Secretul „maro” al lui Bacchus

Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Secretul „maro” al lui Bacchus jpeg

Oamenii de marketing şi vînzări le numesc „băuturi maro“. Şi cum le-ai putea califica mai bine?! Nu sînt nici rom, nici brandy, nici lichior; deşi dovedesc vag arome din esenţele acestor băuturi superioare. Unora li se mai adaugă o nuanţă de caramel, altora – o umbră de migdale... Toate sintetice, fireşte! Deşi aduc vag la gust cu una sau cu alta dintre aceste licori, nu le respectă nici reţeta, nici concentraţia de alcool... Despre gradul de rafinare sau distilare nici nu se discută! Aceste lumpen-băuturi, cu funcţie de surogat ieftin, sînt propriu-zis nişte cocktailuri industriale de arome şi coloranţi, mai slab alcoolizate decît originalul, dar îndeajuns de tari încît să asigure suficientă saţietate etilică. Multă vreme, înainte ca piaţa spirtoaselor de la noi să fie reglementată prin acquis-uri şi reglementări europene, pe eticheta lor se lăbărţau abuziv denumiri precum coniac, rom, whisky, chiar florio sau martini... Este foarte probabil ca o mare parte dintre băutorii zdraveni ai României, cu vechime de ani... chiar decenii, departe de a se fi „calificat“ prin forţa îndeletnicirii, să nu cunoască de fapt gustul real de „coneac“ şi „vizichi“... E probabil ca papilele hîrşite ale multora să ignore buchetul specific al licorilor originale (fatalmente scumpe, deci inaccesibile), iar ficatul lor să fi fost asuprit în tot acest timp doar cu erzaţuri sintetice. 

La nivelul nomenclatorului, s-a făcut însă ordine: orice copiere sau aluzie la denumirile şi mărcile de originale e azi interzisă. La limita licenţei se situează formule evocatoare, precum Brand (în loc de brandy), Napoleon (în loc de Courvoisier Napoléon), Vodculiţă (un spirtuleţ de 30%), Romulus (cvasidiminutiv pentru rom), Tzuca sau chiar (sic!) Ţuca-te-aş (palide surogate ale ţuicii, culmea, mai uşor de comercializat decît ţuica adevărată, din cauza împilărilor birocratice la care sînt supuşi producătorii tradiţionali). Săniuţa, care evocă prin nume celebra vodcă populară din anii socialismului, nu depăşeşte concentraţia de 28%! Kamarad, o „băutură spirtoasă“ de 21%, are un ciorchine desenat pe eticheta galbenă (în contrast cu maroniul roşcat al lichidului dinăuntru, ca la Metaxa), sugerînd un posibil procedeu de distilare, ca la vinars... Iancu, o altă spirtoasă de 30%, evocă prin nume şi desenul etichetei (cu pistoale haiduceşti încrucişate) o afiliere istorică autohtonistă, un crîmpei de simbolism tradiţional, cu funcţie de legitimare... Un caz ciudat îl reprezintă Cava d’Oro (un aşa-zis „distilat învechit, cupajat cu alcool rafinat de cereale“), a cărui apropiere paronimică de numele podgoriei catalane Cavadorniù ţinteşte, pare-se, un public-ţintă şcolit... 

Da, o parte a surogatelor sus-amintite nu au culoarea maronie... Romulus, Hanu Ars (definit ca „rachiu aprig de Câlnău“), aşa-numita Tărie de Bihor... şi toată gama de vodculiţe sînt licori palide sau chiar alb-transparente. Dacă li se spune totuşi „maro“, e vorba de o altă caracterizare decît cea strict cromatică... 

Unele dintre „băuturile maro“ sînt produse de companii cu prestigiu în branşă. E cazul cunoscutei spirtoase Unirea (marcă veche, ante-nouăzecistă), produsă de Murfatlar SA; şi de menţionatul deja Cava d’Oro, aflat în portofoliul Alexandrion. Noul secret al lui Bacchus este faptul că aceste băuturi, situate la raft printre cele mai ieftine, asigură marele volum de vînzări pe care producătorii contează, susţinînd astfel financiar gama băuturilor alese, din vîrful „frecventabil“ al aisberg-ului, cele care – hélas – „se mişcă mai greu la raft“, cum spune jargonul. 

