Scurtmetraj: Popor pentru ogor

Publicat în Dilema Veche nr. 506 din 24-30 octombrie 2013
Scurtmetraj: Popor pentru ogor jpeg

Anul acesta s-a întîmplat să răsfoiesc numerele revistei Albina din perioada 1954-62. Erau legate în nişte registre din carton tare, rezistent, numai bun pentru a salva tipăriturile de proastă calitate ale acelei vremi. Alături aveam şi Albina dinainte de comunism, iar contrastul era izbitor. Nu făceam altceva decît să caut articole şi imagini pentru o arhivă a oraşului meu. După ce am găsit tot felul de ştiri şi articolaşe despre colectivizarea în sate din raionul Mizil, în sfîrşit, în numărul 588, anul 62, seria II, din 1 aprilie 1959, am dat şi de începuturile GAC (Gospodăria Agricolă Colectivă) „Unirea“ din Mizil. Două fotografii şi un text, într-o zi de 1 aprilie, ar fi putut trece drept o păcăleală, mai ales că Mizilul tot a fost luat în băşcălie de la Caragiale încoace, dar nu, măcar în acel an, 1 aprilie a fost unul serios:

„Într-una din aceste zile de început de primăvară pe harta agriculturii socialiste şi-a făcut apariţia printre multe altele şi gospodăria agricolă colectivă „Unirea“ Mizil. 237 familii de ţărani muncitori şi-au unit cele 113 hectare de pămînt dintre care 25 hectare de vie şi au pornit pe un drum nou. La inaugurare oamenii s-au îngrijit să înalţe firma gospodăriei şfotografia de susţ. Pe sub acest portal vor trece în toamnă care pline cu grîu – rod al muncii colectiviştilor. Cum e şi firesc, proaspeţii colectivişti din Mizil, împreună cu cei veniţi de prin comunele învecinate pentru a asista la inaugurare, sărbătoresc evenimentul prin cîntec, joc şi voie bună şfotografia de josţ.“

Un text vizionar, trebuie să recunosc, cîtă vreme pe sub acel portal au trecut, ani buni, care, tractoare şi maşini, şi nu doar cu grîu. Din manualele de Română ştiam, de pildă, de acei pepeni de zahăr roşu şi cum era în grîu spicul cît cocoşu’, amănunte pe care trebuia să le credem traduse în fapte. În faptul zilei, însă, toamnele copilăriei mele au fost ale unui patriarh nesăbuit şi-ale bancurilor cu cocoşul roşu, pe care le auzeam şi le dădeam mai departe chiar în practica agricolă cu care începeam anul şcolar. Distracţia asta dura două-trei săptămîni, poate chiar o lună. Ani buni a fost aşa, din care eu am prins vreo şapte. Ni se acrise de-atîta porumb şi vie. Auzisem că, în alte oraşe, elevii puteau merge la fructe de pădure, la tutun, cartofi şi altele. Nu ştiu de ce eram convinşi că altora le era un pic mai bine. Din puţinii struguri cu care ne întorceam, după controale severe, nu puteai să faci vin. Şi, oricum, în vie te cam săturai de ei. Ajunsesem să facem must chiar acolo, printre rînduri, la butuc, pentru a ne da bărbaţi. Cu porumbul – la fel. Luai cîţiva ştiuleţi, dar o făceai mai mult pentru a avea sentimentul că i-ai păcălit. La sfeclă am fost o singură dată şi m-am rugat să nu se mai repete. Dar măcar ne vedeam profile încălecînd brazda în ţinută de picnic, convinse că acel cocoş nu era el chiar atît de roşu. Era o corvoadă practica în care eram aruncaţi cu toţii: elevi, studenţi, militari în termen, chiar şi muncitori din industrie. Agricultura era o copie fidelă a doctrinei militare a ţării: lupta întregului popor pentru apărarea patriei. Înlocuind ce ar fi fost de înlocuit, poporul ar fi rimat cu ogorul, iarăşi un prilej pentru cocoşul roşu să se iţească hîtru în vreun banc. Şi atunci, unde mai erau colectiviştii? Satisfacţii mici, cu cîte un strugure şi-un ştiulete aveau toţi. „Pui un bob, din el răsare, / Mia de mărgăritare.“ Aşa fuseseră colectiviştii, unul cîte unul, şi dintr-odată, o ţară întreagă de amărîţi, cu PPC-ul după ei. Poate pică ceva. Îmi închipui că în anii ’80, încă mai existau membri cooperatori, adevăraţi sau cu de-a sila, aşa cum erau şi bunicii mei de la ţară, dar în oraş nu prea mi-i puteam închipui. Poate că, între timp, deveniseră cu toţii pensionari, iar marele proiect al cooperativizării trebuia salvat cumva. Noi, cei mici şi cei în putere eram soluţia.

