Secretul „maro” al lui Bacchus

Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Secretul „maro” al lui Bacchus jpeg

Oamenii de marketing şi vînzări le numesc „băuturi maro“. Şi cum le-ai putea califica mai bine?! Nu sînt nici rom, nici brandy, nici lichior; deşi dovedesc vag arome din esenţele acestor băuturi superioare. Unora li se mai adaugă o nuanţă de caramel, altora – o umbră de migdale... Toate sintetice, fireşte! Deşi aduc vag la gust cu una sau cu alta dintre aceste licori, nu le respectă nici reţeta, nici concentraţia de alcool... Despre gradul de rafinare sau distilare nici nu se discută! Aceste lumpen-băuturi, cu funcţie de surogat ieftin, sînt propriu-zis nişte cocktailuri industriale de arome şi coloranţi, mai slab alcoolizate decît originalul, dar îndeajuns de tari încît să asigure suficientă saţietate etilică. Multă vreme, înainte ca piaţa spirtoaselor de la noi să fie reglementată prin acquis-uri şi reglementări europene, pe eticheta lor se lăbărţau abuziv denumiri precum coniac, rom, whisky, chiar florio sau martini... Este foarte probabil ca o mare parte dintre băutorii zdraveni ai României, cu vechime de ani... chiar decenii, departe de a se fi „calificat“ prin forţa îndeletnicirii, să nu cunoască de fapt gustul real de „coneac“ şi „vizichi“... E probabil ca papilele hîrşite ale multora să ignore buchetul specific al licorilor originale (fatalmente scumpe, deci inaccesibile), iar ficatul lor să fi fost asuprit în tot acest timp doar cu erzaţuri sintetice. 

La nivelul nomenclatorului, s-a făcut însă ordine: orice copiere sau aluzie la denumirile şi mărcile de originale e azi interzisă. La limita licenţei se situează formule evocatoare, precum Brand (în loc de brandy), Napoleon (în loc de Courvoisier Napoléon), Vodculiţă (un spirtuleţ de 30%), Romulus (cvasidiminutiv pentru rom), Tzuca sau chiar (sic!) Ţuca-te-aş (palide surogate ale ţuicii, culmea, mai uşor de comercializat decît ţuica adevărată, din cauza împilărilor birocratice la care sînt supuşi producătorii tradiţionali). Săniuţa, care evocă prin nume celebra vodcă populară din anii socialismului, nu depăşeşte concentraţia de 28%! Kamarad, o „băutură spirtoasă“ de 21%, are un ciorchine desenat pe eticheta galbenă (în contrast cu maroniul roşcat al lichidului dinăuntru, ca la Metaxa), sugerînd un posibil procedeu de distilare, ca la vinars... Iancu, o altă spirtoasă de 30%, evocă prin nume şi desenul etichetei (cu pistoale haiduceşti încrucişate) o afiliere istorică autohtonistă, un crîmpei de simbolism tradiţional, cu funcţie de legitimare... Un caz ciudat îl reprezintă Cava d’Oro (un aşa-zis „distilat învechit, cupajat cu alcool rafinat de cereale“), a cărui apropiere paronimică de numele podgoriei catalane Cavadorniù ţinteşte, pare-se, un public-ţintă şcolit... 

Da, o parte a surogatelor sus-amintite nu au culoarea maronie... Romulus, Hanu Ars (definit ca „rachiu aprig de Câlnău“), aşa-numita Tărie de Bihor... şi toată gama de vodculiţe sînt licori palide sau chiar alb-transparente. Dacă li se spune totuşi „maro“, e vorba de o altă caracterizare decît cea strict cromatică... 

Unele dintre „băuturile maro“ sînt produse de companii cu prestigiu în branşă. E cazul cunoscutei spirtoase Unirea (marcă veche, ante-nouăzecistă), produsă de Murfatlar SA; şi de menţionatul deja Cava d’Oro, aflat în portofoliul Alexandrion. Noul secret al lui Bacchus este faptul că aceste băuturi, situate la raft printre cele mai ieftine, asigură marele volum de vînzări pe care producătorii contează, susţinînd astfel financiar gama băuturilor alese, din vîrful „frecventabil“ al aisberg-ului, cele care – hélas – „se mişcă mai greu la raft“, cum spune jargonul. 

