine, Guvernul olandez se angajează în mod special să respecte şi să încurajeze acest multiculturalism şi să îi ofere spaţiu de existenţă şi de afirmare. Exemplele de mai sus arată că tradiţionala idee, atît de dragă sfîrşitului de secol trecut, că prin măsuri de discriminare pozitivă, se pot produce societăţi multiculturale paşnice, în care dialogul intercultural se naşte de la sine, apare azi într-o lumină diferită. Fluxurile migratorii transnaţionale, schimbarea compoziţiei şi originii imigraţiei, dar şi a calităţii acesteia, transformarea destul de rapidă a unor ţări din spaţii de la care plecau imigranţi în spaţii care primesc imigranţi (Irlanda este, în acest sens, un foarte spectaculos exemplu), dar şi noile forme de inegalitate, născute din accesul diferenţiat la tehnologie şi globalizarea pieţelor, provoacă o chestionare în profunzime a noţiunii de discriminare pozitivă, dar mai ales a modului în care ea poate şi trebuie gestionată. Cui serveşte deci discriminarea pozitivă? Dacă azi ea nu pare să mai opereze în categoriile tradiţionale, utilitatea ei ar trebui să se deplaseze, poate, către zone mai puţin obişnuite. Mecanismele consacrate ale discriminării pozitive (adică inventarea de "privilegii" pentru categorii socio-culturale şi etnice care moştenesc la naştere un capital aşa-zis negativ, legat de apartenenţa la grupuri defavorizate) par că servesc la construirea altor forme discriminatorii în lumea de azi, în care accesul şi privilegiile devin, pentru societăţile capitaliste evoluate, concepte cu un mare grad de relativism produs de internaţionalizarea pieţelor şi de evoluţia tehnologiilor comunicaţionale. Or, pentru soluţionarea acestor noi forme de discriminare nu avem, încă, o filozofie, un sistem, o metodă. Ceea ce ar trebui să avem, însă, este curajul de a le identifica şi de a dezbate nuanţat despre ele. A încerca să le limităm, pe cît posibil, efectele, pe termen lung. Chiar şi în spaţii şi contexte în care - nu-i aşa - "nu avem timp de nuanţe". Singura discriminare pozitivă imperativă este aceea între iubitorii de arte şi consumatorii de arte. Prin toate mijloacele, ar trebui azi încurajată şi privilegiată - cred - prima categorie! Pentru că artele, nu birocraţiile, deţin întotdeauna răspunsul, fiindcă doar ele au curajul necesar să pună întrebările care dor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.