Schimbarea de sex a bradului. De ce Crăciunul e în pragul unei revoluții – și al multor contestări

Publicat în Dilema Veche nr. 872 din 23 decembrie 2020 - 6 ianuarie 2021
Schimbarea de sex a bradului  De ce Crăciunul e în pragul unei revoluții – și al multor contestări jpeg

În anul 1992, ca student la Istorie, am urmărit de departe aniversarea celor 500 de ani de la descoperirea Americii de către Columb. Tîrziu, după ani, aveam să aflu – din magistrala carte a lui David S. Landes, Bogăția și sărăcia națiunilor. De ce unii sînt atît de bogați și unii atît de săraci (1995) – că povestea acelei aniversări, în acel an, a fost cu mult mai complicată. Pusă sub semnul luptei împotriva „imperialismului omului alb”, contestarea din 1992, în America, a lui Cristofor Columb a fost germenele din care, spre 2020 (și în anii următori, bănuiesc), s-a ajuns la dărîmarea de statui ale lui Columb și ale suitei de „stăpîni albi” care i-au urmat.

Ce vreau să spun: în permanență, în jurul nostru, se află semnele incipiente ale unor tendințe viitoare.

E un început în toate

Prin 1997, fiind în Canada franceză, am primit la un moment dat un mesaj alarmat de la o prietenă care se stabilise în Statele Unite. Surprinderea ei era că, într-un oraș de pe coasta de Vest a SUA, un grup de lobby non-creștin întreba municipalitatea de ce, iarnă de iarnă, parcurile orașului se umpleau cu simboluri ale Crăciunului (brazi împodobiți, tîrguri tematice etc.) – și niciodată, în restul anului, cu simboluri ale altor religii. Cu mintea mea de atunci, am pus acea știre în sertarul cu bizarerii – ca o altă dovadă că o lume liberă poate duce inclusiv la aruncarea în dezbatere a unor idei crețe.

Dar poate că mă înșelam. Acel lobby nu era o bizarerie, ci doar expresia convingerii cuiva că sărbătoarea de Crăciun este tot semnul unei „supremații”. Unele dintre ideile aruncate în societate pier de la sine, dar altele, într-un mod ce merită mereu analizat mai îndeaproape, aterizează pe un teren fertil, își găsesc portavoce, capătă consistență. Această analiză poate fi făcută doar post-factum – pentru că nici unul dintre noi nu vede în viitor.

Sau iată un alt exemplu. În anul 2011, Dominique Strauss-Kahn a negat agresiunea sexuală de care îl acuza o cameristă de culoare din New York; dar lucrurile, pentru el, s-au complicat cînd tînăra Tristane Banon, franțuzoaică, jurnalistă și gracilă, l-a acuzat de ceva similar. La primele mitinguri feministe la care era invitată T.B. nu veneau nici o sută de persoane. Dar acolo s-au aflat semințele viitoarei mișcări #BalanceTonPorc din Franța, de după toamna lui 2017 – adică echivalentul francez al mișcării americane #MeToo. Balance ton porc e, narativ vorbind, chiar mai sugestivă – înseamnă denunță-l pe porcul tău (haștagul a fost lansat de jurnalista franceză Sandra Muller). Dacă mișcarea americană e una defensiv-acuzatoare (me too, adică și eu am fost victimă), mișcarea franceză a fost net ofensivă: victima nu numai că-și expune statutul de (femeie) agresată, ci arată și cu degetul spre violator. E o nuanță importantă, care deja a fixat tendința de viitor a mișcărilor similare.

Actul de acuzație s-a dematerializat

În momentul scandalului din 2011, respectivul D.S.-K. era mare boss la Fondul Monetar Internațional și candidat la președinția Franței. Peste Atlantic, în 2017, producătorul Harvey Weinstein era unul dintre mega-mahării industriei de cinema. Ceea ce nici unul dintre ei nu pricepea, în momentul „dării lor în vileag”, cum s-ar spune, era că ambii funcționau după o paradigmă de secol XIX-XX, în care dacă cineva te acuza (ziar, persoană, instituție etc.), actul de acuzare era în primul rînd un dosar material, pe care tu îl primeai, îl consultai, îți chemai avocații etc. Te ataca un ziar? Foarte bine: cumpărai spațiu publicitar acolo, îl cumpărai pe director sau, în funcție de posibilități, cumpărai publicația ca atare.

Epoca digitală a schimbat paradigma. D.S.-K. sau H. Weinstein au fost luați prin surprindere de un torent de postări, acuze, ironii, meme-uri, știri, opinii, coalizări transcontinentale și parodii cărora ei, cu toți banii lor, nu le-au mai putut face față. Acuzațiile, în lumea noastră, au devenit imateriale. Ca să le poți răspunde, trebuie să ai un avatar – sau mai mulți – care să lupte pentru tine; altfel, bătălia e pierdută. Într-o lume în mișcare, nimeni nu are timp pentru a privi în lateral, la detalii.

Și astfel ne întoarcem de unde plecaserăm: la vechiul și bunul Crăciun.

Care e femininul pentru brad?