Un alt secret, cu aromă de ameninţare, este că intrarea în UE va aduce „la un moment dat“ scoaterea de pe piaţă a acestor băuturi incerte, „maronii“ din punct de vedere tehnologic (şi chiar ontologic). Piaţa românească, aliniindu-se la standardele europene de calitate şi protecţie consumistă, este obligată în timp să se debaraseze de erzaţuri şi surogate sintetice. Celor de la talpa ţării le este menit aşadar să se mulţumească fie cu Napoléon franţuzesc adevărat, fie cu ţuica de la cazanul comunal, controlat de euro-inspectori. 

Cum vom rezista? Cum vom putea evita falimentul? se întrebau, de pe la mijlocul deceniului, marii producători. Ca soluţie unică se profila o supercomercializare de „băuturi maro“ şi de vinuri de masă. Şi, drept consecinţă, o importanţă sporită dată publicităţii. 

Unirea: reper & epigonism 

Cam din acei ani, 2005-2006, datează şi primele spoturi pentru Unirea, devenite între timp repere pentru publicitatea întregii categorii. Tonul popular, chiar grosier, al compoziţiei, umorul de tip bahic, relaxat la nivelul precauţiilor etice (uneori frizînd provocarea şi părînd să caute înadins scandalul), precum şi recursul la vorbe de duh memorabile erau ingrediente folosite şi înainte în producţiile de gen. E cazul unor spoturi precum cel pentru lichiorul „maro“ Crai, în care bărbatul, înscenînd un cutremur, îşi sperie nevasta pînă la a o face să se arunce pe geam (numai ca să nu împartă cu ea sticla)... 

Unirea „cupajează“ însă pentru prima dată toate aceste ingrediente într-un serial cu pretenţii cinematografice, încadrabil în curentul (hiper- sau neo-) realist şi pretabil la infinite reflecţii sociale. Seria Unirea preia tradiţia umorului de TVR din anii socialismului şi îl dezvoltă pe coordonate noi, posibile datorită nou-cuceritei libertăţi de expresie şi de gîndire. Personajul Dorel a intrat subit în panoplia personajelor populare, după cum replicile mucalite ale colegilor săi de brigadă au intrat subit în folclor (respectînd principiul întemeietor „de la lume adunate înapoi la lume date“). Caracterul impecabil creionat al personajelor, comportamentul şi relaţia dintre ele îi inspiră periodic pe editorialişti, cărora Dorel, Nea Gogu & Co le servesc ca unelte perfecte de analiză a „situaţiunii“. Şerban Alexandrescu, unul dintre publicitarii noştri de frunte, spunea acum doi ani: „Seria Unirea este singura comedie de succes realizată postrevoluţionar în cinematografia românească. Nu, nu în publicitatea românească, în cinematografia românească. Da, îmi asum deplin ceea ce tocmai am zis.“ Nici urmă de parti-pris aici: contul aparţine unei agenţii concurente! 

Unirea a generat epigonism. Cava d’Oro s-a poziţionat ca o Unire pentru ţărani, Iancu, ca o Unire pentru amatorii de acţiune şi, mai nou, Romulus vine ca o reîntruchipare dedicată celor care gustă glumele de limbă. Quiproquo-ul dintre „un Bacardi-Cola“ şi „un pahar di cola“ e destinat să înfrîngă mai vechiul calambur de autobază „Kreskova... Crezi c-o va...?“ al unei vodci „maro“. 

Stilul de filmare din seria Unirea, maniera de joc a actorilor, dozarea replicilor memorabile par să se fi transmis, ca într-o adevărată şcoală de gîndire. Pînă şi interpretarea parodică la ţambal a „Horii Unirii“, care subliniază „semnătura“ de final, a fost preluată de alte reclame, la diverse alte categorii, ce-i drept, din zona „low“... Vorbim deja de o subcultură, în cadrul culturii de mase. Faptul că aceste băuturi superpopulare şi-au găsit avatarul perfect în domeniul unui medium al divertismentului sărac şi diluat cum e azi televiziunea, poate pune pe gînduri firile analitice. Alcooluri în sticlă – alcooluri pe sticlă... „Maro“ colo... „maro“ dincolo... „maro“ peste tot... 

Va dispărea oare această categorie de produse şi, laolaltă cu ea, şi aceste bijuterii ale „realismului sărac“ din publi-cinematografia românească? Sau contextul actual, de un „maro“ fără speranţă, îi va determina pe strategii euro-politicii să amîne prohibirea băuturilor de pe raftul low-cost – printre puţinele surse de bucurii pentru mase?!

Florin Dumitrescu este publicitar şi scriitor. Cel mai recent volum de poezie se numeşte Încîntece şi a apărut anul acesta la Editura Vinea.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.