Toamna adevărată era după-amiaza, cînd sleiala drumurilor pe dealuri, duşi cu arcanul, se sfîrşea. Cumva, trebuia să ne recăpătăm forţele, pentru că fiecare avea în curte o boltă, nişte rînduri cu roşii, cartofi sau cîţiva pruni. Începeau împrumuturile dintr-o curte în alta, freamătul. Ba cazanul cu ţuică – cu ăsta chiar era pericol –, ba ceaunul pentru bulion, magiun sau săpun, ba teascul pentru must. Trebuia doar să ştii să spui: „Vecine!“ Încet-încet, cămara prindea niscaiva borcane pe raft, chiar dacă loc rămînea destul.

Dar despre lucrurile astea învăţasem ceva mai mult – şi asta era adevărata practică, în ciuda teoriei –, cînd în triajul gării soseau camioane cu pepeni şi nu prea aveau cu cine să-i încarce în vagoane. Cum stăteam în apropiere, ştiam orice zvon al gării şi soseam repede acolo să negociez. Munceam şi, în schimb, primeam pepeni. Echitabil. Eram mulţumit, chiar mîndru.

Altceva era cînd auzeam pe cîte unul că a rămas usturoi pe cîmpul de la Conduratu, cam la 1 km distanţă. Toată strada pleca într-acolo să scormonim prin pămînt, cîrtitori. După cîteva ore, ne întorceam de pe usturodrom cu unghiile negre şi cu găleata plină. De fapt, aveam usturoi cît  să mîncăm doi ani. Cred că am şi dat la vecinii care pierduseră startul spre Conduratu. Acolo, pe cîmp, închipuindu-ne cum vin miliţienii pentru eradicarea acelui flagel popular, ca să ştim bine ce-avem să facem, începeam să fim fantaşti. Răsturnam prada şi o acopeream cu pămînt, apoi se derula filmul: „Ce dracu’ faceţi aici, mă?“ „Luăm şi noi nişte pămînt pentru flori, şefu’!“ „Şi ce vă ia aşa mult să-l găsiţi? Luaţi şi plecaţi odată!“ „Păi, căutăm şi noi să vedem care-i mai bun, şefu’!“ „Ia vino aici, mă, că ai chef de vorbă. Ia, deschide gura şi suflă!“ „Suflu, şefu’ – ce naiba, nici usturoi n-am mîncat, nici gura nu-mi miroase…“ Mai toţi credeam că sîntem, într-un fel sau altul, Pistruiatul.

Cosmin Manolache este scriitor şi muzeograf la Muzeul Ţăranului Roman.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Antrenor grupa B Iran   Carlos Queiroz jpg
Campionatul Mondial face victime. Doi antrenori au fost deja dați afară de la echipele lor
După meciurile din faza grupelor, două naționale au rămas fără tehnicieni.
emilia dorobantu ofiter de Muzici Militare fOTO Faceb E D  jpg
Emilia Dorobanțu, cântec emoționant de 1 Decembrie. Interpretarea superbă care te face să plângi VIDEO
Considerată vocea de aur a generației tinere de interpreți populari, Emilia Dorobanțu interpretează magistral un cântec patrioc, alături de Orchestra Muzica Reprezentativă a Armatei.
Spetsnaz GRU
Pierderi grele pentru Rusia, în timp ce forțele ucrainene au recucerit un oraș cheie
În timpul contraofensivei Ucrainei din această toamnă, ce a permis recucerirea unui oraș cheie, tupele ruse au suferit pierderi grele, inclusiv o unitate de elită GRU, potrivit Business Insider.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.