Un alt secret, cu aromă de ameninţare, este că intrarea în UE va aduce „la un moment dat“ scoaterea de pe piaţă a acestor băuturi incerte, „maronii“ din punct de vedere tehnologic (şi chiar ontologic). Piaţa românească, aliniindu-se la standardele europene de calitate şi protecţie consumistă, este obligată în timp să se debaraseze de erzaţuri şi surogate sintetice. Celor de la talpa ţării le este menit aşadar să se mulţumească fie cu Napoléon franţuzesc adevărat, fie cu ţuica de la cazanul comunal, controlat de euro-inspectori. 

Cum vom rezista? Cum vom putea evita falimentul? se întrebau, de pe la mijlocul deceniului, marii producători. Ca soluţie unică se profila o supercomercializare de „băuturi maro“ şi de vinuri de masă. Şi, drept consecinţă, o importanţă sporită dată publicităţii. 

Unirea: reper & epigonism 

Cam din acei ani, 2005-2006, datează şi primele spoturi pentru Unirea, devenite între timp repere pentru publicitatea întregii categorii. Tonul popular, chiar grosier, al compoziţiei, umorul de tip bahic, relaxat la nivelul precauţiilor etice (uneori frizînd provocarea şi părînd să caute înadins scandalul), precum şi recursul la vorbe de duh memorabile erau ingrediente folosite şi înainte în producţiile de gen. E cazul unor spoturi precum cel pentru lichiorul „maro“ Crai, în care bărbatul, înscenînd un cutremur, îşi sperie nevasta pînă la a o face să se arunce pe geam (numai ca să nu împartă cu ea sticla)... 

Unirea „cupajează“ însă pentru prima dată toate aceste ingrediente într-un serial cu pretenţii cinematografice, încadrabil în curentul (hiper- sau neo-) realist şi pretabil la infinite reflecţii sociale. Seria Unirea preia tradiţia umorului de TVR din anii socialismului şi îl dezvoltă pe coordonate noi, posibile datorită nou-cuceritei libertăţi de expresie şi de gîndire. Personajul Dorel a intrat subit în panoplia personajelor populare, după cum replicile mucalite ale colegilor săi de brigadă au intrat subit în folclor (respectînd principiul întemeietor „de la lume adunate înapoi la lume date“). Caracterul impecabil creionat al personajelor, comportamentul şi relaţia dintre ele îi inspiră periodic pe editorialişti, cărora Dorel, Nea Gogu & Co le servesc ca unelte perfecte de analiză a „situaţiunii“. Şerban Alexandrescu, unul dintre publicitarii noştri de frunte, spunea acum doi ani: „Seria Unirea este singura comedie de succes realizată postrevoluţionar în cinematografia românească. Nu, nu în publicitatea românească, în cinematografia românească. Da, îmi asum deplin ceea ce tocmai am zis.“ Nici urmă de parti-pris aici: contul aparţine unei agenţii concurente! 

Unirea a generat epigonism. Cava d’Oro s-a poziţionat ca o Unire pentru ţărani, Iancu, ca o Unire pentru amatorii de acţiune şi, mai nou, Romulus vine ca o reîntruchipare dedicată celor care gustă glumele de limbă. Quiproquo-ul dintre „un Bacardi-Cola“ şi „un pahar di cola“ e destinat să înfrîngă mai vechiul calambur de autobază „Kreskova... Crezi c-o va...?“ al unei vodci „maro“. 

Stilul de filmare din seria Unirea, maniera de joc a actorilor, dozarea replicilor memorabile par să se fi transmis, ca într-o adevărată şcoală de gîndire. Pînă şi interpretarea parodică la ţambal a „Horii Unirii“, care subliniază „semnătura“ de final, a fost preluată de alte reclame, la diverse alte categorii, ce-i drept, din zona „low“... Vorbim deja de o subcultură, în cadrul culturii de mase. Faptul că aceste băuturi superpopulare şi-au găsit avatarul perfect în domeniul unui medium al divertismentului sărac şi diluat cum e azi televiziunea, poate pune pe gînduri firile analitice. Alcooluri în sticlă – alcooluri pe sticlă... „Maro“ colo... „maro“ dincolo... „maro“ peste tot... 

Va dispărea oare această categorie de produse şi, laolaltă cu ea, şi aceste bijuterii ale „realismului sărac“ din publi-cinematografia românească? Sau contextul actual, de un „maro“ fără speranţă, îi va determina pe strategii euro-politicii să amîne prohibirea băuturilor de pe raftul low-cost – printre puţinele surse de bucurii pentru mase?!

Florin Dumitrescu este publicitar şi scriitor. Cel mai recent volum de poezie se numeşte Încîntece şi a apărut anul acesta la Editura Vinea.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești