Schimbarea de sex a bradului. De ce Crăciunul e în pragul unei revoluții – și al multor contestări

Publicat în Dilema Veche nr. 872 din 23 decembrie 2020 - 6 ianuarie 2021
Schimbarea de sex a bradului  De ce Crăciunul e în pragul unei revoluții – și al multor contestări jpeg

În anul 1992, ca student la Istorie, am urmărit de departe aniversarea celor 500 de ani de la descoperirea Americii de către Columb. Tîrziu, după ani, aveam să aflu – din magistrala carte a lui David S. Landes, Bogăția și sărăcia națiunilor. De ce unii sînt atît de bogați și unii atît de săraci (1995) – că povestea acelei aniversări, în acel an, a fost cu mult mai complicată. Pusă sub semnul luptei împotriva „imperialismului omului alb”, contestarea din 1992, în America, a lui Cristofor Columb a fost germenele din care, spre 2020 (și în anii următori, bănuiesc), s-a ajuns la dărîmarea de statui ale lui Columb și ale suitei de „stăpîni albi” care i-au urmat.

Ce vreau să spun: în permanență, în jurul nostru, se află semnele incipiente ale unor tendințe viitoare.

E un început în toate

Prin 1997, fiind în Canada franceză, am primit la un moment dat un mesaj alarmat de la o prietenă care se stabilise în Statele Unite. Surprinderea ei era că, într-un oraș de pe coasta de Vest a SUA, un grup de lobby non-creștin întreba municipalitatea de ce, iarnă de iarnă, parcurile orașului se umpleau cu simboluri ale Crăciunului (brazi împodobiți, tîrguri tematice etc.) – și niciodată, în restul anului, cu simboluri ale altor religii. Cu mintea mea de atunci, am pus acea știre în sertarul cu bizarerii – ca o altă dovadă că o lume liberă poate duce inclusiv la aruncarea în dezbatere a unor idei crețe.

Dar poate că mă înșelam. Acel lobby nu era o bizarerie, ci doar expresia convingerii cuiva că sărbătoarea de Crăciun este tot semnul unei „supremații”. Unele dintre ideile aruncate în societate pier de la sine, dar altele, într-un mod ce merită mereu analizat mai îndeaproape, aterizează pe un teren fertil, își găsesc portavoce, capătă consistență. Această analiză poate fi făcută doar post-factum – pentru că nici unul dintre noi nu vede în viitor.

Sau iată un alt exemplu. În anul 2011, Dominique Strauss-Kahn a negat agresiunea sexuală de care îl acuza o cameristă de culoare din New York; dar lucrurile, pentru el, s-au complicat cînd tînăra Tristane Banon, franțuzoaică, jurnalistă și gracilă, l-a acuzat de ceva similar. La primele mitinguri feministe la care era invitată T.B. nu veneau nici o sută de persoane. Dar acolo s-au aflat semințele viitoarei mișcări #BalanceTonPorc din Franța, de după toamna lui 2017 – adică echivalentul francez al mișcării americane #MeToo. Balance ton porc e, narativ vorbind, chiar mai sugestivă – înseamnă denunță-l pe porcul tău (haștagul a fost lansat de jurnalista franceză Sandra Muller). Dacă mișcarea americană e una defensiv-acuzatoare (me too, adică și eu am fost victimă), mișcarea franceză a fost net ofensivă: victima nu numai că-și expune statutul de (femeie) agresată, ci arată și cu degetul spre violator. E o nuanță importantă, care deja a fixat tendința de viitor a mișcărilor similare.

Actul de acuzație s-a dematerializat

În momentul scandalului din 2011, respectivul D.S.-K. era mare boss la Fondul Monetar Internațional și candidat la președinția Franței. Peste Atlantic, în 2017, producătorul Harvey Weinstein era unul dintre mega-mahării industriei de cinema. Ceea ce nici unul dintre ei nu pricepea, în momentul „dării lor în vileag”, cum s-ar spune, era că ambii funcționau după o paradigmă de secol XIX-XX, în care dacă cineva te acuza (ziar, persoană, instituție etc.), actul de acuzare era în primul rînd un dosar material, pe care tu îl primeai, îl consultai, îți chemai avocații etc. Te ataca un ziar? Foarte bine: cumpărai spațiu publicitar acolo, îl cumpărai pe director sau, în funcție de posibilități, cumpărai publicația ca atare.

Epoca digitală a schimbat paradigma. D.S.-K. sau H. Weinstein au fost luați prin surprindere de un torent de postări, acuze, ironii, meme-uri, știri, opinii, coalizări transcontinentale și parodii cărora ei, cu toți banii lor, nu le-au mai putut face față. Acuzațiile, în lumea noastră, au devenit imateriale. Ca să le poți răspunde, trebuie să ai un avatar – sau mai mulți – care să lupte pentru tine; altfel, bătălia e pierdută. Într-o lume în mișcare, nimeni nu are timp pentru a privi în lateral, la detalii.

Și astfel ne întoarcem de unde plecaserăm: la vechiul și bunul Crăciun.

Care e femininul pentru brad?

