Scurtmetraj: Popor pentru ogor

Publicat în Dilema Veche nr. 506 din 24-30 octombrie 2013
Scurtmetraj: Popor pentru ogor jpeg

Anul acesta s-a întîmplat să răsfoiesc numerele revistei Albina din perioada 1954-62. Erau legate în nişte registre din carton tare, rezistent, numai bun pentru a salva tipăriturile de proastă calitate ale acelei vremi. Alături aveam şi Albina dinainte de comunism, iar contrastul era izbitor. Nu făceam altceva decît să caut articole şi imagini pentru o arhivă a oraşului meu. După ce am găsit tot felul de ştiri şi articolaşe despre colectivizarea în sate din raionul Mizil, în sfîrşit, în numărul 588, anul 62, seria II, din 1 aprilie 1959, am dat şi de începuturile GAC (Gospodăria Agricolă Colectivă) „Unirea“ din Mizil. Două fotografii şi un text, într-o zi de 1 aprilie, ar fi putut trece drept o păcăleală, mai ales că Mizilul tot a fost luat în băşcălie de la Caragiale încoace, dar nu, măcar în acel an, 1 aprilie a fost unul serios:

„Într-una din aceste zile de început de primăvară pe harta agriculturii socialiste şi-a făcut apariţia printre multe altele şi gospodăria agricolă colectivă „Unirea“ Mizil. 237 familii de ţărani muncitori şi-au unit cele 113 hectare de pămînt dintre care 25 hectare de vie şi au pornit pe un drum nou. La inaugurare oamenii s-au îngrijit să înalţe firma gospodăriei şfotografia de susţ. Pe sub acest portal vor trece în toamnă care pline cu grîu – rod al muncii colectiviştilor. Cum e şi firesc, proaspeţii colectivişti din Mizil, împreună cu cei veniţi de prin comunele învecinate pentru a asista la inaugurare, sărbătoresc evenimentul prin cîntec, joc şi voie bună şfotografia de josţ.“

Un text vizionar, trebuie să recunosc, cîtă vreme pe sub acel portal au trecut, ani buni, care, tractoare şi maşini, şi nu doar cu grîu. Din manualele de Română ştiam, de pildă, de acei pepeni de zahăr roşu şi cum era în grîu spicul cît cocoşu’, amănunte pe care trebuia să le credem traduse în fapte. În faptul zilei, însă, toamnele copilăriei mele au fost ale unui patriarh nesăbuit şi-ale bancurilor cu cocoşul roşu, pe care le auzeam şi le dădeam mai departe chiar în practica agricolă cu care începeam anul şcolar. Distracţia asta dura două-trei săptămîni, poate chiar o lună. Ani buni a fost aşa, din care eu am prins vreo şapte. Ni se acrise de-atîta porumb şi vie. Auzisem că, în alte oraşe, elevii puteau merge la fructe de pădure, la tutun, cartofi şi altele. Nu ştiu de ce eram convinşi că altora le era un pic mai bine. Din puţinii struguri cu care ne întorceam, după controale severe, nu puteai să faci vin. Şi, oricum, în vie te cam săturai de ei. Ajunsesem să facem must chiar acolo, printre rînduri, la butuc, pentru a ne da bărbaţi. Cu porumbul – la fel. Luai cîţiva ştiuleţi, dar o făceai mai mult pentru a avea sentimentul că i-ai păcălit. La sfeclă am fost o singură dată şi m-am rugat să nu se mai repete. Dar măcar ne vedeam profile încălecînd brazda în ţinută de picnic, convinse că acel cocoş nu era el chiar atît de roşu. Era o corvoadă practica în care eram aruncaţi cu toţii: elevi, studenţi, militari în termen, chiar şi muncitori din industrie. Agricultura era o copie fidelă a doctrinei militare a ţării: lupta întregului popor pentru apărarea patriei. Înlocuind ce ar fi fost de înlocuit, poporul ar fi rimat cu ogorul, iarăşi un prilej pentru cocoşul roşu să se iţească hîtru în vreun banc. Şi atunci, unde mai erau colectiviştii? Satisfacţii mici, cu cîte un strugure şi-un ştiulete aveau toţi. „Pui un bob, din el răsare, / Mia de mărgăritare.“ Aşa fuseseră colectiviştii, unul cîte unul, şi dintr-odată, o ţară întreagă de amărîţi, cu PPC-ul după ei. Poate pică ceva. Îmi închipui că în anii ’80, încă mai existau membri cooperatori, adevăraţi sau cu de-a sila, aşa cum erau şi bunicii mei de la ţară, dar în oraş nu prea mi-i puteam închipui. Poate că, între timp, deveniseră cu toţii pensionari, iar marele proiect al cooperativizării trebuia salvat cumva. Noi, cei mici şi cei în putere eram soluţia.

Toamna adevărată era după-amiaza, cînd sleiala drumurilor pe dealuri, duşi cu arcanul, se sfîrşea. Cumva, trebuia să ne recăpătăm forţele, pentru că fiecare avea în curte o boltă, nişte rînduri cu roşii, cartofi sau cîţiva pruni. Începeau împrumuturile dintr-o curte în alta, freamătul. Ba cazanul cu ţuică – cu ăsta chiar era pericol –, ba ceaunul pentru bulion, magiun sau săpun, ba teascul pentru must. Trebuia doar să ştii să spui: „Vecine!“ Încet-încet, cămara prindea niscaiva borcane pe raft, chiar dacă loc rămînea destul.

Dar despre lucrurile astea învăţasem ceva mai mult – şi asta era adevărata practică, în ciuda teoriei –, cînd în triajul gării soseau camioane cu pepeni şi nu prea aveau cu cine să-i încarce în vagoane. Cum stăteam în apropiere, ştiam orice zvon al gării şi soseam repede acolo să negociez. Munceam şi, în schimb, primeam pepeni. Echitabil. Eram mulţumit, chiar mîndru.

Altceva era cînd auzeam pe cîte unul că a rămas usturoi pe cîmpul de la Conduratu, cam la 1 km distanţă. Toată strada pleca într-acolo să scormonim prin pămînt, cîrtitori. După cîteva ore, ne întorceam de pe usturodrom cu unghiile negre şi cu găleata plină. De fapt, aveam usturoi cît  să mîncăm doi ani. Cred că am şi dat la vecinii care pierduseră startul spre Conduratu. Acolo, pe cîmp, închipuindu-ne cum vin miliţienii pentru eradicarea acelui flagel popular, ca să ştim bine ce-avem să facem, începeam să fim fantaşti. Răsturnam prada şi o acopeream cu pămînt, apoi se derula filmul: „Ce dracu’ faceţi aici, mă?“ „Luăm şi noi nişte pămînt pentru flori, şefu’!“ „Şi ce vă ia aşa mult să-l găsiţi? Luaţi şi plecaţi odată!“ „Păi, căutăm şi noi să vedem care-i mai bun, şefu’!“ „Ia vino aici, mă, că ai chef de vorbă. Ia, deschide gura şi suflă!“ „Suflu, şefu’ – ce naiba, nici usturoi n-am mîncat, nici gura nu-mi miroase…“ Mai toţi credeam că sîntem, într-un fel sau altul, Pistruiatul.

Cosmin Manolache este scriitor şi muzeograf la Muzeul Ţăranului Roman.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

NASTY Ilie Năstase Wimbledon 1974 jpg
musulmani jpg
Motivul pentru care musulmanii nu consumă porc. Ce înseamnă, de fapt, halal
Adepții musulmani respectă anumite restricții religioase, precum consumul de anumite alimente. Contrariu creștinilor, care, în afară de îndemnul la post, nu au limitări în ceea ce privește alimentația, la musulmani și la evrei găsim numeroase asemenea interdicții referitoare la alimentație.
vin rosu jpg
Se alege praful de celebrul vin românesc. Cum remodelează piața preferințele tinerilor
Industria vinului va cunoaște un an dificil, având în vedere o serie de factori, însă generația tânără și noile preferințe ale acestora vor forța piața să se reinventeze, ceea ce ar asigura redresarea după o perioadă de declin.
Trump si Ursula von der Leyen foto Profimedia jpg
România, prinsă între ciocan și nicovală de SUA și UE. Noi cu cine să fim? Marea dilemă, rezolvată de un cunoscut expert
România face echilibristică pe sârmă între SUA și UE, în condițiile în care relațiile dintre Bruxelles și Washington s-au înrăutățit în ultima vreme. Radu Enache, expert în comunicare politică, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar trebui să procedeze România.
lingouri
Aurul, investiția perfectă. De unde îl putem cumpăra și cum aflăm dacă e fals
Prețul aurului a crescut cu peste 120 de lei într-un singur an, analiștii punând scumpirea pe seama contextului geopolitic extrem de incert, care determină tot mai mulți oameni să cumpere aur, considerându-l un activ sigur, de refugiu, care nu se va devalorifica prea curând.
bloc vechi bucuresti foto adevarul jpg
„Am investigat situația și am aflat” Prin ce coșmar trece un român care locuiește într-un bloc construit în anii 80, în București
Cu toate că majoritatea știm că blocurile din anii '70-'80 sunt mai rezistente la seisme decât imobilele noi, se pare că românii au alte motive de îngrijorare, și anume: vecinii. Un român a povestit pe rețelele de socializare prin ce coșmar trece.
padure profimedia jpeg
Singurul animal din lume care plantează an de an milioane de copaci. Are un rol crucial în natură
Cei mai mulți dintre noi ne-am imagina că plantarea a milioane de copaci este un proces anevoios, care ar necesita mult efort din partea oamenilor. Însă există un animal care face acest lucru fără ca măcar să își dea seama!
colaj efecte zapada martie 2025 jpeg
Zăpada de martie a venit cu nopți albe pentru legumicultori, dar semne bune pentru cultivatorii de cereale
Întoarcerea iernii crește considerabil cheltuielile legumicultorilor care mai au puțin până să pună pe piață produsele sau au început deja recoltarea. Fermierii care cultivă cereale, în schimb, se bucură. În funcție de zonă, pomicultorii își fac și ei griji pentru producția de fructe.
medicamente jpg
Unde ducem medicamentele expirate. Lista unităților din București
România pare să fi rezolvat în foarte mică măsură problema colectării medicamentelor expirate. În ciuda transpunerii Directivei europene și a elaborării normelor metodologice sunt prea puține unități care colectează astfel de produse.