Scrisoarea e pierdută - Cinicii de ieri și sensibilii de azi

Publicat în Dilema Veche nr. 835 din 20 - 26 februarie 2020
Scrisoarea e pierdută   Cinicii de ieri și sensibilii de azi jpeg

Am pus de curînd pe Instagram o rugăminte a lui Caragiale către Maiorescu. Scrisă foarte elegant și îngrijit, mica epistolă, mai degrabă un bilet, n-are nici cea mai mică intenție literară și e sigur că autorul ei nu bănuia că banalele rînduri îi vor supraviețui, că vor fi publicate în volum și citite de urmași. Era, pentru secolul său, ca un mesaj pe WhatsApp.

Un om de 36 de ani îi cere o întîlnire unuia de 48, căruia îi datorează mult. Iată: „Stimate Domnule Maiorescu, favoarea de-a obține de la Dv. cîteva minute de audiență particulară o doresc așa de mult, încît nu mai pot să nu îndrăsnesc a vi-o cere. Așa ocupat cum am văzut că sînteți, nu mai am curajul a veni de-adreptul la Dv. să vă deranjez; – astfel, dacă am norocul să dispuneți de un moment pe care atîta îl doresc, vă rog respectuos anunțați-mă cînd permiteți a mă vedea. Vechiul Dv. cunoscut, «cinicul» I.L. Caragiale“.

„…O doresc așa de mult, încît nu mai pot să nu îndrăsnesc a vi-o cere“, ce capodoperă de sfioasă persuasiune. Comentariul meu de pe Instagram era: „Așa arătau cinicii în 1888. Te întrebi cum or fi arătat empaticii“.

Astăzi, specia epistolierului a evoluat. Desigur, mai există persoane politicoase și drăguțe, de orice vîrstă, și care mie îmi fac bine la sănătate. Dar sînt puține. Mai des primești de la oameni complet necunoscuți – și cărora ai putea jura că nu le datorezi nimic – mesaje care se încheie abrupt, eficient, cu somația: „Vă rog să confirmați primirea mesajului!“. Dacă lucrul nu se întîmplă sau nu suficient de rapid, textul, a cărui triumfătoare actualitate se afirmă prin lipsa de politețe (despre stimă sau afecțiune ce să mai vorbim) îți e trimis intact a doua oară, fără o minimă scuză, dovedind că expeditorul e un om emotiv și reacționează la tăcerea ta. Știu bine că sîntem în alt moment al comunicării și m-am obișnuit cu un „Bună ziua“ neînsoțit de nimic, pe post de formulă de deschidere, și cu oameni care, cum spune Cătălin Pavel, „vorbesc ca-n reclame“. Mă antrenez acum să mă adaptez, ca orice supraviețuitor al speciei, și la interlocutorii care nu spun „Mulțumesc“. Desigur, cînd ajuți pe cineva n-o faci ca să ți se mulțumească și nu aștepți recunoștință. Dar ele ar trebui să vină chiar dacă nu le aștepți, măcar pentru ca tu să poți adăuga, convins, acel frumos „Mi-a făcut plăcere“ sau „A fost un fleac“, acel „De rien“, care urmează firesc după „Merci“.

Scrierea intuitivă

N-am habar cine și cum se ocupă de ceea ce am aflat că se numește scriere intuitivă. Adică scrierea de-a gata folosită în SMS-uri, cea care renunță la marca individuală a cuvîntului și, cu nerăbdarea specifică timpurilor pe care le trăim, te ajută cu forța să-ți termini cuvintele mai repede, ca și cum ai vrea să scapi odată de necazul ăsta. Problema e că intuiția programului nu coincide decît rarisim cu intenția mea. Și că, dacă totuși ghicește, o face prea tîrziu, la ultima literă, așadar nu cîștig timp, ba chiar îl pierd corectînd corectura lui automată. Am trimis odată, în mare grabă, un mesaj serios și am fost foarte uimită cînd mi s-a răspuns: „Ce amuzantă sînteți“. Recitindu-mă, mi-am dat seama de ce: vreo trei-patru cuvinte erau complet schimbate și aveai senzația că citești un poem avangardist comic. Despre aventura trimiterii unui simplu „Bună dimineața“ am pomenit cu alt prilej (și îi rog pe doritori să caute pe LaPunkt articolul „M-ai sunat azi-noapte!“). Între timp am mai prins cîteva dintre regulile jocului electronic intuitiv, dar tot rămîn perplexă la imprevizibilul lui. Nu pot înțelege, de pildă, de ce lipsește complet din depozitul cuvintelor prefabricate intuiția lui „ca“. Automat programul pune „că“ în loc de „ca“ și e foarte enervant să tot șterg sau interlocutorul să primească la început de an, să spunem, un „tare că piatra, iute că săgeata, tare că fierul, iute că oțelul“. Sau, caragialesc: „Că tine, bobocule…“

Altfel, ofertele vin mereu cîte trei, ca-n povești și, cînd ai timp să stai să meditezi la ele, te lasă visător. Vrei să scrii „N-am văzut niciodată…“ (scrierea cu cratimă e deja o luptă corp la corp), ajungi pînă la „nici“, din „niciodată“. În clipa aia cele trei oferte sînt „nici“, „mici“ și, cu totul improbabil, „Nicu“. Închipuiți-vă că în loc de „N‑am văzut niciodată“ scrii fraza cu iz culinar „N-am văzut mici“ sau că-l introduci în ecuație și pe Nicu: „N-am văzut Nicu“. Iar interlocutorul răspunde „Mici eu“, cu varianta „Nicu eu“.

