Scriu scurt şi vorbesc monstruos

Christopher şi Toni, cele două personaje principale ale romanului Metroland de Julian Barnes, sînt doi puşti teribilişti, inteligenţi şi intransigenţi, care vor să se diferenţieze de lumea din jur, să epateze şi să ecraseze. Ei bine, una dintre modalităţile de a face lucrul acesta este limbajul. În special pentru cei tineri, modul în care vorbesc este o formă de afirmare a identităţii, a statutului de insider, în cadrul unui grup, sau un fel de-a spune eu nu sînt ca voi, sînt mişto, sînt cool, sînt altfel, mi se rupe de convenţiile voastre. Trăim în era comunicării. Nu sînt ceea ce sînt, sînt ceea ce spun despre mine, o imagine. De multe ori e mai important modul în care spui ceva, decît conţinutul propriu-zis (cîte discursuri nu aţi auzit care impresionează prin termenii folosiţi, dar de fapt este un bla-bla fără substanţă?). Vorbeşte pe limba ta, spune sloganul unor snacks-uri pentru adolescenţi şi se pare că această stare de libertate a limbajului face parte, vreţi, nu vreţi, din felul de a fi al celor tineri. Da, se sacrifică destul de des corectitudinea de dragul expresivităţii sau al vitezei de comunicare, se folosesc termeni care ar face să roşească dicţionarele, se inventează construcţii sau se impun stereotipii. Acest tip de comunicare informală se caracterizează prin dezinvoltură totală, inventivitate, ritm rapid de înnoire, ludic şi conjunctural. Am auzit păreri conform cărora tinerii strică limba, o impurifică (horrible dictu) cu englezismele lor, cu diverse construcţii alambicate şi cu forţarea normelor prea minunatei noastre gramatici. Pe de-o parte, e firesc să se întîmple aşa. Fiecare domeniu are limbajul său. Tinerii împrumută, în general, termeni din zonele la modă, cum ar fi publicitatea, ultimele tendinţe în materie de tehnologie, muzică sau fashion. Schimbările în limbă vin dispre tineri, de obicei sînt primii care află noutăţile şi sînt mai receptivi. Accesul rapid la informaţie într-un sat global cu uliţe din ce în ce mai largi face foarte dificilă respectarea unei norme. Mai ales în ultimii ani, cultura digitală şi-a cerut drepturile, răspîndindu-se tentacular în aproape toate domeniile. Ca mediu dinamic, interactiv, mereu în schimbare şi mai ales în continuă expansiune, Internet-ul şi-a găsit mereu propriile forme de exprimare, ba mai mult, le-a impus şi în afara sa. Datorită dezvoltării foarte rapide a tehnologiei şi accesului instantaneu la informaţie, cuvinte noi intră zilnic în vocabularul "internauţilor". Internet-ul este un mediu unde libertatea lingvistică este foarte mare, unde există o puternică tendinţă de simplificare şi de concizie, unde exprimarea se face atît prin cuvînt, cît şi grafic. Scriu prescurtat pentru că mă grăbesc. Termeni ca brb (be right back), gtg (got to go), lol (laughing out loud) nu mai sînt de mult timp o noutate, întîlnindu-se chiar şi în exprimarea verbală. Totuşi, în rîndul tinerilor există prejudecăţi majore legate de limbaj. I-am dat la un moment dat unui prieten (persoană pentru care lectura nu face deloc parte din vreun plan de petrecere a timpului liber şi care nu are nici o reţinere faţă de cuvintele "neacademice", ba chiar le foloseşte insistent) să citească o carte de literatură contemporană conţinînd înjurături şi limbaj argotic pentru că am crezut că ar fi în target. Ei bine, respectiva persoană mi-a înapoiat şocată cartea, indignată că îi dau să citească ceva atît de vulgar. OK, dar tu vorbeşti mai rău, i-am replicat. Da, dar aşa ceva nu are ce să caute într-o carte, a venit răspunsul. Mulţi dintre cei care folosesc un anumit tip de limbaj îl găsesc inadmisibil în alt mediu decît al lor şi acest lucru vine dintr-o frustrare impusă de şabloane prea stricte, cum ar fi limba literară, în sensul dat de orele de română din liceu. Astfel, se produce o ruptură între diverse tipuri de limbaj şi, pînă la urmă, între medii. Atîta timp cît este adecvat situaţiei de comunicare, nu comite greşeli flagrante sau acele greşeli sînt conştiente şi asumate ludic (un fel de românii e deştepţi), atîta timp cît hulitele englezisme sînt folosite pentru expresivitate, pentru economie sau pentru că, pur şi simplu, nu există un corespondent, cred că limbajul tinerilor trebuie lăsat în pace, cu toate incorectitudinile lui (bineînţeles, nu mă refer la un limbaj de tip manelistic, care nu-şi conştientizează propria incorectitudine). Dacă un tînăr pe care îl auzi la un moment dat folosind o romgleză "autentică", ornată cu elemente ale slang-ului american sau cu acronime de pe Internet, este capabil să vorbească adecvat situaţiei, corect şi cu toate acordurile la zi, atunci treaba nu stă atît de nashpa cu limba română.