Scrisoare deschisă către creatorii de artă urîtă

Publicat în Dilema Veche nr. 499 din 5-11 septembrie 2013
Scrisoare deschisă către creatorii de artă urîtă jpeg

Versiunea scurtă: Nu-ţi vinzi arta? Atunci plăteşte-o tu!

Versiunea lungă: Boon, deci crezi că nimeni nu înţelege arta ta, nu? Crezi că geniul tău scapă tuturor pentru că lumea încă n-a ajuns la nivelul de iluminare cu care să-i străbată tonurile de gri trist pe verde murdar care o compun? Ai sentimentul că noi nu sîntem în stare decît să mîncăm cutiile de conserve pe care tu, la trei ani după ce le-am aruncat, le găseşti la gunoi, le adaugi un nas şi doi ochi din nasturi şi le expui sub titlul Familie de refugiaţi în căutarea liniştii subtile 2? Crezi că un film în care îţi pui toate angoasele ca rufele la uscat în balcoanele muncitoreşti şi de la care lumea normala iese tristă, imbufnată şi întrebîndu-se cîte beri îşi putea lua de banii de bilet este, în mod necesar un film necesar pentru societate, care e o proastă că vrea să se distreze sîmbătă seara la o comedie?

Atunci eşti pe drumul cel bun spre adevărul pe care n-ai curajul să-l priveşti în faţă: Nu există un drept divin de a face lucruri urîte.

Cine zice asta? Eu. Eu, care vrei să plătesc din taxele mele ca tu să stai acasă şi să te consumi în dilema dacă ar trebui să scrii de cinci ori pe pagina cuvîntul p...a sau dacă e suficient de patru ori, şi toată lumea a înţeles că treaba asta e exact lovitura de geniu de care avea nevoie scenariul tău de debut, la 10 ani de la terminarea facultăţii.

Dar stai, cine sînt eu, ce critic de artă mi-a dat dreptul să emit judecăţi de valoare?

Unul singur: plăcerea mea estetică. Bucuria mea, care provine doar şi numai din abilitatea ta de a-ţi transmite emoţia, dragă muzicianule atonal la care n-am să mă întorc niciodată la concert, nici măcar cînd o să am chef să rîd! Ca să-ţi fie şi mai clar, dragă sculptorule de ţevi de beton armat aşezate una peste alta: nu mă interesează marfa ta! Şi nu există artist dacă nu există client. Pentru că artistul – cel putin cel care aşteaptă de la societate recunoaştere şi dragoste şi bani – nu e Mesia în aşteptarea unei biserici, e un prestator de servicii. Nu e un salvator pe mare care trebuie să existe şi dacă nimeni nu se îneacă. Nu e un pompier, pe care îl plăteşti să aştepte incendiul, nu doar să-l stingă. Artistul, dragul, meu, în caz că nu ţi-au spus încă la şcoală (pentru că acolo au cu totul alte teorii) e un medic de suflete. E un reparator de tristeţi. E un mecanic al maşinăriilor noastre interioare. El vine pe lume s-o facă mai frumoasă, nu s-o mînjească cu trei pete maro şi să ne roage să ne uitam pînă înţelegem.

Artistul e un prestator de servicii care ţin de plăcerea noastră, nu de a lui! Ne gîdilă în mod plăcut urechea, îl plătim. Nu ne place, nu putem fi forţaţi. Taxa pe artă nu poate fi o taxă de protecţie: nu poate exista o indemnizaţie pentru a îngrozi, dezgusta, plictisi şi scoate din sărite – în numele artei!

„Dar stai, ce anume e frumosul?” – te aud spunînd cu superioritatea celui care ştie deja vreo zece teorii estetice peste numărul de ani din buletin. Şi asta mi se pare la mintea cocoşului (o expresie care ne aduce aminte în mod fericit de faptul că nu-ţi trebuie minte să apreciezi un penaj drăguţ). E simplu: frumos e ceea ce se vinde! Frumos e ceea ce spune portofelul meu, ca sa fiu cît se poate de mitocan. Al meu şi-al ăluia care scoate banii din buzunar c-aşa vrea el, nu că îl obligă legea.

Şi chiar, de ce ne-am obliga să întreţinem arta cînd încă n-am vindecat cancerul? Pînă la urmă, ce nevoie socială există de a susţine o clasă de încrezuţi şi obosiţi, striviţi de sistem (cum se plîng), oameni care aşteaptă să fie premiaţi că nu-s înţeleşi, în loc să se zbată ca arta lor să se explice singură?

Nici una. Şi, dincolo de asta, mai cred că marile talente vin cu înţelegerea că arta e în primul rînd comunicare. Şi că nu poate exista comunicare fără două capete ale firului: emiţător şi receptor. Iar între arta subvenţionată şi aia vîndută există exact diferenţa între blocurile sociale şi cele plătite de proprietar: primele sînt urîte şi murdare şi nimeni nu stă acolo de plăcere!

Şi-atunci mă întorc la întrebarea dintîi: are dreptul artistul să primească bani de la stat, adică de la oameni care muncesc cu un rost, pentru o operă în care nimeni nu găseşte vreun sens? Hai că e uşor răspunsul. Începe cu N, se termina cu U şi între ele n-are decît un şir nesfîrşit de drame omeneşti: puţin talent, enorm orgoliu!

Lucian Mîndruţă este jurnalist, director de creaţie la Mediafax Group. Îl găsiţi la www.mindruta.ro

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.