Scurtă schiță de dietetică digitală discursivă

Publicat în Dilema Veche nr. 869 din 3 - 9 decembrie 2020
Scurtă schiță de dietetică digitală discursivă jpeg

Lucrurile ar fi mai simple dacă am vorbi mai puțin. Și am sta mai mult să ne gîndim înainte. Cu toate că asta o știm cu toții, aproape nimeni nu mai practică vechea artă a gîndirii îndelungate care produce discurs articulat și concis.

Toți o știm, atunci cînd sîntem triști, deprimați, îngîndurați, interiorizați, atunci cînd stai să te gîndești mult ce și cum vrei să spui, și dacă mai are vreun rost, și dacă ajută cu ceva, dacă, dacă. Acea pierdere în criza propriei judecăți (banal joc de cuvinte) e un exercițiu cu care toți ne întîlnim. Dar, probabil tocmai pentru că e atît de crunt, de dureros, preferăm să-l evităm. O explicație convergentă ar fi dată de faptul că trăim într-un capitalism al producției discursive, producție prin expresie sau prin captarea directă a fluxului de date. Sîntem provocați, înghiontiți, stimulați să producem discurs, să ocupăm banda, canalul, să emitem mai abitir ca aparatele noastre emițătoare, pe care am dat bani. Omul este, în continuare, necesar pentru producția sa informațională, nu întotdeauna de informație semantică, dar producție, ceva din care se poate scoate profit. Frica de a te îngîndura prea mult și recompensa, gratificarea rapidă și ieftină a exprimării, a emiterii de opinii (și alte forme discursive) merg mînă în mînă.

Eu însumi, scriind paragraful de mai sus, mi-am încălcat recomandarea. Căci l-am scris ca și cum lucrurile erau deja bine gîndite, curgeau la fix spre a umple spațiul gol al hîrtiei. Iar eu, ca mai toată lumea, mai puțin grafomanii, sufăr de leucofobie, am oroare de vidul alb al necuvîntului. Umplu locul cu orice, de la litere și emoji la gif-uri animate.

Știu oameni care nu pot sta în liniște. Și nu-s născuți toți în mileniul trei. Pur și simplu, dacă îi lași singuri într-o încăpere, încep să fredoneze ceva, să scoată sunete, să pornească radioul, să sune un prieten, să deruleze orice pe telefon doar să își audă unduirea buricului de deget pe ecranul atît de tactil. În liniște se poate auzi vîjîitul ideii că lumea și viața nu au, de fapt, nici un sens, că trăim un festival al contingenței, că totul poate fi și altfel, dar ce folos, că tu ai o singură existență. E oroarea de a rămîne pur și simplu fără stimuli exteriori. Iar sunetul e stimul al urechii, un organ atît de sensibil și ale cărui percepții au o putere de influențare mai mare decît privirea. Și privirea trebuie captată, captivată, iar pentru asta desfășurăm papirus peste papirus în aplicațiile noastre, mișcăm de la stînga la dreapta, sus-jos, orice doar să mai vedem ceva nou, mai intens, mai vesel, ceva care să îi dea creierului de procesat. Și rezultatul vine rapid: ai o reacție, dai un like, un pwp, un link, un gif, o vorbă, uneori stai cale de sute de rînduri scrise, comentezi, reacționezi la foc continuu, mai ceva ca-n romanele-fluviu sud-americane.

Suprastimulați și speriați de îngîndurare dăm drumul halei de producție, să participăm la marele zgomot, o operă colectivă care-și caută, încă, o cheie de interpretare. Fluviul pe care-l formăm e murdar ca Dunărea și mîlos ca delta ei în continuă expansiune. Unde e soluția? Unii vor privi la raftul cu pastile. Alții la cel cu Biblii. Modernii au de partea lor imperativele morale sau calculul consecințelor, pe scurt, etica. Și anticii, dar întrebarea ar fi fost mai degrabă: cum să-mi găsesc soluția potrivită, cum să mă plasez într-un bun raport cu producția mea discursivă? Anticul ar fi stat și el la învîrtit banalități, bîrfe, acuze, înfierări, obiecții fără fundament, insinuări, atacuri la persoană, părtiniri și tot ce vedem astăzi și-n discursurile noastre, în formele noastre discursive care sînt in-formate de mediul în care astfel le proferăm. Dar el n-ar fi avut o atît de mare deschidere a circulației discursului. Pur și simplu, cea mai mare parte din opiniile omenirii, pînă mai ieri, s-au dus direct în neant. Nu le-a consemnat nimeni. Nu s-au înscris, nu au circulat dincolo de cîteva urechi (înfiorate sau apatice, și acelea). Unele au avut succes, au devenit religii pentru că s-au întrupat și prin cuvîntul scris. Azi, producția discursivă, semantică și după forme, formate prestabilite, e halucinantă. Dacă universul ar fi un computer, ce facem noi social online ar fi un glitch, o eroare, procesare în gol. Dacă nu e un computer, atunci totul e mult mai dureros: noi ne trăim viața în eroare, greșit, iar eroarea nu e o proprietate a discursului nostru (nu e ca și cum ar fi toate opiniile false, unele se dovedesc candidate care reușesc cu brio la facultatea cunoașterii), ci a dorinței noastre de a fi permanent prin expresie, prin emisie, prin semnalizare.

Dacă ne ajută cu ceva la respectul de sine, nu sîntem singurele ființe care vor să fie tot timpul în atenție. Și restul primatelor fac cam la fel, bonobo și cimpanzeii chiar cu strategii complexe, timiditatea nu le caracterizează. Dacă vrem să le distrugem pe viață, să le facem și lor cumva loc în Internetul nostru conversațional.

Constantin Vică este lector universitar la Facultatea de Filozofie și cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Răzvan Lucescu, „îngropat“ în bani: suma primită de la magnatul grec, patron la PAOK Salonic
La 55 de ani, fiul legendarului „Il Luce“ și-a câștigat reputația de tehnician de elită prin rezultate impresionante. Titlul pe care l-a cucerit cu PAOK, pentru a doua oară, confirmă această realitate.
image
Experiența copleșitoare a doi români printre tătarii din Rusia. „România? Fantastică țară!” VIDEO
Cristi și Ralu, doi cunoscuți vloggeri români, au ales să meargă în Rusia, dar nu oriunde. Cei doi au ajuns la Kazan, capitala Tatarstanului, iar experiența lor a fost una copleșitoare
image
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai devreme la pensie
Un articol din noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevede că vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani.

HIstoria.ro

image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.
image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.