În decembrie 2019, artista Carol Bîmes (franțuzoaică, din Bordeaux) stîrnea ceva valuri cu un obiect de artă prezentat ca un manifest feminist: o bradă reconstituită pe orizontală (din ramuri de cetină), astfel împodobită încît să sugereze vizual imaginea unui vulve umane. În semn de protest față de aspectul erectil și, deci, falocratic al bradului, artista Bîmes propune feminizarea cuvîntului („la sapine” în loc de „le sapin”), pe firul mai vechii idei (care între timp s-a ideologizat și ea) că este injust ca toată lumea să vorbească numai despre Moș Crăciun cînd e clar că și soția sa, Crăciunița, participă la ambalarea cadourilor! Puțin băgată în seamă în 2019 (cu excepția unor atacuri ale extremei drepte, care i-au sporit notorietatea), brada artistei Bîmes revine în forță anul acesta, chiar în aceste zile de Crăciun, fiind expusă într-un mare centru cultural din Bordeaux (eventual căutați pe net sudouest bîmes sapine).

Morala acestei povești artistice? Crăciunul e o sărbătoare mult prea importantă pentru ca să nu fie și ea implicată în marea resedimentare din societatea occidentală de azi. Episodul de la Bordeaux e doar o piesă din puzzle – în care unii vor vedea o aiureală, iar alții vor vedea o rebeliune eliberatoare (și, așa cum s-a mai întîmplat în istoria artei, s-ar putea ca toți să aibă dreptate – v. Originea lumii a lui Courbet). În fapt, contestarea Crăciunului (nu numai artistică, ci și politico-ideologică) probabil că a început mai demult – mai ales în societățile în care creștinismul, tradiția și modernitatea se pot amesteca într-o pletoră de explicații opționale asupra lumii.

Semințele acestei contestări au fost mereu în jurul nostru, iar unii antropologi neagă pînă și validitatea cuvîntului tradiții – pentru că obiceiurile de Crăciun sînt atît de diferite, unii savanți spun că ar fi mai potrivit să vorbim despre coduri culturale în evoluție decît despre tradiții imuabile.

Vezi cazul României: pînă în anii 1990, materia primă de bază a Crăciunului și a Revelionului era, cvasi-exclusiv, porcul. Oarecum din neant, în mediul urban a apărut apoi curcanul (implant cultural american?), după cum, pentru noaptea de Revelion, a apărut inefabilul pește. Am un prieten chef la un restaurant și l-am întrebat care este peștele de predilecție pentru meniul dintre ani; somonul – mi-a răspuns, fără ezitare. Cum se știe, somonul nu crește pe Dunăre (și nici pe Jiu, deși unii olteni lucrează la asta). De ce aceste schimbări? Un antropolog dintre cei de mai sus ne-ar răspunde: pentru că noi trăim după coduri culturale, și abia apoi după tradiții. Astfel încît dacă, în grija noastră pentru o formă fizică mai bună, am ajuns să mîncăm curcan și pește acolo și atunci cînd bunicii noștri mîncau doar porc, de ce oare o artistă feministă n-ar fi legitimată în lupta ei împotriva bradului falocratic?

Vestea bună e că nu veți mai primi pijamale

Cred că schimbarea de paradigmă a Crăciunului e mai aproape de început decît de final. M-am gîndit la aceasta în urmă cu cîteva ierni, văzînd bucuria nepoțeilor mei cînd Moș Crăciun le-a adus niște tablete (nu de ciocolată, ci din cele tactile). În copilăria generației mele, coșmarul Crăciunului era să găsești sub brad pijamale și alte textile (ciorapi, mănuși etc.) la care pragmaticele noastre mame se mai gîndeau; desigur, dintotdeauna copiii și-au dorit jucării, nu haine. Astăzi, lucrurile sînt aidoma, dar altfel: copiii nu mai preferă jucării materiale – ci jucării digitale, în care universul de realitate virtuală este cu mult mai extins și în care granița dintre ce e logic și ceea ce nu e logic dispare treptat.

Și astfel ajung la cele două concluzii pe care eu le văd posibile: i) pe de o parte, unele lucruri de negîndit azi, totuși, se vor întîmpla. Mă aștept ca într-un viitor oarecare cineva să protesteze împotriva faptului că pe 25 decembrie serbăm, invariabil, nașterea unui băiețel. O fetiță n-ar putea fi și ea o mîntuitoare? Iisus n-ar putea fi Iisusa? Din moment ce lumea tot mai digitală e o înlănțuire de 0 și 1, în care fiecare element binar e la fel de important, de ce ne tot încăpățînăm noi să-l vedem pe Mîntuitor ca bărbat, refuzîndu-i lui însuși șansa de a se naște, din cînd în cînd, poate chiar o dată la doi ani, ca femeie? Vi se pare aberant ceea ce spun? Vom trăi și vom vedea.

Și cealaltă concluzie: ii) în tot acest timp, dincolo de toate lamentațiile sau polemicile, lumea din jurul nostru (inclusiv Crăciunul) se dematerializează, treptat și inexorabil. Fiecare dintre noi face anual mii de poze, dar ele nu există efectiv niciunde; mulți dintre noi citim mii de pagini de carte sau de ziar, dar o parte tot mai mică dintre ele sînt materiale, palpabile; mulți dintre noi scriem anual sute de pagini, dar nu avem nevoie de mape în care să le păstrăm; fiecare dintre noi trimitem anual mii de mesaje, dar nu avem nevoie de plicuri, de lipici, nici de timbre. Dacă acum 30 de ani cineva ne-ar fi descris în avans această lume, n-am fi înțeles nimic – și nici nu am fi crezut-o posibilă.

Cred că nu mai este mult pînă la intronarea Crăciunului virtual, cu un brad/o bradă din pixeli, pe care fiecare îl va putea sărbători cînd, unde și cu cine dorește (da, eventual cu o virtuală Jenelle Evans, de ce nu?). Un Crăciun în care nimeni nu vă va mai chinui dăruindu-vă pijamale.

Adrian Cioroianu este istoric, ambasador delegat permanent la UNESCO.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.