În decembrie 2019, artista Carol Bîmes (franțuzoaică, din Bordeaux) stîrnea ceva valuri cu un obiect de artă prezentat ca un manifest feminist: o bradă reconstituită pe orizontală (din ramuri de cetină), astfel împodobită încît să sugereze vizual imaginea unui vulve umane. În semn de protest față de aspectul erectil și, deci, falocratic al bradului, artista Bîmes propune feminizarea cuvîntului („la sapine” în loc de „le sapin”), pe firul mai vechii idei (care între timp s-a ideologizat și ea) că este injust ca toată lumea să vorbească numai despre Moș Crăciun cînd e clar că și soția sa, Crăciunița, participă la ambalarea cadourilor! Puțin băgată în seamă în 2019 (cu excepția unor atacuri ale extremei drepte, care i-au sporit notorietatea), brada artistei Bîmes revine în forță anul acesta, chiar în aceste zile de Crăciun, fiind expusă într-un mare centru cultural din Bordeaux (eventual căutați pe net sudouest bîmes sapine).

Morala acestei povești artistice? Crăciunul e o sărbătoare mult prea importantă pentru ca să nu fie și ea implicată în marea resedimentare din societatea occidentală de azi. Episodul de la Bordeaux e doar o piesă din puzzle – în care unii vor vedea o aiureală, iar alții vor vedea o rebeliune eliberatoare (și, așa cum s-a mai întîmplat în istoria artei, s-ar putea ca toți să aibă dreptate – v. Originea lumii a lui Courbet). În fapt, contestarea Crăciunului (nu numai artistică, ci și politico-ideologică) probabil că a început mai demult – mai ales în societățile în care creștinismul, tradiția și modernitatea se pot amesteca într-o pletoră de explicații opționale asupra lumii.

Semințele acestei contestări au fost mereu în jurul nostru, iar unii antropologi neagă pînă și validitatea cuvîntului tradiții – pentru că obiceiurile de Crăciun sînt atît de diferite, unii savanți spun că ar fi mai potrivit să vorbim despre coduri culturale în evoluție decît despre tradiții imuabile.

Vezi cazul României: pînă în anii 1990, materia primă de bază a Crăciunului și a Revelionului era, cvasi-exclusiv, porcul. Oarecum din neant, în mediul urban a apărut apoi curcanul (implant cultural american?), după cum, pentru noaptea de Revelion, a apărut inefabilul pește. Am un prieten chef la un restaurant și l-am întrebat care este peștele de predilecție pentru meniul dintre ani; somonul – mi-a răspuns, fără ezitare. Cum se știe, somonul nu crește pe Dunăre (și nici pe Jiu, deși unii olteni lucrează la asta). De ce aceste schimbări? Un antropolog dintre cei de mai sus ne-ar răspunde: pentru că noi trăim după coduri culturale, și abia apoi după tradiții. Astfel încît dacă, în grija noastră pentru o formă fizică mai bună, am ajuns să mîncăm curcan și pește acolo și atunci cînd bunicii noștri mîncau doar porc, de ce oare o artistă feministă n-ar fi legitimată în lupta ei împotriva bradului falocratic?

Vestea bună e că nu veți mai primi pijamale

Cred că schimbarea de paradigmă a Crăciunului e mai aproape de început decît de final. M-am gîndit la aceasta în urmă cu cîteva ierni, văzînd bucuria nepoțeilor mei cînd Moș Crăciun le-a adus niște tablete (nu de ciocolată, ci din cele tactile). În copilăria generației mele, coșmarul Crăciunului era să găsești sub brad pijamale și alte textile (ciorapi, mănuși etc.) la care pragmaticele noastre mame se mai gîndeau; desigur, dintotdeauna copiii și-au dorit jucării, nu haine. Astăzi, lucrurile sînt aidoma, dar altfel: copiii nu mai preferă jucării materiale – ci jucării digitale, în care universul de realitate virtuală este cu mult mai extins și în care granița dintre ce e logic și ceea ce nu e logic dispare treptat.

Și astfel ajung la cele două concluzii pe care eu le văd posibile: i) pe de o parte, unele lucruri de negîndit azi, totuși, se vor întîmpla. Mă aștept ca într-un viitor oarecare cineva să protesteze împotriva faptului că pe 25 decembrie serbăm, invariabil, nașterea unui băiețel. O fetiță n-ar putea fi și ea o mîntuitoare? Iisus n-ar putea fi Iisusa? Din moment ce lumea tot mai digitală e o înlănțuire de 0 și 1, în care fiecare element binar e la fel de important, de ce ne tot încăpățînăm noi să-l vedem pe Mîntuitor ca bărbat, refuzîndu-i lui însuși șansa de a se naște, din cînd în cînd, poate chiar o dată la doi ani, ca femeie? Vi se pare aberant ceea ce spun? Vom trăi și vom vedea.

Și cealaltă concluzie: ii) în tot acest timp, dincolo de toate lamentațiile sau polemicile, lumea din jurul nostru (inclusiv Crăciunul) se dematerializează, treptat și inexorabil. Fiecare dintre noi face anual mii de poze, dar ele nu există efectiv niciunde; mulți dintre noi citim mii de pagini de carte sau de ziar, dar o parte tot mai mică dintre ele sînt materiale, palpabile; mulți dintre noi scriem anual sute de pagini, dar nu avem nevoie de mape în care să le păstrăm; fiecare dintre noi trimitem anual mii de mesaje, dar nu avem nevoie de plicuri, de lipici, nici de timbre. Dacă acum 30 de ani cineva ne-ar fi descris în avans această lume, n-am fi înțeles nimic – și nici nu am fi crezut-o posibilă.

Cred că nu mai este mult pînă la intronarea Crăciunului virtual, cu un brad/o bradă din pixeli, pe care fiecare îl va putea sărbători cînd, unde și cu cine dorește (da, eventual cu o virtuală Jenelle Evans, de ce nu?). Un Crăciun în care nimeni nu vă va mai chinui dăruindu-vă pijamale.

Adrian Cioroianu este istoric, ambasador delegat permanent la UNESCO.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.