Însă cea mai expresivă înlocuire intuitivă am aflat-o de la un prieten. Într-un moment trist, în loc de „Sincere condoleanțe“ a primit un mesaj cu „Sincere condimente“. Nimic nu se compară, ce-i drept, cu sinceritatea de bun gust a condimentelor.

Omul care rîde

Caragiale a ironizat chiar punctul ironiei propus de un literat francez mai tînăr decît el, Alcanter de Brahm. E vorba de un semn de întrebare invers, văzut în oglindă, ceea ce e o destul de bună descriere a întorsăturii de sens cu pricina. Caragiale nu credea necesar semnul, flerul cititorului i se părea suficient, iar dacă nu prinzi ironia, spunea el, degeaba orice. Semnul acesta a anticipat cu strălucire toate adaosurile de sentimente și resentimente din corespondența de azi. Oferta celui care-și luase nobilul pseudonim, altfel îl chema Marcel Bernhardt, a fost amplificată de Hervé Bazin în Plumons l’oiseau (1966): un punct al certitudinii, unul al admirației (două semne de exclamare care par să aplaude), unul al tonului poruncitor și, desigur, o inimioară făcută din două semne de întrebare întoarse unul spre altul sub un punct comun, semnul amorului, iarăși foarte bine ales. Oricum, mult mai bine decît emoticonul cu o inimă care pulsează și pe care, cînd o primesc, mă apucă neliniștea: seamănă cu cea de pe tensiometru sau, mai rău, cu o mănușă de box pregătită să te izbească.

De curiozitate și cu gînd bun (rog a nu fi considerată insensibilă la atracțiile prezentului), am studiat oferta de emoticoane pusă la dispoziția interlocutorilor electronici. O primă observație este că, dintre chipurile tip lună plină, lipsește cu desăvîrșire fața gravă. Sînt fețe care rîd, care plîng, care se miră sau fac cu ochiul, fețe fără gură sau cu ochii acoperiți de dolari (cum odinioară morților li se acopereau ochii cu monede sau, mai departe în timp, cu foiță de aur), am găsit o față cu monoclu și una cu fermoar la gură, una cu mască medicală, ca să nu ia sau să nu dea coronavirusul din China, probabil, una cu capul spart și bandajat, dar nici măcar o față gravă, capabilă să înțeleagă, să citească, de pildă, poezie și, eventual, să-și înțeleagă semenul fără emoticoane. Asta spune ceva, cred, despre noi.

Trecînd însă direct de la figurile umane spre cele neînsuflețite, fără ocolul botanic, zoologic și culinar, m-am întrebat ce mesaj ar putea fi acompaniat de un scaun de veceu. Eventual că pe expeditor îl doare burta? Sau că trebuie să-și schimbe urgent instalațiile sanitare? Oricît de tare ne-ar fi marcat experiența Pompeiului, cît de frecvent poți trimite un vulcan care erupe? Nu-mi răspundeți că e vorba de sensul metaforic, că pentru asta avem fața înverzită și gura care urlă sau capul care face explozie. Și de ce să trimiți cuiva o mașină de poliție? E o amenințare voalată? Dar un tractor ce mesaj poartă? Ce să înțelegi atunci cînd primești o farfurie zburătoare? Că a început invazia?

În fine, de ce-ai trimite cuiva un mesaj cu un coșciug (da, există!), dacă nu faci parte dintr-o organizație teroristă de intimidare? Consider, în mod responsabil, că n-ar trebui încurajate cu emoticoane asemenea grupări. Că tot veni vorba, aș avea o rugăminte personală către prietenii care mă citesc. Le cer cu timiditate să nu pună o lumînare electronică și două mînuțe galbene, care se roagă, în mesajele lor, atunci cînd va sosi momentul. Prefer, pentru cei rămași, „Sincere condimente“.

Ioana Pârvulescu este scriitoare și profesor universitar. Cea mai recentă carte: Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor, Humanitas, 2019.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

regiunile ucrainene unde rusii fac referendumuri foto france24
România nu recunoaște aşa-zisele „referendumuri" din Ucraina. Reacția MAE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a comunicat că România reiterează condamnarea, în termenii cei mai fermi, a așa-ziselor „referendumuri” desfășurate în perioada 23-27 septembrie 2022 în regiunile ocupate ilegal de trupele ruse în Ucraina
Captură de ecran din 2022 09 19 la 14 12 43 png
Amendament controversat la legile justiției: Procurorul general ar putea fi judecător
Ibram Iusein, deputat din partea minorităților naționale, a depus un nou amendament controversat la legile justiției, prin care un judecător ar putea fi procuror general. Amendamentul a fost adoptat în comisie cu 13 voturi „pentru, șase voturi „împotrivă” și trei abțineri.
Constantin Brâncuşi
Brâncuși sau geniul simplității
Obiectele de artă create de Brâncuși sunt licitate la sume colosale în New York: zeci de milioane de dolari pentru o „banală” sculptură.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.